Prezentările meditaţiilor din cadrul PROGRAMULUI TABEREI SPIRITUALE YOGHINE DE VACANŢĂ® ― HERCULANE 2012 (II)

 
Citiți prima parte a prezentării meditațiilor
 

Starea de comuniune spirituală profundă cu marele înţelept şi realizat spiritual Apollonius din Tyana, care a vizitat Shambala şi a beneficiat de unele iniţieri speciale de la marii înţelepţi care există în acest tarâm tainic

Înţeleptul Apollonius din Tyana a trăit în secolul I al erei noastre. El s-a născut în Cappadocia (provincie situată acum în Turcia Centrală). Se spune despre Apollonius că era nu numai de o inteligenţă remarcabilă, dar şi foarte frumos, contrazicând ideea preconcepută că numai cei cu defecte fizice sunt preocupați de lumea ideilor şi de filosofie, în care ei s-ar refugua pentru a scăpa de confruntarea cu viața. Tatăl său era un om foarte bogat, astfel că tânărul Apollonius a crescut într-un mediu aristocratic. La 14 ani tatăl său l-a trimis la Tars pentru a-şi desăvârşi educaţia, însă în scurt timp profesorii săi nu au mai avut ce să-l înveţe. La 16 ani a mers în Templul lui Asclepios pentru a dobândi iniţierile şcolii pitagoreice.

Tânărul Apollonius a beneficiat de iniţierile pitagoreice, dovedind, pe lângă o dorinţă arzătoare de a dobândi cunoaşterea secretă, uluitoare capacităţi de vindecare şi clarviziune. Pentru a se purifica în vederea practicării medicinii, el nu consuma carne şi nici vin. Umbla desculţ şi îmbrăcat în haine de in, refuzând să poarte haine de lână. Tot în acea perioadă, Apollonius şi-a impus patru ani de tăcere, o asceză care era cerută pentru a obţine iniţierea hermetică cea mai importantă. Se mai spune despre el că a făcut tot felul de miracole, predicţii care se adevereau, a calmat o revoltă prin simpla sa prezenţă, a înviat o tânără chiar în timpul înmormântării ei.

Toate acestea erau însă aspecte secundare pentru Apollonius. El a pornit în căutarea izvorului cunoaşterii esenţiale, pe urmele maestrului său, Pitagora, spre India. În vederea acestei călătorii, un preot al lui Apollo de la templul din Daphne i-a dăruit nişte plăci metalice pe care era imprimată harta călătoriilor lui Pitagora, pe care Apollonius s-a decis să o urmeze întocmai. La Mespila (străvechiul Ninive) l-a întâlnit pe asirianul Damis, care i-a devenit ghid, însoţitor loial şi discipol. Într-o mare măsură lui Damis îi datorăm relatarea pelerinajelor lor în India şi în Tibet.

Apollonius şi Damis au traversat Indusul şi au urmat cursul Gangelui, s-au orientat spre munţii Himalaya şi au urcat din greu un lanţ muntos, timp de 18 zile. Acest marş ar fi trebuit să-i conducă în Nepalul de nord sau în Tibet. În pofida așteptărilor lor, pe măsură ce se apropiau de ţintă, au început să se petreacă tot felul de fapte tulburătoare. Aveau ciudata senzaţie că drumul pe care veniseră dispărea brusc în spatele lor. Se aflau ca într-un loc vrăjit în care peisajul se mişca şi se transforma astfel încât călătorul nu mai avea un punct de reper fix. Un băiat tânăr cu tenul închis la culoare a apărut dintr-o dată în faţa lui Apollonius şi a lui Damis şi i-a vorbit în limba greacă filosofului, ca şi cum venirea sa ar fi fost aşteptată: “Drumul celorlalţi trebuie să se oprească aici, dar dumneavoastră trebuie să mă urmaţi, căci Maeştrii înşişi mi-au dat această poruncă“. Cuvântul „Maeştri“ i-a plăcut lui Apollonius din Tyana, de aceea l-a urmat pe tânăr, luându-l cu el doar pe credinciosul Damis. Atunci când Apollonius din Tyana a fost prezentat Regelui Înţelepţilor, Iarchas (sau Hiarchas – Maestrul Sfânt), a descoperit cu uimire că monarhul cunoştea deja conţinutul scrisorii pe care i-o adusese, precum şi toate incidentele lungii sale călătorii din Cappadocia. Apollonius a rămas mai multe luni în regiunea transhimalayană, în Ţara Înţelepţilor, despre care toate descrierile indică faptul că era chiar Shambala. Realizările ştiinţifice şi intelectuale ale locuitorilor acestui oraş necunoscut şi nemarcat pe nicio hartă l-au impresionat atât de puternic pe Apollonius încât el s-a mulţumit să aprobe din cap atunci când regele Iarchas i-a spus: „Ai ajuns la oamenii care ştiu totul“.

