Poveştile torţionarilor care au semănat groaza în temniţele comuniste: au bătut, au ucis şi au trăit regeşte după Revoluţie (II)

 

La aproape trei decenii de la Revoluţie, doar doi torţionari au fost condamnaţi definitiv şi au apucat să ispăşească o parte din pedeapsă. Ceilalţi călăi care au comis crime în numele comunismului au dus o bătrâneţe liniştită după Revoluţie, bucurându-se de pensii mari şi de un nivel de viaţă peste cel al victimelor lor.

Citiți prima parte a articolului

Înfigea o ţepuşă în cadavre pentru a le verifica

Liviu Borcea a ocupat funcţia de comandant al coloniei de muncă Cernavodă, apoi al coloniei Capu Midia. Supravieţuitorii Gulagului românesc povestesc că torţionarul obişnuia să verifice cadavrele înfigând în ele o ţeapă lungă de fier, pentru a fi sigur că respectivii chiar sunt morţi şi nu se prefac pentru a nu merge la muncă.

Pentru atrocităţile săvârşite, Liviu Borcea a fost condamnat în iunie 1956 la 25 ani de muncă silnică pentru infracţiunea de „crimă împotriva umanităţii”. Nu a apucat să facă nici măcar un an din pedeapsa primită, fiind eliberat în 1957 şi repus în drepturi.

„Prin octombrie 1952, lt. maj. Borcea Liviu, aflând că deţinutul general Ignat se află bolnav în baracă mi-a dat ordin să-l aduc în faţa sa, deşi acest deţinut nu putea merge, având o fractură a coloanei vertebrale neconsolidată. Deţinutul a fost adus de alţi doi deţinuţi, călare pe o bâtă, în faţa lt. maj. Borcea Liviu care după ce l-a văzut m-a întrebat ce boală are şi pentru ce nu vrea să meargă. După ce i-am spus că are coloana vertebrală fracturată şi o anestezie a membrelor inferioare, lt. maj. m-a insultat şi mi-a spus să tac de gură, după care i-a ordonat bolnavului să meargă. Deţinutul mergând un pas s-a prăbuşit la pământ. Văzând aceasta, lt. maj. Borcea Liviu s-a năpustit asupra deţinutului şi l-a călcat cu cizmele, lovindu-l puternic pe tot corpul, după care a dat ordin să fie vârât în închisoare.” Aceasta este declaraţia dată de Liviu Radu la 22 decembrie 1955, act depus la Fondul D, Dosarul 19 aflat în arhiva CNSAS. Liviu Borcea a apucat să beneficieze de binefacerile democraţiei, fiind unul dintre pensionarii cu venituri mari, care trăia liniştit la sfârşitul anilor ’90, în Cluj.

Justificare de torţionar: „Cine ştia că o să vină vreodată un 1989?”

Alexandru Nicolschi (Boris Grunberg, pe numele său adevărat) este una dintre figurile triste ale sistemului de represiune din România. A fost recrutat de NKVD şase luni după anexarea sovietică a Basarabiei, anume în decembrie 1940, şi mutat la Cernăuţi, unde a urmat un curs de instruire pentru agenţi ai Direcţiei de Informaţii Străine INU şi NKVD. Echipat cu acte de identitate false, pe numele Vasile Ştefănescu, a fost trimis peste graniţă la 26 mai 1941, pentru a culege informaţii în legătură cu mişcările de trupe româneşti. După numai două ore a fost arestat de grănicerii români. A fost judecat pentru spionaj în iulie 1941 şi condamnat la muncă silnică pe viaţă, fiind întemniţat la Ploieşti, apoi mutat la Aiud.

În octombrie 1944, Nicolschi a intrat în poliţie (Direcţia Generală a Poliţiei) şi, după instaurarea guvernului Groza în martie 1945, a fost numit inspector-şef al Corpului de detectivi. La 17 aprilie 1947 a fost numit inspector general al Poliţiei de Siguranţă, iar după înfiinţarea DGSP, în anul următor, a devenit unul dintre adjuncţii lui Gheorghe Pintilie (Pantelimon Bodnarenco, supranumit Pantiuşa). În 1953, i s-a încredinţat postul de secretar general al Ministerului de Interne. Ca şef al Corpului de detectivi din Direcţia Generală a Poliţiei, s-a ocupat de lichidarea oricărei opoziţii de dinainte de alegerile din noiembrie 1946, care au fost fraudate şi în urma cărora s-a instaurat comunismul în România.

