Premiile circului Nobel

 

 
Alfred Nobel

În anul 1867, suedezul Alfred Nobel (1833-1896) inventează dinamita. Ca orice savant, de regulă de bună credință și cu capul în nori, nu a prevăzut că descoperirea lui va fi preluată de ministerele de război (și apoi de teroriști) pentru a ucide. Remușcările l-au determinat să folosească marea avere strânsă în urma descoperirii sale pentru instituirea unui premiu acordat, conform voinței sale exprimate prin testament, „sub formă de premii celor care, în anul precedent, au adus cele mai mari servicii umanității”. Inițial aceste premii erau în număr de 5, ulterior adăugându-se un al șaselea, cel pentru economie. Aceste premii sunt acordate de Academia Regală de Știință din Suedia (Premiul Nobel pentru Fizică, pentru Chimie și pentru Economie), Institutul Karolinska din Stockholm – Premiul Nobel pentru Medicină, Academia Suedeză – Premiul Nobel pentru Literatură și un comitet alcătuit din 5 persoane alese de Parlamentul Norvegiei – Premiul Nobel Pentru Pace.

O vorbă din bătrâni spune că „cele rele să se spele, cele bune să se adune”. Membrii comisiilor care din anul 1901 desemnează laureații, au spălat cele rele, dar care sunt cele bune rămâne de văzut. În cele ce urmează vom scoate la iveală acele rele spălate, dar care au încălcat voința testamentară exprimată de Nobel.

Evreul german Franz Heber (1868-1934) este descoperitorul armei chimice, folosite în timpul primului război mondial de către armata germană împotriva celei franceze, la Ypres, în anul 1917 (de altfel iperita a luat numele de la acest oraș). În anul următor, 1918, Fritz Haber primește Premiul Nobel pentru Chimie.

În domeniul fizicii, îi găsim laureați pe toți inventatorii armelor nucleare.
În cadrul Proiectului Manhattan (crearea la Los Alamos a primelor bombe atomice americane) 172 de persoane au lucrat în colectivul condus de evreii americani Julius Robert Oppenheimer – șef și Philip Morrison – adjunct (dintre aceștia, cel puțin 51 erau evrei, iar dintre aceștia, surpriză, 7 erau agenți sovietici!). La proiect au venit să lucreze și mari fizicieni europeni, laureați anteriori ai Premiului Nobel. Este vorba de evreul germano-american Albert Einstein (1879-1955, laureat în 1921), evreul danez Niels Henryk David Bohr (1985-1962, laureat în 1922), italo-americanul Enrico Fermi (1901-1954, laureat în 1938). În echipă a lucrat și evreul maghiaro-american Edward Teller (1908-2003) care, în afară de contribuția la crearea bombei atomice, este considerat și părintele bombei cu hidrogen. Bomba cu hidrogen sovietică este creația evreului Vitali Lazarevici Ginzburg (1916-1909, laureat Nobel în 2003).

Dar Premiile Nobel pentru Pace sunt halucinante: le-au primit miniștri de război, criminali de război, teroriști de stat, simpli teroriști etc. Iată o listă departe de a fi completă:

– 1953 – gen. George Catlett Marshall Jr. (1880-1959), fost secretar de stat și al apărării al SUA;

