Politica blatului și conspirația corigenților
De câteva luni stau și mă uit, nedumerit, la modul cum o țară întreagă este prizoniera unui blat total, evident, plănuit și înfăptuit de o conspirație a corigenților. Cică PNL este la guvernare și, fiind responsabil cu soarta țării, nu poate mări pensiile și alocațiile; iar PSD se face că e în opoziție și presează guvernul să crească pensiile și alocațiile. Ar părea credibil, dacă n-ar fi un mic amănunt: PNL nu are mai mult de o cincime din voturi în parlament, iar PSD are majoritatea în parlament. Am, practic, aceeași senzație pe care o aveam, în copilărie, la filmele de acțiune cu buget redus, la care uneori vedeau și spectatorii un trucaj prost realizat (deh, nu erau computere pe atunci în industria cinematografică!).
Ei bine, de fapt, blatul stăpânește astăzi politica de la București întru totul: PSD s-a retras un pic de la guvernare, PNL a fost lăsat să preia guvernul dar, de fapt, între cele două partide funcționează perfect o frăție cât se poate de productivă. Asta nu înseamnă defel că toți peneliștii sau toți pesediștii se găsesc în această frăție. Poate că majoritatea membrilor celor două partide chiar cred că participă la o luptă „între stânga și dreapta”. Dar liderii celor două formațiuni, cei care contează și iau decizii, sigur nu participă la nicio luptă și sigur nu sunt deloc implicați în vreo competiție de programe, de ideologii sau de persoane.
Blatul este, de altfel, singurul tip de politică accesibil mediocrităților care conduc cele două armate. Blatul este și cea mai comodă modalitate de a împiedica împrospătarea clasei politice. Este, desigur, vina celorlalte partide (USR Plus, PMP și Pro-România) că participă cu naivitate la blatul „marilor partide” dar, să nu uităm esențialul: România este ținută captivă în acest blat de către creatorii dezastrului în care suntem astăzi.
Nu există nicio temă importantă pentru țară în care să nu existe consensul deplin între PNL și PSD:
• Încurajarea românilor să emigreze și să își găsească de muncă în străinătate;
• Descurajarea oricăror investiții în infrastructura națională;
• Descurajarea capitalului autohton și a pieței de capital proprie;
• Încuierea în pământ a resurselor naturale și ignorarea zăcămintelor existente;
• Protejarea unei birocrații stufoase, ineficiente și total aservită conducerii de partid;
• Popularea instituțiilor statului cu rude, cumetri, amante și prieteni ai politicienilor și excluderea din aparatul de stat a oricăror competențe;
• Distrugerea programatică a educației la toate nivelurile și încurajarea tinerilor merituoși să studieze la universități străine;
• Ignorarea tuturor proiectelor esențiale de spitale noi și moderne, favorizând tratamentul în clinici private sau în străinătate;
• Demolarea, la propriu, a oricărei industrii naționale, cu excepția celor producătoare de valoare adăugată mică.
Am selectat doar câteva exemple „de manual” pentru a demonstra cum funcționează „politica blatului”. În primul rând, zăcământul de gaz din Marea Neagră: de peste 15 ani, guvernele României nu mișcă un deget pentru a exploata a doua cea mai mare rezervă de gaze din Uniunea Europeană. Cât timp era în opoziție, PNL dădea vina pe PSD; acum, la guvernare fiind, PNL nu a mai amintit niciodată de această problemă.
Hai să dăm la o parte tot stufărișul de povești din jurul chestiunii și să vedem esențialul: guvernele României au făcut cadou firmei austriece OMV cel mai mare zăcământ de la Marea Neagră, aceleiași firme care a primit, aproape pe gratis, jumătate din zăcămintele de gaz din interiorul țării. Logic, orice metru cub de gaz extras „off shore” din Marea Neagră care vine pe piața internă nu face decât să ieftinească gazul estras „on shore”. Pentru a fi siguri că gazul extras din Marea Neagră nu va concura gazul extras din zăcămintele terestre, politicienii noștri au desenat un sistem de conducte destinat ducerii gazului marin oriunde numai în țară nu (fie la unguri, prin așa-zisa conductă BRUA, fie la Chișinău, prin gazoductul Ungheni-Chișinău). Asta ca măsură de siguranță, să nu afecteze vreodată profiturile austriecilor.
Dacă cineva poate să explice acest fenomen fără teoria blatului, îl invit să o facă: România își cedează rezervele de gaz și petrol plus petrochimia aferentă unui concurent, firma austriacă OMV, acel concurent desființează o rafinărie din cele două primite, desființează întreaga petrochimie (Doljchim, Arpechim etc.) și tu, România, îi dai și gazul din Marea Neagră. Pe care îl ajuți să nu îl extragă niciodată…
Al doilea exemplu, la fel de simplu și de evident: cea mai mare rafinărie din țară, Petromidia. Aceasta a fost dată aproape pe gratis celui mai bogat liberal din țară, primul angajator al actualului premier Orban, Dinu Patriciu, în schimbul promisiunii acestuia că va plăti datoria către stat (600 de milioane de dolari) peste mai mulți ani. Guvernul care a făcut această înțelegere cu Patriciu era un guvern PSD. Înainte de a veni termenul de plată al datoriei, Patriciu vinde rafinăria statului kazah cu 3 miliarde de dolari, încasează banii și se duce în altă lume, lăsând statul cu buza umflată.
