Prezentările meditaţiilor din cadrul PROGRAMULUI TABEREI SPIRITUALE YOGHINE DE VACANŢĂ® ― HERCULANE 2012 (III)

 
Citiți partea a doua a prezentării meditațiilor

 

Conştientizarea intensă, amplă şi profundă a energiei subtile sublime, tainice a Atributului Dumnezeiesc al Instantaneităţii Divine

fragment din prezentările realizate de profesor yoga Gregorian Bivolaru

În cazul Atributului Dumnezeiesc al Instantaneităţii Divine se poate spune că el este, înainte de toate, caracterizat de existenţa unei energii subtile, sublime distincte ce prezintă o anumită frecvenţă de vibraţie şi care nu se modifică niciodată. Atributul Instantaneităţii Divine are o mare importanţă, chiar dacă cel mai adesea fiinţele umane nici măcar nu-şi dau seama că acest Atribut dumnezeiesc există. Dacă ar fi să urmărim definirea acestui termen, am putea spune că instantaneitatea este însuşirea a ceea ce este sau se manifestă instantaneu. Instantaneitatea este totdată aspectul cel fulgerător al unei clipe. Tot ceea ce este instantaneu se desfăşoară sau, altfel spus, se manifestă extraordinar de repede.

Cuvântul românesc „instantaneitate“ se referă la caracterul instantaneu al unui fenomen, care se produce brusc și cu o repeziciune foarte mare, fulgerător. Instantaneitate este ceea ce se manifestă extraordinar de repede, într-o clipă. Clipa este un punct tainic de contact între timp şi Eternitate ce poate fi trăit ca atare. Analogic vorbind, clipa este un atom al Eternităţii. Clipa este un aşa-zis atom al percepţiei. Ea este, atunci când este privită dintr-un anumit punct de vedere, un sui generis moment indivizibil. Fiecare clipă ce este sesizată fulgerător şi care este conştientizată în plenitudinea ei, evidenţiază pentru anumite fiinţe umane, ce sunt deja pregătite deja să o experimenteze ca atare, o valoare indescriptibilă ce este în legătură cu caracterul ei, în acelaşi timp de neînlocuit, ce este sortită unei ineluctabile dispariţii. Clipa este ceea ce noi oamenii nu vom putea vedea la modul obişnuit a doua oară. Numai Dumnezeu Tatăl, a căruit Omnipotenţă este inegalabilă, este oricând capabil să fixeze definitiv şi pentru totdeauna fiecare clipă ce se manifestă fulgerător în Creaţia sa. Aceasta face ca fiecare clipă a manifestării sau a existenţei lui Dumnezeu să poată fi evidenţiată de anumite fiinţe umane ce sunt capabile să realizeze aceasta prin intermediul Atributului Dumnezeiesc al Instantaneităţii Divine. Prin intermediul energiei subtile, sublime a Instantaneităţii Divine, fiecare clipă asupra căreia ne focalizăm într-un mod adecvat atenţia ni se revelează într-un mod fulgerător şi ne dezvăluie o realitate misterioasă şi profundă care este sesizată ca atare. Atributul Instantaneităţii Divine face cu putinţă să fie oprit în mod fulgerător timpul. În felul acesta este totodată intuită tangenţa enigmatică a fiecărei clipe cu Eternitatea ce îmbrăţişează în permanenţă totul.

Experienţa inefabilă a Instantaneităţii Divine ne permite totodată să descoperim că noi, oamenii, am fost creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Atributul Instantaneităţii Divine implică, aşa cum este de la sine înţeles, existenţa unei energii subtile sublime, ce prezintă întotdeauna aceeaşi frecvenţă de vibraţie care nu se modifică niciodată. Aşa cum am menţionat deja, dincolo de aparenţe, experimentarea directă a Atributului Instantaneităţii Divine face fulgerător cu putinţă o sui generis oprire a timpului şi ne permite să-i scrutăm imediat fondul prin intermediul energiei subtile sublime a Instantaneităţii Divine. După cum ne putem aminti, mai ales aceia dintre noi care am citit „Faust“ de Goethe, personajul principal, care este chiar Faust, îl provoacă pe Mefistofel să-i spună clipei care trece, citez: „Opreşte-te, căci eşti extraordinar de frumoasă.“ Dincolo de aparenţe, aceste cuvinte evidenţiază în realitate existenţa Instantaneităţii Divine.

După cum unii dintre noi deja ştim, arta evidenţiază adeseori o astfel de provocare şi prin modalităţile sale specifice, ea conferă clipei care trece puterea de a ne permite să descoperim fulgerător Eternitatea, prin intermediul energiei sublime tainice a Instantaneităţii Divine. Experienţa indescriptibile a Instantaneităţii Divine este cel mai adesea strâns legată de Clipă, care este o secvenţă extrem de scurtă pe care conştiinţa fiinţei umane ce este pregătită să o recepteze, o trăieşte fulgerător ca pe un tot. Tocmai de aceea, Atributul Instantaneităţii Divine este intim legat de intuiţia fulgerătoare şi indescriptibilă a clipei ce ni se dezvăluie în toată măreţia ei.

