Principele înţelept

Pe când apostolii discutau între ei, întrebându-se care este cea mai potrivită atitudine în faţa Celui Atotputernic, Învăţătorul a povestit cu blândeţe:

„Un rege care stăpânea ţinuturi întinse, dorind să îmbogăţească spiritul fiilor lui pentru a le oferi moştenirea cuvenită, i-a dus într-o vale largă, înverzită şi bogată din imensul lui imperiu şi a încredinţat fiecăruia dintre ei câte un teritoriu bine delimitat, pe care era necesar să îl îngrijească şi să-l facă să prospere prin muncă neobosită. Tatăl dorea de la ei cununa înţelegerii, a iubirii şi a înţelepciunii, care pot fi cucerite doar prin educaţie şi servire; şi pentru că era necesar să folosească un element efemer, le-a acordat un interval de timp bine stabilit pentru edificarea construcţiilor ce urmau să le fie indispensabile mai târziu, în procesul elevării. El a procedat astfel deoarece acea vale era supusă unor transformări şi urma să vină un moment în care asupra acelei regiuni avea să se abată o furtună devastatoare; numai cei care îşi construiau din timp o redută puternică aveau să fie în siguranţă.

De îndată ce suveranul s-a retras, tinerii lui fii, urmaţi de numeroşi supuşi care îi însoţeau, s-au odihnit îndelung, fascinaţi de frumuseţea câmpiilor scăldate de soare. Când s-au ridicat pentru a se apuca de muncă, s-au angrenat în discuţii lungi referitoare la legile solidarităţii, dreptăţii şi apărării, fiecare pretinzând o consideraţie deosebită din partea celorlalţi. Aproape niciunul nu s-a îngrijit să aplice regulile stabilite de guvernul central. Din motive de confort personal, prinţii şi majoritatea celor din jurul lor s-au întrecut în a găsi tot felul de modalităţi subtile pentru a se sustrage discret, fără a provoca între ei scandaluri vizibile, de la respectarea principiilor cărora le juraseră credinţă şi respect. Şi încercând să-l înşele pe Tatăl Mărinimos prin linguşire, în loc să-l onoreze cu muncă cinstită, s-au antrenat în dispute complicate cu privire la trăsăturile personale ale suveranului.

Au irosit astfel ani la rând, discutând despre înfăţişarea Lui. Unii susţineau că avea chipul de albeaţa unui crin, în timp ce alţii proclamau cu tărie că este închis la culoare, asemenea multor captivi din Sidon. Mulţi afirmau că avea un trup gigantic şi nu puţini erau cei care pretindeau că era un înger încununat cu stele.

Pe măsură ce disputele se înteţeau, timpul care le fusese acordat se scurgea şi nenumărate insecte distrugătoare au început să invadeze ţinuturile, nimicind o mare parte din preţioasele resurse. Sfărâmături de roci s-au prăvălit din munţii din jur şi au alcătuit grămezi compacte de resturi în acea regiune, în timp ce prinţii cei uşuratici, în totalitate distraşi de la obligaţiile fundamentale ce le reveneau, se certau mereu între ei pentru tot felul de nimicuri.

Exista totuşi un fiu plin de bun-simţ care reţinuse poruncile paterne şi le îndeplinea. Nu a uitat niciodată sfaturile regelui şi ori de câte ori îi era posibil, le împărtăşea celor apropiaţi. Şi-a petrecut multe ore, pe care legile aflate în vigoare le consacrau odihnei, pentru a-şi construi un adăpost solid, care îi garanta liniştea pentru viitor, semănând frumuseţe şi bucurie în tot ţinutul pe care părintele i-l încredinţase.

Astfel că atunci când furtuna a izbucnit, renovatoare şi violentă, principele cel înţelept, care l-a iubit pe monarh şi l-a servit, vigilent şi iubitor, răspândindu-i lecţiile eliberatoare din fraternitate pură şi îndeplinindu-i voinţa cea dreaptă şi plină de bunătate prin muncă zilnică, prin suferinţele constructive ale sufletului şi prin sudoarea frunţii, a fost în mod firesc apărat de un sanctuar de pace şi siguranţă, de care fraţii lui palavragii nu au putut beneficia.”

O linişte blândă s-a lăsat atunci în acea încăpere modestă…

După câteva minute, Învăţătorul şi-a aţintit privirea lucidă asupra micii adunări şi a concluzionat: „Cel care analizează mult, fără spirit de dăruire, se poate rătăci cu uşurinţă în exagerările vorbirii, dar nimeni nu se va căi vreodată că a promovat binele şi munca cu propriile forţe, în numele Tatălui Ceresc, pe binecuvântata cale a vieţii.”

Fragment din cartea Iisus, revelaţii extraordinare în cămin, de Chico Xavier

Citiţi şi:
Sfântul Nicolae Velimirovici: Pilda Semănătorului
«Izvorul cel veşnic viu», de Chico Xavier

yogaesoteric
12 mai 2021