Prietenia, mai rară ca dragostea? Prietenia și onestitatea

Dragostea se simte foarte ușor rănită și este destul de pretenţioasă, mai ales când sinceritatea este mai abruptă. Prietenia este mai robustă.

Astăzi, când ne strecurăm timizi la umbra măștilor repurtate, prietenia pare mai rară chiar decât dragostea, pentru că, în general, atunci când iubim, nădăjduim că vom primi ceva în schimb, un răspuns la sentimentele noastre – o oarecare măsură de dragoste. Prietenia nu revendică această așteptare nici măcar într-o lume ca a noastră.

În iubire, cumva instinctiv, ai sentimentul că, dacă îl protejezi pe celălalt, îl ajuţi să-i fie bine, iar acel bine se va răsfrânge apoi într-un fel și asupra ta – fie prin recunoștinţă, fie prin entuziasmul care declanșează manifestări de dragoste, fie prin starea de fericire care va îmbogăţi sentimentele celui iubit. Ai oricum ideea că investiţia în iubire se va întoarce spre tine cândva. La modul ideal, dragostea este deasupra tuturor sentimentelor și ar fi firesc ca atunci când spui dragoste să spui: necondiţionat, pentru totdeauna, fără așteptări ș.a.m.d. În realitate însă, omul iubește cu speranţa că odată și odată va exista un răspuns. Chiar dacă speranţa este proiectată într-un viitor foarte îndepărtat, omul iubește nutrind speranţa că va primi cândva ceva înapoi.

Prietenia este ușor diferită: poate să dureze și fără speranţa că celălalt va răspunde și va răsplăti într-un fel gesturile de prietenie. În prietenie, sentimentele pot să fie unilaterale. Dacă cineva alege să-ţi fie prieten, ia în calcul că este posibil să nu primească nimic în schimb. Iubirea omului este o investiţie, dar prietenia își permite să ofere împrumuturi nerambursabile. Prietenul autentic ia în calcul și posibilitatea ca eu să nu-i pot întoarce aceeași prietenie.

Prietenia are unul dintre cele mai preţioase avantaje: te poţi simţi neîncorsetat în textura romantică, sentimentală a relaţiei și îţi poţi permite onestitatea fără teama că diafanul sentiment s-ar putea răni.

Până la un punct, prietenia și iubirea sunt confundabile, au aceleași haine. Prietenia nu se dezbracă, în timp ce iubirea poate face aceasta. Prietenia are o altfel de temelie. O prietenie este un produs în sine. Dacă ar fi să formulăm o teoremă, am putea spune că prietenia fără dragoste poate să reziste, pe când dragostea fără prietenie se va stinge la un moment dat.

Când toţi pleacă

„Prietenul adevărat iubește oricând și în nenorocire ajunge ca un frate.” (Proverbele 17:17)

Acolo unde există, dragostea investește totul. Prietenia își permite să rămână mai raţională. Prin urmare, când emoţia dispare, se topește prin trădare sau din alte motive, prietenia poate să rămână. Prietenia are legătură mai mult cu „a face” decât cu „a simţi”. Dragostea se ocupă în mod predilect cu simţămintele. Prietenia realizează că este nevoie, că este bine și trece la fapte.

Prin urmare, dacă iubești pe cineva și nu ai început să dezvolţi și o relaţie de prietenie cu acea persoană, te poţi aștepta ca fântâna să sece; atunci când va veni vremea de secetă, relaţia e foarte posibil să se încheie, să se stingă, să se usuce. Ceea ce este interesant în prietenie este că prietenul vine când toţi ceilalţi pleacă. Dragostea care nu a atins și nivelul prieteniei va fi mereu în pericol. Dragostea în sine este foarte ușor de lezat. Spre deosebire de prietenie, dragostea trădată pleacă foarte ușor. Când iubești, te simţi cu atât mai rănit dacă persoana care te rănește este cea iubită. De aceea, prietenia poate fi considerată mai puţin sensibilă, mai pragmatică. Există iubiţi care se despart și care pretind că rămân prieteni, prin urmare s-ar putea spune că prietenia supravieţuiește dragostei, pentru că, de obicei, prietenia folosește o altfel de „duză” în relaţie.

