Profesorul Ion Coja: «A cui slugă a fost Augustin Buzura?»
Dezamăgirea numită Augustin Buzura
De mortuis nil nisi… veritas (
despre morți numai… adevărul!)
Nu am citit nicio carte a lui Augustin Buzura. (Și vice-versa, probabil…) Nici la un pahar de vorbă nu am reușit să stăm, la o cafea măcar… Ne salutam și atât! Vag, câteva aprecieri auzite la oameni pe care îi prețuiesc mă făceau, atât înainte, cât și după 1990, să consider că suntem de aceeași parte a baricadei.
Câteva texte care au circulat pe internet, eseuri asupra condiției de român post-decembrist, le-am citit cu mulțumirea de a recunoaște în Buzura un comiliton. Îi treceam astfel cu vederea un gest de lașitate intelectuală, deloc singular printre colegi. Al lui Buzura fiind totuși un gest dintre cele mai „nasoale”! Mai greu de trecut cu vederea!
Cred în dreptul și șansa de a repara ce ai stricat, de a te trezi din pumn, cum zic boxerii! De a reveni la loc pe șina de pe care ai sărit! I-am recunoscut lui Augustin Buzura acest drept și am tot așteptat repunerea sa pe linie!… Adică am așteptat un răspuns la o incriminare publică pe care i-am adresat-o cu ani în urmă!
Recent i-am citit un text publicat în revista Cultura pe care o păstorea de câțiva ani. Un text pe care mă pregăteam să-l bag în seamă și să-l comentez cu asprimea meritată. Intitulat „Mândria de a fi slugă!”… Foarte probabil, în intenția lui Buzura, o parafrază, o aluzie nefericită la sintagma mândria de a fi român, transformată de politicienii de teapa lui Victor Ponta în lozincă electorală, una atât de grețoasă când o rostește o secătură ca alde Victor Ponta!… Rămâne oricum paradigma român-slugă pe care ne-o propune academicianul!… O fi din capul său?! Prost cap a avut!
Din păcate, până să scriu eu ce aveam de spus împotriva textului și a autorului, Buzura a mai dezamăgit o dată – a treia oară, și a plecat dintre noi înainte de a da câteva răspunsuri cerute și așteptate nu numai de mine. Să-i fie somnul lin…
Nu aș vrea să i-l tulbur, dar faptul că nu mai poate să-mi răspundă nu este suficient pentru a renunța la intenția mea. Mai ales că în versiunea inițială, celebrul dicton latin suna cam așa: „Despre morți numai adevărul!”… Este versiunea care mie îmi place mult mai mult! Se pare că la origine a fost un principiu egiptean, îmblânzit de latini într-un chip neinspirat, după mine! Despre morți numai adevărul! Numai și numai adevărul! Mai ales despre acei morți cărora cât au fost vii li s-au adus ȘI sau NUMAI laude nemeritate!… N-aș zice că este cazul răposatului nostru coleg!
Dezamăgirea cea mai mare din partea lui Augustin Buzura am resimțit-o în 1994 când, în calitate de director la Fundația Culturală Română – devenită ulterior Institutul Cultural Român, Buzura a acceptat să dea la topit o carte scoasă sub egida Fundației pe care o diriguia! Și nu orice carte, ci una care trebuia să fie urmată de încă vreo patru-cinci volume, proiect editorial la care lucrase un grup numeros de istorici, majoritatea militari, istorici militari deci, categorie de istorici pentru care am o stimă deosebită. Toate volumele preconizate fiind dedicate unui subiect din ce în ce mai arzător după 1990: situația evreilor din România în anii legislației antisemite 1939-1944.
Pe acest subiect s-au spus atâtea minciuni! Atâtea calomnii infame au țintit demnitatea noastră de popor civilizat și omenos, popor cu-minte. E foarte probabil că dacă volumele pregătite pentru tipar apăreau, sub egida unei instituții publice, guvernamentale, le pierea cheful să mai mintă cu atâta nerușinare evreilor reciclați după 1990, din istorici ai PCR deveniți mari istorici ai holocaustului din România! O viață întreagă așadar dedicată unor minciuni: istoria Partidului Comunist din România și istoria Holocaustului din România. Două „istorii” inventate, fără obiect de studiu propriu zis! Îi compătimesc, nevolnicii! Mari specialiști în ceva ce nu s-a întâmplat!
