Prof. univ. dr. Nicolae Radu: „Cine aplică omerta – legea tăcerii? Cine vrea decredibilizarea Poliției Române?”

România se îndreaptă cu paşi repezi spre o mare transformare? Netflix şi Pro TV caută să ne trezească la realitate cu un nou serial „Cămătarii” care reflectă ameninţarea crimei organizate! Când vom avea şi un serial dedicat „cumetriilor politice” şi „Dansului lebedelor” pe Dâmboviţa?

Când filmul bate viaţa, cine mai crede că „mafia” există doar în filme, în seriale americane și în documentare despre carteluri exotice?

În ce ţară trăim?
Stat capturat sau reformă reală în MAI?

Nu îmi doresc să deschid „cutia pandorei”, aşa cum nu cred că o soluţie pentru România înseamnă politizarea sistemică a unor rețele de influență, promovările nelegale, posibile abuzuri sau promovarea unor semianalfabeţi funcţionali.

În România încă mai există oameni de bună credinţă, inclusiv în instituţiile de forţă! Şi totuşi, de ce România traversează una dintre cele mai grave crize morale și instituționale din ultimele decenii? Răspunsul se află la dumneavoastră! Preocuparea prezentului demers are drept țel apărarea legii, întărirea autorităţii instituţiilor statului şi grija faţă de cetăţean!

În aceste condiţii, cine îl mai apară pe omul obişnuit, de bună-credinţă, plătitor de taxe şi impozite? România de astăzi are nevoie de lege, de linişte şi de echilibru! Cine rezolvă problemele reale ale românilor?

Drogurile în România nu mai ţin seama de vârstă! Un elev, în vârstă de 12 ani, era consumator, dar şi „dealer”, respectiv vânzător! Câţi alţi copii se află pe lista neagră a consumului de droguri? Cine rezolvă drama trăită de consumatorii de droguri în condiţiile în care un ministru de Interne declara că „bătălia cu drogurile este o bătălie pierdută”? Cine aduce linişte familiilor, părinţilor bătuţi în casă de propriul copil aflat în sevraj? Cine alină durerea părinţilor care îşi conduc pe ultimul drum singurul copil ucis de supradoză? Cine rezolvă sărăcia şi promiscuitatea socială? România este necesar să meargă înainte!

Indiferent de interesele pentru putere, România nu poate fi doborâtă cu îndemnuri explicite la violență, cu apeluri la revoltă armată, cu instigare la atac împotriva instituțiilor, cu amenințări directe sau cu susținerea unor acțiuni împotriva securității naționale.

Dar cine alungă corupţia din ţară? Corupția nu înseamnă doar bani și funcții. Corupția distruge încrederea publică, compromite instituțiile și poate ucide.

Recent, Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, un om informat, prezent în guvernele României în ultimii 15 ani, aprecia în ședință operativă a conducerii MAI că „prioritatea Ministerului este siguranța cetățenilor”! Cum poate fi asigurată această siguranţă în condiţiile în care Recorder a publicat recent investigaţia „Poliţia aservită”?

Investigația cu privire la „împuternicirile din Ministerul Afacerilor Interne” reprezintă o provocare? Dar ce facem dacă investigaţia Recorder prezintă o radiografie dureroasă a unui stat care pare tot mai dependent de obediență politică, de numiri controversate și de promovări care ridică întrebări grave despre competență, legalitate și interes public?

Pe cine supără un posibil adevăr? Pe cine sperie Recorder atât de tare, încât un tânăr director, „reprezentant al statului”, cunoscut deja românilor, a ajuns să organizeze conferinţe de presă fără să cunoască în totalitate înregistrarea?

În ce temei legal o instituţie de forţă a statului român ajunge să acuze Recorder şi, în mod implicit, presa din România, de „destabilizarea instituțiilor statului” și „depășirea cadrului legal de informare publică”?