Damis a remarcat că gazdele lor himalayene „trăiau simultan pe pământ şi dincolo de el“. Această remarcă enigmatică semnifică faptul că Înţelepţii erau capabili să trăiască în două lumi, cea fizică şi cea spirituală. Despre ei Apollonius mai spune că „nu posedau nimic, şi totuşi aveau întreaga bogăţie din lume“. În ceea ce priveşte doctrina lor spirituală, regele Iarchas avea o filosofie cosmică ce se poate sintetiza în ideea că „Universul este o structură vie“. Când a venit vremea să se întoarcă, Iarchas i-a dăruit lui Apollonius 7 inele din metalele corespunzătoare celor 7 planete. De atunci, Apollonius a purtat în fiecare zi câte un inel, potrivit legilor astrologice.

Apollonius s-a întors din India având o misiune spirituală, încredinţată lui de înţelepţii din Shambala. Regele Iarchas l-a învăţat arta de a încărca obiecte cu influenţe spirituale (talismane) care pot acţiona apoi la distanţă şi de-a lungul timpului. El trebuia să îngroape astfel de talismane, al căror rol era de a perpetua forţa spirituală ce le fusese conferită, în anumite locuri speciale, preferabil sanctuare care conţineau deja influenţe energetice de sorginte spirituală. Tot astfel, în morminte străvechi şi în camere secrete el trebuia să găsească talismane puse acolo de mesageri spirituali anteriori lui. Se ştie că după vizita în India Apollonius a călătorit neîntrerupt până la moarte, prin Grecia, Imperiul Roman, Spania, Egipt, Etiopia şi Asia Mică, răspândind cunoaşterea pe care o dobândise şi săvârşind minuni.

Scopul cel mai evident pe care Apollonius l-a urmărit a fost acela de unificare a credinţelor, explicare a simbolurilor, revelare a spiritului din spatele imaginilor zeităţilor păgâne, suprimarea sacrificiilor şi a formelor exterioare de adorare a divinităţilor, pentru ca ceremoniile religioase să conducă la o comuniune profundă cu Dumnezeu. Pe lângă darul clarviziunii şi al profeţiei pe care le-a dovedit de multe ori, Apollonius şi-a folosit capacităţile paranormale în diverse ocazii, de exemplu pentru a scăpa de persecuţiile împăratului roman Nero. Se povesteşte că, în faţa tribunalului roman care judeca acuzaţiile aduse de Nero, el a reuşit, prin măiestria sa spirituală, să şteargă conţinutul documentului acuzator.

