Prin plăcere dincolo de plăcere
“Sexualitatea nu este ceva pur instinctual; este fără îndoială o putere creatoare – ea este atât cauza principală ce stă la baza vieţii noastre individuale, cât un important factor în cadrul vieţii psihice”. – Carl Gustav Jung
În conformitate cu tradiţia tantrică, amorul nu se reduce la acrul sexual care vizează reproducerea, el având puterea de a conferi senzaţii de uriaşă plăcere, fericire şi beatitudine, precum şi abilitatea de a accelera evoluţia spirituală a celor ce fac dragoste numai cu continenţă. De asemenea, amorul tantric angrenat cu continenţă poate conduce la apariţia unor puteri spirituale magice sau oculte care poate ajuta la depăşirea condiţiei umane şi dobândirea condiţiei de supraom. Vi se pare mult spus? Poate că da, dar singurul mod în care vă veţi putea convinge că afirmaţia este perfect adevărată este să aplicaţi voi înşivă şi astfel să verificaţi.
V-aţi săturat de plăceri pasagere, de orgasme scurte şi trecătoare? V-aţi săturat de lipsa profunzimii şi a adevăratei iubiri care să poată face ca sufletele celor ce se iubesc să se unifice în îmbrăţişarea eternităţii? Tantra este o şansă, nu unica, dar una plăcută şi extrem de eficientă, dacă este aplicată corect şi cu perseverenţă.
Învăţătorii spirituali tantrici au accentuat ideea că urmărirea doar a plăcerii fizice în cadrul uniunilor sexuale poate fi periculoasă, deoarece fiinţa poate ajunge să se ataşeze de senzaţiile de plăcere, să devină dependentă de ele, ceea ce va conduce ulterior la inevitabilele sentimente de teamă faţă de pierderea acestor senzaţii. Deşi unii au înţeles în mod eronat, Tantra înseamnă trăirea şi “exploatarea” plăcerii ca pe o trambulină spre experimentarea spiritualităţii pure şi a trăirilor mistice. De aceea, tantricii ne învaţă că ne putem înălţa prin intermediul exact acelor lucruri care în mod obişnuit pe cei mai mulţi adepţi ai căilor spirituale îi fac să cadă. Se cunoaşte în acest sens efortul călugărilor din unele mănăstiri care neagă cu fervoare sexualitatea, dar care datorită lipsei unei veritabile forţe interioare se lasă invadaţi de probleme şi slăbiciuni care îi îndepărtează din ce în ce mai mult de trăirile autentice spirituale.
“Hevajra Tantra” susţine în mod ferm: “Exact prin acele lucruri prin care oamenii sunt legaţi, tot prin acelea ei sunt şi eliberaţi, totuşi oamenii obişnuiţi sunt adeseori amăgiţi, necunoscând acest adevăr. O persoană care nu cunoaşte adevărul nu va atinge niciodată perfecţiunea”.
Tantra este o metodă care poate fi abordată aici, în lume, în mijlocul vâltorii şi a iluziei şi care poate conduce fiinţa angrenată pe drumul către Divinitate la atingerea scopului suprem. Prin tantra, noi traversăm un drum periculos, însă foarte rapid al evoluţiei spirituale: urmărim plăcerea fizică, fără a cădea în capcana hedonismului. Atenţie, diferenţa este foarte subtilă, însă crucială. Atunci când plăcerea fizică este căutată fără ataşament, fără a ne agăţa de ea, fără a “aştepta ceva de la ea”, atunci ea ne poate conduce la eliberare. Tantra ne arată modul în care se poate realiza aceasta.
O puternică aspiraţie către eliberarea spirituală guvernează toate activităţile pe care le realizează tantricii. Această aspiraţie reprezintă carburantul psihic, forţa pozitivă care energizează şi iluminează. Puterea eliberatoare a interacţiunilor sexuale realizate pe un fond de detaşare reprezintă antidotul pentru deşertăciunea lumească, pentru letargie şi, în ultimă instanţă, pentru teama de moarte.
Tantricii indică drept cel mai important aspect ca practicanţii amorului transfigurator extatic şi spiritualizant să cultive o atitudine mentală curajoasă şi optimistă. O gândire pozitivă atrage după sine o fericire durabilă şi o bucurie indescriptibilă. În plus, aplicarea unor tehnici fizice ajută la controlarea orgasmului sexual care în mod normal este involuntar, toate acestea simultan cu păstrarea spontaneităţii şi a bucuriei amoroase. Iată deci o ştiinţă şi în acelaşi timp o artă unică: Tantra.
yogaesoteric