Prof. Popa Olimpia: Consumatorul de droguri, transformat în asistat medical prioritar – cum devine autodistrugerea conștientă o urgență decontată din bani publici

Bani publici pentru decizii private

Proiectul care face ca propriile alegeri să devină o urgență națională de finanțare

Noul proiect legislativ care prevede înlocuirea sancțiunilor penale pentru deținerea de droguri pentru consum propriu cu amenzi contravenționale propune o anomalie morală și strategică: transformarea autodistrugerii conștiente într-un privilegiu medical decontat prioritar din bani publici.

Inițiatorii proiectului afirmă în expunerea de motive că: „Abordarea României tratează o problemă de sănătate publică cu instrumentele justiției penale, deși o sumedenie de discipline științifice, de la criminologie la medicină, arată că severitatea pedepsei este irelevantă în descurajarea, prevenirea, gestionarea sau tratarea situațiilor de consum de substanțe”. Proiectul își propune, deci, să trateze consumul de droguri mai degrabă ca pe „o problemă de sănătate”, decât ca pe o problemă de natură penală.

Încadrarea conceptuală corectă a consumului de droguri ar fi necesar să reprezinte cheia întregii dezbateri legislative. Expunerea de motive încearcă să absolve consumatorul de orice responsabilitate penală sau materială, eludȃnd distincția clară dintre viciu (consum – decizie voluntară inițială) și boală (efect ulterior).

Promisiunea privind asistența medicală gratuită pentru problemele grave de sănătate provocate de consumul de droguri, inclusă într-un proiect care simultan elimină barierele penale pentru deținerea acestora, reprezintă o mostră de cinism politic și economic deplin.

Consumul de substanțe este rezultatul unei opțiuni personale distructive. Indiferent de traumele trecute sau prezente, anturaj, curiozitate sau diverse alte probleme, invocate adesea ca justificări, primul contact cu drogul este întotdeauna o decizie asumată. Factorii psihologici sau sociali pot fi circumstanțe atenuante, dar nu anulează discernământul: persoana alege să gestioneze o stare emoțională printr-un comportament distructiv, în loc să apeleze la mecanisme sănătoase sau asistență de specialitate.

Capitulȃnd în fața acestui fenomen, statul transferă abuziv responsabilitatea de la cel care a ales voluntar auto-intoxicarea către contribuabilul neconsumator. Eliminarea oricărei consecințe financiare sau penale pentru un comportament de risc are drept consecință normalizarea, stimularea acelui comportament și validarea sa ca un drept civic. Dacă un consumator știe că indiferent de câte ori ajunge la UPU din cauza drogurilor, spitalizarea, analizele, detoxifierea și tratamentele ulterioare sunt complet gratuite, responsabilitatea personală este eliminată din ecuație.

Gratuitățile promise echivalează cu a premia iresponsabilitatea și a forța societatea să achite nota de plată

Confuzia deliberată între cauză și efect este menită să șteargă idea de boală ca o consecință a viciului, ceea ce în alte situații nu se petrece. Dacă o persoană alege să conducă o mașină cu viteză excesivă și provoacă un accident în urma căruia rămâne paralizată, paralizia este o stare medicală a cărei cauză a fost un comportament iresponsabil și voluntar. Nimeni nu s-ar gȃndi să considere actul de a încălca legea rutieră drept „boală”. În mod similar, degradarea fizică și psihică a consumatorului este decontarea biologică a unui viciu repetat cu bună știință.

Redefinirea viciului (consumului) drept „problemă de sănătate” deschide o gaură neagră în bugetul Sănătății. Conceptul de „asistență medicală gratuită” este o iluzie, deoarece în medicină nu există nimic gratuit, serviciile sunt întotdeauna finanțate din bani publici. Într-un sistem cu resurse extrem de limitate, cum este cel administrat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, alocarea fondurilor funcționează după un principiu matematic rigid: fiecare leu direcționat către o nouă problemă (precum terapiile de substituție sau tratarea complicațiilor consumului de droguri) este, în mod automat, un leu tăiat de la un alt pacient, care depinde de acel leu pentru a supraviețui.