El a fost cel care a organizat diversiunea Tămădău, prin care mai mulţi fruntaşi ţărănişti au fost arestaţi pe aeroportul Tămădău, la 14 iulie 1947, eveniment rămas în istorie sub numele de „Înscenarea de la Tămădău”. Iată cum au fost descrise evenimentele din prisma Siguranţei: „Organele de Siguranţă fiind informate că în dimineaţa de 14 iulie 1947 se pregăteşte o plecare clandestină a unor avioane militare de pe aeroportul ajutător Tămădău, jud. Ialomiţa, am procedat la supravegherea zisului aerodrom. Informaţiile s-au dovedit exacte şi au fost arestaţi în momentul în care se pregăteau să decoleze, printre alţii: Ion Mihalache, Nicolae Penescu, Nicolae Carandino şi Ilie Lazăr, toţi patru făcând parte din organele de conducere ale Partidului Naţional Ţărănesc”.

Despre faptele sale reprobabile la adresa deţinuţilor există nenumărate dovezi. În arhiva de la Memorialul Sighet se află mărturia Adrianei Georgescu, fosta secretară de cabinet a prim-ministrului Nicolae Rădescu, pe care a torturat-o cu sălbăticie. „Traversăm un coridor. Celule (…) Un birou. Patru oameni. Unul scund, gras, cu faţă ca de şobolan. Unul dintre ei mi-a imobilizat braţele, altul, picioarele. Un al treilea scoate dintr-un sertar un soi de mânecă prinsă la ambele capete şi umplută. Se apleacă, îmi pune o batistă groasă pe gură şi biciuie aerul cu mâneca (…) Prima lovitură mă atinge în coapsă. A doua, în plin obraz. Totul şuieră, se învârte. Mă zvârcolesc. Toţi ţipă. Şi eu? Muşc, muşc batista din gură. Coapsa, încă o dată coapsa. Cercurile. Galbenul se roteşte, se roteşte, se apropie. Nu mai ştiu nimic.” Singurul jurnalist care i-a luat un interviu a fost realizatoarea de televiziune Lucia Hossu Longin, în faţa căreia fostul torţionar şi-a justificat toate crimele spunând: „Cine ştia că o să vină vreodată un 1989?”.

În 17 aprilie 1992, când era aşteptat la Procuratură pentru a fi audiat, în vederea unui proces care n-a mai avut niciodată loc, familia lui s-a prezentat cu certificatul de deces.

Securistul care a ars manuscrisele lui Eugen Lovinescu

Iosif Bristran a avut o carieră de succes în fosta Securitate, până la căderea regimului comunist. Ascensiunea sa în carieră s-a construit pe un caz celebru: pe cercetarea penală, în 1958, a Ecaterinei Bălăcioiu-Lovinescu, mama Monicăi Lovinescu. În timpul anchetei, a ars manuscrise, cărţi, scrisori care i-au aparţinut lui Eugen Lovinescu, considerându-le „nefolositoare pentru anchetă”.

Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu a fost închisă la vârsta de 71 de ani în diferite penitenciare şi supusă unui regim de exterminare. Maiorul Francisc Butyka, şeful Direcţiei Anchete Penale a interzis ca bătrâna să primească medicamentele necesare, pentru a o determina astfel pe fiica ei, Monica Lovinescu, exilată la Paris, să se reîntoarcă în România sau, după alte surse, să-i solicite colaborarea cu sistemul. Ecaterina Bălăcioiu a murit în detenţie. Prigoana împotriva familiei a continuat şi după aceea, colonelul Iosif Bistran fiind implicat în acţiunea de lichidare fizică a lui Virgil Ierunca, soţul Monicăi Lovinescu, conform lui Vladimir Tismăneanu. Iosif Bistran a trăit peste 20 de ani după Revoluţie, beneficiind de pensie specială în calitate de fost ofiţer de securitate. Torţionarul a murit în somn în august 2013.

Călăul deconspirat prea târziu

În 2015, IICCMER anunţa deconspirarea unui alt torţionar: Fizula Refic. A lucrat ca băiat de prăvălie, argat sau croitor, iar în 1950 a fost recrutat pentru şcoala de ofiţeri politici a M.A.I. Oradea. Fizula a ajuns în doar câteva luni locţiitor politic la penitenciarul Târgu Mureş (decembrie 1950). În 1951 a ocupat acelaşi post la penitenciarul Făgăraş, apoi a ajuns şef al biroului Penitenciar în cadrul regiunii M.A.I. Ploieşti (1953). A fost comandant la penitenciarele Buzău (octombrie 1953), Dumbrăveni (noiembrie 1955), la colonia de muncă Tulcea (iunie 1958) şi la penitenciarul Tulcea (martie 1959). După un an a fost trecut în rezervă.