Nu întâmplător în ordinea firii, chiar și atunci când cineva se gândește la căsătorie, este necesar să fie parcursă mai întâi o perioadă de prietenie. În această perioadă, exerciţiul onestităţii este mult mai posibil decât în arșiţa iubirii. Cu cât prietenia se va construi mai temeinic, cu atât dragostea va rezista mai mult. Dacă prietenia va fi doar o etapă superficială, dragostea va rezista mai puţin.

Treptele prieteniei sunt și trepte ale sincerităţii

Prietenia așază doi oameni în poziţie de egalitate, îi aduce pe aceeași treaptă indiferent cu ce bagaj de importanţă vine fiecare. Când alegi să fii prieten cu cineva, accepţi sau aspiri să te plasezi pe aceeași treaptă cu el. Dacă într-o relaţie cei doi continuă să rămână pe trepte diferite, aceea nu este o relaţie de prietenie. Prin urmare, nu-i chiar un aspect uşor de înţeles atunci când Dumnezeu consideră pe cineva prietenul Său.

Când vrea să fie prieten cu cineva, Dumnezeu face două gesturi: în primul rând, coboară pe treapta celui ce urmează să-I fie prieten, apoi îl urcă pe prietenul Său pe treapta Lui de trăire. În general, oamenii mari, dacă vor să fie prieteni cu cineva, sunt dispuși cel puţin pentru început să coboare o treaptă sau mai multe. Și, dacă vor ca prietenia lor să reziste, îl vor ajuta pe cel ce le-a devenit prieten să urce o treaptă sau mai multe. Acest urcuș presupune în primul rând sinceritate.

„Domnul vorbea cu Moise faţă în faţă, cum vorbește un om cu prietenul lui.” (Exodul 33:11)

Dacă ai un prieten, întreabă-te: prietenul meu urcă sau este nevoit să coboare spre mine? Întreabă-te, de asemenea, dacă tu faci efortul să urci pentru a fi la nivelul unui prieten sau te găsești mai degrabă în situaţia celui care coboară.

În prietenie este vorba și despre responsabilitate. Dacă nu există bunăvoinţa de a ajunge și de a rămâne pe treapta cea mai de sus a relaţiei voastre, atunci este posibil să nu fi înţeles prietenia.

Prietenia este un traseu în sine. Poate să ducă spre un monument al iubirii dintre un bărbat și o femeie sau poate deschide trecătoare printre cei mai înalţi munţi între persoane ce nu inserează iubirea. Dar, de orice natură ar fi prietenia, una dintre piesele ei de bază este sinceritatea. Niciun alt domeniu al vieţii nu este atât de dependent de onestitate. În lipsa onestităţii va persista ceaţa îndoielii, un fel de câmp nedefinit, ca o mlaștină care înghite la fiecare pas mai mult.

Interesant este că Ionatan a simţit nevoia să verbalizeze foarte onest ceea ce probabil David nu îndrăznea să exprime (că Dumnezeu l-a chemat pe David să-i ia locul lui Ionatan). Probabil și de aceea prietenia dintre Ionatan și David rămâne în topul tuturor prieteniilor din istorie. Unul dintre cele mai dificile teste ale prieteniei este cel în care este necesar să-l dezlegi pe celălalt de obligaţii, de poveri și de roluri pe care nu ar fi drept să și le asume. De aceea, onestitatea este plămădită mai mult din curaj decât din dreptate și corectitudine. A fi onest faţă de un prieten poate să doară ca o umilinţă, să coste cât o descalificare sau să deprime precum bezna neînţelegerii.

„Rănile făcute de un prieten dovedesc credincioșia lui.” (Proverbele 27:6)

Din fericire, sinceritatea în prietenie este un risc mult mai mic decât în dragoste. Prietenia poate decreta o perioadă de răgaz și așteptare, în timp ce dragostea mistuie și topește uneori cele mai bizare răspunsuri. Iată de ce, încă o dată, dragostea este nevoie să facă legământ și cu prietenia.

Prietenia are pielea bătătorită, suportă și frigul, și asprimea, chiar dacă își dorește măcar uneori o mângâiere. Se vindecă la o strângere de mână și prinde puteri din cele mai mici gesturi. Prietenia nu este un teren de lăsat nelucrat, ci unul care, după ce primește puţină atenţie, va oferi cele mai neașteptate roade. Nimic nu este mai trainic decât o prietenie întreţinută, onestă și necomplicată.