-1973 – evreul germano-american Henry Alfred Kissinger (ns. 1923), la momentul decernării premiului secretar de stat al SUA, unul dintre cei mai sângeroşi criminali civili, care au organizat crimele prin CIA; a primit premiul în anul în care a făcut declarația șocantă conform căreia pensionarii ar trebui eutanasiați (azi, la 95 de ani, nu se cere eutanasiat) și în care CIA a orchestrat lovitura de stat din Chile în urma căreia președintele legitim Salvador Allende a murit (vom afla vreodată adevărul asupra morții sale sau trebuie să credem că s-a sinucis?) fiind înlocuit cu dictatorul criminal Augusto Pinochet. Pentru ce a primit Premiul Nobel pentru Pace? Iată pentru ce: „În anul 1973 primește Premiul Nobel pentru Pace, împreună cu vietnamezul Lê Đức Thọ, pentru contribuția lor decisivă la stabilirea unui acord de pace între cele două țări. Lê Đức Thọ refuză premiul, argumentând lipsa unei păci efective în Vietnam, la acea dată, în ciuda acordurilor diplomatice. Încheierea conflictului din Vietnam a fost una dintre promisiunile cheie ale campaniei Președintelui Nixon din 1968. Americii i s-a promis o rezolvare rapidă a războiului și o întoarcere acasă a efectivelor sale militare, dar anii următori au marcat o escaladare a conflictului, intensele campanii de bombardamente fiind supervizate chiar de Kissinger, ceea ce a alimentat nemulțumirea multora și înmulțirea criticilor dure la adresa acceptării Premiului Nobel pentru Pace. Deci după 1968, Kissinger a supervizat escaladarea războiului.”;

În dec. 1975, Kissinger și președintele Gerald Ford se întâlnesc cu președintele Suharto al Indoneziei, ocazie cu care sprijină invadarea Timorului de Est – au fost uciși 200.000 de oameni; i-a sprijinit, și în mod cert nu numai moral, pe khmerii roșii din Cambogia – un criminal cu „guler alb”, despre care se știa că este criminal în momentul în care i s-a acordat premiul;

– 1978 – fostul terorist evreu Menachem Begin (1913-1992), în acel moment prim-ministru al Israelului; la 22 iulie 1946, în calitate de lider al Irgun, a aruncat în aer hotelul King David din Ierusalim, provocând moartea a 91 de britanici, palestinieni și evrei; a folosit dinamita inventată de Nobel!;

– 1986 – evreul româno-american Eliezer (Elie) Wiesel (1928-2016), pentru scrierile sale SF în care povestea tragedia pe care a trăit-o într-un lagăr nazist în care nu a fost niciodată (cum a fost acuzat chiar de atunci de un evreu care într-adevăr a fost deținut în acel lagăr);

– 1994 – trei teroriști: Yasser Arafat (1929-2004), palestinianul care a înființat și condus între 1969-2004 Organizația pentru Eliberarea Palestinei, precum și evreii Itzak Rabin (1922-2005) și Șimon Peres (1923-2016), foști prim-miniștrii ai Israelului;

– 2007 – Albert Arnold Gore Jr. (ns. 1948), fost vicepreședinte al SUA în 1999, când Bill Clinton a atacat și bombardat statul independent Iugoslavia cu scopul de a-l destrăma;

– 2009 – Barack Obama (ns. 1961), proaspătul președinte ales al SUA, care după ce a primit premiul, a declanșat infernul în Orientul Mijlociu și în Africa de Nord;

Dacă această enumerare nu vă este suficientă, puteți să mai căutați pe lista cu laureați.

Premiul Nobel pentru Economie este ceva de necrezut (ca acea girafă văzută pentru prima dată de un oltean). Pentru ce se acordă acest premiu? Doar ei știu. Niciunul dintre laureați nu a prevăzut marea criză din 2008-2009, nimeni nu a avansat soluții pentru depășirea crizei. Singurul care a avut viziune, evreul Nouriel Rubini, născut în Turcia din părinți evrei iranieni, crescut în Italia, ajuns în SUA și care a tras din timp semnalul de alarmă, nu a primit acest premiu. Cu toate că se poate spune că prin tradiție premiul este acordat evreilor americani (care au primit nemeritat zeci de milioane de coroane suedeze), Roubini, cel care îl merita, nu l-a primit (probabil, scrierile lui i-au deranjat pe mulți).

Cu privire la premiul pentru medicină vom menționa doar nedreptatea pe care a suferit-o dr. Nicolae Constantin Paulescu când i-a fost refuzat premiul întrucât scrisese două cărți considerate antisemite. Mulți evrei folosesc insulina, dar au sufletul împăcat întrucât pentru ei nu este descoperirea unui român antisemit, ci a unor canadieni (care, de fapt, i-au furat studiile publicate).

