Prof. dr. Constantin Dulcan: ‘Întotdeauna când m-am rugat, mi s-a răspuns cu ceva din fiinţa mea, ca să văd că vine de acolo’

Reporter:
Care a fost drumul pe care l-aţi parcurs către ceea ce aţi numit „Inteligenţa materiei”?

Prof. dr. Constantin Dulcan: Mi-aduc aminte că, din tot ce am citit, de sufletul meu s-a lipit persoana lui Iisus. Când redactam cartea, m-am chinuit ca redactorul să lase cuvântul Iisus – pus într-un context foarte departe de ce spune literatura canonică, dar să apară cuvântul Iisus. Sub nicio formă n-am reuşit! „Nu şi nu!, nu ne-o publică nimeni!” Am reuşit cu greu să strecor cuvintele „ca la nunta din Cana Galileii”. Atunci am avut această şansă pentru că am vorbit despre dezobişnuirea de alcool prin hipnoză. Li se dădea pacienţilor să bea apă, li se spunea că e alcool şi că le face rău şi ei chiar se simţeau rău… Şi-atunci am spus că, prin hipnoză, apa se transformă în vin întocmai ca la nunta din Cana Galileii. Am folosit termenul tocmai pentru că voiam ca ceva din recuzita religiei să intre acolo! Cineva să înţeleagă că nu mi-e străină credinţa. Dar cuvântul Iisus n-am reuşit să-l strecor! Numai bine că redactorul a plecat în Occident, tocmai el, cel care a insistat să mă convingă că nu-mi publică nimeni cartea.

Apoi am pus elementele cap la cap începând de la prima undă de lumină – cine a citit cartea, ştie! Ce-a fost înainte? Şi spun mereu că în momentul zero nu ştim ce-a fost. Dar din momentul acela zero a început Universul. Cum este posibil să se nască ceva din nimic? Şi atunci spun, momentul unu este necesar să fi fost o inteligenţă, inteligenţa materiei! Era tot ce puteam să spun, imaginaţi-vă! Nu puteam să spun Dumnezeu sau inteligenţa dumnezeiască. Şi aşa cartea a trecut foarte repede, au îmbrăţişat-o toate categoriile de intelectuali, au citat-o inclusiv P.S. Antonie Plămădeală şi Părintele Galeriu.

Reporter:
Aceasta se petrecea în…

Prof. dr. Constantin Dulcan:  În 1981. Cartea a avut un succes extraordinar un an de zile, până a început „Meditaţia transcedentală” şi atunci totul s-a întors împotriva mea. Anchete, tot soiul de situații urâte. Trecută sub tăcere, interzisă, copiată în zeci de exemplare de cine voia s-o citească, toată lumea vorbea despre ea, până în ’90 când situaţia s-a transformat şi atunci am putut să spun: „Dumnezeu există!”. Dar lumea a înţeles că prin expresia „inteligenţa materiei” mă refeream de fapt la „inteligenţa dumnezeiască”. Acesta a fost drumul meu către credinţă.

Reporter:
Din ceea ce spuneţi rezultă două demersuri: o cunoaştere a lui Dumnezeu pe cale tradiţională şi o cunoaştere pe cale raţională, prin cercetările întreprinse de dvs.

Prof. dr. Constantin Dulcan: Aţi amintit două demersuri, dar este necesar să vă spun că există şi al treilea, acela de comunicare cu ceea ce numim raţiunea dumnezeiască.

Reporter:
Vorbiţi de experienţe directe cu Dumnezeu?

Prof. dr. Constantin Dulcan: Să spunem aşa, deşi mie mi se pare că ar fi prea orgolios, prea pretenţios din partea mea să spun că am un dialog cu Dumnezeu. Spun simplu că am avut de multe ori răspuns la rugăciune. Dar am sesizat ceva atunci: că nu primeam răspuns dacă spuneam din buze „Doamne, ajută-mă şi dă-mi ceea ce îmi lipseşte!”, ci că totdeauna îmi răspundea în tăcere când trimiteam din inimă un impuls. Gândul trecea prin inimă şi aşa mă rugam în situaţii grele. Şi am avut răspuns imediat.

Să vă dau un exemplu. Plecăm noi după revoluţie în Germania cu Dacia unui coleg despre care ni s-a spus că e o maşină bună, dar care ne-a lăsat pe drum. Ne-a tractat un sârb, ne-a luat banii, ne-a lăsat într-un sat, s-a întunecat, a început să ningă, să plouă, era întuneric, veniţi din Est, fără niciun ban. Atunci am spus: „Doamne, ştii că suntem singuri şi n-avem nimic, fă ceva, Doamne, şi ajută-ne!” Cred că n-au trecut 2-3 minute şi opreşte o maşină, coboară din ea o doamnă şi vorbeşte întâi în germană – eu nu ştiam germană. Sesizând că nu ştim, dă să plece. Atunci colegul meu, profesor în Târgovişte, zice: „Franceză vorbiţi?” „A, oui!” Şi atunci spune în franceză exact ceea ce eu am spus în gând: „Ştiu, sunteţi din Est, sunteţi străini, aţi rămas cu maşina în pană, n-aveţi bani, n-aveţi nimic şi aveți nevoie să vă ajute cineva…”. Aşa a spus, adică exact ce am gândit eu. Întotdeauna când m-am rugat, mi s-a răspuns cu ceva din fiinţa mea, ca să văd că vine de acolo. Sunt multe astfel de momente, dar care toate s-au petrecut numai după ce am scris Inteligenţa materiei.

Reporter:
Aţi scris despre Inteligenţa materiei pentru ca apoi Ea să vă răspundă…

Prof. dr. Constantin Dulcan: Am avut chiar ieşiri din timp, am ştiut ce se va petrece a doua zi la ora h! Sau am ieşit dintr-un accident iminent în timp ce ceilalţi din maşină au rămas muţi, cu inima în gât. Atunci am fost sigur şi stăpân pe mine, că asta este singura cale şi, în loc să opresc, ceea ce ar fi însemnat dezastru, măresc viteza. Şi mă strecor printre doi, la milimetru. Atât de sigur eram, că am început să râd, spre disperarea celorlalţi. Adică răspunsul a fost ca să înţeleg că vine dintr-o zonă în care Raţiunea aceea te ascultă, te aude. Şi am înţeles că Dumnezeu este în primul rând afect, sentiment, este iubire! Eu spun ce-am înţeles şi ce sufletul meu mi-a spus. Sigur că Dumnezeu a făcut lumea prin raţiune, dar cred că a făcut-o din iubire. Asta este convingerea mea, experienţa mea concretă. Am spus: nu o impun nimănui, dar am dreptul la opiniile mele.

Citiți și:

D. C. Dulcan: «În spatele tuturor lucrurilor este prezent Dumnezeu»

Existenţa noastră nu se limitează la universul fizic

yogaesoteric
19 februarie 2021