Închis de împăratul roman Domiţian, el a fost apoi achitat în mod inexplicabil de tribunalul care l-a judecat şi a dispărut din faţa acestora brusc, pentru a apărea în cu totul alt loc. Miracolele pe care le-a făcut Apollonius în faţa a numeroşi martori, exorcizări, vindecări fizice şi psihice, profeţii, apariții și dispariții misterioase, par a avea totodată scopul de a-i convinge pe cei sceptici de existenţa lumii spirituale. Cel din urmă miracol din miile de minuni săvârşite de-a lungul existenţei sale de marele filosof şi iniţiat pitagorician a fost chiar miracolul propriei morţi. La aproape 100 de ani, Apollonius a dispărut fără urmă. Unii spun că a dispărut de la casa sa din Efes, alţii – din templul Dictynna, după o noapte petrecută în meditaţie. Oricum ar fi, nimeni nu a auzit vorbindu-se vreodată despre mormântul lui Apollonius, tot la fel cum nu se ştie nimic despre cel al lui Pitagora.
 
 

Translaţie paranormală (prin proiecţie astrală) în tărâmul tainic al Shambala-ei

 
Conform textelor spirituale străvechi, Shambala este centrul sau polul spiritual tainic al planetei noastre. Ea este un tărâm subtil care poate fi asemănat cu un soare spiritual, în jurul căruia gravitează întreaga înţelepciune planetară. Shambala inspiră divin umanitatea şi este ocrotitoarea tuturor învăţăturilor şi căilor spirituale autentice. Shambala este precum o stea călăuzitoare, precum o oază de înţelepciune şi de spiritualitate cosmică, ai cărei reprezentanţi au îndrumat omenirea de-a lungul secolelor spre un grad din ce în ce mai înalt de înţelegere, spre o spiritualitate mai elevată şi o apropiere mai mare de Dumnezeu, spre o stare de iubire, de solidaritate şi de fraternitate între oameni.

Tărâmul cel misterios al Shambala-ei ascunde nenumărate taine care ne incită curiozitatea şi ne înflăcărează aspiraţia şi imaginaţia. Tradiția afirmă în mod simbolic despre tărâmul Shambala-ei că are forma unei flori de lotus cu opt petale, adică este împărţită în opt regiuni principale, iar în centru se află capitala, Kalapa, unde îşi are reşedinţa Regele Lumii. Fiecare dintre cele opt regiuni principale este împărţită în 12 domenii, având fiecare un guvernator. Practic, în Shambala există 96 de provincii distincte plus capitala, Kalapa, un oraş vast şi înfloritor, în care se află impresionantul palat al Regelui Shambala-ei. Lumina din Turnul Shambala-ei străluceşte precum un diamant cu mii de feţe scânteietoare. Acolo se află Regele Shambala-ei – neobosit, mereu vigilent, veghind omenirea.

Shambala este un tărâm tainic, vast, de o frumuseţe paradiziacă, în care există peisaje mirifice şi temple splendide. Acest tărâm este totodată scena unor activităţi armonioase şi pline de înţelepciune care au ca scop susţinerea şi ghidarea spirituală a fiinţelor umane încarnate pe Pământ. Textele vechi care descriu Shambala relatează că această lume a atins un nivel tehnologic foarte avansat, iar locuitorii ei folosesc, de exemplu, vehicule de zbor foarte performante. Înţelepţii din Shambala au în grijă vaste arhive care păstrează istoria umanităţii şi o mare cantitate de informaţii despre spiritualitatea planetară.

În fiecare epocă istorică, o anumită zonă a planetei noastre devine un focar spiritual planetar, prin proiecţia Shambala-ei pe Pământ în acea zonă. Aceasta înseamnă nu numai că legătura zonei respective cu Shambala este foarte puternică, ci şi că Shambala acţionează direct prin acel focar, pentru a impulsiona evoluţia spirituală planetară, prin intermediul fiinţelor umane care au privilegiul de a face parte din grupările spirituale care acționează în respectiva zonă. Din aceste motive, proiecţia Shambala ei pe Pământ poate fi considerată chiar ca o manifestare directă şi ca o extindere a Shambala ei  în lumea fizică. Dar, chiar mai mult decât atât, în zonele de proiecţie a Shambala ei pe Pământ există anumite pasaje speciale, secrete, de trecere între aceste două lumi. Accesul se face prin „porţi“ tainice, cum ar fi de exemplu o fântână, ce reprezintă în mod simbolic  un izvor al cunoaşterii. Drumul care conduce către „tărâmul pur“ se contopeşte cu acela al descoperirii esenţei profunde a fiinţei. Translaţia în Shambala este  similară cu pătrunderea în lumea divină a Sinelui – împărăţia sacră interioară.

