Prin intermediul unei evoluţii spirituale conştiente omenirea poate ieşi de sub condiţionarea genetică (I)
Bruce H. Lipton este un biolog spiritualizat, personalitate recunoscută pe plan internaţional, care prin studiile sale a realizat o sinteză între ştiinţă şi domeniul ce investighează dimensiunile nemateriale.
În 1982, dr. Lipton a început să examineze principiile fizicii cuantice şi modul în care pot fi integrate în înţelegerea sistemului celular de procesare a informaţiei. În cartea sa Biologia credinţei, a prezentat studii uluitoare despre membrana celulei, care arată că acest înveliş exterior este un omolog organic al cip-ului din computer, echivalentul unui creier.
Cercetările sale de la Facultatea de Medicină a Universităţii Stanford, din perioada 1987-1992, au demonstrat că operând prin membrane, mediul înconjurător controlează comportamentul şi psihologia celulei, pornind şi oprind funcţionarea genelor.
Descoperirile sale – care pe atunci se opuneau punctului de vedere ştiinţific, potrivit căruia viaţa este controlată de gene, au iniţiat unul dintre cele mai importante domenii de studiu din prezent, epigenetica. În timp, această teorie a fost validată de nenumărate studii şi cercetări ştiinţifice.
Acest articol este ca o poveste care începe cu o veste bună şi una rea. Veste rea este că civilizaţia, aşa cum o cunoaştem noi, este pe cale să dispară. Iar vestea bună este că civilizaţia, aşa cum o cunoaştem noi, este pe cale să dispară.
Ştiinţa ne-a oferit un fapt foarte important la care să cugetăm. În istoria acestei planete au existat cinci momente în care viaţa a dispărut, după care a reapărut Numim aceste evenimente extincţii în masă. Interesant este că savanţii recunosc ca ne aflăm în mijlocul celei de-a şasea extincţii în masă. Cele cinci extincţii în masă anterioare au fost cauzate de asteroizi, comete care au lovit Pământul, îngheţul global, probleme cu vulcanii etc.
Dar savanţii au realizat că, în cadrul actualei extincţii, unele specii dispar mai repede decât înainte. Gândiţi-vă că din 1950 am pierdut 90% din peştii oceanelor. 90% au dispărut deja! Înseamnă că în 30 de ani oceanele nu vor mai avea peşti. Sună ca o poveste ştiinţifico-fantastică.
Fii planetei sau distrugătorii ei?
Acestei extincţii în masă cu care ne confruntăm, savanţii i-au determinat cauza, care s-a dovedit a fi comportamentul uman. Faptul că noi subminăm mediul, schimbăm habitate, poluăm lumea, producând schimbări climatice globale, ne face responsabili pentru această distrugere. Mulţi cred că oamenii nu ar putea cauza astfel de schimbări, dar adevărul e că oamenii chiar o fac.
Putem lua ca exemplu, catastrofa din Golf din 2010. Acest eveniment ne arată cât de scurtă este din păcate memoria oamenilor. După numai trei zile de la încheierea subiectului, opinia publică a şi uitat de marea catastrofă. Dar sutele de milioane de litri de petrol sunt încă în apă şi încă poluează tot ce există acolo, chiar dacă la suprafaţă aceasta nu se vede şi atunci putem crede că totul este curat. Bineînţeles că aceasta a fost o mare nenorocire provocată de om.
Un alt cataclism ecologic s-a petrecut la fabrica de aluminiu din Ungaria, care în toamna anului 2011 a deversat o mare cantitate de reziduuri toxice dintr-un rezervor. Evenimentul a fost numit „inundaţia cu noroi roşu”. Relevant este faptul că atunci când acest rezervor cu noroi roşu s-a spart, un zid înalt de peste 3,5 metri de deşeuri toxice a pornit la vale şi s-a vărsat în râul Markal. Pe o distanţă de 90 de kilometri, cât se întinde răul, toate formele de viaţă au fost distruse din cauza deversării noroiului toxic în apă. Într-o singură zi, pe o distanţă de 90 de kilometri de râu au fost omorâte toate vieţuitoarele din cauza reziduurilor toxice generate de om.
Un alt dezastru ecologic despre care considerăm că este important să amintim este Marea Aral, care a dispărut. O mare întreagă. A cincea mare intercontinentală ca mărime din lume a dispărut, deoarece fermierii din Rusia au deviat apele ce se vărsau în mare pentru a iriga plantaţiile de bumbac din deşert. Problema nu este doar că au perturbat cursul apelor, dar toate acele chimicale toxice pe care le-au folosit la plantaţiile de bumbac au ajuns în Marea Aral. Şaisprezece specii de peşti specifice acestei mări au dispărut. Marea Aral era cândva o sursă de hrană pentru milioane de oameni, avea o imensă flotă de pescuit care nici ea nu mai există.
