Poate fi înţeles Putin?

De mai multă vreme, preşedintele rus Vladimir Putin se află pe primul loc în sondajele de desemnare a celui mai puternic om al lumii, iar, în cele naţionale, a urcat la 85-90% în ceea ce priveşte încrederea populaţiei. Şi aceasta în ciuda caracterizărilor deosebit de nefaste care i se fac în mass-media occidentală după ocuparea Crimeei şi după sprijinul acordat separatiştilor din Ucraina. De aceea, mai mulţi psihologi, îndeosebi biografi ai săi, au căutat să afle care sunt resorturile intime, ce experienţe de viaţă l-au propulsat în fruntea Federaţiei Ruse, plecând de la mărturisirea sa că prăbuşirea Uniunii Sovietice a fost cel mai important eveniment geopolitic negativ de la sfărşitul secolului trecut şi de la dorinţa sa de refacere a fostului imperiu sub forma Eurasiei. Un documentar BBC încearcă să afle cum l-a influenţat experienţa sa de agent KGB la Dresda în formarea personalităţii sale de viitor lider politic.

Cine doreşte să-l înţeleagă pe preşedintele rus Vladimir Putin din zilele noastre are nevoie să ştie povestea a ceea ce s-a petrecut cu el într-o noapte dramatică din Germania de Est în urmă cu un sfert de secol. Era în 5 decembrie 1989 la Dresda, la câteva săptămâni după căderea Zidului Berlinului. Comunismul est-german era muribund, puterea populară părea irezistibilă. Mulţimile de oameni luau cu asalt sediul poliţiei secrete STASI din Dresda, care deodată devenise neputincioasă.

Atunci, un mic grup de demonstranţi a hotărât să treacă strada îndreptându-se către sediul local al Serviciului secret sovietic – KGB-ul. Subofiţerul de la intrare s-a refugiat imediat în clădire, îşi aminteşte un cetăţean din grup. Însă imediat din sediu a ieşit un ofiţer, mai degrabă scund, agitat, care a convins grupul să se retragă. Cu toate acestea, ofiţerul KGB ştia cât de periculoasă rămânea situaţia. Mai târziu el şi-a amintit că a sunat la cartierul general al unităţii de tancuri a Armatei Roşii din Germania solicitând protecţie. Răspunsul pe care l-a primit a fost devastator, şocul primit schimbându-i viaţa: „Nu putem face nimic fără ordinele Moscovei“, i-a replicat vocea de la celălalt capăt, „iar Moscova tace“.

Aceste cuvinte – „Moscova tace“– l-au bântuit de atunci, determinându-l să sfideze lipsa de ajutor, acţionând apoi pentru a deveni chiar el „Moscova“– în calitate de preşedinte al Rusiei. Se consideră că acesta a fost momentul cheie care ne-ar da posibilitatea să-l înţelegem pe Putin, consideră un biograf al său din Germania, care crede că poate am fi avut un alt Putin şi o altă Rusie fără ca acest episod să fi existat în viaţa sa din fosta RDG. Această experienţă l-a învăţat lecţii pe care el nu le-a uitat niciodată, impunându-i idei despre o societate-model şi ambiţionându-l să formeze o structură puternică cu care să conducă Rusia. Mai presus de toate, experienţa trăită la Dresda i-a lăsat o uriaşă teamă faţă de fragilitatea elitelor politice şi faţă de cât de uşor pot fi ele înlăturate de popor.

Putin sosise la Dresda la mijlocul anilor ’80 pentru prima sa misiune externă de agent KGB. Republica Democrată Germană (RDG) era un stat comunist creat în zona ocupată de sovietici după înfrângerea nazismului german, fiind un avanpost foarte puternic al Moscovei la graniţa cu Europa, plină de militari şi spioni sovietici. Putin dorea să intre în KGB încă din adolescenţă, impresionat fiind de poveştile eroice referitoare la Serviciul secret sovietic, ce erau deosebit de populare în acea perioadă. Mai târziu el îşi va aminti că „acţiunea unui singur om poate realiza ceea ce o întreagă armată nu poate obţine, iar un spion poate decide la momentul potrivit soarta  a mii de oameni“. Totuşi, la început activitatea sa la Dresda era monotonă. Printre documentele din arhiva STASI din Dresda se află o scrisoare a lui Putin solicitând ajutor de la conducerea STASI pentru instalarea unui telefon prin care să ţină legătura cu un informator. Există şi alte nenumărate detalii despre diversele reuniuni sovieto-est germane la care a participat Putin, pentru a marca colaborarea între instituţiile de informaţii ale celor două ţări.