Există profeţii celebre, precum cea a lui Sundar Singh, care afirmă că România va deveni focarul spiritual principal al planetei noastre, iar diferite surse iniţiatice atestă faptul că, deja în această perioadă, zona tainică de proiecţie a Shambala ei în planul fizic este România. În trecutul îndepărtat, locul privilegiat, zona de maximă înflorire a spiritualităţii planetare s-a aflat în Tibet, şi tot în Tibet s-a aflat şi proiecţia Shambala ei. Toate tradiţiile culturale şi spirituale ale planetei vorbesc la modul elogios despre Shambala, chiar dacă îi dau nume diferite: Tula, Insula albă, Tărâmul fericirii, Lumea înţelepţilor, Ţara apelor albe, Hiperboreea, Shangri La. Dar toate afirmă cam acelaşi lucru: că există o lume tainică a înţelepţilor care ghidează şi susţine umanitatea. Această lume spirituală i-a inspirat pe marii deschizători de drumuri spirituale şi pe marii înţelepţi.

În lumina Legii rezonanţei oculte®, pentru a intra cu uşurinţă în starea de comuniune cu lumea Shambala ei şi chiar a translata în Shambala, pentru a atrage graţia fiinţelor înţelepte ce trăiesc în această lume subtilă şi mai ales a Regelui Shambala ei, o modalitate eficientă o reprezintă orice acţiune, stare, atitudine spirituală inspirată de modelul acestor fiinţe nobile. Astfel, puritatea, iubirea, generozitatea, abnegaţia, spiritul de sacrificiu, dăruirea, aspiraţia plină de dragoste către Dumnezeu Tatăl, pacea profundă, studiul atent al textelor spirituale autentice şi, în special, acţiunile dezinteresate prin care urmărim să îi ajutăm din punct de vedere material, sufletesc, intelectual sau spiritual pe toţi acei oameni care cu adevărat merită, sunt tot atâtea modalităţi de a ne amplifica starea de rezonanţă ocultă® cu tărâmul cel tainic al Shambala-ei şi de a atrage graţia fiinţelor din Shambala. În urma translaţiei paranormale conştiente (prin proiecție astrală) în tărâmul spiritual al Shambala ei în fiinţă se trezeşte simţul sacrului şi starea magică de sacralitate. A trăi într-un mod plin de sacralitate viaţa, manifestând compasiune faţă de suferinţele celorlalte făpturi ce sunt înlănţuite de dorințe egotice şi de lupta pentru supravieţuire, ne apropie de Divin şi de lumea spirituală misterioasă a Shambala-ei.

 
 

Starea inefabilă de percepţie şi conştientizare pură, transfiguratoare

 
Tradiţia milenară a sistemului yoga indică faptul că în fiecare act de conştientizare sunt prezente trei aspecte distincte care alcătuiesc aşa-numita triadă perceptivă (triputipratyaksha): subiectul cunoscător, obiectul de cunoscut și actul propriu-zis al cunoașterii. Fiecare proces de conştientizare revelează subiectul, obiectul şi cunoaşterea ce alcătuiesc triada perceptivă. Obiectul cunoaşterii este perceput atunci când este corelat cu o anumită formă de cunoaştere manifestată, care revelează obiectul. 