Comportamentul uman este cel care a distrus mediul necesar pentru ca această mare să existe. Iată cum aceste evenimente duc la prăbuşirea civilizaţiei noastre.
Civilizaţia materialistă este în criză
Nu este prima dată când se produce o astfel de decădere a civilizaţiei. Au fost şi înainte civilizaţii înfloritoare care s-au spulberat la un moment dat. Ca exemplu putem să dăm civilizaţia romană. Chiar a existat o civilizaţie romană, exact ca a noastră, care s-a prăbuşit. De fapt, dacă parcurgem istoria Occidentului vedem că au fost câteva civilizaţii majore care au cunoscut apogeul şi apoi au decăzut.
Acum 10.000 de ani a existat animismul, specific amerindienilor. Acesta a făcut loc politeismului, civilizaţiei romane, greceşti şi egiptene. Apoi aceste civilizaţii au dispărut. Şi ultima civilizaţie, înaintea celei prezente, a fost cea monoteistă. Era pe vremea când Biserica domina lumea şi exista o cu totul altă concepţie asupra vieţii.
Dar civilizaţia Bisericii s-a sfârşit în 1859, când Charles Darwin a creat teoria evoluţionistă. Oamenii au început să ia în considerare mai mult adevărul savanţilor decât pe cel ai Bisericii. În prezent suntem în stadiul final a ceea ce numim materialism ştiinţific. Aceasta e concepţia actuală despre lume. Civilizaţiile apar şi dispar deoarece au cicluri de viaţă, ca şi oamenii.
Putem vorbi despre ciclul de viaţă al unei civilizaţii corelat cu timpul. Putem spune că o civilizaţie se naşte, se maturizează şi la un moment dat intră în declin şi moare. Civilizaţiile, la fel ca oamenii, ca organismele vii, vin şi se duc. Interesant este că o civilizaţie chiar este asemănătoare omului. În prima fază a civilizaţiei există o perioadă de dezvoltare, în care indivizii testează idei despre cum să trăiască, care este cea mai bună cale de supravieţuire în mediul lor. La un moment dat începem să prindem ideea, să înţelegem cum funcţionează, pentru ca la maturitate să ajungem la o rigidizare a convingerilor. Civilizaţia este matură şi dobândim concepţii rigide. Este ca în cazul părintelui şi al copilului său. Copilul este în dezvoltare, testează idei noi, moduri noi de a trăi, aspecte pasionante. Când copilul este în această fază, în ce fază este părintele? Părintele este în faza rigidă, în care îi cere: „E necesar să faci cum îţi spun. Aşa e necesar să fie făcut!” Există o fază de dezvoltare şi una de rigiditate. Aici este problema.
Universul în care trăim este dinamic, nimic nu rămâne la fel, ci e în continuă schimbare. Cum poţi avea o convingere rigidă într-un univers în continuă schimbare? În final, convingerile rigide duc la confruntări, pentru că nu se pot adapta mediului în continuă transformare. Confruntările provoacă transformări în acea civilizaţie. În cele din urmă conduc la declinul civilizaţiei, iar ca urmare a acestui declin civilizaţia moare. Cu adevărat interesant este că stadiul în care ne aflăm acum nu este doar de confruntare, ci chiar de criză.
Spre o nouă paradigmă de gândire
Suntem într-un stadiu care sună cam aşa: ni s-a spus că vom dispărea, ni s-a spus că se va petrece până la sfârşitul secolului, dar ideea este că avem de ales între două variante. Putem să alegem să nu ne pese şi să ne lăsăm în voia sorţii sau putem să facem ceva, alegerea este a noastră.
Putem să ne implicăm şi să transformăm lumea. De aici vine transformarea. Deci evoluăm, nu doar pentru că alegem să facem asta, ci din necesitate, pentru că ne e ameninţată însăşi supravieţuirea. Dar aceste crize sunt rezultatul modului nostru de a gândi.
Albert Einstein spunea: „Nu putem rezolva o problemă cu acelaşi mod de gândire care a creat-o.” Einstein spune de fapt că, pe măsură ce ne confruntăm cu problemele de acum, e necesar să recunoaştem că gândirea noastră le-a cauzat. Drept urmare, ne extragem din vechiul mod de gândire şi trecem la unul nou. Acei oameni care se retrag şi încep să gândească altfel sunt baza următorului nivel al civilizaţiei. Sociologul Arnold Toynbee îi numeşte pe aceşti noi gânditori „minorităţi creatoare”.