Clipa este un aşa-zis punct determinat, inefabil şi indivizibil al duratei, în cadrul căreia ni se dezvăluie într-un mod indescriptibil, numai dacă suntem pregătiţi, Instantaneitatea Divină. Fiecare clipă cheamă fulgerător opusul ei. Intervalul specific de timp în cadrul căruia se revelează Instantaneitatea Divină. Clipa cheamă întotdeauna opusul ei, intervalul infim de timp fără de care nu am putea să o trăim ca atare. Clipele care revelează în simultaneitate manifestarea enigmatică a Instantaneităţii Divine nu se succed decât cu condiţia de a apare unele după altele şi ele sunt întotdeauna separate de intervale.

Yoghinii avansaţi afirmă că practicanţii care ating o anumită stare de măiestrie prin practica atentă, corectă şi perseverentă a procedeelor yoga devin în felul acesta capabili să experimenteze într-un mod direct şi nemijlocit Atributul Instantaneităţii Divine. Fiecare clipă este un infim interval de timp ce face ce face cu putinţă experienţa profundă şi indescriptibilă a momentului prezent prin intermediul Instantaneităţii Divine. Referitor la acest aspect, filosoful Aristotel ne vorbeşte despre experienţa timpului ce însoţeşte orice mişcare şi despre care se afirmă pe drept cuvânt că presupune un anumit interval de timp pentru a se efectua. Ceea ce este, însă, cel mai dificil de redat este şi rămâne statutul intrinsec al Clipei. Clipa este o enigmatică limită sau hotar între trecut şi viitor. Dar întotdeauna, fără excepţie, clipa este experimentată de fiinţa umană prin intermediul Atributului Dumnezeiesc al Instantaneităţii Divine.

Pornind de la o înţelegere a timpului, ca fiind o succesiune de clipe, devine în felul acesta cu putinţă să experimentăm într-un mod intuitiv realitatea Instantaneităţii Divine. Experienţa inefabilă a Instantaneităţii Divine ne permite să descoperim că energia tainică a timpului şi mişcarea se măsoară una pe cealaltă, chiar dacă această operaţie nu se realizează într-un mod simetric. După cum ştim cu toţii, timpul nu este substanţializabil pornind de la clipă sau, altfel spus, de la acel ACUM ce este trăit prin intermediul Instantaneităţii Divine şi care poate fi considerat ca fiind o parte ce îi evidenţiază scurgerea energiei sale enigmatice. Dacă acel indescriptibil ACUM conţine o anumită consistenţă ce ni se revelează prin intermediul Instantaneităţii Divine, acest aspect nu poate fi generalizat, căci de fapt nici viitorul şi nici trecutul nu conţin în ele acelaşi grad de realitate. Această indescriptibilă realitate a Clipei ce este trăită ACUM ni se revelează de fiecare dată prin intermediul acestei energii subtile sublime a Instantaneităţii Dumnezeieşti.

Cu toate că este ceva evident, Atributul Instantaneităţii Divine nu se revelează decât fiinţelor umane care au un anumit grad de inteligenţă, ce au reuşit să-şi trezească intuiţia superioară şi care deja sunt caracterizate de o sensibilitate globală elevată. Cel mai adesea, marea majoritate a fiinţelor umane experimentează Instantaneitatea Divină fără să îşi dea, însă, seama că ea există. Acest aspect este întrucâtva asemănător cu ceea ce se petrece atunci când toate fiinţele umane respiră fără încetare pe întreaga durată a existenţei lor, dar cu toate acestea, numai yoghinii avansați, ce efectuează într-un mod lucid, atent şi perseverent anumite tehnici de pranayama descoperă în mod gradat nu numai virtuţile ascunse, dar şi mecanismele complexe ale respiraţiei. Un asemenea yoghin observă inclusiv ceea ce se petrece atunci când ritmul respiraţiei este într-un anume fel modificat.

În felul acesta se poate spune că, dacă pentru unii dintre noi Clipa nu înseamnă deocamdată nimic, atunci timpul trece aproape neobservat, iar experienţa instantaneităţii divine nu este accesibilă, chiar dacă ea se revelează totuşi pentru unele fiinţe umane care sunt deja pregătite să o experimenteze ca atare. Marii iniţiaţi au afirmat că experimentarea Instantaneităţii Divine este într-un mod intim tangentă atât cu Atributul Eternităţii Divine, cât şi cu Realitatea fundamentală tainică a Sinelui Suprem Nemuritor (Atman).

Altfel spus, experienţa profundă şi inefabilă a Instantaneităţii Divine este, totodată, şi rămâne o modalitate de acces la realitatea misterioasă a Sinelui Suprem Nemuritor (Atman), mai ales pentru aceia sau pentru acelea ce sunt pregătite să o trăiască într-un mod pregnant şi profund. Acest aspect ne permite să înţelegem importanţa cel mai adesea nebănuită a acestui Atribut Dumnezeiesc.