În tradiţia spirituală orientală, cunoaşterea esențială revelează eul cunoscător, Sinele Divin Nemuritor (Atman), care este substratul său esenţial. Cunoaşterea esențială este comparată cu manifestarea luminii. Lumina dezvăluie obiectul asupra căruia este proiectată, la fel cum cunoaşterea revelează obiectul cu care este corelată. Lumina nu necesită un alt aspect pentru a se revela. Ea are o luminozitate intrinsecă şi astfel se autorevelează. Lumina nu doar se auto revelează, ci şi revelează obiectul luminat de ea. Totodată, ea revelează, analogic vorbind, şi fitilul lămpii care o generează, şi care este substratul ei. În mod similar, cunoaşterea esențială nu se revelează doar pe sine şi obiectul ei, ci revelează şi eul cunoscător, care este substratul ei. În acest mod, fiecare act de cunoaştere proiectează din lumina sa tainică asupra subiectului cunoscător, Sinele Divin Nemuritor (Atman).

Conform cu viziunea yoghinilor avansaţi, un act de conştientizare este urmarea cognoscibilității aspectelor manifestate. Actul cunoaşterii decurge din conştientizarea obiectului şi nu este un obiect al percepţiei. Noi realizăm actul cunoașterii prin percepţie internă, prin intermediul instrumentului intern de cunoaștere (antahkarana), analogic vorbind așa cum noi percepem un obiect prin percepţie externă cu ajutorul simţurilor.

Fiecare act de cunoaștere fructifică această realitate esenţială, subtilă şi luminoasă care este lumina intrinsecă a cunoaşterii. Aceasta este o realitate pură, neatinsă de natura comună a obiectelor percepţiilor exterioare de tot felul. Ea nu este doar sursa şi esenţa conştientizării, ci din ea se manifestă capacitatea tainică a transfigurării, care conferă conştientizării o orientare esenţială, luminoasă şi unificatoare totodată.

Transfigurarea este o modalitate transformatoare superioară, ce se manifestă într-o intimă apropiere cu procesele de cunoaştere, percepţie şi conştientizare. Transfigurarea face posibilă punerea rapidă a fiinţei umane în stare de rezonanţă ocultă® cu anumite energii subtile divine superioare, cu anumite sfere de forţă şi aspecte elevate, sublime din Macrocosmos. Transfigurarea iluminează într un mod misterios actul percepţiei şi al conştientizării, conferindu-i un suport arhetipal, universal şi esenţial.

Atunci când transfigurarea însoţeşte actul perceptiv sau pe cel de conştientizare, ea generează o tainică deschidere pentru transcendență în actul propriu-zis al cunoaşterii. Transfigurarea face cu putinţă atragerea în Microcosmosul individual al fiinţei umane în care ea se trezeşte în mod adecvat, disponibilitatea de a exercita o capacitate perceptivă superioară. Starea inefabilă de percepţie şi conştientizare pură şi transfiguratoare face ca elementele realităţii exterioare să fie într-un anume mod filtrate, după un criteriu selectiv superior, ce permite recunoaşterea sursei esenţiale a tuturor atributelor senzoriale.

În starea inefabilă de percepţie şi conştientizare pură, transfiguratoare, fiinţa umană se percepe pe sine, percepe obiectul şi însuşi actul cunoaşterii dintr-o perspectivă luminoasă esenţială. Puritatea şi transfigurarea ce sunt prezente într un astfel de act sublim de cunoaştere superioară fac posibilă reflectarea reciprocă, unificatoare, ce se produce în sfera conştiinţei individuale a fiinţei, a celor trei aspecte fundamentale ce alcătuiesc triada perceptivă (triputipratyaksha) şi anume conştientizarea obiectului, conştientizarea subiectului şi conştientizarea conştientizării sau, altfel spus, conştiinţa auto-conştientizării. Starea inefabilă de percepţie şi conştientizare pură, transfiguratoare revelează intima relaţie ce există la modul esenţial între subiectul cunoscător, ce este în realitate Sinele Nemuritor (Atman) şi obiectul de cunoscut, care este perceput, în acest caz, în mod inefabil, în esenţa sa nediferenţiată, prin intermediul percepţiei pure şi transfiguratoare.
 
