Preşedintele comisiei juridice din Senat va propune o comisie parlamentară care să ancheteze abuzurile autorităţilor în cazul MISA

 de Cătălin Dobrescu

Sâmbătă, 5 nov. 2005, la sediul Ligii PRO EUROPA din oraşul Târgu Mureş, a avut loc dezbaterea publică “Obstacolele integrării europene”. Principalii invitaţi au fost  d-l senator Peter Eckstein-Kovacs, preşedintele Comisiei juridice a Senatului, şi d-l Gabriel Andreescu din partea APADOR-CH, moderator fiind d-na Smaranda Enache, copreşedintele Ligii PRO EUROPA. Între temele propuse dezbaterii: feţele corupţiei, reforma în justiţie, drepturile omului, statutul minorităţilor şi cazul MISA.

Cu toate acestea, pe toată durata dezbaterii accentul principal a fost pus pe cazul MISA, caz care a ajuns de maximă importanţă datorită faptului că Suedia, ţară membră a Comunităţii Europene, a respins cererea de extrădare a liderului spiritual al MISA,  incriminând corectitudinea actului justiţiar în România în cazul d-lui Gregorian Bivolaru.

Chiar de la începutul dezbaterii d-l senator Eckstein, preşedintele Comisiei juridice a Senatului, s-a arătat indignat de modul în care s-au comportat persoane din aparatul juridic la auzul veştii respingerii cererii de extrădare, amintind chiar situaţia apariţiei pe un post de televiziune a unui procuror care a declarat: “Îl vom condamna şi apoi vom cere din nou extrădarea lui”, încălcând în mod flagrant drepturile omului şi prezumţia de nevinovăţie.

De altfel, preşedintele Comisiei juridice a Senatului a recunoscut că, încă de acum şase luni a fost sesizat şi informat despre încălcarea legilor în cazul MISA printr-un raport profesionist realizatdar că – din lipsă de susţinere politică – a fost nevoit să ţină raportul închis în fişet” în toată această perioadă. Acum însă şi-a arătat speranţa şi disponibilitatea pentru susţinerea demarării unei anchete, la nivel de senat, pentru descoperirea vinovaţilor de abuzurile realizate în cazul MISA şi al lui Gregorian Bivolaru. Acesta a mai spus că în cadrul Comisiei Juridice a Senatului poate fi înfiinţată o comisie de de anchetă, dar că e nevoie de susţinerea majorităţii membrilor acesteia şi de avizul Biroului Executiv al Senatului. D-l senator Eckstein  a remarcat că imaginile prezentate în mass-media cu ocazia descinderii în forţă a autorităţilor din martie 2004 constituie dovezi clare a încălcării legilor statului şi ale drepturilor omului în România.

Acest subiect – al încălcării drepturilor omului – a fost detaliat de d-l Gabriel Andreescu, care a studiat îndeaproape cazul MISA încă din 1995. Dânsul a oferit ca exemple situaţia mai multor persoane cursante MISA care au suportat tratamentul abuziv al organelor de anchetă, ca în cazul Mădălinei Dumitru, sau chiar cazul deosebit de grav al  unei fete din Buzău care a fost sechestrată de părinţi într-un spital de boli mintale – în complicitate cu medicii psihiatrii – pentru simplul motiv că practica yoga.

În cadrul aceleiaşi dezbateri, Gabriel Andreescu, profesor asociat la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative /Snspa/, a incriminat Parchetul, presa şi Serviciul Român de Informaţii pentru imaginea actuală a Misa şi pentru modul abuziv în care s-au desfăşurat anchetele. Acesta a arătat că 20 de persoane, respectiv lideri ai mişcării, au fost inculpate şi ”li s-a pus în spate şi o acuzaţie de trafic de persoane”. ”Toate mănăstirile din România ar trebui să intre la traficul de persoane, pentru că folosesc forţa de muncă fără acte legale. După logica parchetului, toată ţara e plină de traficanţi de persoane”, a precizat Andreescu.



Spre deosebire de preşedintele Comisiei juridice a Senatului – d-l senator Eckstein – care a prezentat aplicarea eronată a justiţiei în cazul MISA ca un principal obstacol în calea integrării europene, d-l Gabriel Andreescu a ţinut să remarce că, totuşi, aspectele generale legate de existenţa corupţiei – existenţa marilor rechini – şi cele legate de realizarea reformei în justiţie, sunt mai grave şi mai complexe. Intervenţiile dânsului şi ale moderatorului – d-na Enache – au constituit baza unor dezbateri pline de interes din partea participanţilor, care şi-au exprimat deschis opiniile.



Iată, în continuare, prezentarea în sinteză a întrebărilor rămase fără răspunsuri concrete:



Există cu adevărat voinţă politică, la nivel european, pentru integrarea României sau ni se impun condiţii care devin obstacole imposibil de surmontat? De ce există atâta lipsă de informare a opiniei publice cu privire la clauzele pe care România le are de îndeplinit în vederea aderării la UE? De ce cazul MISA – atât de important din punct de vedere juridic şi care a ajuns să fie prezentat în toate rapoartele de monitorizare a României în vederea integrării europene – nu apare în raportul de ţară? De ce nu există la nivel parlamentar voinţă politică, consens şi iniţiative eficiente care să conducă la rezultate reale-vizibile în ce priveşte reforma în justiţie? De ce se creează impresia existenţei la nivel parlamentar a unor cercuri vicioase în care cad capcană toate iniţiativele reformatoare? Ce rol mai poate juca societatea civilă în această situaţie de blocaj ale principalului for decizional al statului?



Cea mai rostită propoziţie în cursul dezbaterilor a fost: Legile există şi sunt bune, dar de ce ele nu se aplică?



5 noiembrie 2005
yogaesoteric.net

?>

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More