Experienţa amplă şi cel mai adesea indescriptibilă a Instantaneităţii Divine devine cu putinţă printr-o descoperire evidentă şi adecvată a Realităţii Clipei, care este ceva enigmatic, deoarece despre ea nu se poate spune nici că este neant şi nici nu se poate spune ce anume este. Energia tainică a timpului poate să măsoare mişcarea şi mişcarea poate fi măsurată de timp. În astfel de situaţii, pentru o astfel de mişcare este aleasă o unitate măsurătoare. La ora actuală se ştie că una dintre realizările cele mai dificile ale mecanicii clasice a fost să reuşească să definească şi apoi să exprime măsura unei deplasări, a unei viteze, a unei accelerații care se produce într-o clipă.

Este, prin urmare, esenţial să reţinem că Atributul Instantaneităţii Divine este intim legat atât de perceperea inefabilă a energiei timpului, cât şi de intuirea tangenţei clipei cu Eternitatea ce face totodată cu putinţă intuirea prezenţei tainice a lui Dumnezeu, care în permanenţă îmbrăţişează tot ceea ce există în întreaga Manifestare datorită Omniprezenţei sale.
 
 

Starea profundă şi copleşitoare de mister care Îl revelează pe Dumnezeu

 
În sens direct, misterul reprezintă ceea ce trebuie să fie păstrat sub tăcere sau, cu alte cuvinte, ceea ce nu trebuie comunicat fără discernământ sau care este interzis să fie dezvăluit neiniţiaţilor. Cuvântul mister desemnează ceea ce trebuie primit într-o stare de profundă transfigurare, reculegere şi tăcere sau, altfel spus, ceea ce nu trebuie să fie descris oricui sau care nu trebuie să fie divulgat. La modul cel mai profund, misterul desemnează, de fapt, inexprimabilul, care, datorită profunzimii şi complexităţii sale extraordinare, nu poate să fie contemplat decât în tăcere. Misterul este ceea ce este inexprimabil, profund şi complex şi care trebuie contemplat într-o stare profundă de interiorizare adecvată. Într-o tentativă de a defini misterul, am putea spune că misterul este un adânc şi tainic amestec de înţeles şi neînţeles. El este o fereastră enigmatică deschisă către absolut şi implicit către Dumnezeu Tatăl. Starea profundă şi copleşitoare de mister ne revelează în mod inefabil ceea ce este ascuns în spatele lumii vizibile. Misterul face ca ceea ce este invizibil şi tainic să devină parţial vizibil. Pentru aspiranţii sinceri, misterul este cheia cea secretă, esenţială, în procesul tainic de revelare a lui Dumnezeu Tatăl. Cel mai mare mister dintre toate câte există este, în realitate, Dumnezeu Tatăl. Nu există, nu a existat şi nu va exista un mister mai mare decât El. Trăirea intensă şi profundă a stării profunde şi copleşitoare de mister implică automat un act de transcendere, care face ca orizontul cunoaşterii noastre să devină tangent cu infinitul.

Dumnezeu Tatăl este, fără încetare, misterul cel mai copleşitor, el este Totul infinit care îmbrăţişează mereu Totul. Dumnezeu este în acelaşi timp şi manifestat şi nemanifestat. Slava sau gloria lui Dumnezeu este fără egal. Conceptul de Dumnezeu nu poate fi înţeles decât în indivizibila sa unitate, şi aceasta dincolo de diversele modalităţi care pot servi reprezentărilor sale, conform necesităţilor temporale ale Manifestării. Astfel, pluralul este un non-sens când este vorba de Dumnezeu – chiar şi din punctul de vedere hindus, nu doar din cel iudaic, creştin sau islamic, cum am avea tendinţa să ne imaginăm rapid – şi aceasta pentru că în esenţa sa cea mai intimă, substanţialmente am putea spune, Dumnezeu nu este doar unul, El este unul, Unicul fără al doilea. În infinitatea sa, Dumnezeu este absolut inaccesibil, neafectat şi mereu necunoscut, deoarece El nu poate fi un obiect al cunoaşterii pentru un altul decât el însuşi, aceasta explicându-se prin faptul că în afara Lui nimic nu deţine facultatea cunoaşterii, deoarece orice cunoaştere, chiar relativă, nu este decât o participare la cunoaşterea absolută şi supremă. El este considerat, dintr-o anumită perspectivă, ca fiind incognoscibil, dincolo de Unu, ceea ce înseamnă că totala sa transcendenţă depăşeşte chiar şi afirmarea inaccesibilităţii sale absolute.

Toate care au fost, toate care sunt şi care vor fi sunt opera Sa. Dumnezeu Tatăl îmbrăţişează fără încetare totul şi totodată el există pretutindeni, în tot şi în toate cele pe care le îmbrăţişează neîncetat. Nu a existat, nu există şi nu va exista vreodată ceva în care Dumnezeu să nu fie clipă de clipă prezent. Întregul joc iluzoriu al Manifestării şi întregul Macrocosmos în care există cele trei Lumi (Universul Fizic, Universul Astral, Universul Cauzal) sunt, toate, creaţia sa.

