Progresul, plusvaloarea și simțul umorului

În mod evident am probleme grave de înțelegere a societății actuale, de la modul în care funcționează și până la modul în care lumea se raportează la rezultatele din teren.

În fiecare zi e plin de știri oribile despre boli îngrozitoare care merg accelerat spre un deznodământ previzibil și negru, dincolo de toate campaniile de strângere de fonduri, și vorbim de sume fabuloase, pentru tratamente sofisticate perfect inutile, care amplifică groaznic suferința pacientului, dar dau familiei liniștea că „s-a încercat totul”. Este o explozie dementă a bolilor fără soluție, preponderent cancere, dar nici varietatea celorlalte afecțiuni nu e departe.

În condițiile acestea, pentru oamenii care nu pot funcționa decât în parametrii logicii elementare, este foarte greu de priceput cum operează „progresul” în viața societății și care este definiția lui exactă. Văd adesea cazuri de familii foarte înstărite, care aruncă toată averea acumulată pe tratamente la clinici de răsunet, ca să obțină același certificat de deces standard pentru membrii familiei.

În paralel, oamenii își abandonează locul de muncă pentru a se trata de cumplitele maladii fără răspuns medical sau pentru a deveni însoțitori de profesie pentru bolnavii din familie.

Dacă s-ar putea face un rezumat al tipului de economie care se poate construi cu o asemenea forță de muncă, voi aprecia ca atare efortul depus pentru aceasta.

Pe de altă parte însă, la orice întrebare – aș zice eu de bun-simț, dar fiecare cu părerea lui – venită din partea celor care cer lămuriri despre impactul alimentației „moderne”, al radiațiilor de intensitate tot mai mare, al tratamentelor medicale tot mai dubioase, un segment semnificativ din rândurile populației se apucă de râs, etichetându-i pe autorii întrebărilor drept retrograzi care se opun progresului, „conspiraționiști” (indiferent în ce limbă e cuvântul ăsta), paranoici etc.

Eu vă spun cinstit, nouă, la ce cazuri vedem în familie și între apropiați de-o vreme-ncoace, nu ni s-a petrecut să ne pufnească râsul pe careva, poate stăm mai prost cu simțul umorului.

Observ însă că există acest segment de populație care găsește foarte amuzantă atmosfera generală, având practic o singură nemulțumire marginală, aceea că nu înlocuim catedralele cu spitale, să ne putem muta cu toții la spital.

Ca să-i ajut cu întreținerea bunei dispoziții, le transmit concetățenilor mai veseli că la ritmul în care se dă colțu’ în atmosfera asta de jubilație continuă, mai pe citostatice, mai prin blocurile operatorii, mai căzând lat pe stradă, tranzitul prin spitale capătă tot mai multă fluență, cu o cadență a eliberării paturilor care nu poate decât să alimenteze umorul sănătos al populației neretrograde, orientată spre progres și spre economia viitorului, care nu are nevoie de oameni ca să funcționeze (nu se știe pentru cine).

Autor: Anca Radu

Citiți și:
Anca Radu: „Țin la libertate mai mult decât la viață”
Discurs senzațional în Bundestagul german: „Vă prefaceți că vă pasă de sănătatea oamenilor dar apoi le adăugați în secret gândaci în mâncare și nu vă preocupă cele 2,5 milioane de persoane vătămate de vaccin”

yogaesoteric
22 iunie 2023