O expresie mai cunoscută pentru aceşti gânditori este cea de creatori culturali. Aceştia se gândesc la noi moduri de supravieţuire pentru viitor. Când primim idei noi, începem să creăm o lume nouă. Aceasta e şansa noastră de a supravieţui. Dacă nu realizăm transformări, ştim deja încotro se îndreaptă sistemul. Care sunt cauzele care determină convingerile unei civilizaţii? Care sunt acele tipare de comportament ale unei civilizaţii? Iată un răspuns simplu, este chiar minunat.
Din vremuri imemoriale, acum 10.000 de ani şi mai bine, oamenii de la începutul civilizaţiilor au avut întrebări fundamentale despre viaţă. Se numesc întrebări eterne: „Cum ajuns aici?”, „De ce suntem aici?”, „Acum, că suntem aici, putem face să fie mai bine?”.
Acest aspect este important pentru că răspunsurile la aceste întrebări constituie ceea ce numim „paradigma de bază”. Ideea este că răspunsurile pe care le acceptăm ne formează caracterul, deoarece ne structurăm comportamentul pe baza lor.
Sunt două aspecte semnificative în legătură cu aceasta: mai întâi cei de la care primim aceste răspunsuri devin furnizorii adevărului acceptat de civilizaţie. Cunoaşterea de care avem nevoie despre lumea în care trăim porneşte de la cei de la care luăm răspunsurile. În al doilea rând, răspunsurile pe care le primim ne modulează fundamental comportamentul, deoarece acceptăm că aceste răspunsuri reprezintă mecanismele vieţii. Responsabilitatea pentru toate acestea stă pe umerii noştri şi atunci când le acceptăm creăm furnizori de comportamente şi de adevăruri.
De la sutana neagră la halatul alb
Monoteismul s-a condus după răspunsuri la următoarele întrebări: „Cum am ajuns aici?”. Răspunsul este că existăm prin intervenţie dumnezeiască. În Capela Sixtină este o pictură în care Dumnezeu şi Adam se ating cu un deget, reprezentând faptul că Dumnezeu îi insuflă viaţă lui Adam.
„De ce suntem aici?”, în abordarea monoteistă? Răspunsul este că suntem aici ca să trăim un joc al moralităţii. În cadrul credinţei monoteiste, aceasta este o sală de aşteptare, înainte de a merge într-un loc mai bun, care poate fi oriunde, dar nu aici. E undeva pe sus, pe unde sălăşluieşte Dumnezeu. Ei vor să credem că viaţa pe planetă e doar un test, pentru a vedea dacă putem trece sau nu dincolo. Deci în principiu, trăim un joc al moralităţii. Se pune atât de mult accentul pe planul spiritual, încât vorbesc despre Pământ şi despre lumea fizica în care trăim ca despre un ocol în drumul către acel plan spiritual.
Biserica le spunea oamenilor că posesiunile materiale îi ţin pe pământ, că nu ar trebui să fie preocupaţi de planul material, ci de cel spiritual. Biserica a căutat să ajute oamenii, spunând: „Daţi-ne nouă posesiunile materiale şi vă vom ajuta să ajungeţi în acel loc”.
În principiu ne întrebăm cum ar fi bine să trăim în această lume, cum să participăm la acest joc al moralităţii pentru a accede la cealaltă lume. Răspunsul care ni s-a dat a fost să trăim după legile Scripturii.
„Iată cum e necesar să trăiţi pe Pământ, sunteţi aici doar pentru un test, căci noi vrem de fapt să ajungeţi în cealaltă lume, dar cât timp sunteţi aici, urmaţi legile Bibliei”.
Această civilizaţie a durat o perioadă, de fapt până la Charles Darwin. Când Charles Darwin a formulat legea evoluţiei, oamenii au acceptat răspunsurile ştiinţei în defavoarea celor ale bisericii. Biserica a vorbit despre Geneză, spectacolul magic, şapte zile, apoi au apărut nişte oameni pe planetă când totul a fost gata şi iată-ne! Apoi a venit ştiinţa şi ne-a dat alte răspunsuri, în 1859. Răspunsurile lui Darwin din această perioadă a materialismului ştiinţific ne-au dat o nouă perspectivă asupra vieţii. După spusele lui Darwin, am ajuns aici prin mutaţii genetice aleatoare. Cum de au acceptat oamenii mai degrabă aşa ceva decât Geneza?
Foarte simplu, căci în 1859, înainte de apariţia jocurilor electronice, a televizoarelor, a cinematografelor, cum se distrau oamenii? Cultivau plante şi creşteau animale. Relevant este că Darwin a fost cel care a spus că atunci când împerechezi doi părinţi, urmaşii au toate caracteristicile lor şi din când în când apare câte o ciudăţenie.