Fiind omniscient, Dumnezeu Tatăl ştie în permanenţă totul despre toate cele care există în întregul Macrocosmos. Dumnezeu simte, trăieşte şi ştie tot ceea ce fiecare făptură simte, trăieşte şi gândeşte, clipă de clipă. Această revelaţie ar trebui să ne deschidă calea descoperirii prezenţei tainice a lui Dumnezeu în fiinţa noastră. Lui Dumnezeu nu Îi scapă niciodată nimic din aşa-zisa „vedere“ a Sa. Această revelaţie ne permite să ne dăm seama că, în realitate, fiecare dintre noi nu suntem niciodată singuri. Chiar şi atunci când – deocamdată – nu ne dăm seama de aceasta, Dumnezeu ne îmbrăţişează neîncetat. Chiar şi atunci când noi nu bănuim deloc aceasta, Dumnezeu se află, totodată, prezent în fiecare dintre noi şi ne aşteaptă să-l descoperim în centrul cel tainic al fiinţei noastre, unde el există sub forma Sinelui Suprem Nemuritor (Atman). Pentru cel înţelept este fascinant, uluitor şi misterios acest joc divin, pe care în mod analogic l-am putea numi jocul „de-a v-aţi ascunselea“ al lui Dumnezeu Tatăl cu el însuşi, unde el există în Microcosmosul fiecărei fiinţe umane, ca Sine Nemuritor Suprem (Atman). Poarta spirituală către această realizare interioară este tocmai starea profundă şi copleşitoare de mister care Îl revelează pe Dumnezeu.
 
 

Translaţie spirituală, paranormală, în Universul Cauzal

Creaţia lui Dumnezeu cuprinde trei Universuri: Universul Fizic, Universul Astral şi Universul Cauzal, toate trei fiind de fapt manifestate, susţinute fără încetare şi îmbrăţişate fără încetare de Energia Supremă Divină, Maha Shakti. Cele trei Universuri sau Lumi diferă prin frecvenţele lor de vibraţie predominante, specifice. Universul Fizic (cel mai grosier dintre cele trei), este inclus în Universul Astral, care la rândul său este inclus în Universul Cauzal (cel mai subtil şi mai vast dintre cele trei Universuri). Fiind de o subtilitate şi de o complexitate extrem de mari, pentru a conştientiza şi a înţelege Universul Cauzal, fiinţa umană ar trebui să manifeste o capacitate extraordinară de concentrare mentală şi de interiorizare. Printr-o anumită formă superioară de concentrare mentală putem cuprinde, într-un anumit fel, în conştiinţa noastră expansionată, cele două universuri, Fizic şi Astral, cu întreaga lor complexitate. Astfel se poate atinge imediat după aceasta nivelul experienţei inefabile a conştientizării realităţii Lumii subtile cauzale, ce există la graniţa dintre materie şi spirit.

Marele yoghin Sri Yukteswar a făcut unele revelaţii uluitoare despre Universul Cauzal. Conform revelaţiilor sale, învelişul cauzal al fiinţei se dezvăluie mai ales prin gândire pură şi elevată, în cazul introspecţiei şi în stările de meditaţie profundă. Tot ceea ce o fiinţă umană poate face numai în minte, fiinţa cauzală poate face instantaneu în realitate. Fiinţa aproape în întregime eliberată spiritual, care nu mai are ca înveliş exterior decât corpul cauzal, vede şi se identifică aproape în totalitate cu întregul Univers. Fiinţa cauzală poate „materializa“, atât în lumea astrală, cât şi în cea fizică nu contează ce numai printr-un instantaneu act de supremă voinţă şi de gândire. Iată de ce senzaţiile fizice, chiar foarte plăcute, legate de trup sau chiar fericirea astrală nesfârşită apar destul de grosiere şi oarecum inferioare acestor fiinţe cauzale, ce sunt deosebit de evoluate spiritual.

Fiinţa cauzală care nu are drept veşmânt decât voalul ultrarafinat al corpului cauzal este cu uşurinţă capabilă să manifeste şi să insufle viaţă chiar unor noi lumi fizice sau astrale, după exemplul divin al Creatorului Absolut – Dumnezeu Tatăl. Ea creează orice energie, fenomen sau lucru şi, fulgerător, îl poate face să dispară prin nelimitata şi extraordinara putere a conştiinţei sale atotputernice, care se poate manifesta permanent la nivel cosmic. Naşterea şi moartea se realizează numai în gândire, în lumea cauzală. Fiinţele cauzale absorb în Universul Cauzal numai ambrozia cunoaşterii, înnoită în eternitate. Ele îşi potolesc setea de Absolut în fluviul păcii beatifice, plutind în nesfârşitul Ocean al fericirii divine. După ce o astfel de fiinţă cauzală şi-a terminat de fructificat karma sa cauzală sau germenele dorinţelor sau aspiraţiilor cauzale din trecut, spiritul abandonează definitiv ultimul voal al ignoranţei sau corpul cauzal şi, ieşind din vehiculul cauzal, se contopeşte pentru totdeauna cu Dumnezeu Tatăl.