Tânărul director poate fi înţeles, emoţia fiind un aspect firesc! Dar ce doreşte să exprime când apreciază că investigaţia Recorder, acest modus operandi, depășește cadrul legal din punctul nostru de vedere privind libera informare a cetățenilor, este de natură să afecteze activitatea instituțiilor din România, mă refer și la justiție, și la Poliția Română, și la Ministerul de Interne și, implicit, asigurarea securității cetățenilor este afectată? Ce înţelege cetăţeanul obişnuit, plătitor de taxe şi impozite, când aude „modus operandi”?

În limbaj juridic și criminologic, termenul este folosit foarte des pentru tiparul unei infracțiuni, metoda repetitivă folosită de un infractor şi pentru comportamentul caracteristic într-o acțiune ilegală. Cine se antepronunță că Recorder se face vinovat de o infracţiune?

De ce reacția instituțională din partea IGPR a venit rapid, poate mult prea rapid, printr-o conferință de presă care, în loc să aducă echilibru, a adus o gravă atingere asupra imaginii Poliţiei Romane? De unde a venit această grabă?

Tot prin „vocea” tânărului director, director de cabinet al Inspectorului General, IGPR a transmis că Recorder prezintă informații „trunchiat, inexact și alterat”, că afectează activitatea instituțiilor. Pe ce s-a bazat directorul amintit când a adus aceste acuzaţii?

Cine destabilizează cu adevărat România şi aduce atingere imaginii Poliţiei Române? Jurnalistul care investighează „mafia gulerelor albe” sau „statul paralel”? Cine este mai presus de lege?

Cine doreşte decredibilizarea MAI, respectiv Poliţia Română, asupra cărora sunt lansate suspiciuni că promovează oameni prin împuterniciri repetate și transformă funcțiile publice în recompense de fidelitate?

Potrivit tânărului director, „între 2023 și 2026, la nivelul unităţilor subordonate IGPR, au fost organizate aproximativ 3.900 de concursuri pentru funcții de conducere” și „peste 2.500 au fost ocupate definitiv”. Restul de aproximativ 1.400 de posturi neocupate ar demonstra, „rigoarea criteriilor”.

Despre concursurile din IGPR şi MAI s-a scris mult, „Open Sources” oferind multiple exemple cu oameni angajaţi şi promovaţi în funcţii peste noapte! Istoria nu uită! Cine îşi mai amintește de „angajările cu bileţele în MAI”? şi de foşti şefi din MAI, chestori de poliţie, director general Direcţia Financiară, director general Direcţia Resurse Umane, secretar general MAI etc. condamnaţi pentru abuz în serviciu şi angajări ilegale? Ce am învăţat din toate acestea?

Potrivit „Open Sources” / www.adevărul.ro „cu angajarea şoferului ministrului Igaș cum a rămas”?

Românii privesc realitatea! Din păcate românii mai mult privesc, decât să ia atitudine în fața abuzurilor. Lupul îşi schimbă părul? Românii privesc cine ajunge în funcții-cheie. Privesc şi tac! Românii privesc cine vorbește în numele instituțiilor. Românii privesc cum sunt tratați profesioniștii incomozi și cum sunt promovați oamenii considerați „de încredere”. Cine promovează astăzi transparența?

Conferinţa de presă în discuţie şi repetatele reveniri pentru clarificări au salvat onoarea Poliţiei Române?

Declaraţia directorului IGPR, prin care a recunoscut că nu a reuşit să vizioneze investigaţia publicată de Recorder, decât 24 de minute din cele 49 de minute, a căzut ca un trăznet!

În plină conferinţă de presă, tânărul director şi-a exprimat nemulţumirea că Recorder nu a preluat comunicatul IGPR!

„Aș mai adăuga aici, declara acesta, faptul că la data de 19 mai, Ministerul Afacerilor Interne – MAI, la solicitarea Recorder adresată domnului ministru al Afacerilor Interne, a oferit un răspuns cu rugămintea de a fi preluat integral și cred că îl puteți observa pe acest ecran, dacă nu, o să vă fie pus la dispoziție la finalizarea acestei activități. Acest fapt nu s-a petrecut, ci din contră, în materialul publicat astăzi au fost preluate doar informații parțiale care să ajute scopului urmărit prin publicarea acestui material, respectiv destabilizarea instituțiilor statului român!”

