Premiile MISA 2004
Iată că se apropie sfârşitul de an. Se apropie momentul când meritele multora dintre noi vor fi răsplătite, sau cum zice românul „după faptă şi răsplată!”.
În cele ce urmează vom enumera PREMIILE PENTRU ANUL 2004 propuse de şcoala noastră de yoga, pentru cei mai „DESTOINICI” OAMENI AI LEGII, care au acţionat în 18 martie 2004 şi chiar după aceea.
M.I.S.A. propune:
MENŢIUNE 10
Se acordă premiul pentru starea de abandon tuturor celor care s-au supus orbeşte comenzii politice. Ei vor beneficia de câte o pereche de ochelari de cal (şi nu ne referim la Calul… Bălan), ochelari tip „ultimul nechezat” şi de o oglinjoară în faţa căreia se vor putea întreba în fiecare zi: “Oglindă oglinjoară, cine-i cel mai supus din ţară?”
MENŢIUNE 9
Se acordă premiul pentru starea de atenţie procurorului care a reuşit să confunde adresa la care trebuia realizată percheziţia. Premiul constă într-o biluţă de ping-pong cu care el va putea realiza o binecunoscuta tehnică yoghină de dinamizare specifică a atenţiei, Shambavi mudra. În cazul unor trăiri mai speciale care vor apărea în urma practicii consecvente şi matur asumate, M.I.S.A. se angajează să-i publice mărturiile spirituale într-o carte destinată special acestui gen de experienţe. De asemenea, dumnealui va beneficia de intrarea gratuită la toate conferinţele yoghine, atât din ţară, cât şi de peste hotare, conferinţe care vor avea ca subiect de dezbatere atenţia.
MENŢIUNE 8
Se acordă premiul pentru iluzionare procurorului care a realizat cel mai bun număr de prestidigitaţie (arta de a produce iluzii prin mişcarea rapidă a mâinilor), pe data de 18 martie. Dumnealui a reuşit să facă să apară şi să dispară într-un timp record mandatul de percheziţie, uimind astfel asistenţa abia trezită din somn. Viteza cu care dumnealui a palmat hârtia l-ar fi făcut să roşească de invidie până şi pe celebrul David Cooperfield. Premiul se constituie dintr-un contract avantajos pe viaţă la circul Globus, unde îndemânarea aproape supranaturală de care dă dovadă domnia sa, va putea fi aplaudată la scenă deschisă.
MENŢIUNE 7
Se acordă premiul pentru starea de generozitate manifestată din plin în timpul evenimentelor din martie 2004 jandarmilor care au împărţit cu dărnicie necontrolată lovituri de bocanc şi armă tuturor celor care li s-au predat necondiţionat. Ţinând cont de dominanta afectivă ce îi caracterizează pe jandarmi, ei vor beneficia de un pelerinaj la locurile sfinte, prilej unic de a împărtăşi celorlalţi enoriaşi, câte ceva din tainele nebănuite ale vieţii de creştin autentic.
MENŢIUNE 6
Se acordă premiul pentru vigilenţa accentuată şi un foarte înalt profesionalism agenţilor ultraspecializaţi care au reuşit să identifice după 9 ani de monitorizare atentă a şcolii noastre de yoga, yoghinii care au luat supradoze de polen şi ciuboţica cucului. Aceşti fraţi ai lui James Bond, adevăraţi agenţi 007, vor beneficia de un abonament pe viaţă la videotecile Hollywood, de unde îşi vor putea procura casete cu idolul preferat. Mapa lor de prezentare va fi trimisă de M.I.S.A. la toate agenţiile de promovare, în cazul în care îşi doresc debutul pe marile ecrane.
MENŢIUNE 5
Se acordă premiul pentru starea de inocenţă jandarmului care a manifestat o asemenea trăire elevată la vederea unui borcan cu Kombucha. Premiul constă dintr-un pui mic din această ciupercă miracol şi un prospect ce conţine o prezentare exhaustivă a beneficiilor sale. El a obţinut, de asemenea, şi gratuitate timp de un an la cursul de Ayurveda, putând participa oricând la cules de plăntuţe pe valea Cernei.
MENŢIUNE 4
Se acordă premiul pentru starea de “pratyahara”- abstragerea simţurilor de la realitatea înconjurătoare – jandarmilor care nu au vrut sa vadă cheile din uşile pe care le-au spart cu atâta entuziasm şi nici nu au vrut sa audă rugăminţile proprietarilor de a le folosi. Ei vor beneficia de o hartă a tuturor peşterilor din România, unde se vor putea retrage pentru introspecţie. În liniştea sacrosanta a acestor cavităţi naturale ei vor putea medita nestingheriţi asupra ideii: “cagula mă strânge, bocancul de nu-l folosesc, îmi plânge!” .
MENŢIUNE 3
Se acordă premiul pentru starea de respect jandarmilor care au bătut la uşă înainte de a intra în imobil în timpul evenimentelor din martie. Au bătut atât de tare încât au căpătat respectul celor din jur. Ei au fost aleşi pentru a rescrie Codul Bunelor Maniere şi de a susţine conferinţe pe aceeaşi tema în cadrul armatei române.
MENŢIUNE 2
Se acordă premiul pentru rezultatele excepţionale obţinute în practica osteopraxiei şi a metodelor tradiţionale de călcături jandarmilor care pe data de 18 martie 2004, au aplicat cu o precizie chirurgicala bocancul pe gâtul tinerilor practicanţi yoga. Ei vor putea deschide un cabinet ultramodern chiar în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de apel, unde îşi vor putea trata superiorii de toate afecţiunile pe care aceştia ar putea sa le prezinte, prin binecunoscutele metode devenite acum tradiţionale.
MENŢIUNE 1
Se acordă premiul pentru cea mai bună imagine cameramanului poliţist prezent la percheziţie care a reuşit să ţină un cadru nemişcat 20 de minute, în timp ce filma perechea de bikini a unei practicante yoga. El va beneficia de un curs gratuit de operatorie si un abonament lunar la Cinemateca română.
LOCUL 3
Nimeni.
LOCUL 2
Nimeni.
LOCUL 1
Se acordă premiul de modestie premierului Adrian Năstase pentru discreţia arătată, domnia sa negând întotdeauna implicarea în cazul M.I.S.A.. Întrucât de la Gandhi încoace nu s-a mai pomenit un politician cu o aşa înaltă ţinută morală, domnia sa merită un titlu de onoare cu care M.I.S.A. propune ca el să fie menţionat în istoria României contemporane: “Adrian, premierul minune”.
noiembrie 2004
Trupa Sophrozin