În lumina acestor revelaţii, devine evidentă pentru orice aspirant la starea de desăvârşire spirituală importanţa translaţiei spirituale paranormale în Universul Cauzal. Un element-cheie pentru bascularea în această lume atât de complexă şi de vastă o constituie, de exemplu, concentrarea simultană asupra a două sau mai multe aspecte, care pot fi fizice sau subtile, aşa cum indică unele sutra-e din tratatul fundamental al shivaismului caşmirian, „Vijnana Bhairava Tantra“.

Fiinţele care translatează definitiv în Universul Cauzal trăiesc într-o stare neîntreruptă de extaz divin profund şi perfect. În cele din urmă, spiritul pe deplin eliberat se detaşează pentru totdeauna şi de minuscula sa teacă cauzală, ajungând astfel să ţâşnească în imensitatea nesfârşită a Esenţei Absolute Ultime a lui Dumnezeu Tatăl. Ca nişte valuri oceanice nenumărate, totul – idei, putere, iubire, voinţă, bucurie, energie, pace, intuiţie, feminin, masculin, calm, stăpânire de sine, cunoaştere, concentrare – se topeşte în Esenţa Absolută a Totului, unificându-se într un unic ocean nesfârşit, inefabil, extatic, de o insondabilă beatitudine şi libertate. Aceasta este ultima şi suprema eliberare, care atrage după sine starea de nemurire în eternitate.
 
 

Starea sublimă, profundă, de rezonanţă ocultă® cu Atributul Dumnezeiesc al Binelui Divin

Definit într-un mod succinct şi esenţial, binele este aproape întotdeauna o tainică manifestare divină care se caracterizează prin absenţa răului. Binele este o tainică şi distinctă energie divină esenţială care provine din fiinţa cea misterioasă şi nesfârşită a lui Dumnezeu Tatăl. Binele este una dintre energiile tainice, perfecte şi esenţiale ale lui Dumnezeu, care se află într-o misterioasă şi inefabilă legătură cu energiile esenţiale ale frumuseţii, adevărului şi armoniei, ce evidenţiază unitatea şi perfecţiunea deplină a manifestării lui Dumnezeu Tatăl.

Întocmai ca şi iubirea, binele poate fi simţit, descoperit şi înţeles prin trăirea sa plenară, profundă şi inefabilă în propriului nostru univers lăuntric. Experienţa directă şi nemijlocită a Atributului Dumnezeiesc al Binelui Divin se revelează într-un mod plenar şi misterios în fiinţa noastră aproape de fiecare dată atunci când gândim cu putere binele sau atunci când facem fapte bune, fiind însufleţiţi de o stare de abnegaţie. Experienţa plenară, profundă şi inefabilă a energiei fundamentale a binelui în fiinţa noastră este o dovadă edificatoare, esenţială, lăuntrică a existenţei eterne şi atotputernice a lui Dumnezeu. Atributului Dumnezeiesc al Binelui Divin acţionează la unison cu energiile frumuseţii, a adevărului, armoniei şi iubirii. Aceste energii de bază evidenţiază într-un mod misterios pentru fiinţa umană care este capabilă să le intuiască existenţa şi să le experimenteze în propriul univers lăuntric Unitatea perfectă, suprasensibilă şi enigmatică a Totului Creaţiei lui Dumnezeu. Datorită faptului că omul a fost încă de la începuturi creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu Tatăl, el este singura creatură de pe această planetă care, prin exercitarea perfect liberă a voinţei sale, poate să intre oricând într-o tainică şi inefabilă stare de rezonanţă ocultă® cu energia subtilă esenţială a binelui, făcând-o astfel să se manifeste atât în universul său lăuntric (Microcosmosul fiinţei sale), cât şi în afara sa.

Energia subtilă, tainică a Binelui dumnezeiesc îi permite fiinţei umane care o trezeşte şi o amplifică în universul său lăuntric să atingă în mod gradat starea sublimă de îndumnezeire. Trezirea şi amplificarea energiei binelui în Microcosmosul fiinţei noastre face fără îndoială posibilă desăvârşirea fiinţei umane şi permite atingerea unei stări plenare şi profunde de armonie divină şi fericire către care se îndreaptă în mod firesc orice existenţă. După ce este captată în universul său lăuntric, datorită proceselor de rezonanţă ocultă®, energia subtilă a Binelui divin, care provine din fiinţa cea veşnică şi misterioasă a lui Dumnezeu Tatăl, se va manifesta în şi prin Microcosmosul fiinţei umane respective, atât în interiorul acesteia, cât şi în afara ei, într-un mod specific, fiind aproape de fiecare dată modulată şi integrată, graţie unui proces complex şi inefabil de „filtrare“, în funcţie de ideile predominante şi concepţiile pe care fiecare fiinţă umană le are.