Darwin s-a întrebat: ce ar fi dacă am lua aceste exemplare ciudate şi le-am împerechea din nou şi din nou? Am obţine specii noi. Pentru oamenii care creşteau plante şi animale părea logic şi evident, mai degrabă decât povestea cu Dumnezeu care a creat totul într-o zi. Deci oamenii au renunţat la răspunsurile date de biserică.
Pe vremea când dădea răspunsurile, Biserica era considerată deţinătoarea adevărului. Vrei răspunsuri? Mergeţi la omul care poartă sutană neagră şi vi le va da. După 1859 am schimbat răspunsurile. Am adoptat teoria lui Darwin, potrivit căreia am ajuns aici prin mutaţii aleatoare.
Savanţii cred în legea junglei
Care este răspunsul ştiinţei la întrebarea „De ce suntem aici?” Ştiinţa a răspuns: a fost un accident, nişte mutaţii „întâmplătoare”. Dacă a fost un accident, nu există niciun motiv pentru care să fim aici. Este doar o coincidenţă, vă puteţi felicita că sunteţi purtătorii unor gene norocoase care v-au permis să fiţi acum aici.
Apoi ştiinţa a venit cu întrebarea: „Cum trăiţi pe planetă?”. Aici vine modificarea profundă, pentru că biserica ne-a spus că e necesar să trăim după legile Bibliei. Ştiinţa ne-a dat un nou mod de a privi viaţa de pe planetă, în principiu ne-a spus să trăim după legile junglei, ceea ce înseamnă că viaţa este o luptă. În fiecare zi este necesar să lupţi cu fiinţe care caută să te doboare, eşti într-o continuă luptă pentru supravieţuire. Ieşi şi lupţi, lupţi, lupţi în cadrul acestei competiţii.
Interesant este faptul că ştiinţa ne-a învăţat să luptăm ca să supravieţuim, dar ştiinţa e lipsită de moralitate. Ştiinţa spune că ai câştigat dacă ai reuşit să rămâi în viaţă. Deci ştiinţa spune că ştim care este scopul final: supravieţuirea.
Dar cum să facem aceasta? Ei bine, ştiinţei nu-i pasă de aceasta. În principiu, când trăim în lumea ştiinţei ieşim din cea a moralităţii, deoarece ştiinţa nu te învaţă decât să lupţi şi iar să lupţi, ca să supravieţuieşti în această competiţie. Poţi să-ţi foloseşti creierul şi să fii ca Einstein, ca Mozart, sau să fii un ticălos, să ai un Uzi şi să-i împuşti pe toţi. Toţi trei pot fi consideraţi victorioşi în competiţie.
Ştiinţa a preluat paradigma de bază, deţinătoarea adevărului nu a mai fost Biserica, deoarece deţinătoarea adevărului este entitatea care oferă răspunsuri. Înainte obişnuiam să căutăm răspunsuri la oamenii cu sutane negre. Azi căutăm răspunsuri la cei cu halate albe, deoarece ştiinţa ne dă răspunsurile, „adevărurile” despre lumea în care trăim.
Iată care este problema. Când răspunsurile se modifică, se modifică şi civilizaţia, pentru a se acomoda cu noile răspunsuri şi cu comportamentele asociate lor. Da, acum suntem în pragul sfârşitului supravieţuirii noastre. Ştim că ne este scris să dispărem, iar motivul îl vom expune în ceea ce urmează.
Ştiinţa ne-a dat patru „adevăruri fundamentale” pe baza cărora ne-am clădit viaţa, după care ne-am ghidat, pornind de la răspunsurile ştiinţei. Lumea a crezut în aceste patru „adevăruri fundamentale”, iar acum se dovedesc a fi false. De ce este relevant acest aspect? Dacă îţi clădeşti viaţa pe aceste „adevăruri” care apoi se dovedesc false, întreaga viaţă îţi este compromisă. Mă refer la acele greşeli de percepţie folosind termenul de „mituri”.
Motivul este următorul: noi am luat aceste mituri drept adevăr datorită ştiinţei. De fapt nu sunt deloc adevărate, sunt complet false. Dacă ne-am construit viaţa pe aceste false adevăruri, acum este cazul să ne transformăm modul de viaţă. Exact aceasta ne cere lumea să facem. Mama-Pământ ne spune: este necesar să faceţi o transformare, ceva complet diferit sau nu veţi mai fi aici. Pentru că Mama-Pământ suferă acum de o boală numită „oameni”. Şi urmăreşte aşa cum poate să îi scuture de pe spate.
Citiți partea a doua a articolului
Articol preluat din Revista Yoga Magazin nr. 84.
Citiţi şi:
Este acum știința un sistem de credință?
yogaesoteric
18 decembrie 2019