Presiunile Casei Albe și (ne)așteptata reacție a CCR
Decorat de Iohannis pentru „merite deosebite în apărarea democrației”, Marian Enache va pleca de la șefia CCR pe 13 iunie 2025, la frumoasa vârstă de 71 de ani. Convenabil, dat fiind că alegerile prezidențiale se încheie cu doar două săptămâni mai devreme. Cum s-ar spune, după noi, potopul.
Președintele CCR a fost un personaj-cheie în lovitura de stat din 6 decembrie 2024. Și are în continuare perspectiva de a juca un rol nefast, după ce a spus, într-un recent interviu, că a anulat pe deplin justificat alegerile. Și că ar face-o din nou, dacă s-ar pune problema.
Intervenția ulterioară a președintelui interimar, Ilie Bolojan, potrivit căreia lovitura de stat a fost „perfect constituțională”, confirmă faptul că generalii de la Cotroceni încă iau în calcul eliminarea din cursă a lui Călin Georgescu. Motivația legală constituie ultima lor problemă.
Revenind la capul mafiei de la CCR, miliardarul Elon Musk a înțeles perfect pericolul care ne paște la alegerile din 4 mai. Și a postat pe rețeaua X, cu referire la Enache: „Tipul ăsta nu e un judecător, e un tiran”. Cele mai recente comentarii ale vicepreședintelui SUA, JD Vance („Nu avem valori comune dacă anulezi alegeri pentru că nu îți place rezultatul”), vin să aducă un plus de presiune pe capul puciștilor din România. Este o atenționare fermă a administrației Trump: respectați Constituția sau nu veți avea ce discuta cu noi!
Cum se va comporta CCR la următorul scrutin depinde și de poziția Uniunii Europene față de Washington. Dacă războinicii globaliști de sub tutela lui Soros vor merge pe varianta unei confruntări dure, cu lovituri sub centură, atunci e foarte posibil ca puciștii de la București să se simtă îndreptățiți să repete figura de anul trecut. Indiferent de protestele și avertismentele unora ca Musk sau Vance. Iar Enache, împreună cu celelalte opt marionete de la CCR, vor îndeplini o simplă formalitate.
În context, câteva informații legate de cariera președintelui CCR ar fi utile. În 2009, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a emis o adeverință conform căreia Enache figura cu un dosar de rețea (FR 7259/Vaslui) la SRI, care a dispărut din arhivă. De unde au rezultat suspiciuni întemeiate de colaborare cu Securitatea ca poliție politică a regimului comunist.
Imediat după Revoluție, Enache a profitat de relația apropiată cu Ion Iliescu pentru a deveni deputat FSN (1990-1992), consilier prezidențial în 1993 și ambasador în Republica Moldova, în intervalul 1993-1996. În perioada petrecută la Chișinău s-a confruntat cu conflictul din Transnistria și a avut contacte cu generali din Moldova ‒ unii dintre ei bine conectați la structuri informative de la Kremlin. Ca și mentorul său, Ion Iliescu, actualul șef al CCR a evitat să se pronunțe în favoarea unirii Basarabiei cu patria-mamă.
Ulterior, în calitate de asociat în cadrul firmei de avocatură „Enache & Enache” (condusă de soția sa, Mariana), deputatul ApR la acea vreme a oferit consultație juridică investitorului ceh Zelezarny Veseli, implicat în privatizarea uzinei Tepro Iași. Și în asasinarea liderului sindical Virgil Săhleanu. La CV-ul lui Enache merită menționate și acuzațiile de plagiat în trei cărți juridice: Democrația parlamentară, Modalitățile controlului parlamentar și Procesul legislativ.
Marian Enache a fost numit judecător CCR în 2016, la propunerea lui Liviu Dragnea, iar în calitate de președinte a dispus abuziv eliminarea din cursa prezidențială a Dianei Șoșoacă (octombrie 2024) și anularea alegerilor (decembrie 2024). Divorțat în urmă cu zece ani, Enache s-a recăsătorit în 2023 cu medicul ieșean Irina Costache, iar la puțin timp și-a cumpărat în centrul Iașului un apartament cu două camere.
Rămână de văzut dacă retragerea din activitate a lui Marian Enache va fi încununarea unei cariere pline de controverse sau președintele CCR va dovedi, pe ultima sută de metri, că are un dram de onestitate, profesionalism și respect pentru milioane de români.
Citiți și:
Președintele CCR – marele interviu al fricii
Investigația care detonează scandalul alegerilor din România. Cum au tras sforile progresiștii lui Biden și rețeaua lui Soros ca CCR să anuleze procesul electoral. USAID finanța „diversitatea” în Justiția română
yogaesoteric
2 martie 2025