 

Starea sublimă, pură, de dinamism amoros euforic ce apare între iubiţii ce se adoră reciproc

Erosul superior, sublim şi pur este simbolul elanului subtil energetic-spiritual către adevăr, fericire, armonie, unitate, bine şi frumos. În mitologia greacă, Eros este fiul lui Poros (bogăţia) şi al Peniei (sărăcia), deoarece el doreşte cu ardoare să ofere celor care merită din preaplinul său, din bogăţia efervescentă a fiinţei sale înzestrate cu multiple calităţi şi totodată aspiră să se unească, să fuzioneze şi astfel să acceadă la o stare superioară de conştiinţă. De aici sau, cu alte cuvine, din natura tainică a erosului transfigurator decurge misterul copleşitor şi dinamismul amoros euforic ce apare între iubiţii care se adoră reciproc.

În cadrul sistemului multimilenar yoga, erosul intens trăit, perfect controlat prin continenţă amoroasă® perfectă şi care este totodată profund transfigurator aduce fericirea, desăvârşirea, armonia, puterea binefăcătoare, trezirea capacităţilor paranormale latente, plenitudinea şi bogăţia vieţii interioare. În viziunea yoghinilor, erosul pur și sublim, manifestat dinamic prin intermediul continenţei amoroase® perfecte capătă o dimensiune spirituală, transfiguratoare şi profund religioasă, fiind manifestat ca o veritabilă „religie a iubirii pure şi sublime“.

Starea sublimă, pură, de dinamism amoros euforic prezintă două aspecte esenţiale integratoare. Primul dintre aceste aspecte constă în exprimarea acestei stări sublime în timpul jocului amoros, printr-o serie de manifestări frenetice, care implică atât o trăire vie şi intensă lăuntrică, cât şi o modalitate de manifestare trupească plină de vivacitate, efervescenţă, intensitate şi pasionalitate transfiguratoare. Cel de-al doilea aspect esenţial se referă la existenţa unei stări superioare şi persistente de erotism rafinat, ce poate fi trăită atât în timpul, cât şi în afara jocului amoros propriu-zis, această stare fiind marcată de o atitudine mentală pregnant senzuală, pură şi rafinată, caracterizată totodată de o foarte intensă dinamizare energetică a potenţialităţilor amoroase într-un sens ascendent, sublimator. Starea sublimă, pură, de dinamism amoros euforic nu este nicidecum expresia vreunei forme de exprimare forţată, zgomotoasă sau haotică a impulsului sexual erotic, ci în realitate ea reprezintă expresia sublimă, rafinată, manifestată inclusiv trupeşte, a unei stări elevate şi intense de iubire frenetică, amplă şi profundă, care este totodată generatoare de fericire, optimism, bucurie, exuberanţă, încredere şi vigoare sufletească.

Starea sublimă, pură, de dinamism amoros euforic ce apare între iubiţii care se adoră reciproc este, de asemenea, o expresie a unei forţe tainice ascendente, a unui elan amoros efervescent de origine divină, care imprimă asupra tuturor planurilor vibratorii din fiinţele celor care se iubesc astfel, atât la nivel trupesc, cât şi la nivel energetic şi spiritual, o copleşitoare stare de extaz amoros. În acest sens, starea sublimă şi pură de dinamism amoros euforic se completează perfect cu contemplarea extatică, ce este realizată în mod sublim în timpul jocului amoros ce este realizat cu iubire, transfigurare şi continenţă sexuală® perfectă. Catalizatorul acestei stări superioare este tocmai starea de adoraţie transfiguratoare, ce este totodată cheia secretă ce face posibilă declanşarea, în Microcosmosul iubiţilor care se adoră astfel, a stării sublime, pure, de dinamism amoros euforic.