Comuniunea misterioasă, euforică, inefabilă şi profundă care apare în mod gradat în universul fiinţei noastre datorită declanşării unui proces de rezonanţă ocultă® cu energia subtilă tainică a binelui, care se revarsă în fiinţa noastră de la Dumnezeu, ne revelează astfel într-un mod intuitiv existenţa Legilor Divine eterne ale lui Dumnezeu, care se află la baza întregii Creaţii şi ne permite să descoperim, printr-o experienţă mistică inefabilă, anumite repere morale fundamentale. Revărsarea în fiinţa noastră a energiei subtile tainice a binelui ne ajută nu numai să descoperim în mod intuitiv Legile Divine eterne ale Creaţiei lui Dumnezeu ci, totodată, ne impulsionează într-un anume mod să le respectăm. Energia subtilă a binelui ne face să descoperim ulterior într-un mod uşor, simplu şi spontan tot ceea ce este bun şi divin necesar pentru noi şi totodată ne permite să descoperim în mod intuitiv ceea ce ne este permis şi să evităm ceea ce nu ne este permis.

Binele ne face să înțelegem ceea ce este rău şi în acelaşi timp ne dezvăluie ceea ce ne este în mod categoric interzis, pentru a nu viola armonia perfectă a Creaţiei lui Dumnezeu şi a Legilor Divine. Acţionând într-o tainică armonie cu energia subtilă a iubirii, care şi ea se revarsă în universul fiinţei umane tot din Fiinţa infinită şi veşnică a lui Dumnezeu, energia subtilă a binelui poate, prin amplificare, să trezească şi să intensifice iubirea spontană a fiinţei umane pentru Dumnezeu Tatăl, făcând-o în felul acesta să se dăruiască în totalitate Lui, subordonându-şi în mod spontan şi firesc voinţa sa individuală, egotică şi limitată, Voinţei supreme şi atotputernice a lui Dumnezeu Tatăl, pentru a se uni într-un mod profund şi perfect cu El. Procedând în felul acesta fiinţa umană ajunge astfel să fie fără încetare integrată în Dumnezeu Tatăl şi totodată Dumnezeu Tatăl i se revelează pe deplin în fiinţa sa interioară. Aceasta este o etapă fundamentală în care fiinţa umană în cauză atinge cu ajutorul lui Dumnezeu Tatăl starea divină, supremă de îndumnezeire, care este caracteristică sfinţilor şi de asemeni marilor yoghini care au atins starea de Eliberare spirituală ultimă.
 
 

Trezirea capacităţii de percepţie paranormală benefică, ocultă

Privită la modul general, percepţia este o formă de cunoaştere imediată. Ea este definită ca fiind cunoaşterea produsă prin contactul obiectului de perceput cu organul de simţ corespondent. La modul general vorbind, percepţia reprezintă o reprezentare directă a obiectului (sakshatkarijnanam) şi este lipsită de orice asociere cu conceptele. Atunci când organele de simţ vin în contact direct cu obiectele lor corespondente, ele determină cunoaşteri perceptuale. Conceptele reprezintă semne verbale artificiale care sunt atribuite de către minte (manas) obiectelor percepţiei, atunci când ea le recunoaşte ca aparţinând unei anumite categorii sau ca fiind asemănătoare cu ceea ce a perceput anterior. Pentru a asocia un obiect al percepţiei cu un concept trebuie să ne reamintim obiectele similare percepute în trecut şi să le recunoaştem. Această reamintire nu este determinată de obiectul percepţiei.