Kazahii ne râd în nas acum, dându-ne înapoi acțiunile corespunzătoare acelei datorii, dar menținând România acționar minoritar în companie. Toate bune și frumoase, numai că guvernul Tăriceanu, condus de către cel mai bun prieten al lui Patriciu, a acceptat tranzacția miliardarului liberal cu kazahii. A auzit vreodată, cineva, de vreun procuror DNA care să cerceteze acest caz? Sau de vreun guvern care să ceară kazahilor plata datoriei?
Al treilea exemplu: porțiunea de autostradă Pitești-Sibiu, pe care PNL și PSD o construiesc încă de pe vremea când ministrul transporturilor era Ludovic Orban, campion absolut la sume publice cheltuite pe studii de fezabilitate ale unor lucrări care nu s-au mai ridicat niciodată. Toată lumea știe că lipsa acelor 120 km de autostradă a condus la lipsa investițiilor în modernizarea fabricii Dacia și că, fără acea bucată de autostradă, Renault va renunța încet-încet la fabrica de la Mioveni. Și, cu toate acestea, birocrația PNL-PSD face tot ce poate pentru a bloca acea autostradă.
Dacă mai are cineva nevoie de exemple, se mai pot oferi, dar poate e timpul să ne punem și niște întrebări mai simple:
• De ce așa-zisa opoziție PSD nu a criticat nici măcar o dată guvernul PNL pentru faptul că, de opt luni de zile, 500.000 de români nu au acces la un medicament esențial pentru ei, celebrul Euthyrox?
• De ce așa-zisa opoziție PSD nu a criticat nici măcar o dată guvernul PNL pentru faptul că a ratat achiziția de rame electrice pentru trenurile de călători de lung parcurs, pierzând astfel trei sferturi de miliard de euro din fondurile europene?
• De ce așa-zisa opoziție PSD nu a criticat nici măcar o dată guvernul PNL pentru faptul că a deturnat 1 miliard de euro din fondurile europene destinate infrastructurii de apă și l-a pompat în achiziții publice, fără licitație și la prețuri exorbitante, menite a-i îmbogăți pe eternul Adrian Ionel de la Unifarm și pe fosta „consilieră” a lui Ludovic Orban de la primărie și de la ministerul transporturilor?
• De ce cu ocazia rectificării de buget PSD nu a criticat deloc guvernul că alocă un plus de 2 miliarde de lei fondului de rezervă la dispoziția premierului? Adică guvernul, în prag de alegeri, cu țara sărăcită de criza Covid, ia 2 miliarde de lei și îi ascunde de ochiul public și opoziția nu zice nimic?
Evident că toate întrebările de mai sus sunt retorice, nu aștept un răspuns. Dar, revenind la fondul problemei, hai să remarcăm și pe cei cărora le datorăm acest minunat blat.
Conspirația corigenților
Marcel Ciolacu
Din capul locului, Marcel Ciolacu, liderul PSD, se remarcă printr-un parcurs academic desprins parcă din filmele cu proști: omul a reușit să înceapă o facultate abia pe la 24 de ani și aia la o universitate privată, fără niciun fel de rezonanță. Evident că, după ce a devenit mare jurist la Universitatea Ecologică, Ciolacu a fost binecuvântat și cu un master la celebra SNSPA, acolo unde era rector Remus Pricopie, ministru al Educației în guvernul Ponta.
Poate cineva să ne explice care sunt criteriile de admitere la master la universitățile de stat, cu prestigiu academic? De exemplu, fostul ministru Pricopie? Eu unul nu prea înțeleg de ce lumea consideră un progres venirea lui Ciolacu după Dăncilă sau Dănuț Andrușcă? Cu ce e acesta mai bun? Dar de creierul economic al PSD, Mihai Tudose, își mai aduce cineva aminte? Oameni buni, mâna dreaptă a lui Ciolacu, Mihai Tudose, era premierul României atunci când ne-a mărturisit că el nu vede utilitatea conturilor bancare…
Și ajungem la PNL, partidul celor învățați, partidul celor educați, al performanților. Ia hai să ne uităm mai bine să vedem cine e la butoanele blatului. Ne sare în ochi, de la început, CV-ul omului forte al regimului, luptătorul cu clanurile și stăpânul izoletelor, Marcel Vela, ditamai ministrul de Interne. Ei bine, poate vă interesează, Marcel Vela și-a început și el studiile juridice târzior, pe la vreo 30 de ani și tot la o „privată”, Universitatea Europeană Drăgan, din centrul universitar Lugoj. Acesta măcar a avut o prodigioasă carieră de agent de asigurări și chiar director la Asirom Caransebeș. Să reținem, totuși, esența: ministrul de Interne din „România Educată” a absolvit dreptul, la 34 de ani, la o universitate privată din… Lugoj.