Cuvântul românesc „adoraţie“ este intim legat de rădăcina monosilabică „dor“, ce există numai în limba română şi este conex cu termenul latin compus „adoratio“. Starea de adoraţie desemnează o stare foarte puternică şi profundă de iubire arzătoare, ce este pregnant transfiguratoare şi care se manifestă ca ceva inefabil, înălţător, fără margini şi fără măsură. Adoraţia pentru o fiinţă umană de sex opus apare şi se manifestă în anumite condiţii speciale prin creşterea şi amplificarea gradată sau rapidă a unei stări intense de iubire profundă. În cazul apariţiei unei stări de adoraţie pentru o fiinţă umană de sex opus, aceasta implică să o iubim într-un mod pregnant transfigurator, foarte intens şi profund, fiind însufleţiţi de o stare puternică şi net superioară de pasionalitate. Condiţia esenţială a apariţiei stării de adoraţie este o putere interioară cu totul extraordinară de a transfigura fiinţa iubită, ce este dublată de o deschidere totală faţă de manifestarea unei stări de iubire intense, profunde şi fără măsură. Această stare de transfigurare implică mai ales să fim capabili să contemplăm sau măcar să intuim existenţa în fiinţa iubită a scânteii misterioase a Sinelui Suprem Nemuritor (Atman).

Starea sublimă, pură, de dinamism amoros euforic implică totodată apariţia unei stări de dăruire totală în iubire, ce este intensă şi profundă, şi care se manifestă între iubiţii care se adoră reciproc. Starea sublimă, pură, de dinamism amoros euforic caracterizează la modul esenţial iubirea pe care fiinţa umană începe să o simtă din ce în ce mai intens şi trezeşte astfel, în universul lăuntric al fiinţei, starea sublimă, intensă, profundă, supremă şi copleşitoare de iubire pe care fiinţă umană o simte pentru Dumnezeu.
 

Starea inefabilă de iubire, pură, profundă, ce face cu putinţă trezirea sufletului

 
Mai ales pentru yoghini, iubirea adevărată este un sentiment inefabil, copleşitor şi divin care face cu putinţă, pentru acela sau pentru aceea care o trăieşte plenar, să resimtă o inefabilă dilatare euforică a fiinţei sale şi totodată a câmpului conştiinţei, de la finit către infinit. Ceea ce caracterizează în mod fundamental iubirea adevărată, pură şi profundă, este faptul că permanent ea este opusul sentimentului limitator al egoismului şi, astfel, ea face cu putinţă trezirea sufletului.

Iubirea pură şi profundă este simţită intens de fiinţele umane sub forma unui sentiment unificator, profund euforic şi copleşitor. Iubirea se manifestă printr-o aspiraţia sublimă, dezinteresată, profund transfiguratoare şi pătrunsă de abnegaţie către o fiinţă umană de sex opus care ne atrage, către o anumită fiinţă asupra căreia resimţim spontan imboldul să ne revărsăm în mod detaşat afecţiunea, către o colectivitate, o idee, o valoare ori o activitate şi, la modul cel mai profund, către fiinţa infinită, misterioasă şi grandioasă a lui Dumnezeu Tatăl.

Iubirea pură şi profundă dintre fiinţele de sex opus, manifestată prin transfigurare amoroasă şi adoraţie, reprezintă o fuziune complementară inefabil unificatoare pe toate planurile, inclusiv cel fizic-sexual. Iubirea pură şi profundă generează în fiinţă o imensă stare de fericire şi de împlinire sufletească. Iubirea este o nesfârşită forţă euforică, transfiguratoare, sublimă, divină, cosmică, grandioasă, generatoare a tot ceea ce este frumos, minunat şi sublim.

Distingând genuri diferite ale iubirii şi considerând-o pe cea profund transfiguratoare şi spirituală, pură, profundă, înălţătoare şi divină ca fiind net superioară, numeroşi gânditori i-au recunoscut virtuţile transformatoare fundamentale. Iubirea capătă importante sensuri şi valenţe umane şi spirituale în viaţa omului, revelându-se ca factor de unificare a solidarităţii umane profunde, ca factor de asigurare a comunităţii de idei a seminției umane, ca modalitate esenţială de comunicare inefabilă, non-verbală, ce susține contactul sufletesc dintre oameni, tocmai datorită naturii ei unice de esenţă sublimă, divină şi profund transfiguratoare.