Abordarea yoghină tradiţională a percepţiilor realizează în mod net distincţia între percepţiile anormale şi percepţiile paranormale. Percepţiile anormale reprezintă tulburări de percepţie şi nu au un caracter benefic, în timp ce percepţiile paranormale oculte sunt manifestări superioare ale fenomenului perceptiv şi prezintă o dominantă benefică indubitabilă. Percepţiile benefice paranormale oculte se situează deasupra legilor generale şi deasupra condiţiilor curente ale percepţiilor obişnuite. Percepţia benefică paranormală ocultă transcende categoriile de spaţiu, timp şi cauzalitate şi face posibilă perceperea naturii reale a aspectelor existente, ce sunt dezgolite astfel de toate asocierile lor mentale cu nume sau concepte. În decursul timpului, yoghinii au urmărit să evidenţieze concepţia esenţială referitoare la percepţiile benefice paranormale oculte, folosind argumente practice şi făcând apel la stările lor intuitive superioare. În categoria percepţiilor paranormale sunt integrate fenomenele de autosugestie, clarvedere, claraudiţie, hiperestezie a vederii, auzului, atingerii, hipermnezie, citirea gândurilor, telepatie, precum şi diferite tipuri de transă benefică, precum şi stările de extaz profund. Pe lângă intuiţia yoghină şi cea a înţelepţilor, tot în categoria percepţiilor benefice paranormale oculte sunt integrate percepţiile ocultiştilor, care de regulă nu pot percepe obiectele suprasensibile, asemeni yoghinilor şi înţelepţilor, dar pot percepe acele obiecte sensibile care sunt extrem de subtile şi îndepărtate pentru simţurile noastre grosiere şi prin urmare sunt ascunse privirilor noastre. Ei pot percepe aceste obiecte subtile, îndepărtate şi ascunse nu prin intermediul percepţiei yoghine, ca urmare a meditaţiei sau a austerităţilor, ci prin intermediul simţurilor exterioare, ce sunt rafinate printr-o anumită practică specifică, care determină apariţia anumitor capacităţi benefice oculte la nivel senzorial. O astfel de formă percepţie benefică paranormală ocultă este pur senzorială, deoarece este produsă de simţurile exterioare cu ajutorul unei rafinări senzoriale excepţionale. Diferenţa dintre percepţia obişnuită şi percepţia benefică paranormală ocultă constă în aceea că prima este produsă de simţuri, în condiţiile obişnuite de funcţionare ale acestora, în timp ce percepţia benefică paranormală ocultă este determinată de organele senzoriale, ce sunt rafinate şi care îndeplinesc sarcina de colectare senzorială dincolo de cadrul şi limitele comune ce există cel mai adesea în sfera senzorialului. Adeseori, această formă particulară de percepţie benefică paranormală ocultă este numită percepţie extrasenzorială.

Conform tradiţiei yoghine milenare, intuiţia superioară ce se manifestă, în general, în cazul înţelepţilor, poate da naştere aşa-numitelor străfulgerări intuitive. O astfel de străfulgerare intuitivă este o percepţie benefică paranormală ocultă validă, bineînţeles atunci când este determinată de existenţa uni anumit obiect, când nu este dubitativă, nu este contradictorie, iar cauzele sale nu sunt viciate. În cazul percepţiei benefice paranormale oculte de acest tip, obiectul intuiţiei superioare nu este niciodată inexistent. El este reprodus în memorie dintr-o anumită cauză de natură ocultă şi această reproducere a sa este cauza prezenţei sale în conştiinţă. Intuiţia unui obiect constituie efectul reproducerii sale în memorie. Astfel se produce o cunoaştere validă, ce este determinată de un obiect care are o existenţă reală. Totuşi, acest tip de percepţie nu respectă legile percepţiei obişnuite, nefiind produs de stimularea periferică. Percepţia benefică paranormală ocultă nu este o formă de perccepţie de natura percepţiei senzoriale, ci mai degrabă de natura „intuiţiei“, ce este produsă ca urmare a unei dinamizări supramentale. Percepţia benefică paranormală ocultă nu este nici o formă de deducţie, deoarece nu este produsă de cunoaşterea vreunui reper de deductiv. Percepţia benefică paranormală ocultă nu este nici vreo analogie, deoarece nu este produsă de vreo cunoaştere a asemănării. Percepţia benefică paranormală ocultă nu este nici vreo formă de cunoaştere verbală, deoarece ea nu este produsă de cuvinte. Percepţia benefică paranormală ocultă nu este nici vreo formă de percepţie intuitivă a vreunui obiect din viitor, adus în conştiinţă de memorie dintr-o anumită cauză. În realitate, percepţia benefică paranormală ocultă este o formă de cunoaştere perceptivă superioară, ce este produsă în mod direct la nivelul învelişului supramental (vijnanamaya kosha). Percepţia benefică paranormală ocultă se produce independent de organele senzoriale, datorită trezirii şi energizării intense a structurii supramentale a fiinţei, ce face cu putinţă activarea într-o formă subtilă, superioară şi mult rafinată a disponibilităţilor esenţiale de natură senzorială în însăşi „substanţa“ subtilă a învelişului supramental (vijnanamaya kosha).
 
 

Starea sublimă de forţă spirituală pe care o conferă perfecta integrare divină

Termenul „integrare“ are sensul de „întregire“. Privită din punct de vedere spiritual, starea de integrare divină reprezintă manifestarea unui tainic proces de reîntregire spirituală. Starea sublimă de integrare divină face posibilă apariţia unui sentiment profund de regăsire de Sine şi ea face să dispară sentimentul limitator şi de cele mai multe ori dureros al separării faţă de Dumnezeu.

În conformitate cu învăţăturile spirituale tradiţionale, starea de integrare divină este, pentru aspirantul spiritual, o tainică lumină călăuzitoare, întocmai aşa cum, analogic vorbind, un far aprins călăuzeşte un vas ce se apropie de port, pe vreme de furtună. Integrarea divină face cu putinţă ca o anumită parte separată, ce aparţinea la origine unui întreg, să poată să reintre în mod armonios în ansamblul căruia îi aparţinea. Integrarea divină face posibilă reunirea în acelaşi loc, în cadrul uneia şi aceleiaşi unităţi universale, a mai multor părţi, într-un singur tot, unitar şi coerent. Integrarea divină presupune includerea, înglobarea şi armonizarea fiinţei celui care aspiră să fie călăuzit de această stare sublimă, în cadrul Totului unitar, macrocosmic, ce este Fiinţa infinită a lui Dumnezeu Tatăl.