Reporterul Recorder Alex Nedea a atras atenţia că „la minutul 37:20, este exact mesajul pe care dvs. susțineți că nu l-am prezentat în integralitate. E acolo. Îmi pare foarte rău că v-am prins că nu v-ați uitat la material! Aţi urmărit materialul?”

După o jenantă tentativă de evitare a întrebării primite, tânărul director a dat un răspuns năucitor: „materialul Recorder, domnul Alex Nedea, materialul Recorder l-am văzut ca material video, audio-video, până la minutul, că ați spus să vă spun exact, până la minutul 24”!

În ce temei directorul IGPR, avansat chestor la 34 de ani, cu funcţie de director de la 25 de ani, a declarat că „Recorder prezintă informații «trunchiat, inexact și alterat», care destabilizează statul Român”, în condiţiile în care nu urmărise integral conţinutul investigaţiei? Dacă investigaţia nu a fost cunoscută integral, cum a fost informat domnul ministru Cătălin Predoiu, om de bună credinţă, cu privire la argumentele care s-au aflat la baza condamnării investigaţiei Recorder drept o „destabilizare a instituţiilor Statului Român”?

A întrebat domnul ministru Cătălin Predoiu în ce mod investigația Recorder ar putea afecta „activitatea instituțiilor din România” și „asigurarea securității cetățenilor”, potrivit declaraţiei tânărului director?

Să fie aceasta o „acţiune de intimidare”? Vreau să cred că nu!

Dar, cât de mult o asemenea declaraţie afectează grav libertatea de exprimare și libertatea presei?

După conferinţa IGPR şi după declaraţia tânărului director, „reprezentantul statului”, reacțiile publice au fost devastatoare, cu impact dur asupra credibilităţii Ministerului Afacerilor Interne:

„Ministerul de Interne la vârful său colcăie de impostori împuterniciţi, desemnaţi şi alte forme de eludare a legii. Păcat de profesioniştii din sistem care se luptă şi cu şefii, nu doar cu infractorii. Evoluţia în carieră a acestui purtător de cuvânt este dovada clară a putregaiului din sistem!”

„Doamne, câtă mafie în sistem?? Cine îi promovează pe ăștia??Am umplut țara noastră România de generali și vagabonzi..….. care susțin clasa politică!!?Taxe impozite și amenzi pe bieții oameni..…..”!

„Băiețelul ăla s-a bâlbâit pe tot parcursul conferinței de presă! Cu greu a legat câteva cuvinte pe care nu ar fi știut să le emită dacă nu avea foi în mână! Și cu foile i-a fost foarte greu! Atât de competent e!

De fapt, nici conferinţă de presă nu a fost, în opinia lui, că el o tot vedea ca pe o ceartă. Cum ceva nu se potrivea cu fițuicile lui și erau puse întrebări reale, de jurnalism, cum băga placa cu «cearta»! E mai praf decât unul cu 10 clase!”

„Da, a ieşit să demonstreze exact ce reclamă materialul Recorder, că funcţiile importante sunt date celor incompetenţi!”

„Ce merite deosebite și acte de eroism a făcut acest «împuternicit» de a ajuns Chestor de poliție la doar 30 și ceva de ani???”

„După discursul penibil de la conferință de presă, reveniți cu o nouă doză de penibilitate, faceți de râs Poliția Română, penibil!”

„Somnul Naţiunii naşte monştrii?”

Poliţia Română nu este o jucărie! Cine aplică legea? Cine apără cetăţenii? Din păcate pentru noi, aceste reacții exprimă o ruptură profundă între cetățean și instituțiile care ar fi necesar să îl protejeze!

Fără să îmi doresc să îl promovez în atenţia cititorilor, tânărul director a devenit din nou subiect de controversă publică, după avansarea spectaculoasă la gradul de chestor de poliţie, la 34 de ani!

Deşi, până la un punct, urmăresc să îi înţeleg intenţiile şi graba de a se antepronunța asupra „vinovăţiei” Recorder, ce calităţi îl recomandă pe tânărul director să vorbească în numele unei instituții fundamentale a statului, în condiţiile în care, potrivit site-ului www.politiaRomâna.ro, IGPR prezintă drept „purtător de cuvânt” alţi doi comisari şefi de poliţie ?