„În perioada în care a condus penitenciarul Făgăraş au murit cel puţin 22 deţinuţi politici, având vârste cuprinse între 39 şi 71 de ani. Cauzele deceselor, indicate în actele de moarte, dovedesc că regimul de detenţie, alimentaţia şi îngrijirea medicală au fost gândite în scopul eliminării fizice a deţinuţilor”, a stabilit IICMER. La Penitenciarul Dumbrăveni, Fizula lovea frecvent deţinuţii, fapt pentru care a fost pedepsit disciplinar de şefii săi. Zelul său este remarcat în dosarul de cadre pe care l-a studiat istoricul Mihai Burcea, fost cercetător IICMER şi fondator al Miliţiei Spirituale. Din păcate, a fost deconspirat prea târziu. Torţionarul a murit pe 4 februarie 2014 la Tulcea.

Torţionarul care s-a deconspirat singur

Şi lista torţionarilor este lungă. Pentru că nu au fost judecaţi, unii dintre ei vin în faţa publicului şi dau lecţii de moralitate şi îi apără pe alţi călăi. Aşa este cazul lui Constantin Cişmigiu, care a apărut la instanţă ca susţinător al lui Alexandru Vişinescu. Încercând să disculpe crimele care au avut loc după gratii şi în coloniile de muncă, acesta a spus că ordinele veneau „de sus”, de la Răsărit. „Nu el a făcut, au fost ordine. El a fost comandant pe problemele de regim, de hrană. Erau norme stabilite. Pentru deţinuţii politici, regulile erau mai stricte. Stăteau câte unul în celulă, ieşeau 20 de minute la plimbare. Primeau un ceai cu marmeladă, la prânz o ciorbă”, a povestit fostul inspector al torţionarilor. La final, el a concluzionat: „Se face prea mult caz de comunism. În România nu a fost comunism”. Este surprinzător de ce IICCMER nu a strâns documente şi mărturii care să îl incrimineze. De precizat este faptul că CNSAS l-a trimis în instanţă pentru calitatea de lucrător al Securităţii, instituţia câştigând procesul, conform sentinţei din Dosarul 215/2/2015.

Florian Cormoş, fost comandant de lagăr: „Dumnezeu să mă facă ţăndări”

Florian Cormoş (91 de ani ani) este judecat pentru crime împotriva umanităţii. În perioada în care a deţinut funcţia de comandant al coloniei de muncă de la Cernavodă, din decembrie 1952 până în aprilie 1953, faptele sale au dus la moartea a cel puţin 115 deţinuţi politici din lagăr, primul şantier deschis pentru lucrările la Canalul Dunăre – Marea Neagră, după cum arată reprezentanţii Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc. Acelaşi institut a cerut urmărirea penală a fostului comandant pentru infracţiuni contra umanităţii. Despre abuzurile lui Florian Cormoş aflăm mai multe din Dosarul 2667/ 1959 privind abuzurile şi crimele săvârşite la colonia de muncă de la Cernavodă. În urma unui proces care a avut loc în anul 1957, la Tribunalul Militar Bucureşti, proces în care Cormoş era acuzat de crime împotriva umanităţii, acesta a fost condamnat la moarte, apoi amnistiat, după patru ani. Torţionarul deconspirat nu şi-a recunoscut niciodată crimele. Într-un interviu acordat ziarului Gândul, el a spus că oamenii mureau de epuizare sau din cauza lipsei medicamentelor. „Dacă în perioada cât am fost comandant am dat vreo palmă, Dumnezeu să mă facă ţăndări”, a spus el.

Foştii deţinuţi au însă o altă poveste. Conform mărturiei deţinutului Iosif Cardei, din data de 14.05.1953, zilnic se petreceau acte de tortură şi schingiuire „care nu pot fi concepute de mintea unui om sănătos şi conştient de urmările lor”, iar mulţi dintre cei aflaţi în vizorul lui Cordoş erau bolnavi de epilepsie. „În timp ce detaşamentele ieşeau pe poartă pentru a se aduna la locul de muncă, doi-trei epileptici au căzut din cauza bolii. Una dintre persoanele din conducere a dat ordin ca următorul detaşament să treacă peste ei, călcându-i”, povesteşte el. Grozăviile petrecute în colonia de muncă sunt susţinute şi de declaraţiile unui fost medic deţinut. Gheorghe P. Munteanu a povestit cum, în ziua de 5 martie 1953, a fost adus la penitenciar deţinutul Ion Răpciug. „Acesta a stat 15 zile în carceră în lanţuri şi apoi a fost trecut la penitenciar fiindcă i se umflaseră picioarele şi nu le mai simţea. L-am reţinut în infirmerie deoarece membrele inferioare erau tumefiate până aproape de genunchi. Am întocmit foi de evacuare la spital, dar până la 16 martie nu am putut obţine evacuarea. Trimiterea la spital era necesară pentru a se putea face amputarea”. Omul nu a mai ajuns la spital, murind la infirmerie, pe 6 martie.

Citiţi şi:

Francmasoneria, securitatea şi regimul comunist. Operaţiunea «Oculta»

Închisorile CIA din România: Ne-aţi făcut de râs, ticăloşilor!

 

yogesoteric
10 iunie 2019