Privatizarea este o scornire diavolească a Conspiraţiei Mondiale din ultimele decenii ale secolului trecut…

Corespondenţă din America, de la Aurel Şeitan

Duşmanii României

Privatizarea este o scornire diavolească a Conspiraţiei Mondiale din ultimele decenii ale secolului trecut, care caută să jefuiască pe această cale bogăţiile ţărilor şi să le treacă în mâinile mega-corporaţiilor multinaţionale care aparţin Conspiraţiei. În felul acesta, împuşcă doi iepuri dintr-o lovitură:
1) Sărăceşte ţările de bogăţiile lor;
2) Dispune după bunul plac de economiile ţărilor pauperizate.

Programul de o sută de ani al Conspiraţiei Mondiale este un program ultrasecret, care a fost conceput la sfârşitul secolului trecut. În acest program, la capitolul „Economie Globalizată”, este arătat pas cu pas cum trebuie să se facă privatizarea în diferite ţări ale lumii. Nu este vorba de cele 24 de Protocoale ale lui Theodor Herzel, din 1897, de la Basel.

Programul de 100 de ani, foarte detaliat şi ultrasecret (îl cunosc numai organizaţiile şi societăţile secrete elitiste, iar ceea ce a transpirat pe ici pe colo, s-a făcut pentru derutarea popoarelor), are prevederi amănunţite pentru toate sectoarele de activitate (politică, economie, armată, religie, societate etc.). Pgoramul conţine, de asemenea, prevederi referitoare la cum şi de unde se va conduce pământul ca entitate indestructibilă, cine va face parte din Guvernul Mondial, care va fi componenţa armatei şi ce religie va fi injectată popoarelor. Şi multe alte prevederi foarte interesante, dacă n-ar fi şi dureroase şi criminale. Infrastructura acestui program mondial se instalează de mai bine de o jumătate de secol, sub ochii noştri, fără surle şi trâmbiţe, în cea mai secretă şi mai mincinoasă atmosferă.

Ce era necesar să facă România în 1989, dacă la putere ar fi venit nişte români iubitori de ţară şi nu nişte netrebnici, hoţi, criminali, mafioţi şi stalinisto-comunişti? Ceea ce vă voi relata este experienţa mea din America Latină, unde am fost consilierul pentru privatizare a trei guverne: Perú, Brazilia şi Mexic. I-am sfătuit pe oameni să nu privatizeze nicio industrie de bază, necesară statului respectiv. Pe vremea aceea preşedintele Mexicului era Jose Lopez Portillo, care mai înainte fusese director general la Comision Federal de Electricidad (CFE), şi care m-a înţeles fără prea multe vorbe. Astăzi, în Mexic, niciun străin nu poate cumpăra un centimetru de conductă de gaze sau petrol, niciun străin sau companie multinaţională nu poate avea acţiuni la rafinăriile de petrol, extracţia petrolului, fabricile chimice care prelucrează ţiţeiul sau fabrici de orice derivate de petrol. Toate sunt ale statului. În anul 2004, PEMEX a avut o producţie de ţiţei de 8 miliarde 939 milioane de dolari. A exportat (toate produsele derivate din petrol, gaz, petrochimice etc.) în valoare de 8 miliarde 35 milioane de dolari. Adică cu 13,8% mai mult decât în 2003. Toate cifrele sunt luate din bilanţul guvernului mexican. Da, dar inginerii mexicani n-au cumpărat maşini de lux, nu au case de vacanţă, mâncare şi băutură pe gratis la aşa-zisele cantine de lux etc., de la bugetul statului. Şi încă ceva, niciun străin nu poate cumpăra un petic de pământ în Mexico. Ei au voie doar să închirieze pământul.

