Presa şi serviciile secrete

de Horaţiu Pepine

„Toate serviciile secrete de informaţie din lume, nu doar ale noastre, ci şi din Europa sau Asia fac acelaşi lucru. Ele încearcă să înţeleagă mai bine lumea, să înţeleagă mai bine ce se petrece în capitalele din lumea întreagă, utilizând şi alte surse decât New York Times sau NBC News” – a spus pe un ton relaxat Barack Obama.

Preşedintele Obama poate spera cel puţin că ziariştii vor gusta ironia discretă, cu atât cu cât breasla este dominată de o incurabilă gelozie. Dar afirmaţia sa spune ceva care priveşte presa în întregul ei: în ciuda pluralismului mijloacelor de informare şi a posibilităţilor tehnice fără precedent, presa nu este deloc suficientă, pentru a înţelege lumea din jurul nostru. Pentru cine doreşte informaţii de primă mână, informaţii pe care să poţi întemeia o decizie politică de mare responsabilitate, mass-media nu e nici pe departe fiabilă sau în orice caz nu reuşeşte să facă lumea suficient de transparentă

De unde se trage însă această senină şi dezinvoltă convingere că presa nu este mereu de încredere? Un politician aflat în vârful puterii ştie probabil mai bine decât oricine altcineva ce înseamnă informaţia din presă, care sunt sursele ei şi mai ales intenţiile cu care a fost difuzată. Ziaristul „bine informat” nu este agentul secret care interceptează convorbirile politice sensibile, nu este nici marele investigator, ci pur şi simplu omul căruia i s-au furnizat anumite informaţii de către cineva care ştie de fiecare dată mai mult.

Dar informaţiile acestea au un preţ: ziaristul devine dependent de sursa sa în toate sensurile. Ca să-şi păstreze situaţia de jurnalist „bine informat” şi prin urmare „influent”, este nevoit să adopte integral punctual de vedere al sursei sale. Iată de ce omul politic sau persoana bine plasată în sistemul puterii ştie prea bine că presa depinde moralmente de sursele sale, că presa nu este, aşadar, atât de liberă pe cât pretinde şi pe cât speră să fie. Rezultă de aici că, citind presa, omul iniţiat are motive să se întrebe de ce şi cum a apărut o anumită informaţie şi dacă nu cumva presa expune doar o anumită faţă a lucrurilor, camuflând o alta, menită să fie protejată.

Omul politic mai ştie iarăşi extrem de bine că declaraţiile sale personale nu sunt adesea decât mijloace tactice într-o complicată luptă politică. Or, presa care reproduce declaraţiile înalţilor oficiali de stat sau a unor oameni politici, se transformă uneori, în chip greu de evitat, în instrument de luptă politică.

Un om iniţiat ca preşedintele Obama ştie iarăşi că presa difuzează adesea ştiri a căror sursă originară sunt chiar serviciile de informaţii şi, în concluzie, că nu orice apare în mass-media este inocent şi că ştirile de presă pot fi uneori manipulate.

Ţinând seama de toate acestea, este de la sine înţeles că presa trebuie uneori ea însăşi să fie „decriptată”, ceea ce nu face din păcate decât să sporească paranoia care cuprinde uneori cercurile politice.

Recent, un ziarist britanic exprima opinia că americanii manifestă, atât în politica internă, cât şi în relaţia lor cu lumea, încă de la Comisia senatorului Joseph McCarthy, o veritabilă paranoia, ceea ce ar explica desigur şi amploarea activităţilor NSA. Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, nu crede nici el că interceptarea comunicaţiilor instituţiilor europene ar putea avea vreo justificare normală: „Ar trebui să presupunem că instituţiile europene planifică activităţi teroriste!”

Dar paranoia aceasta nici nu caută să se justifice cu adevărat, căci a devenit pur şi simplu logică profesională. Nu mai este demult o patologie a minţii, devenind o metodă, un mod de lucru într-o lume în care, din principiu, încrederea neverificată trece drept naivitate iresponsabilă.

Şi ceea ce consolidează în cele din urmă perspectiva aceasta condescendentă şi cinică a serviciilor de informaţii este că presa însăşi nutreşte la rândul ei utopia de a fi omniscientă şi ubicuă ca un serviciu de spionaj perfect.
 
Nota redacţiei
1. Evidenţiem relaţia ambivalentă dintre presă şi serviciile secrete. În general este admis că marea majoritate a informaţiilor serviciilor secrete se obţin din studierea atentă şi permanentă a presei. Desigur, se ştie că şi serviciile secrete se servesc intens de presă, în special pentru impunerea  unui anumit „trend” al anumitor informaţii sau, în termeni mai direcţi, pentru dezinformarea opiniei publice.
2. Ca un exerciţiu concret de  reflecţie, propunem cititorilor să analizeze modul unilateral în care majoritatea presei din ţara noastră a prezentat evenimentele actuale din Siria, Turcia sau Egipt sau s-a abţinut să le relateze pe altele. Este semnificativ că tot aşa procedează mass-media şi în ceea ce priveşte şcoala de yoga MISA. Aceasta nu este o întâmplare ci sunt ordine din culise.

Articol preluat de pe site-ul Deutsche Welle
http://www.dw.de/
http://www.dw.de/presa-%C5%9Fi-serviciile-secrete/a-16923952

Citiți și:

Dezinformare «made in Romania»

Minciuni care au ucis milioane de nevinovaţi

yogaesoteric

21 ianuarie 2014