Pr. Călin Sămărghițan: Al treilea principiu al mecanicii se aplică și mecanicii lumii de idei

Nu trăim de ieri, de azi, pe această planetă. Avem ceva vechime, iar legile cărora i se supune lumea noastră fizică sunt deopotrivă legile care ne supun pe noi, indiferent dacă ne convine aceasta sau nu. Se numesc legi fizice, pe unele dintre ele le-am numit chiar principii. Iar principiile (în latină principiu înseamnă început), unele descoperite, altele cu siguranță nu, SUNT. Există și acționează în sine și prin sine. Ele nu țin seama de voința noastră și cu atât mai puțin de ambițiile noastre. Unora le convine, altora, nu.

Nu știu dacă studenții Universității din Sheffield, atunci când l-au contestat pe Sir Isaac Newton pentru acțiunea sa de trăitor al erei coloniale, au contestat și principiile descoperite de acesta. Sper să nu fi contestat și principiile mecanicii formulate de el. Sper din suflet ca măcar legea gravitației să nu o fi contestat. Dar orice este posibil, nu-i așa? Să spunem că putem scăpa de Newton, prin cine știe ce acțiune, să zicem că aș putea accepta aceasta, dar prea mă tem că de legea gravitației nu putem scăpa. Iarăși: unora le convine, altora nu. Dar suficient despre acestea.

Întorcându-ne la principiile mecanicii, amintindu-ne că acestea sunt trei (sau cel puțin trei au fost formulate de către beneficiarul alb al erei coloniale, Isaac Newton), permiteți-mi vă rog să reiterez în forma extinsă pe cel de-al treilea, care, pe scurt, se numește „al acțiunii și al reacțiunii”. Așadar: „dacă un corp acționează asupra altui corp cu o forță numită acțiune, cel de-al doilea corp acționează la rândul său asupra primului cu o forță egală în modul și de sens contrar, numită reacțiune.” Ori îți convine, ori nu, acest principiu există. Acționează. Este.

Deci acesta este un principiu care acționează în lumea noastră fizică, indiferent de voința noastră. Este numit principiu deoarece el este de la început, dintru început și întru început (dacă l-ați cunoscut pe unul Noica; nebeneficiar al erei coloniale, dar sigur i se poate găsi și lui ceva de contestat, măcar culoarea. Of!).

Să nu ne mire, așadar, că ORICE am face în lumea aceasta, orice am iniția, orice am rostogoli, va genera o reacție egală și de sens contrar. Pe măsură. Știți de ce? Pentru că e un principiu fundamental (adică de la bază) al lumii fizice, iar voi credeți numai și doar și numai în lumea fizică. Orice! Ori-ce! Iar acest principiu se aplică și mecanicii lumii de idei. Oare? Cine are urechi de auzit, să audă!

Atât am avut să vă spun.

Deocamdată.

Citiți și:
O lume în dezacord: marea ștergere a principiilor
De prea multă vreme, lumea occidentală este condusă de o generație degenerată

 

yogaesoteric
18 iunie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More