Fără să pun sub semnul întrebării cariera unui ofiţer, reacţiile cititorilor nu pot fi neglijate!

„Cum a fost posibilă ascensiunea sa rapidă, de la gradul de subinspector la cel de chestor? Cine l-a avansat? Cine îl susține? Și de ce directorul de cabinet al șefului IGPR este simultan și «purtător de cuvânt» al instituției, deşi nu apare pe site-ul instituţional www.politiaRomâna.ro?” Există un temei legal clar care stabilește calitatea în care a comunicat public? Aceste întrebări nu sunt atacuri. Sunt întrebări legitime într-o democrație. Mai ales într-un context în care inclusiv cunoscuta jurnalistă Emilia Șercan atrage atenția asupra derapajului extrem de periculos al discursului instituțional.

Afirmațiile domniei sale au forța unui avertisment pentru întreaga societate: când poliția începe să sugereze că jurnalismul de investigație „depășește cadrul legal”, când presa critică este prezentată ca factor de destabilizare, când întrebările incomode devin „amenințări”, democrația începe să respire greu.

Iar în cazul Emiliei Șercan abuzul nu este unul abstract. Este concret. O jurnalistă care a investigat plagiate, impostură și rețele de influență a devenit ea însăși ținta unor acțiuni de compromitere. Astăzi, după ani, acuzațiile sale privind scurgerea unor probe din interiorul Poliției către persoane interesate ridică întrebări de o gravitate uriașă.

Realitatea obliga la reflecţii şi la măsuri urgente! Cine protejează cetățeanul în fata nedreptăţii şi a unor posibile abuzuri instituţionale? Cine mai are curajul să vorbească atunci când cei care dezvăluie nereguli sunt atacați public? Câţi dintre ofiţerii incomozi au fost îndepărtaţi din MAI prin măsuri arbitrare contestate şi anulate în Instanţele de judecată? Câte cadre cu funcţii de conducere şi-au încetat activitatea, urmare a ridicării „avizului de acces la informaţii clasificate”?

Poliţia Română nu este un cuib de infractori! Dar să nu uităm că orice pădure are uscăturile ei!

În mod dureros, Ministerul Afacerilor Interne pare prins într-un paradox tragic: mii de polițiști onești, profesioniști își riscă viața și își fac datoria în condiții dificile, dar tocmai acești oameni sunt compromiși în faţa cetăţenilor de imaginea unui sistem perceput tot mai des ca fiind politizat, obedient și incapabil de reformă reală.

Informaţiile din sursele deschise nu lipsesc! Recorder a atins o zonă extrem de sensibilă? De câte ori au plecat, dintr-un sistem, „ai lor” şi au venit tot ai lor? Cum pot fi explicate, în mod obiectiv, nesfârşitele împuterniciri la vârful IGPR şi MAI aprobate pentru şefi şi adjuncţi şefi Inspectorate Judeţene de Poliţie, pentru şefi de direcţie, precum şeful Direcţiei Resurse Umane din MAI, Aparat Central, veşnic împuternicit, dar şi pentru un matusalemic secretar general adjunct, cu fustă?

Când există voinţă, există şi soluţii! Dar pe cine ajută „ridicatul din umeri”? Care sunt mecanismele de control și verificare instituțională? Cine a deschis şi încă mai deschide uşa ministerului şi unităţilor subordonate pentru gineri şi nepoate recomandaţi politic? Nevoia de răspunsuri există!

Problema nu este doar cine conduce astăzi Ministerul Afacerilor Interne! Acest aspect se ştie deja! O problemă poate fi cine controlează mecanismele de putere din interiorul instituțiilor, respectiv corpul de control al ministrului, Direcţia Generală Resurse Umane şi alte direcţii specializate în anticorupţie şi protecţie? Cine decide promovările? Cine semnează împuternicirile? Cine decide cine merită să fie protejat și cine să fie eliminat din MAI?