Așadar, Augustin Buzura a acceptat interzicerea unor volume pregătite pentru tipar de niște autentici profesioniști ai cercetării istorice: dr. Ion Alexandrescu, dr. Constantin Botoran, dr. Ion Calafeteanu, colonel (r) dr. Nicolae Ciobanu, Florica Dobre, locotenent-colonel Alesandru Duțu, Irina Guțu, colonel (r) Aurelian Miriță, locotenent-colonel Alexandru Oșca, locotenent-colonel Petre Otu, Gheorghe Pintilie, dr. Maria Covaci și Ion Neacșu. Munca acestor inimoși români a fost batjocorită de academicianul Buzura, au fost scoși de pe terenul disputei pentru adevăr, făcându-le loc să se destrăbăleze în public unor „specialiști” de talia impostorilor Radu Ioanid, Alexandru Florian, Aurel Vainer, Liviu Beriș etc…
Oare Augustin Buzura nu a înțeles, nici măcar mai târziu, cât de mare a fost răul pe care ni l-a făcut tuturor românilor?! Este lucru neîndoielnic că inițiativa acestei măsuri unice după 1990 nu i-a aparținut lui Augustin Buzura, ci i-a fost impusă. A primit ordinul și l-a executat! Încă din 2003 i-am cerut public „dlui Augustin Buzura, directorul Fundației Culturale România, să facă cunoscute publicului românesc împrejurările în care s-a produs acest act anti-cultural și anti-românesc. Cine și de ce a dat dispoziție pentru distrugerea cărții de documente Situația Evreilor din România 1939-1941 vol.I”.
Cu alte cuvinte, ceream să ni se spună a cui slugă fusese Augustin Buzura când a acceptat să asculte de ordinul de a topi cartea și de a anula un proiect editorial atât de important, aflat „pe țeavă”!?! Cum era să ne lămurească mai sus numitul? A tăcut ca și când isprava sa nu era una dintre cele mai rușinoase și mai păgubitoare pentru tot neamul românesc!
Având ocazia, i-am pus aceeași întrebare lui Zigu Ornea, aflat și el la Fundația Culturală România, ca secund al lui Buzura. Mi-a dat un răspuns complet aiurea, fără legătură cu problema. Dar a recunoscut de unde a venit „sesizarea”: de la FCER, adică de la Federația Comunităților Evreiești din România…
În fine, cuvintele promise despre textul din revista Cultura, apreciat de mulți comentatori ca fiind un veritabil „testament politic”! Nu cred că Augustin Buzura nu găsea ceva mai bun ca să ne „lase”, vezi, Doamne, lăsata lui Buzura!… Un text penibil pentru o conștiință publică precum a academicianului! Un text în apărarea societarilor de la „Beciul Domnesc”, cei mai mulți atât de nevinovați, zice Buzura!… Când am citit pledoaria lui Buzura împotriva procurorilor mi-a venit să zic: „domnule Buzura, dacă ar fi să fie băgați la Beci tot Parlamentul, cu Guvern cu tot, niciunul nu ar putea susține că-i nevinovat!” Din păcate vinovăția fiecăruia e mai greu de probat în condițiile „statului de drept”, al unor legi croite să apere corupția.
Da, procurorii mai fac abuzuri, dar deseori aceste abuzuri sunt legitime, chiar dacă nu legale! Repet: abuzuri legitime, chiar dacă ilegale! Legitime față de realitatea faptelor, și ilegale față de legile nedrepte! Procurorii de la DNA aplică de fapt un procedeu american, grație căruia un gangster și un criminal – mă refer la Al Capone, a putut fi totuși condamnat, nu pentru crimele și jafurile nenumărate comise, ci pentru un „fleac” de abatere de la disciplina fiscală… Sunt sute, mii de șmecheri care au știut să fure legal, la adăpostul unor prevederi gândite în Parlament pentru a se fura și a face abuzuri fără niciun risc… Averea lor nu poate fi justificată, dar legea nu le cere hoților s-o justifice, ci le cere procurorilor să dovedească în instanță despre ce furt este vorba!
Problema, i-aș fi spus lui Augustin Buzura, nu este la procurori, colega, ci la judecători, care se ascund după imperfecțiunile legii și îi protejează pe marii infractori. Căci modelul american Al Capone se poate aplica de procurori cu simț justițiar, numai de conivență cu niște judecători onești și luptători pentru dreptate. Procurori și judecători în tandem împotriva marilor corupți, împotriva unei legislații părtinitoare cu corupția!
Ce i-o fi venit lui Augustin Buzura să se prefacă a nu înțelege încotro bat abuzurile acestora!? Cine – persoană sau interese, a putut să-i comande un text atât de partizan cu marea furăciune care macină România de aproape trei decenii?! A cui slugă a fost Buzura încă o dată, la o vârstă când nu mai ai voie să greșești căci s-ar putea să nu mai ai când să repari?! Exact ce i s-a întâmplat nefericitului rob al Bunului Dumnezeu, academicianului Augustin Buzura! E greu de iertat păcatul cu care s-a încărcat…
Autor: Ion Coja
Citiţi şi:
yogaesoteric
11 septembrie 2017