Acum câţiva ani eram în Brasilia, capitala Braziliei, unde aveam întâlnire cu ministrul Energiei. Pe vremea aceea preşedinte era Fernando Henrique Cardoso, care-l chemase pe ministrul Energiei la Manaus, pe Amazon, unde se ţineau mari festivităţi la împlinirea a 100 de ani de la construcţia celui mai frumos teatru din toată America Latină. Cum mă grăbeam, am luat primul avion din Brasilia şi am ajuns în aceeaşi zi la Manaus. Deoarece ministrul se afla lângă preşedinte, n-am vrut să-l deranjez. El însa m-a văzut şi m-a chemat în cercul preşedintelui, unde se aflau şi alţi oameni pe care nu-i cunoşteam. Mi-am dat imediat seama că sunt de la FMI. Unul dintre FMI-işti, foarte arţăgos, îi cerea socoteală preşedintelui şi ministrului Energiei (de aceea fusese chemat la Manaus): „De ce n-ați început privatizările în domeniul energiei electrice, fiindcă FMI nu vă mai dă niciun ban?”. Deodată îl văd pe Cardoso că se face vânăt la faţă şi-i răspunde celui dela FMI: „Da, nu ne mai daţi niciun ban? Nici noi nu vom mai plăti un «reais» pentru datorie”. În vremea aceea Brazilia avea peste 250 de miliarde de dolari datorie. Cardoso s-a răstit apoi la un bodyguard, spunând: „Du-i imediat pe aceşti domni la aeroport. Nu vreau să mai stea nicio zi pe pământul Braziliei!”. Au plecat funcţionarii FMI cu coada între picioare, iar la câtva timp am auzit că pe şeful delegaţiei l-au dat afară din FMI.

Gândiţi-vă că Brazilia are 24 de state şi fiecare stat are două sau trei centrale electrice. Asta înseamnă peste 50 de CONEL-uri Româneşti. Şi noi „vindem”, adică dăm pe şpagă singura întreprindere care merge bine, PETROM. Am „vândut” Romtelecom pentru o şpagă de 68 de milioane de dolari. Nicio ţară din America Latină nu şi-a vândut compania de telefonie. Ce a făcut România este sinucidere curată. Cum nu le usucă Dumnezeu mâinile acestor vagabonzi? Şi-au bătut joc de o ţară întreagă şi uite ce a rămas din România! Un schelet descărnat. Un hoit ce miroase de la Tisa pân’ la Nistru şi din Botoşani la Calafat!

Când am venit în ’97, imediat după instalarea la putere a Monstruoasei Coaliţii, i-am spus lui Ion Diaconescu: „Ieşi imediat de la guvernare! Tu nu vezi că n-ai oameni, şi pe deasupra te-ai aliat cu comuniştii din PD şi cu iredentiştii din UDMR? Ai să distrugi şi partidul, şi ţara, şi poporul!”. Parcă aş fi vorbit cu pereţii.

După rezultatul alegerilor din 2000 mi-a dat dreptate. Era însă prea târziu. Cum să conduci o ţară cu un preşedinte handicapat fost secretar PCR, cu fiul lui membru al mafiei ţigărilor, cu Dorin Marian, amantul fiicei preşedintelui, băgat până-n gât în afaceri necurate, cu Sorin Dimitriu, care se certa în fiecare zi cu Ulm Spineanu pe şpagă, cu Radu Sârbu, un escroc de clasă internaţională, care a „cumpărat” un apartament de cinci camere lângă grădina Cişmigiu cu 200 de dolari. Când a văzut că cei din PSD s-au prefăcut că-i pun sechestru, a vrut să-l vândă cu 150 de mii de dolari.

Camenco Petrovici, şeful CEC-ului, a furat împreună cu Ciumara, Cinzeacă „Părerea Mea” şi Sorin Ovidiu Vântu banii celor 300 de mii de naivi care i-au pus la FNI. Cu Zoe Petre care a luat 5 milioane de dolari şpagă de la privatizarea ROMCIM. Dumitru Branc, Marin Luțu, D.T. Remeș „Eurodrinks” şi atâţia alţii că mi-e silă să le scriu numele şi isprăvile pe care le-au făcut. Menţionez un singur nume, Gabriel Ţepelea, prim-vicepreşedintele PNŢCD, cu care am stat în aceeaşi brigadă la Valea Neagră, brigada lui Vasile Matei, şi unde Ţepelea a fost turnător. Fiul lui, Vlad, şi Sorin Pantiş au vândut Romtelecom pe o şpagă de 68 de milioane de dolari.