Starea de integrare divină poate fi atinsă prin acţiune dezinteresată, realizată într-o deplină stare de detaşare, înfăptuită într-un mod armonios, într-un deplin acord cu Voinţa lui Dumnezeu. Integrarea divină implică faptul de a ne abandona fiinţa individuală într-un mod înţelept, pentru a putea îngloba în conştiinţa individuală, ce este acum expansionată, întregul din care facem parte. Starea de integrare divină reprezintă premiza esenţială a sentimentului stenic al unităţii şi aceasta, la rândul său, face cu putinţă trăirea unor stări sublime de integrare armonioasă. Integrarea divină implică includerea sau, altfel spus, încorporarea superioară a fiinţei individuale într-un tot superior, divin. Starea de integrare divină face posibilă stabilirea unei strânse interdependenţe între noi şi celelalte fiinţe vii, întocmai ca o parte care se potriveşte perfect cu diferitele părţi constitutive ale unui întreg.

Starea de integrare divină poate fi atinsă printr-o orientare superioară a conştiinţei, care conferă o înţelegere coerentă, cu respectarea constantă şi neabătută a principiilor şi Legilor divine imanente. Întotdeauna starea de integrare divină aduce în fiinţă răspunsul adecvat la aspiraţiile noastre spirituale, la necesităţile vitale, emoţionale, mentale şi sufleteşti ale fiinţei umane, astfel încât tot ceea ce este bun în Microcosmosul individual să fie pus în valoare într-un mod divin. Integrarea divină se referă, de asemenea, la stabilirea unui angajament lăuntric faţă de un anumit aspect spiritual superior, faţă de un ideal, faţă de o anumită idee-forţă benefică, ce transcende aspectele curente şi pragmatice, şi care ne călăuzeşte astfel către Realitatea tainică a lui Dumnezeu Tatăl. Tocmai de aceea, starea de integrare divină ne poate deschide accesul la stări spirituale, sublime, de transcendenţă.

Un prim pas, esenţial, în direcţia trezirii şi amplificării stării de integrare divină, este trezirea şi amplificarea credinţei ferme şi de nezdruncinat în Dumnezeu. Starea de integrare divină oferă întotdeauna fiinţei umane o viziune nouă, amplă şi profundă, despre procesul evoluţiei spirituale, ilustrând în permanenţă principiul fundamental al reflectării întregului în parte şi a părţii în întreg, starea de integrare divină conduce fiinţa umană care este pregătită din punct de vedere spiritual către o înţelegere unitară a complexităţii Manifestării, privită în integralitatea ansamblului ei. Trupul, mintea, emoţiile şi spiritul sunt inseparabile şi împreună, acestea joacă fiecare roluri esenţiale, ce sunt interconectate şi contribuie la păstrarea unei stări de integrare armonioasă. Starea de integrare divină ne face să înţelegem rostul concordanţei ce există între diferitele părţi şi între diferitele niveluri vibratorii distincte ale Universului, având fiecare frecvenţe de vibraţie diferite.
 
Starea de integrare divină implică necesitatea unei practici constante şi coerente, ce este necesar să fie realizată într-un mod consecvent, cu o mare aspiraţie spirituală. Efortul sintetizator ce apare în cazul stării de integrare divină este rezultanta mai multor preocupări convergente şi sistematice anterioare, care pun în valoare aspecte de natură diferită, vitale, psihice, relaţionale, mentale sau spirituale, ce alcătuiesc fiinţa umană. Starea de integrare divină conduce la o constantă menţinere a echilibrului interior, ea aduce armonie şi poate genera o constantă transformare rodnică, conducând fiinţa umană spre o stare de bine printr-o rapidă evoluţie spirituală.

Starea de integrare divină conferă astfel o tainică şi sublimă forţă spirituală, ce permite fiinţei umane să facă faţă în mod eficient diferitelor sale raporturi cu lumea în care trăieşte. De asemenea, starea de integrare divină consolidează încrederea şi credinţa în Dumnezeu, conferă aspiraţie, curaj spiritual şi speranţă divină, precum şi întărirea conştientizării valorii inestimabile a experienţelor spirituale semnificative.  Accesarea stării de integrare divină este, analogic vorbind, întocmai ca un salt în necunoscut. Odată înfăptuit cu curaj acest salt interior, în fiinţă survine o sublimă stare de forţă spirituală, a cărei sursă este Fiinţa infinită a lui Dumnezeu Tatăl.
 
 
Citiți partea a patra a prezentării meditațiilor
 
 

yogaesoteric

26 aprilie 2012