Progresismul care a băgat Occidentul în gard a crăpat cu zgomot. Ce urmează?

Victoria lui Trump nu a fost o mare surpriză, în condițiile în care sondajele îl dădeau umăr la umăr cu Harris, cu un ușor avantaj pentru democrată.

A existat încă un alt element, care face din alegerile din 5 noiembrie nu o uriașă surpriză, ci un moment istoric, unul de cotitură pentru întreaga umanitate. Trump și republicanii și-au zdrobit adversarii globalist-progresiști într-un mod uluitor, deși candidatul a avut împotriva lui o imensă mașinărie de presă partizană, rețelele de comunicare virtuală, vedetele showbizului, i s-au făcut dosare, a fost hărțuit, compromis, tocat mărunțel și sistematic, împușcat, și totuși a spulberat la vot. Explicația e una singură: Trump are meritul de a fi identificat corect problemele imense ale Americii și a creat marele paradox ca americanii de rând, săracii în primul rând, să voteze un miliardar născut în lux, care să-i apere.

Cum s-a ajuns aici? Pe nenumărate căi, după cum punctează politologul Glenn Diesen, profesor la University of South-Eastern Norway, într-o analiză pe blogul propriu.

Frontierele au fost prea larg deschise, libertatea presei este în declin, birocrația guvernamentală este în creștere, industriile americane nu mai sunt competitive, datoria națională este scăpată de sub control, problemele sociale și războaiele culturale merg din rău în mai rău, climatul politic a devenit din ce în ce mai divizator, armata este suprasolicitată, în timp ce majoritatea globală respinge euristica simplistă și periculoasă a Washingtonului de a împărți lumea în democrație liberală versus autoritarism. Între timp, SUA este complice la un genocid în Palestina și se îndreaptă spre un război nuclear cu Rusia.

Vicepreședintele ales al lui Trump, JD Vance, a remarcat în mod corect atitudinea păguboasă a SUA: „Am construit o politică externă bazată pe mustrarea, moralizarea și criticarea unor țări care nu vor să aibă nimic de-a face cu această politică. Chinezii, în schimb, au o politică externă de construire de drumuri și poduri și de hrănire a oamenilor săraci”.

Apelul lui Trump de a pune capăt războaielor veșnice i-a adus un sprijin neprețuit din partea unor foști democrați precum Tulsi Gabbard, Robert F. Kennedy Jr. și Elon Musk.

Cruciadele liberale din ultimele trei decenii au alimentat, peste toate, o datorie nesustenabilă.

Panica și confuzia au fost cauzate și de o presă necinstită. Mass-media a avut o acoperire aproape exclusiv nefavorabilă lui Trump, în timp ce despre Harris nu apărea nimic rău. Trump nu a câștigat în ciuda acoperirii mediatice nefavorabile, ci tocmai datorită acesteia. Un populist pretinde că este adevăratul reprezentant al poporului, pe care îl va apăra împotriva unei elite detașate și corupte. Prin urmare, animozitatea față de Trump și de susținătorii săi a fost purtată ca o insignă de onoare. Elitele politico-mediatice au folosit sistemul judiciar împotriva opoziției politice în timpul ciclului electoral, l-au pus sub acuzare pe Trump de două ori și l-au judecat ca simplu cetățean și au încercat să îl elimine de pe buletinele de vot din 16 state.

În plus, controlul mass-media nu este un avantaj atunci când aceasta nu este demnă de încredere.

Păcăleala Russiagate de la alegerile din 2016 a fost expusă ca o fraudă, iar povestea laptopului lui Hunter Biden de la alegerile din 2020 a fost cenzurată de mass-media sub pretextul fals că ar fi „propagandă rusă”. În timpul alegerilor din 2024, îndepărtarea lui Biden a fost în mare parte o chestiune neimportantă. Alegerea nedemocratică drept candidat a lui Harris a fost ignorată, iar mass-media a preschimbat-o, în schimb, într-un rockstar, după ce a ignorat eșecurile sale din ultimii patru ani.

Prima tentativă de asasinat împotriva lui Trump a dispărut din prim plan cu o grabă remarcabilă, în timp ce majoritatea oamenilor probabil nici nu știu că a existat și o a doua tentativă, apoi a treia. Poveștile stupide din mass-media, cum ar fi Trump amenințând-o pe Liz Cheney cu un pluton de execuție, au fost atât de disperate și necinstite încât au avut efectul opus. Mașinăria democrată, reprezentată de o presă ascultătoare și de elitele de la Hollywood, a rămas fără suflu.