În final ne vom referi pe scurt și la cel de-al șaselea premiu, cel pentru literatură. Cel puțin în ultima jumătate de secol, când premiile s-au politizat, importantă nu a fost valoarea cărții, ci simbolul politic. Iată câteva exemple:
– 1958 – evreul sovietic Boris Pasternak (1890-1960), cel care în cărțile sale (în primul rând Doctor Jivago) descria ororile bolșevice și Gulagul – în treacăt fie spus, în lucrarea Codul lui Lucifer, Dan Cristian Ionescu a indicat numele inițiatorilor Gulagului – organizatorul, în anul 1930, al lagărelor de muncă forțată din URSS cunoscute sub denumirea de „gulag”, a fost evreul Naftali Aronovici Frenkel (1883-1960); în cea mai crâncenă perioadă de represiune, între anii 1932-1937, șeful Gulagului a fost evreul Matvei Davidovici Berman (1898-1939); comisar al poporului pentru „lagărele morții” a fost evreul Lev Inzhir.

– 1966 – evreul israelian Shmuel Yosef Agnon (1888-1970, născut în Austro-Ungaria), cu motivarea „for his profoundly characteristic narrative art with motifs from the life of the Jewish people” („pentru arta sa narativă profund caracteristică cu motive din viața poporului evreu”) și evreica suedeză Nelly Sachs (1891-1970, născută în Germania) premiată pentru „for her outstanding lyrical and dramatic writing, which interprets Israel’s destiny with touching strength” („pentru scrisul ei liric și dramatic remarcabil, care interpretează destinul statului Israel cu o emoționantă putere”). Dar oare despre destinul nefericit al zeci de milioane de creștini (ruși, români, alți est-europeni) sau arabi, s-a scris vreo carte? A fost publicată? A fost propusă pentru Premiul Nobel? S-a scris vreo carte despre masacrarea amerindienilor? Sau a arabilor uciși în ultimul sfert de veac de Unchiul Sam? Ar putea vreo astfel de carte să fie premiată cu premiul suprem?

– 1970 – Alexandr Isaievici Soljenițin (1918-2008), autorul cărții Arhipelagul Gulag;

– 1978 – evreul polonez Isaac Bashevis Singer (1902-1991) „for his impassioned narrative art which, with roots in a Polish-Jewish cultural tradition, brings universal human conditions to life” („pentru arta sa narativă plină de pasiune, care, cu rădăcini în tradiția culturală poloneză-evreiască, dă viață condiției umane universale”) ;

– 1991 – evreica sud-africană Nadine Gordimer (1923-2014), luptătoare anti-apartheid (de altfel, în Africa de Sud, mulți evrei au luat parte la această mișcare – cel mai important și mai demn dintre ei a fost Ronald Kasrils (ns. 1938, ministrul securității între anii 2004-2008, cel care în urma unei vizite în Israel și în teritoriile ocupate, a declarat că îi este ruşine că este evreu);

– 2004 – evreica austriacă, dar și cu urme româneşti în arborele genealogic, și, imaginați-vă, comunistă! – Elfriede Jelinek (ns. 1946);

– 2009 – șvăboaica Herta Müller, originară din România (ns. 1953) care, dacă nu ar fi emigrat în Germania, nu avea în niciun fel cum să primească milionul de dolari – a primit premiul fiindcă, așa cum îi place Occidentului, a scris despre viața grea pe care românii o duceau în România lui Ceaușescu, nu așa de grea cum o avem azi; occidentalii savurează astfel de romane, le consideră exotice, dar fără să se gândească la nenorocirile pe care țările lor le provoacă în alte țări;

– 2016 – evreul american Bob Dylan (Robert Allen Zimmerman, ns. 1941), pentru versurile cântecelor sale. Această alegere a comitetului Nobel a stârnit vii controverse. După multe rezerve, Dylan a acceptat premiul.

