Poate așa o să vă lămuriți: o fetiță are atacuri de epilepsie în urma vaccinărilor!

 

Poți accepta ca un copil nevinovat să sufere de „dragul binelui tuturor”?

Pentru a ilustra ravagiile pe care le face vaccinarea, părinții unei fetițe de 3 ani au filmat un atac de mnb Grand Mal (epilepsie) suferit de micuță și au postat înregistrarea pe internet. Părinții au dorit ca prin imaginile șocante să-i trezească pe cei care cer vaccinarea obligatorie. (Între timp filmul nu mai este disponibil, pe net regăsindu-se doar imaginea de mai sus.)

Fetiţa a avut prima criză epileptică puţin după vaccinul de imunizare de la 2 ani. Mama crede cu tărie că problemele de sănătate au fost declanşate în urma vaccinării. Autorităţile, ca peste tot, neagă.

Dar în America există, din 1986, Actul Naţional privind vătămările vaccinale ale copiilor şi o instanţă specializată care judecă numai astfel de spețe, pe care guvernul le-ar trece, altfel, sub preş.

Doar până în 2010, Curtea a despăgubit victimele catastroficelor vaccinuri cu 3 miliarde de dolari. Cele mai frecvente şi grave vătămări sunt autismul şi decesul. Două din trei reclamaţii sunt respinse, de cele mai multe ori pentru că medicii refuză, de teama represaliilor ulterioare, să depună mărturie în instanţă.


Citiți și:

Doar părinții pot rupe cercul vicios al vaccinării periculoase! 
Reacții adverse ale vaccinurilor – mărturii din România (I) 

 

yogaesoteric
22 iulie 2019

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More