Precedent periculos: Franța va impune din 2019 școala obligatorie de la 3 ani
Emmanuel Macron a anunțat că odată ajunși la vârsta de 3 ani, copiii trebuie obligatoriu școlarizați din toamna lui 2019, față de pragul de vârstă de 6 ani existent în prezent.
Președintele Franței a luat decizia de a coborî vârsta școlarizării obligatorii, de la 6 ani în prezent, la 3 ani din 2019: „Vreau să încetăm să considerăm școala maternă (numele dat grădiniței în Franța – n.r.) ca pe o opțiune”, a declarat Macron la o ceremonie.
În Franța, majoritatea copiilor sunt deja înscriși la grădiniță de la trei ani. În anul școlar 2015/2016, 97,6% dintre micii francezi au fost dați la grădiniță de la 3 ani.
„Această cifră medie acoperă diverse inegalități, în spatele lor sunt practici profund diferite de la un teritoriu la altul”, a insistat totuși șeful statului. „Vreau ca prin această obligativitate, începând din toamna lui 2019, să putem corija aceste diferențe, care sunt inacceptabile”, a precizat Macron.
În 2013, ministrul PSD al Educației, Remus Pricopie, anunța că „în 6-8-10 ani, grădinița va deveni obligatorie de la 3 ani” și în România. Această declarație nu este deloc întâmplătoare ci arată că în realitate există un astfel plan ce se urmărește a fi impus în toate țările.
Practic, copiii vor fi instituționalizați imediat ce ies din scutece. Cei 7 (6) ani de acasă dispar. Rolul părinților în educația copilului tinde să devină nul. Calea spre îndoctrinarea de către stat este liberă.
P.S. Bizarul Emmanuel Macron, agent Rothschild, nu are copii. El și-a cunoscut soția, cu 24 de ani mai în vârstă, în cadrul procesului de școlarizare, aceasta fiindu-i profesoară de Franceză.
Citiți și:
Scopurile ONU pentru omenire vizează copiii ca «agenţi ai schimbării»
Strategii de (re)educare pentru epoca post-viață!
Grădinițele «de gen neutru» din Suedia îi învață pe băieței să poarte rochii
yogaesoteric
19 octombrie 2018
Also available in: Français