Politicienii nu sunt divinități

Binele și Răul sunt categorii nete, în sens absolut, însă în lume, în profan, întâlnim o combinaţie a celor două. Grav este că unii oameni, foarte mulți, transferă Sacrul în Profan, adică operează cu categorii absolute în lumea profană.

Există oameni care cred că unii politicieni sunt BUNI și alții RĂI. În categorii absolute. Transferă categorii divine în profan. Iohannis devine Izbânditorul, Salvatorul, Zeul Binelui Absolut, care este atât de absolut că nici nu ai voie și nici nu ai cum să-l atingi, pentru că el nu este un simplu om. Este omul perfect, este Binele. Pesedeul și Stânga sunt răul absolut. Nu are cum să existe ceva bun acolo, pentru că sunt categorii nete, răul nu are ce căuta lângă bine, Dumnezeu nu are cum să aibă părți de Satana, iar Satana nu are cum să fie bun, uneori sau din când în când. E mereu rău. Corect.

Dar politicienii nu sunt Dumnezeu și Satana. Sunt oameni. Cu bune și cu rele. Niciunul nu este într-o categorie netă, bun sau rău, pentru că nu este divinitate. Nu vă închinați la politicieni, nu vă puneți speranțele în ei mai mult decât vă puneți speranța în persoana care vă este alături. Totuși, incidența divorțurilor este de peste 60%. Pentru că persoana de alături este om. Și politicianul este om.

Imaginea de BUN net și RĂU net, repetăm, IMAGINEA, a fost creată de consilierii de imagine. Nu are nicio legătură cu realitatea. Și Iohannis are diaree și Iohannis a căzut sub masă. Nu l-am văzut, că nu ne-au lăsat cei care îi construiesc imaginea. Pe Orban ne-au lăsat puțin să-l vedem. Apoi au tras cortina la loc. Sunt oameni. Născuți și educați pe vremea lui Ceaușescu. Sunt mai vicleni decât tine, pentru că ei au fost educați pe vremea unui regim unde erai obișnuit să fii viclean, să fentezi sistemul, ca să reușești. Atunci reușeau cei vicleni, cei care făceau compromisuri, nu cei care aveau coloană vertebrală. Cei care aveau coloană vertebrală adesea pierdeau tot și ajungeau la pușcărie. Iohannis nu a făcut pușcărie. Din contră, el a prins catedră la un liceu bun din Sibiu, ceea ce nu prindea oricine, pentru că profesorii erau repartizați primii ani la țară, abia târziu ajungeau în oraș. Mai ales într-un oraș unde prim-secretar, adică primar, era fiul lui Ceaușescu.

Nu sunt divinități. Nu vă mai rugați la ei. Nu mai faceți icoane din ei. Nu mai credeți că vor transforma lumea în bine. Tu transformi lumea în bine, prin comportamentul tău de zi cu zi, inclusiv față de ei! Dacă îi lași să facă ce vor ei, nu vor transforma nimic în bine. Dacă ești pasiv și aștepţi ca divinitatea Iohannis să facă ceva pentru tine, nu se va petrece asta. Iohannis va face ceva pentru el.

Nu există categorii nete, Bun sau Rău. Rafila a fost idolatrizat și de cei de Stânga și de cei de Dreapta. Apoi a anunțat că e pesedist. Automat, a început să fie urât de cei de Dreapta. De ce? Pentru că a trecut în categoria Răului; nu ai cum să fii bun, dacă ai mers în iad. Nu a mers în iad. Suntem pe pământ, dragi oameni care nu credeți în Dumnezeu, dar credeți că politicienii sunt Dumnezeu și Satana.

E cel mai simplu mod în care consultanții lor reușesc să vă obțină votul și ascultarea absolută. Dacă reușesc să poziționeze clientul lor în categoria Binelui Absolut, au câștigat. Vor fi urmați de oameni, exact așa cum oamenii se încolonează la pelerinaj. Asta a făcut Iohannis prin războiul cu PSD. S-a poziționat ca forță a binelui, pentru că a demonizat tot timpul adversarul. Dacă demonizezi tot timpul adversarul, devii înger, nu?

Nu, nu e înger. E un prof de fizică mediocru, dar foarte ambițios. Nu foarte deștept, asta se mai vede când vorbește liber. În fața unei boli, ori ești prudent, ori ești prost. Da, scoateți oamenii, la vot, că sunt proști. Iar eu sunt viclean.

În încheiere: Papa are un discurs din ce în ce mai pronunțat de Stânga. Una dintre afirmaţiile sale: „educația este antidotul natural al culturii individualiste și este nevoie de o regândire a școlii, astfel încât să transmită valori potrivite lumii în care trăim”. Asta e o idee de Stânga, pentru că Dreapta este individualistă, fiecare pentru el, Stânga e colectivistă, să avem grijă unii de alții, să primeze binele colectiv. E și Papa pesedist? Dacă e și Papa pesedist, îl demonizăm și pe el? Demonizăm Papa? O problemă cu care se confruntă din ce în ce mai mult admiratorii săi de Dreapta. Pentru că Papa are un discurs din ce în ce mai pronunțat de Stânga. Și atunci? Și atunci, unde e Iadul?

O întrebare al cărei răspuns nu poate fi oferit de consultanții de imagine.

Sacrul și Profanul nu se intersectează niciodată. Sunt categorii distincte. Politicienii sunt oameni, sunt profani. Se îmbracă în Sacru, dar e ca machiajul, rezistă un timp limitat. Dacă crezi în machiaj, îl confuzi pe El, cu el.

Citiţi şi:
Prof. dr. Constantin Ciutacu: «Clasa politică apare ca un veritabil detaşament al legiunii străine»
Mult rău a făcut Iohannis României (XIV)

 

yogaesoteric
16 mai 2021

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More