Ar fi o nedreptate incalificabilă ca, în timp ce spitalele din România raportează periodic lipsă acută de citostatice, iar listele de așteptare pentru radioterapie condamnă bolnavii oncologici la o cursă contracronometru, statul să își asume subvenționarea pe termen lung a tratamentelor pentru consecințele alegerilor și exceselor voluntare. Pacienții cu diverse afecțiuni grave, de care suferă independent de voința lor, merită prioritate deplină în fața celor provocate de un comportament de risc facilitat printr-o legislație mult prea permisivă.

Dacă proiectul celor trei senatori devine lege, statul român va instaura un dublu standard revoltător în interiorul sistemului public de asigurări de sănătate prin modul în care tratează plătitorul de taxe suferind de o boală cronică și consumatorul de droguri transformat în asistat medical prioritar.

Pentru un RMN, o tomografie sau analize uzuale de monitorizare, plafoanele spitalelor se termină în primele zile ale lunii. Pacientul cronic este forțat să plătească investigațiile din buzunar la clinici private pentru a nu pierde timp prețios în lupta pentru supraviețuire. Mulți își vând bunurile pentru a putea plăti iar părinții copiilor bolnavi de cancer fac chete publice pentru a cumpăra citostatice sau pentru a-și trimite copiii în străinătate, la tratamente care să le dea șanse.

În timp ce programele naționale de screening pentru diverse afecțiuni care ar putea fi diagnosticate în timp util sunt subfinanțate cronic, statul ar deschide o linie de finanțare pentru decontarea spitalizărilor generate de un viciu normalizat juridic. Pacientul cronic care își respectă tratamentul, regimul și stilul de viață, suportă coplăți masive la medicamentele compensate de care are nevoie. În schimb, pentru consumatorul de droguri se propun scheme de suport integrate, subvenționate, pentru a repara consecințele deciziilor sale.

Unda de șoc a normalizării consumului de droguri prin eliminarea barierelor penale va lovi direct în cea mai vulnerabilă categorie: copiii și adolescenții, cărora statul român le-ar transmite explicit că a te droga este un comportament perfect acceptabil. Minorii vor fi expuși la o presiune uriașă de grup, iar rezultatul va fi resimțit dramatic în psihiatria pediatrică, specialitate medicală care este deja complet depășită structural în România, confruntându-se cu un deficit sever de medici și paturi alocate. Ocuparea secțiilor, și așa puține, cu tineri aflați în sevraj sau cu diverse stări psihotice provocate de droguri, ar bloca complet accesul la asistență medicală pentru copiii care suferă de patologii grave care nu au fost determinate de comportamentul lor.

Proiectul prevede, în fond, finanțarea unui comportament. Statul s-ar angaja să plătească pentru un efect a cărui cauză este reîmprospătată permanent de beneficiarul dependent de droguri. Consumatorii vor fi puși pe picioare la urgențe, pe bani publici, externați și lăsați să revină la consum, generând continuu, în cerc vicios, costuri pentru bugetul public, fără nicio finalitate terapeutică, pentru că nu pot fi obligați să accepte dezintoxicarea. De reținut și faptul că dezintoxicarea, urmată de întregul proces terapeutic și psihologic pentru reabilitare, nu garantează eliberarea de viciu, recăderile fiind frecvente.

Este o ipocrizie incalificabilă ca o lege să faciliteze accesul la substanțe prin dezincriminare, ca mai apoi să vină cu „generozitatea” de a promite tratament gratuit pentru distrugerile provocate de aceleași substanțe. Încurajarea unui viciu care distruge destine, oferind iluzia unei plase de siguranță, știind foarte bine că dependența produce urmări ireversibile pe care niciun tratament nu le mai poate repara complet, este cinism în formă pură.

Istoricul medical al majorității covârșitoare a dependenților cronici arată o traiectorie predictibilă: evoluția este progresivă, de la consumul ocazional de droguri așa-zis „ușoare” către droguri de risc înalt și dependență severă.

Este greu de crezut că cei trei senatori inițiatori nu dețin aceste informații, care sunt la îndemȃna oricui. A introduce o lege care facilitează primul pas pe această pantă alunecoasă, pretinzând că protejezi cetățenii, dovedește fie penibilă incompetență, fie o lipsă de scrupule gata să sacrifice viitorul unei generații pentru capital politic de nișă.