Dacă munca de spionaj nu era atât de captivantă, Putin şi tânăra sa familie puteau să se bucure de traiul bun din Germania de Est. Soţia sa de atunci, Ludmila, îşi amintea că viaţa din RDG era foarte diferită de cea din URSS. „Străzile erau curate. Ferestrele se ştergeau săptămânal“, îşi aminteşte ea într-un interviu din anul 2000 despre noul şi puţin cunoscutul preşedinte de atunci. Putin locuia într-un bloc de apartamente pentru familiile ofiţerilor KGB şi STASI. Ludmila era invidioasă pentru faptul că „oamenii Securităţii est-germane aveau salarii mai mari decât cele ale sovieticilor, judecând după nivelul lor de viaţă. Desigur, am încercat şi noi să economisim pentru a ne putea cumpăra o maşină“.

Standardele de viaţă din Estul Germaniei erau mai ridicate decât în Uniunea Sovietică şi un fost coleg KGB îl descrie pe Putin petrecând ore pentru a răsfoi cataloagele primite prin poştă, pentru a se ţine la curent cu tendinţele modei. De asemenea, lui Putin îi plăcea berea Radeberger, cu care se aproviziona săptămânal, în contrast cu imaginea sa actuală de sportiv puternic pe care o prezintă mass-media din Rusia.

Germania de Est era diferită de URSS şi prin faptul că avea mai multe partide politice, cu toate că ele se aflau sub conducerea fermă a comuniştilor. Îi plăcea foarte mult acest mic paradis, considerând Estul Germaniei ca un model politic special. Se pare că, actualmente, el reface în Rusia acest gen de sistem politic pe care l-a cunoscut pe atunci în RDG.

Însă, în toamna lui 1989, acest paradis a devenit un fel de iad pentru KGB. Pe străzile Dresdei, Putin observa cum puterea poporului se amplifică extraordinar în diferite moduri. La începutul lui octombrie, sutelor de est germani care solicitaseră azil politic la Ambasada vest-germană din Praga li s-a permis să călătorească în Vest în trenuri sigilate. Când au trecut prin Dresda, mulţimile au încercat să rupă cordonul de securitate, pentru a se urca în trenuri şi a fugi din ţară. Primarul comunist al Dresdei de atunci spune că era un haos de nedescris când forţele de securitate au început să discute cu localnicii care au devenit, inevitabil, violenţi. O unitate sovietică de tancuri staţiona în oraş, iat generalii au spus clar: „Dacă primim ordin de la Moscova, tancurile se vor pune în mişcare“.

După căderea Zidului Berlinului, la 9 noiembrie, mulţimile au devenit şi mai curajoase peste tot, intrând în sediile STASI şi KGB din Dresda. Vladimir Putin nu se îndoia că comandanţii vor recurge la folosirea tancurilor. Dar Moscova de sub conducerea lui Mihail Gorbaciov „tăcea“, iar tancurile Armatei Roşii n-au fost folosite. „Nimeni n-a ridicat un deget pentru a ne proteja“, a spus el. Speriaţi, el şi colegii săi din KGB au ars documentele muncii de informaţii. „Personal am ars o cantitate uriaşă de dosare, încât cuptoarele au explodat“ , îşi aminteşte Putin.

