Preşedintele Bashar Al-Assad acuză SUA de uciderea a milioane de civili: Americanii nu au niciun drept să vorbească despre drepturile omului
Preşedintele sirian Bashar Al-Assad acuză SUA, într-un interviu acordat pentru Yahoo News, că au ucis milioane de civili.
„Statele Unite nu au niciun drept să vorbească despre drepturile omului. De la războiul din Vietnam şi până în prezent au omorât milioane de civili, dacă nu vreţi să vorbim de cele 1,5 de milioane de victime în Irak, fără a avea nicio misiune din partea Consiliului de Securitate. Aşa că Statele Unite nu pot fi în postura de a spune că nu îşi fac relaţii cu noi din cauza nerespectării drepturilor omului. Trebuie să folosească un singur standard”, a afirmat Bashar Al-Assad.
Preşedintele sirian a acuzat şi organizaţia Amnesty International, afirmând că raportul lor despre respectarea drepturilor omului în Siria este lipsit de credibilitate deoarece este bazat pe interviurile cu diverse persoane şi nu pe documente care să ofere dovezi.
Dacă Statele Unite doresc să lupte serios împotriva terorismului şi vor ca într-adevăr să învingă teroriştii din Siria, atunci este necesară o poziţie politică clară pentru suveranitatea şi unitatea Siriei şi cooperare cu guvernul şi poporul sirian, a mai spus liderul de la Damasc.
Citiţi şi:
Donald Trump face dezvăluiri sincere despre politica externă a SUA
Aparatul de propagandă american recurge la un standard dublu în tratarea problemelor internaţionale
Un membru al Congresului SUA a vizitat în secret Siria şi acum cere Americii să nu mai susţină teroriştii
yogaesoteric
16 martie 2017