Pentru ca cinismul acestui proiect de lege să fie pe deplin înțeles, este necesar să fie precizat modul brutal în care rețelele de trafic vizează direct copiii. Datele medicale evidențiază un fapt incontestabil: din cauza neuroplasticității accentuate a creierului copiilor, dependența în cazul lor se instalează foarte repede. La fel și leziunile cerebrale ireversibile. Dealerii folosesc această vulnerabilitate oferind primele doze gratuit sau la prețuri derizorii, în curtea școlilor, în parcuri, la petreceri, la festivaluri. Dependența odată instalată, copilul devine un client captiv, capabil de orice sacrificiu financiar sau moral pentru a-și obține doza.

Rețelele de trafic profită de clemența legii penale privind minorii. Copiii dependenți, care nu își mai pot plăti dozele, sunt șantajați sau ademeniți să devină ei înșiși dealeri pentru cercul lor de prieteni. Ei sunt folosiți apoi ca „săgeți” care distribuie substanțele în interiorul liceelor și școlilor gimnaziale.

Accesul la drog a devenit extrem de simplu, deoarece piața s-a mutat în mediul digital, rețelele abandonȃnd astfel contactul fizic riscant. Copiii pot comanda substanțele direct de pe telefon și plătesc tot online. Dealerii folosesc sistemul de „dead drop” (drogurile sunt ascunse în locuri publice – sub pietre, în scări de bloc, în parcuri – iar cumpărătorul primește doar coordonatele GPS și o fotografie a locului unde marfa a fost deja ascunsă în prealabil de „săgeți”). Acest fapt face flagrantul poliției aproape imposibil în mod clasic. Deci, copiii nu este necesar să cunoască infractori sau să meargă în locuri periculoase; este suficient să acceseze un link distribuit pe grupuri de școală sau pe TikTok.

Dacă acest proiect de lege ar fi adoptat, copiii ar deveni paravanul perfect pentru marii traficanți, purtând în ghiozdan cantități „pentru consum propriu”, știind că riscă cel mult o amendă administrativă.

Inițiativa prevede și amenajarea unor spații autorizate în unități sanitare pentru prevenirea supradozelor prin supravegherea consumului, spații destinate adulților cu dependență diagnosticată. Deci, o parte din personalul medical, deja insuficient, ar fi ocupată cu supravegherea dependentului, care trebuie să-și ia doza în condiții de siguranță!

Inițiatorii proiectului afirmă că noile prevederi vor direcționa atenția autorităților către traficanți, nu către consumatori. Din punct de vedere economic, piața drogurilor – deși ilegală – se supune acelorași legi ale cererii și ofertei ca orice domeniu comercial. În mod normal, consumul de droguri implică două categorii de costuri pentru consumator: costul financiar direct (prețul dozei) și costul de risc asumat (riscul de supradoză, degradarea fizică și psihică, deces). Acest „cost de risc asumat” funcționează ca o barieră psihologică naturală: frica de consecințele medicale devastatoare acționează ca o frână care limitează extinderea consumului și frecvența acestuia.

Prin garantarea unui tratament decontat de stat în mod prioritar, proiectul legislativ elimină tocmai această barieră esențială. Frica de consecințe dispare, iar consumatorul nu mai conștientizează costul total al acțiunilor sale. Fără bariera psihologică, cererea de droguri explodează. Cererea este cea care întreține și extinde piața. Consumatorii ocazionali devin mai îndrăzneți, consumatorii cronici își măresc dozele, iar rețelele de trafic primesc o piață transformată într-un mediu sigur pentru consumatori, mult mai stabilă și mai profitabilă. Deci, statul nu doar că eșuează în a opri fenomenul, dar devine cel mai eficient departament de management al riscului pentru cartelurile de droguri, stimulând vânzările.

Această masă uriașă de clienți noi va umfla direct conturile crimei organizate. Dacă parlamentarii nu înțeleg că stimularea cererii înseamnă mai mulți bani pentru traficanți, atunci vorbim fie despre incompetență cruntă, fie aleșii neamului doresc să devină consultanții logistici ai dealerilor, facilitându-le distribuția stradală, sub paravanul „consumului propriu”.

