Planul Grupului celor Șapte: arma economică pe model NATO

Țările G7 ‒ SUA, Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie ‒ vor să își mențină relevanța și influența în cadrul ordinii globale în transformare.

Confruntându-se cu provocările reprezentate de China și de Rusia, care urmăresc să modifice ordinea existentă și să conteste interesele Occidentului, grupul G7 a adoptat o nouă strategie: să devină o alianță forte, care leagă securitatea economică de securitatea militară și restricționează comerțul și investițiile cu cei care nu sunt aliați.

Strategia reflectă încercarea SUA de a-și relansa poziția de lider al „lumii libere” și de a contracara atât China, cât și Rusia, prin mobilizarea aliaților săi din Europa și Asia.

Ironic, G7 a luat naștere ca un forum de coordonare economică în anii 1970, când lumea s-a confruntat cu provocări economice grave, cum ar fi criza petrolului și prăbușirea sistemului Bretton Woods. În anii 1980, G7 și-a extins agenda pentru a include probleme de politică externă și de securitate, precum terorismul, proliferarea nucleară și drepturile omului.

În 1998, Rusia s-a alăturat grupului, transformându-l în G8, dar calitatea sa de membru a fost suspendată în 2014, după anexarea Crimeei și încălcarea suveranității Ucrainei.

Războiul ruso-ucrainean a fost un punct de cotitură pentru G7, deoarece a scos la iveală limitările grupului mai larg G20, care include puteri emergente precum China, India, Brazilia și Africa de Sud. G20 a fost creat în 2008 ca răspuns la criza financiară globală, dar nu a reușit să ofere un răspuns unitar la criza ucraineană, deoarece unii dintre membrii săi nu au condamnat agresiunea Rusiei și nici nu au susținut sancțiuni împotriva acesteia.

Prin urmare, SUA și aliații săi au decis să reînvie G7 ca platformă de aliniere a intereselor împotriva adversarilor lor. Ideea a fost sugerată pentru prima dată de Liz Truss, fostul ministru de Externe britanic, ca o strategie economică a Occidentului împotriva puterii economice în creștere a Chinei. În cazul în care un stat agresor atacă economia unuia dintre parteneri, NATO și G7 vor sprijini împreună aliatul afectat, în baza articolului 5 din NATO militar.

Transformarea G7 într-un „NATO economic” a fost evidentă la ultima sa reuniune de la Hiroshima, Japonia, unde a emis o declarație în care a contestat pretențiile Chinei în Marea Chinei de Sud, a solicitat discuții nucleare cu Beijingul, și-a exprimat sprijinul pentru Ucraina și a denunțat activitățile nucleare ale Rusiei. Declarația a venit într-un moment în care țările G7 au inițiat o consolidare militară în Asia de Sud-Est.

G7 și-a exprimat sprijinul neclintit pentru Ucraina și disponibilitatea de a impune sancțiuni mai puternice Moscovei. De asemenea, a denunțat intenția Rusiei de a efectua teste nucleare, retragerea din Tratatul New Start și planul său de a desfășura arme nucleare în Belarus.

Dar planul G7 pare nerealist. Ponderea grupului în PIB-ul global a scăzut de la 65% în 1980 la 40% în 2020. Mai mult, G7 se confruntă cu provocări interne precum Brexit, populismul, inegalitatea și datoria. Depinde de comerțul și investițiile cu China și alte piețe emergente pentru creșterea sa economică.

Prin urmare, G7 nu își poate permite să se izoleze de restul lumii sau să-și antagonizeze principalii parteneri comerciali. Și ar fi necesar să recunoască că nu mai este singura forță în afacerile globale și că este necesar să se adapteze la noile realități și noile oportunități ale unei lumi multipolare.

Citiți și:
Occidentul își pierde puterea economică în favoarea BRICS
Americanii vor câștiga din dezindustrializarea Germaniei

yogaesoteric
18 septembrie 2023