Posibilitatea intelectualului public anti-global

 

Intelectualul public global este un produs ideologic. În linii generale, el întruchipează monstruoasa coaliţie dintre globalism şi stângism care s-a cimentat în ultimele decenii în vederea construirii vajnicei Lumi Noi. Astăzi intelectualul global este chemat să legitimeze în ochii opiniei publice o inginerie (în sensul termenului englezesc engineering) economică, socială, culturală şi religioasă de proporţii planetare nemaiîntâlnită în istoria umanităţii.

Pentru oamenii lucizi care înţeleg mecanismele de funcţionare ale globalismului şi resorturile lui ideologice, se pune întrebarea următoare: cum ar putea un intelectual public dintr-o ţară oarecare să-şi facă auzită vocea pe plan internaţional atunci când el se opune celor cinci ipostaze ale globalului: corporatismul economic (ipostaza economic-financiară), statul managerial (ipostaza socială), multiculturalism (culturală), ecumenism (religioasă) şi utopism (utopia statului mondial în chip de ipostază ocult-politică)? O altă întrebare, la fel de importantă: Cum s-ar putea dezbate public, atât la nivel local, cât şi internaţional, problemele reale ale societăţilor umane, în locul problematicii ideologice, deseori diversionistă impusă pe toate canalele media de corifeii planetarizării?

Precum comunismul – pe care îl putem numi globalism primitiv – globalismul este construcţia artificială a unor elite economice şi financiare. Globalismul a reuşit să se impună la nivel planetar prin manipularea noilor tehnici de comunicare în masă şi o retorică stângist umanitaristă. Fiind anti-democratic şi anti-naţional, globalismul are mereu nevoie de justificări, vrea în permanenţă să apară „legitim” în ochii opiniei publice. Şi-ar dori să fie perceput drept natural, în firea lucrurilor, nicidecum echivalentul unei ideologii.

România nu duce lipsă de intelectuali publici globali. De la căderea comunismului şi până în prezent, auto-intitulata noastră elită intelectuală s-a erijat în goarna spartă a globalismului. Cei foarte puţini care s-au opus acestei tendinţe au fost marginalizaţi şi etichetaţi drept „ultranaţionalişti”, „legionari”, „antioccidentali” etc. Intelectualilor români globali li s-au acordat burse de studiu în străinătate, au fost plimbaţi, deseori pe banii statului naţional şi unitar, prin tot felul de workshop-uri mondialiste, li s-au oferit funcţii în universităţi şi instituţii de cercetare din ţară şi străinătate; presa românească le-a deschis larg porţile. În vreme ce un intelectual anti-globalist îşi face cunoscute opiniile pe bloguri, intelectualul public global scrie editoriale gras plătite în presa centrală, apare la televizor, are un cuvânt greu de spus în dezbaterile publice. În vreme ce anti-globalistul este portretizat în mass media din România ca un troglodit, ce nu înţelege „marile provocări ale globalizării”, intelectualul public global apare mereu într-o lumină serafică, un aristocrat al spiritului.

Practic, în România de astăzi nu ai posibilitate să devii intelectual public dacă nu eşti în favoarea 1) economiei de piaţă, dominată de marile corporaţii; 2) relativismului cultural şi noii stângi „politic corecte”; 3) creştinismului ecumenic. Şi, nu în ultimă instanţă, trebuie să intri în graţiile unor instituţii semi-legitime, mai mult sau mai puţin oculte, care urmăresc slăbirea statelor naţionale, promovarea unor unităţi suprastatale gen Uniunea Europeană şi crearea în viitor a statului mondial. Dacă ai îndeplinit aceste condiţii, sau cea mai mare parte din ele, ai şansa să avansezi spre topul celor 20.

Unii vor spune că cele de mai sus sunt exagerări. Acuzele de extremism, ultranaţionalism sau conspiraţionism se aplică tuturor celor care sunt percepuţi drept intelectuali şi politicieni antimondialişti. Chiar foşti candidaţi la preşedenţia SUA, conservatorul tradiţionalist Pat Buchanan, conservatorul libertarian Ron Paul şi stângistul anti-corporatist Ralph Nader au fost anatemizaţi în mass media corporatistă fiindcă s-au opus într-un fel sau altul globalizării galopante.

Astăzi opţiunile unui intelectual trebuie evaluate în funcţie de raportarea sa la cele cinci ipostaze ale globalului pe care le-am enumerat în acest articol. De pildă, în România nu se ştie sau se trece sub tăcere istoria neoconservatorilor americani (foşti extremişti de stânga, troțkiști, care au globalizat conservatorismul american tradițional). Când stângiştii români de viţă nouă îi atacă pe neoconservatorii români (Patapievici, Tismăneanu etc.), de fapt asistăm la o ceartă în familie. Nici stângiştii, nici neoconservatorii nu au analizat critic procesele globalizării şi consecinţele lor nefaste asupra României. Reacţia lor consecventă a fost să împiedice apariţia în ţara noastră a unei mişcări intelectuale de orientare cu adevărat conservatoare, ca nu cumva cei cinci piloni ai globalizării să fie supuşi unei serioase analize critice.

O altă confuzie întreţinută de intelectualii globali este echivalarea anti-americanismului cu anti-globalismul. Noam Chomsky este un stângist instituţionalizat cu vederi anti-americane, dar favorabil globalizării. Tariq Ramadan şi Amr Khaled, intelectuali islamici, adulaţi de noua stângă occidentală, sunt pro-globalizare, dar cu vederi ascuns sau făţiș anti-americane. În general, în SUA are loc în prezent o luptă ideologică şi politică între forţele globalismului şi cele care se opun lui. Rezistenţa anti-globalizare din SUA este în primul rând o mişcare grassroot. Nu-i o mişcare extremistă, ci o revoltă populară născută din tradiţiile patriotice şi conservatoare încă vii ale americanului de rând; o mişcare politică şi intelectuală hotărâtă să înlăture atât efectele nefaste ale revoluţiei neoconservatoare, cât şi dezastrul corectitudinii politice promovată de stânga universitară şi aparatul birocratic al statului managerial.

În România, retorica anti-globalizare a fost adoptată de grupurile ultranaţionaliste al căror nucleu greu este dat de foştii securişti. Manipulând un discurs conspiraţionist, xenofob şi antisemit, apelând mereu la demagogia populistă, ultranaţionaliştii anti-globalizare au dat apă la moară stângiştilor şi neoconservatorilor români. În prezent, niciun intelectual de dreapta din România nu poate să deschidă gura fără a fi trimis în tabăra lui Vadim sau Artur Silvestri.

Pare că situația însă începe să se modifice. Apariţia în peisajul cultural românesc a unei noi mişcări de idei – mişcarea personalist-conservatoare „A Treia Forță” – a făcut să se audă vocea unui intelectual român anti-globalist ce are toate şansele să se „globalizeze” (în sens geografic). Educat în Occident, dar bun cunoscător al României profunde, pe care elitele româneşti o ignoră, noul intelectual aduce, pentru prima dată în România, un discurs cu adevărat demistificator.

Rămâne de văzut dacă aceste voci, radical critice, vor fi auzite în mainstreamul românesc. Dacă vor reuşi, ele se vor alătura cu siguranţă altora asemănătoare pe plan internaţional. Ca această joncţiune să nu aibă loc, o uriaşă maşinărie stă la pândă, gata să le înghită.


Citiți și:

Ce este România profundă? 
Globaliști vicleni și patrioți

 

yogaesoteric
28 septembrie 2018

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More