Yoghinii au considerat întotdeauna sentimentul iubirii ca fiind extraordinar de important şi l-au caracterizat adeseori drept un esenţial criteriu valoric al gradului de umanizare şi de elevare a comportamentului natural al omului, o măsură a faptului că, în partea cea mai intim individuală a fiinţei sale microcosmice, cel care iubeşte poate totodată să devină, datorită iubirii, o fiinţă dilatată în infinit, macrocosmică, unificată şi divină. În tradiţia spirituală yoghină, „sufletul“ este în mod semnificativ conex cu termenul „suflu“, legătura lor trimiţând la aspectul subtil, superior, divin ce dă viaţă trupului şi întregii fiinţe, în ansamblul său. Sufletul reprezintă aspectul afectiv-dinamic ce determină forma biologică a fiinţei umane şi care se reflectă la nivelul trupului şi al individualităţii sale. Noţiunea de suflet este foarte complexă şi se cuvine să precizăm că, în această direcţie, unele şcoli iniţiatice disting, pe de-o parte, un aşa-numit suflet superior, care s-ar părea că este foarte apropiat de vibraţia foarte elevată şi pură a supramentalului, iar, pe de altă parte, ele disting un aşa-numit suflet inferior, care reprezintă aspectele instinctive şi schimbătoare ale fiinţei umane. În creştinismul ortodox, structura fiinţei umane este văzută ca un binom, trup muritor-suflet nemuritor, iar sufletul, la rândul lui, are un aspect inferior, numit parte pătimitoare, supusă suferinţei şi robiei simţurilor şi un aspect superior, numit parte nepătimitoare, care se află dincolo de influenţa grosieră a instinctualităţii. Tradiţia hindusă a înţelepciunii şi cea egipteană prezintă chiar mai multe astfel de diviziuni şi nuanţări ale sufletului. În psihologia occidentală, sufletul este asimilat așa-zisului inconştient, ceea ce corespunde eului superior al şcolilor iniţiatice din antichitate.

Însă, dincolo de viziunile variate pe care diferitele tradiţii spirituale ale umanităţii le-au exprimat asupra existenţei sufletului, este unanim înţeles faptul că iubirea pură şi profundă este cea mai mare dintre fericirile umane, deoarece ea reprezintă efortul suprem pe care omul îl poate face pentru a ieşi din singurătatea fiinţei sale lăuntrice, ce este, de regulă, încarcerată în egoism. Iubirea este infinit încântătoare şi profund educatoare. Ea conferă un sens divin existenţei, în varietatea şi valoarea ei reală. Prin iubire, totul se transformă în mod divin şi toate aspectele vieţii capătă o anume însemnătate. Prin iubire şi transfigurare se poate naşte în fiinţă un divin paradis misterios. Sufletul uman este martorul şi totodată beneficiarul fericit al acestei transformări fundamentale, pe care iubirea pură şi profundă o face cu putinţă în Microcosmosul fiinţei umane care iubeşte astfel. Iubirea este, chiar şi atunci când nu bănuim aceasta, suprema lege a Universului. Iubirea este o lege tainică misterioasă, care guvernează şi orânduieşte totul, de la atom până la unirea în cuplu a fiinţelor umane. De la ea pleacă şi spre ea converg, adeseori ca spre un centru divin de irezistibilă atracţie, toate gândurile şi acţiunile noastre şi ea este cheia cea misterioasă care deschide întotdeauna porţile sufletului individual uman către a face cu putinţă îmbrăţişarea extaziantă dintre Dumnezeu şi om.
 
Citiți partea a treia a prezentărilor
 
 

yogaesoteric

26 aprilie 2012