Și, mai ales, cine răspunde atunci când încrederea publică în Poliţia Română riscă să se prăbuşească? Cum va arăta România de mâine? Sărăcia şi frica de a vorbi apară democraţia? Când adevărul devine periculos, „intimidarea” poate fi o soluţie?

România este necesar să rămână a copiilor noştri!

Cine vrea să înţeleagă că un stat nu cade doar prin crize economice? Un stat cade atunci când cetățenii nu mai cred în lege. Ce se petrece când oamenii nu mai cred în merit? Când funcțiile publice par rezervate obedienței și relațiilor?

De când presa este tratată ca dușman? IGPR este o instituţie de forţă a statului român, cu misiuni clar stabilite prin lege şi cu un personal preocupat de soarta cetăţeanului! Cine a ales „atacul la mesager”?

Cât de greu era ca tânărul director să răspundă investigaţiei Recorder privind „împuternicirile, influența politică și promovările pe relații”, cu atitudine deschisă şi cu respect faţă de presă?

Realitatea străzii nu concordă cu realitatea văzută din birouri! În tramvaiul 41, în drum spre casă, aud cum oamenii îşi exprima adesea durerea care alungă speranţa: „România este condusă de infractori”? „Câte dintre instituţiile României au mai rămas libere, neaservite intereselor politice”? „Câţi dintre angajaţi MAI mai au curajul să vorbească”?

Fără să arunc cu piatra şi fără să îndemn la atitudini neconforme cu adevărul, cine are interes să decredibilizeze, prin acţiuni şi apariţii neinspirate, Ministerul Afacerilor Interne?

Dacă IGPR, structură subordonată MAI, ar fi organizat Conferința pe criterii de transparență sau asumare, ar fi avut foarte mult de câştigat la capitolul „încredere din partea cetăţenilor”! Pe cine a ajutat, însă, promovarea unui stil de comunicare defensiv, cu un comunicator perceput de opinia publică drept „iritat, arogant și speriat”?

Cine încalcă legea? Pe cine ameninţă imaginea dureroasă în care Poliţia Româna îşi pierde tot mai mult autoritatea şi încrederea prin împuterniciri controversate? Investigaţia Recorder relevă o realitate care poate fi probată? Vreau să cred că investigaţiile Recorder nu sunt răspuns la o comandă politica! Totodată, îmi doresc să cred că acuzaţiile IGPR se bazează pe probe!

De ce tânărul director a ales să atace o investigație pe care a recunoscut că nu o vizionase integral, ci doar până la minutul 24? Cine pierdea tramvaiul dacă domnia sa ar fi acordat atenţie întregii înregistrări şi ar fi tratat cu maximă seriozitate informaţiile? Graba strică treaba!

Cum poate fi interpretat modul în care a fost pregătită conferinţa fără să fie cunoscute toate informaţiile, inclusiv imaginile, directorul în cauză declarând că „ulterior, restul de până la 49 de minute, respectiv de la 25 până la 49 de minute, doar a ascultat la căști acel material”? Ce mai înseamnă „probatoriul” pentru stabilirea unei fapte? O imagine face cât 1000 de cuvinte! Dacă nu vezi şi nu auzi aşa-zisele fapte reprobabile puse pe seama Recorder, cum poţi să apreciezi că investigaţia „depășește cadrul legal” şi destabilizează Statul Român?

Cât de adevărat este că momentul în care Alex Nedea, reporter Recorder, i-a arătat tânărului director punctul de vedere al MAI cuprins deja în materialul publicat, a compromis credibilitatea întregii conferințe şi în mod implicit a IGPR, structură subordonată MAI?

Cum este posibil ca în România anului 2026, presa de investigație să fie prezentată drept pericol pentru stat, în timp ce politizarea și rețelele de influență sunt minimalizate? Discursul „cine critică instituția atacă statul” nu este semnul unui aparat care confundă interesul public cu interesul găştilor aflate la putere?

Poliţia Româna înseamnă şi oameni oneşti, cu respect faţă de lege şi fata de cetăţeni! Ideea că o investigație jurnalistică „destabilizează instituțiile” este incompatibilă cu spiritul unei democrații autentice.