Afirmația conform căreia „România tratează o problemă de sănătate publică exclusiv cu instrumentele justiției penale” este profund greșită și manipulatoare. Ea distorsionează realitatea legislativă și instituțională pentru a crea o falsă premisă. Afirmația induce ideea că justiția penală blochează tratamentul medical, ceea ce este complet fals. Instrumentul penal este cel care obligă consumatorul, în majoritatea cazurilor, să intre în programele de asistență.

Legislația actuală (Legea nr 143/2000) prevede în mod expres mecanismul circuitului integrat de asistență a consumatorilor de droguri. În faza de urmărire penală, procurorul poate dispune includerea consumatorului într-un program de evaluare și integrare derulat de Agenția Națională Antidrog. Fără presiunea unui dosar penal, o persoană aflată în adicție profundă va alege voluntar reabilitarea numai în cazuri foarte rare. Instrumentul penal oferă statului autoritatea legală de a impune măsuri medicale și consiliere psihologică, ca alternative la închisoare.

Motivația inițiatorilor proiectului legislativ este clădită, deci, pe o premisă falsă. Consumul de droguri nu este o boală, ci este un comportament de risc, care se extinde prin contagiune socială. Justiția penală nu pedepsește o stare de boală (dependența și consecințele ei), ci fapta de a deține și introduce substanțe interzise în spațiul public, adică sursa directă de propagare în societate a riscului pentru sănătate.

Prin menținerea caracterului penal al deținerii de droguri, statul exercită o funcție de prevenție generală, descurajând accesul la substanțe. A pretinde că deținerea de substanțe psihoactive este strict o chestiune personală înseamnă a ignora faptul că prezența fizică a drogului în comunitate periclitează grav siguranța și sănătatea celor din jur prin: accidente rutiere grave ca urmare a conducerii autovehiculelor cu percepția și reflexele modificate, agresiuni stradale, tulburarea gravă a ordinii publice, atacuri violente imprevizibile declanșate de halucinații, delicvență.

Sănătatea publică este protejată tocmai prin incriminarea deținerii de droguri, iar statul are datoria să folosească instrumente de coerciție atunci când un fenomen amenință ordinea publică, siguranța națională și viitorul demografic (avȃnd în vedere că vârsta de debut pentru consum a scăzut dramatic la 10-12 ani).

Când o problemă de sănătate publică (adicția, cu consecințele ei) este alimentată direct de rețele de crimă organizată, justiția penală este unicul instrument capabil să perturbe lanțul de aprovizionare. Eliminarea sancțiunilor penale pentru deținerea de substanțe dezarmează poliția în acțiunea de colectare a informațiilor operative de la consumatori pentru a ajunge la marii traficanți.

Teza inițiatorilor proiectului legislativ este, deci, o eroare logică: nu se poate trata o problemă de sănătate publică ignorând complet contextul infracțional care o generează.

Societatea românească nu are nevoie de legi permisive care să creeze noi dependenți, ci de o strategie națională fermă pentru destructurarea rețelelor de trafic și crearea infrastructurii medicale pentru reabilitarea dependenților deja existenți.

Consecințele adoptării acestui proiect legislativ sunt, pentru orice gândire limpede, perfect previzibile: extinderea incontrolabilă a pieței alimentate de o cerere stimulată iresponsabil și colapsul iminent al sistemului medical.

Singura soluție rațională pentru protejarea societății și, în mod special, a tinerilor, este respingerea acestui proiect de lege în integralitatea sa. Orice încercare de cosmetizare, de negociere a pragurilor sau de adoptare parțială ar reprezenta compromisuri inacceptabile.

Autoare: prof. Popa Olimpia

Citiți și:
Expert antidrog: Dacă propunerea de dezincriminare a deținerii de droguri pentru consum va trece, va fi un dezastru
Cristian Ghinea (USR), Daniel Fenechiu (PNL) și Victoria Stoiciu cer dezincriminarea deținerii de droguri pentru consum propriu

 

yogaesoteric
20 octombrie 2026