Două săptămâni mai târziu a fost o suferinţă şi mai mare pentru Putin, atunci când cancelarul Helmut Kohl a sosit în oraş şi a rostit un discurs care sublinia faptul că reunificarea germană devenea inevitabilă, iar Estul Germaniei era condamnat. Kohl l-a lăudat pe Gorbaciov, omul din Moscova care refuzase să trimită tancurile în ajutor, folosind un limbaj patriotic, cuvinte precum Vaterland, care fuseseră în bună măsură tabu în Germania de după război. Acum acestea îndemnau la entuziasm. Nu se ştie dacă Putin era în acea mulţime, dar ca agent KGB la Dresda cu certitudine că el cunoştea toate acestea.

Implozia Germaniei Răsăritene din următoarele luni a marcat o uriaşă ruptură în el şi în viaţa familiei sale. „Aveam un sentiment oribil că ţara care aproape devenise patria noastră nu va mai exista. Un vecin, care ne era prieten, a urlat timp de o săptămână. Toate se prăbuşeau, atât vieţile cât şi carierele lor“, spunea soţia sa, Ludmila. Unul dintre contactele-cheie ale lui Putin, generalul maior Horst Boehm – omul care-l ajutase să instaleze preţiosul telefon pentru legătura cu informatorul – a fost umilit de mulţimile de demonstranţi şi s-a sinucis la începutul lui 1990.

Asupra acestui avertisment referitor la ce se poate petrece când puterea poporului devine dominantă reflecta Putin în lungul său drum de revenire în Rusia. „Prietenii lui germani i-au dat o maşină de spălat veche de 20 de ani pe care a adus-o la Leningrad“, menţionează o biografă a sa. Aceasta era agoniseala muncii sale din Germania, deşi avea sentimentul că îşi făcuse datoria şi statul nu avea nimic să-i reproşeze.

A revenit într-o ţară care se transformase sub Mihail Gorbaciov şi se afla pe marginea prăpastiei. Se găsea într-o ţară care se schimbase atât de mult, că nu o înţelegea şi nu dorea să o accepte. Oraşul său Leningrad devenise acum din nou Sankt Petersburg. Ce să facă acolo Putin? Se gândea să devină şofer de taxi, însă în curând şi-a dat seama că putea realiza cu mult mai mult decât să aibă o maşină de spălat second-hand.

La Dresda, el fusese într-o reţea de indivizi care îşi pierduseră poziţiile din timpul sovietelor, dar se aflau bine plasaţi ca personalităţi politice prospere în noua Rusie. În arhivele STASI din Dresda exista o fotografie din anii când Putin se afla acolo, într-un grup de militari sovietici şi est-germani, care acum se constituise într-o reţea de elită.

Profesoara Karen Dawisha de la Universitatea Miami, autoarea lucrării Cleptocraţia lui Putin: cine stăpâneşte Rusia?, spune că erau oameni pe care i-a întâlnit la Dresda care au făcut parte din cercul său restrâns, precum Serghei Cemezov, care ani de zile a condus Agenţia de export a armamentului sau Nikolai Tokarev, şeful unei companii a statului – Transneft. Iar aceştia nu erau singurii foşti colegi care au rămas în apropierea lui Putin. De exemplu, Mathias Warnig – fost ofiţer STASI din vremea când Putin era la post în Dresda – care în prezent este director al companiei Nordstream care transportă gazele din Rusia în Germania prin Marea Baltică. Până la criza din Ucraina, conducta simboliza relaţia specială a Rusiei cu Germania.

Putin consideră că evenimente precum revolta din Maidan – Kiev îi readuc în memorie în primul rând acea noapte din decembrie 1989 de la Dresda. El se gândeşte că schimbările pot fi produse nu numai prin forţă, ci şi prin sentimentele patriotice combinate cu dorinţa de democraţie, care se dovedesc mai puternice decât ideologia comunistă.

Aşa că atunci când ne întrebăm ce mutări va face în continuare Putin, este necesar să ne reamintim de evenimentele prin care el a trecut deja în Germania, la Dresda. Un lucru pare sigur. Atâta vreme cât Vladimir Putin deţine puterea la Kremlin, este improbabil ca la Moscova să fie linişte.

Citiți și:

Serviciile secrete, loviturile de stat şi atentatele

Arhiva Mitrohin şi istoria secretă a KGB (I)

 

yogaesoteric
4 august 2015