Dar să revenim la oile noastre. Ce era necesar să facă România în anii ’90? Nu trebuia să privatizeze nimic. Dar absolut nimic. Totul să fi rămas ca pe vremea lui Ceauşescu. Tot. Industria uşoară, industria grea, agricultura, pădurile, minele etc. Era necesar să numească manageri care să răspundă de producţia întreprinderilor de stat, aşa cum au funcţionat ele sub regimul comunist. Era necesar să numească comisii profesionale de specialitate care să vadă de ce nu merge o întreprindere, sau o secţie, sau mai multe secţii ale acelei întreprinderi. Calitatea produselor era proastă? Maşinile şi echipamente erau uzate? Se puteau înlocui cu alte maşini mai moderne? Produsele pe care le făceau nu mai aveau căutare pe piaţa „liberă”? De la caz la caz se luau măsuri, fie de adaptare la cerinţele pieţii, fie de „lustruire” a întreprinderii în eventualitatea privatizării.

Românii au procedat exact pe dos. Au lăsat întreprinderile să ruginească, fiindcă nu s-au înţeles la şpagă, şi apoi le-au „vândut” pe nimic. Dacă cineva vrea să-şi vândă o pereche de pantofi, mai întâi îi spală, îi dă cu cremă, îi lustruieşte ca să arate ca noi şi apoi se duce cu ei în piaţă. Asta-i la mintea cocoşului. Ce Diavol i-o fi învăţat pe comuniştii ăştia stalinişti, care au furat puterea în ’89, să procedeze aşa cum au procedat?

Pe urmă, nicio ţară ai cărei conducători sunt patrioţi, nu ca la noi, antiromâni, nu-şi privatizează structurile de bază, care pot periclita siguranţa statului: Romtelecom, minele de orice natură (Asta-i o crimă şi din punct de vedere ecologic şi economic…). Reţelele de înaltă tensiune, petrolul şi gazul şi, mai ales, pământul. Am auzit că Parlamentul Ruşinii a scos o lege că străinii pot cumpăra pământ în România în orice cantitate. Nu ne-au ocupat turcii în aproape 400 de ani, fiindcă românii au fost conduşi de patrioţi ca Ştefan Cel Mare, Mihai Viteazul, Mircea Cel Bătrân, Vlad Ţepeş etc., şi ne-au cucerit acum „cumpărând” case şi apartamente, fabrici şi hoteluri. Românii nu mai sunt în stare să-şi facă nici măcar pâinea cea de toate zilele. Trebuie să ne-o facă turcii.

Când se va da undă verde la cumpărarea pământului, românii vor trebui să emigreze în Africa. Fiindcă românii cinstiţi n-au bani să-şi cumpere o pereche de pantofi. Numai mafioţii, criminalii de la Cotroceni, Victoria şi din Parlament au miliarde din tâlhării, furturi, inginerii financiare şi escrocherii.

Dr. Aurel Şeitan, P.E.
Fost luptător pentru libertatea României (terorist în limbajul newspeak al lui Orwell, din ziua de azi)
Fost supravieţuitor (17 ani) al închisorilor şi lagărelor de exterminare comuniste (duşman al poporului în limbajul comunist)

Citiți și:

Privatizarea în România – un jaf naţional

BRUA 40 mld euro – Care este adevărata miză a gazului de la Marea Neagră

Cine exploatează de fapt resursele României şi câţi bani plătesc pentru ele cei care o fac

yogaesoteric
5 noiembrie 2018