Cine răspunde pentru posibile derapaje instituţionale? Cine aplica legea în România?

Ce înţelege cetăţeanul, omul obişnuit, obosit deja de zgomotul politic, când tânărul director, „reprezentant al statului”, declară referitor la investigaţia Recorder că „nu m-aţi prins cu nimic! Nici eu nu v-am prins cu ceva”? Înseamnă această atitudine o încercare de a arunca în derizoriu o investigaţie Recorder? Cine are interesul să încătuşeze presa?

Cine doreşte să lovească IGPR şi în mod implicit MAI?

Greşeala este omenească! Dar ce facem când legea nu mai este lege pentru toţi românii? Minimalizarea fenomenului împuterniciților contrastează cu percepția publică și cu numeroasele semnale venite ani la rând din presă și din interiorul sistemului.

România normală?

Multiple reacţii prezentate de „Open Sources” atenţionează că „atitudinea şi tonul vorbitorului director au relevat intimidare și superioritate, nu deschidere democratică și respect față de întrebările legitime ale societății”.

Polemica nu ajută! În mod obiectiv, adevărul poate fi undeva la jumătate!

Personal, cred că problema nu au fost Recorder, presa sau societatea civilă. Problema a fost graba de a răspunde unor informaţii care nu au fost suficient de bine înţelese! Să fie de vină obediența sau tinereţea? Cine pierde? Cine câştigă?

Cei mai afectați de sistem sunt cetăţenii, dar şi polițiștii onești, obligați să lucreze sub conducerea unor oameni percepuți ca fiind promovați politic sau prin relații. Cum poate fi promovat adjunct şef IPJ Sălaj un ofiţer angajat de 8 zile în MAI?

Pe cine sperie întrebările jurnaliştilor?

După cum preciza un distins confrate, inteligent şi incomod, „oare câți cunosc că funcția de director de cabinet din IGPR şi şef serviciu cabinet în cadrul Inspectoratelor Judeţene de Poliţie – IPJ, sunt operative? Cum se face că purtătorul de cuvânt beneficiază de condiții speciale de muncă, respectiv 6 luni pe an și un spor pentru menținerea capacității operaționale de 20-25% la fel ca polițiștii operativi? Ce valori promovăm?”

Salariile de merit rămân o altă enigmă! Cât de adevărat este că personalul de conducere şi cei care lucrează în direcţie şi serviciile de cabinet sunt „abonaţi” la salariul de merit, spre deosebire de ofiţerii şi agenţii operativi care lucrează la cercetări penale în dosare grele sau în stradă?

Legea 544/2001 nu înseamnă un petic de hârtie, cu atât mai mult cu cât „orice persoană poate să solicite informaţii de interes public, fără să justifice motivul, iar instituţiile au obligaţia să răspundă, rapid şi gratuit, la solicitări!” O democrație sănătoasă nu se teme de întrebări. O democraţie autentică se teme de tăcere. Cât costă loialitatea?

Cum poate fi explicat răspunsul tânărului director, întrebat fiind dacă este „vocea” ministrului de Interne: „Nu, eu sunt vocea IGPR-ului, nu lucrez la Ministerul de Interne”? Chiar şi în aceste condiţii, IGPR nu se mai subordonează MAI? Poliţia Română mai reprezintă o instituţie pentru cetăţean? Da, vreau să cred că da!

Nevoia de siguranţă există, aşa cum există şi nevoia de normalitate şi de adevăr! Ce înseamnă normalitate? Psihologia decelează normalitatea de anormalitate! Când un om încercat de viaţă, abandonat de familie, consumator de alcool, şomer, se consideră „mesagerul” lui Dumnezeu, din ce categorie face parte?

România, încotro?

Autor: Prof. univ. dr. Nicolae Radu

Citiți și:
Gheorghe Piperea: „Realitatea nu contează. Doar sistemul contează”
Prof. univ. dr. Nicolae Radu dă replica cenzorilor Libertății de Gândire din instituțiile publice: Pe cine sperie umbra lui Nicolae Ceaușescu?

 

yogaesoteric
2 iunie 2026