Acum, n-aș vrea să vă mai plictisesc cu detalii minore precum faptul că ministrul Educației crede cu sinceritate că „pepsiglasul” este un bun material pentru panourile separatoare între elevi sau cu ministrul Dezvoltării care și-a pus o grindă greșit în propria casă, de nu mai știa nici cât de mare îi este sufrageria, dacă poate să își întoarcă acolo Hummer-ul sau are voie doar cu Lada Niva, sau că premierul ne dă emoții de fiecare dată când îl folosește pe „care” în loc de „pe care”.
Dar cred că nu este de neglijat modul ticălos în care PNL l-a transferat de la PSD pe primarul în funcție al Iașiului, cel de-al doilea oraș al țării. Este vorba despre Mihai Chirică, care și-a înzestrat fiul abia născut cu o ditamai vilă de câteva sute de metri pătrați.
Emblema cea mai reușită a blatului PSD-PNL este, însă, modul în care s-a operat chiar în inima țării, la București
Aici, pentru a nu deranja cumva primarii PSD-iști, s-a găsit o soluție și mai simplă: alungarea candidaților PNL cu șanse (Cristi Popescu la sectorul 2) direct la… PSD sau izgonirea PMP din așa-zisa „dreaptă unită”. O mențiune specială merită blatul personal al lui Ludovic Orban cu primarul (fost PSD, actual „independent”) Robert Negoiță. Mai întâi a acuzat fosta conducere a PNL sector 3 de blat cu Negoiță, lăsându-i pe Florin Alexe și oamenii lui perplecși, deoarece ei îl cunoscuseră pe Robert Negoiță chiar de la… Ludovic Orban.
Apoi, președintele PNL a făcut tot ce a putut ca nu cumva să îi apară vreun contracandidat serios prietenului său Negoiță. Și i-a reușit. Excluzând PMP-ul din frontul „dreptei” de la București, Orban a reușit să scape de candidatura lui Mihai Neamțu, doctor al King’s College din Londra, blagoslovindu-l în schimb pe amicul Negoiță cu un contracandidat cu studii la… universitatea Atheneum!!! Zic cu studii, că diploma nu i-a văzut-o nimeni, doar așa se pare că mai flutură o adeverință din când în când, cum că ar fi urmat trei ani la această celebră universitate, între 2016-2019.
Până la urmă, PNL poate să își numească candidat la primăria sectorului 3 și un analfabet, legea îi dă dreptul. Eu doar vă avertizez că numitul Moraru Adrian Flavius, candidatul pus de PNL pentru a nu-l supăra pe Robert Negoiță, face pe expertul în politici publice de foarte mulți ani, deși se pare că ar avea o calificare în domeniu doar de anul trecut. Moraru Adrian Flavius, repet un om fără studii superioare, a fost membru în Comitetul de Monitorizare al Programului Operaţional Infrastructura Mare între 2014-2020, membru în Comitetul de Monitorizare al Programului Operaţional Capacitate Administrativă 2014-2020 și membru în „Government Partnership Steering Committee”, la Guvernul României, din 2017. Ba mai mult, omulețul este și membru în Colegiul Consultativ la Consiliul Concurenţei, este și „Anticorruption Evaluation Expert” la ministerul Justiției, din 2017, a fost consilierul ministrului de Interne, iar acum este consilierul ministrului Muncii, fosta sa subordonată de la ONG-ul pompos intitulat „Institutul de Politici Publice”.
Aș risca și o întrebare către apostolii politicilor publice de transparență: de ce nu este public CV-ul lui Moraru Adrian Flavius, consilierul ministrului Violeta Alexandru, un om plătit din banii publici? De altfel, nici CV-ul ministrului Violeta Alexandru nu este public, ci doar declarațiile sale de avere și de interese.
Și pentru a înțelege că blatul are rădăcini istorice, vă propun să ne întoarcem în timp în anul 2004, atunci când a început fulminanta ascensiune publică a Elenei Udrea, prin alegerea sa în funcția de consilier general la primăria București, din partea PNL. Da, da, era membru PNL în 2004. Dacă ați uitat, aș vrea să vă aduc aminte cine era președintele PNL București în anul 2004 și cine a semnat listele cu candidați ai PNL din partea Alianței DA la Consiliul General al Capitalei: nimeni altul decât Ludovic Orban. El însuși, cu mânuța lui.
Petrișor Gabriel Peiu
Citiți și:
Trecutul bolşevic al PSD (IX)
Cine conduce România?
yogaesoteric
4 decembrie 2020