Europa de Vest este panicată acum deoarece și-a pierdut aliatul de la Casa Albă și se teme astfel pentru viitorul ordinii internaționale liberale. Cu toate acestea, ordinea internațională liberală a dispărut deja și o UE ideologizată suferă de sindromul Stockholm, adică dependența necondiționată față de SUA.

Biden este complice la genocidul din Palestina, a atacat infrastructura energetică critică a Europei, a ademenit industriile europene să se mute în SUA în temeiul Legii privind reducerea inflației, a adus un război major în Europa prin provocarea unui conflict prin procură în Ucraina și prin sabotarea negocierilor de pace de la Istanbul, a intensificat cenzura în întreaga lume și a făcut presiuni asupra vest-europenilor pentru a reduce conectivitatea economică cu China.

După ce ani de zile a visat la autonomie strategică și la de-vasalizare, UE s-a subordonat și a acceptat o relevanță din ce în ce mai redusă în lume. Elitele politico-mediatice vest-europene l-au prezentat pe Trump drept noul Hitler, însă se grăbesc să se subordoneze economic, militar și politic SUA. Ele sunt, de asemenea, îngrijorate că o criză de leadership similară a ajuns și pe propriul lor continent. Elitele politice angajate în hegemonia liberală au neglijat interesele naționale și vor fi măturate în anii următori.

A doua președinție Trump nu va fi ca primul mandat. Prima președinție Trump a fost incomodată de faptul că democrații au contestat deschis rezultatele alegerilor din 2016, denunțându-l drept un lider nelegitim care a fost plasat la Casa Albă de către Kremlin. Păcăleala Russiagate a fost demascată între timp, iar Trump a câștigat chiar și votul popular cu 5 milioane de voturi avans, oferindu-i un mandat puternic pentru a-și urmări agenda. În plus, primul guvern Trump a fost infiltrat de neoconservatori, deoarece a fost respins ca fiind prea radical. În ultimii opt ani, a apărut, însă, o mișcare MAGA puternică, formată și din foști democrați, mai scrie Diesen.

Întrebarea, de aici încolo, e ce impact vor avea alegerile din SUA asupra Europei și, în particular, a țării noastre.

În UE e de așteptat să ia amploare fenomenul deja în derulare, acela de victorie în alegeri a partidelor și a candidaților considerați de extremă, care lovesc la temelia sistemelor statale obediente, emasculate, impuse de peste ocean. Franța, Olanda, Austria, Italia, curând și Germania se descotorosesc de politicienii progresiști pe măsură ce europenii spun: „ajunge!”. Ce e prea mult e prea mult.

Când de la ocrotirea minorităților sexuale devinate s-a ajuns la promovarea minorității oamenilor care merg în patru labe și se cred animale se cheamă că s-a trecut o linie roșie. Mai în glumă, mai în serios, dacă Trump câștiga astă primăvară, probabil că francezii ar fi renunțat grabnic la ceremonia de deschidere a JO și ar fi băgat în schimb reclame.

Legat de România, prima observație e legată de replierea ultrarapidă a ceea ce unii au numit „lingătorii clanțelor” de la ambasada SUA; mulți caută cu disperare șepci a la Trump să apară cu ele în studiouri, iar postările anti-Trump din anii anteriori sunt șterse pe rupte.

Pentru toți victoria lui Trump era „previzibilă”, „benefică”, „un mare câștig pentru România” bla-bla-bla.

Clasa politică, în cea mai mare parte a ei, presa alimentată de banii statului, influencerii gros stipendiați de ambasade și de ONG-uri vestice, părerologii de serviciu ș.a.m.d. încearcă să șteargă cu buretele alinierea totală, necondiționată, din ultimii 15 ani la principiile globalist-progresiste impuse de democrați, de clanul Soros și de ambasadele statelor UE vasale ale Americii.

Se duc vremurile în care orice critică la adresa politicii americane sau europene îți atrăgea eticheta de putinist, de rusofil etc. Drama e că românii uită repede și, curând, aceiași inși care au purtat cu mândrie trena politicii progresiste falimentare le vor explica, doct, că numai nebunii abandonează adevăratele valori, credința, demnitatea națională, tradițiile, suveranismul, patriotismul, ideea de familie și tot așa.

Iar cei care îl vor critica pe Trump, cândva, vor primi prompt eticheta de bidenist ori kamalist, nu-i așa?

Spre deosebire de SUA, în România situația nu se modifică niciodată în profunzime, doar se coafează altfel.

Citiți și:
De ce am avea nevoie de Donald Trump
Cum va arăta administrația condusă de Donald Trump? Elon Musk și Robert F. Kennedy Jr. vor ocupa funcții cheie

 

yogaesoteric
18 noiembrie 2024