În ultima jumătate de secol au fost publicate cărți de o importanță deosebită pentru a trezi omenirea, pentru a deschide ochii celor care pot înțelege adevărul și pericolul care ne pândeşte, cărți care denunță pericolul sionismului. Aceste cărți au fost scrise fie de profesori universitari evrei de bună credință (Israel Shahak, Noam Chomsky, Gary Norman Finkelstein – primul, supraviețuitor al lagărelor naziste, ultimul, fiul unor foști deținuți din lagărele naziste etc.), fie de creștini (Roger Gauaudy, Robert Faurisson etc., la care, de ce să nu îl adăugăm cu mândrie patriotică pe veteranul general Radu Theodoru) – dar aceștia nu vor primi niciodată Premiul Nobel! Nici măcar post-mortem!

Ne mândrim cu patru laureați ai Premiului Nobel, dar… George Emil Palade (1912-2008) a primit premiul (1974) întrucât, fiind căsătorit cu fiica industriașului aromân Nicolae Malaxa, a putut să emigreze la timp în SUA. Despre Elie Wiesel și Herta Müller am menționat mai sus. Mai este Stefan Walter Hell (ns. 1962), care în anul 2014 a primit Premiul Nobel pentru Chimie – fiindcă a emigrat în Germania! Unii, din exces de patriotism, mai includ un român, laureat cu Premiul Nobel pentru Pace în anii ʼ80, pe care Ceaușescu nu l-ar fi lăsat să plece să-și ridice premiul! Acest român fusese membru în conducerea unei asociații umanitare, nu el primise premiul, ci asociația.

Cărțile scriitorilor români premiate la cel mai înalt nivel scriu rău despre România (dar nu cea de azi, care este mult mai rea). La fel este și în cazul filmelor românești premiate, care sunt apreciate în lumea „civilizată”. Iată câteva exemple:

– 4 luni, 3 săptămâni, 2 zile – a avut un succes enorm în Europa, europenilor le plăcea să vadă un film în care, din cauza dictatorului Ceaușescu, femeile mureau în urma avorturilor ilegale. Este adevărat că Ceaușescu a încriminat avortul, și nu din motive creștine. Dar câţi știu (din toată Europa) că în timp ce în România femeia care își întrerupea singură cursul sarcinii sau consimțea la aceasta era pasibilă de o pedeapsă de până la 2 ani de închisoare, care se aplica de regulă cu suspendare sau, mai rar, cu muncă corecțională, dar niciodată cu executare, în statul catolic și membru UE Portugalia pedeapsa pentru aceeași faptă era de până la 3 ani închisoare. De abia în urma referendumului din 2007, după multe alte referendumuri ratate, tânăra generație, obţinând dreptul de vot, a reușit să obțină majoritatea pro-avort (cu un an înainte, în alt stat profund catolic, Spania, s-a hotărât că minorele pot avorta fără acordul părinților! Iar de curând, un alt stat profund catolic, Irlanda, a admis prin referendum căsătoriile homosexuale!)

– Printre dealuri – film în care un incident nefericit este generalizat și ne transformă într-un popor barbar, cu obiceiuri și tradiții ca atare;

– filmul Călătoria lui Grüber, al lui Radu Gabrea, nu face altceva decât să arunce în spinarea românilor pogromul săvârşit de naziști în Iași.

Ce se va petrece cu toate aceste filme? Ce influență vor avea asupra noilor generații, lipsite de cultură, de informații, de discernământ, de etică, asta doar Dumnezeu o știe. Sau poate, nici măcar El!

Citiți și:

Românca genială căreia francezii Curie i-au furat Premiul Nobel

Un film care elogiază cu insolență pedofilia și homosexualitatea a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat

Laureatul premiului Nobel pentru Fizică din 1973, dr. Ivar Giaever, demontează complet minciuna «încălzirii globale»

 

yogaesoteric
20 noiembrie 2018