Propaganda comunistă în film (ceva ce urmează să se petreacă din nou)

Iată de ce nu prea am fost preferatul profesorilor mei în UNATC: pentru că analizam tranşant sistemul comunist punând degetul pe rană. Sistem din care ştiam că nu ieşisem nici atunci, în urmă doar cu câteva decenii. Şi din care nu am ieşit nici acum, propaganda şi cenzura funcţionând din plin.

Sunt grăitoare pentru debutul propagandei de stânga prin film de la începutul şi mijlocul secolului trecut, atât din punct de vedere socio-politic, cât şi din cel al concepţiilor regizorale, filmele realizate de Eisenstein – Greva, 1925, Crucişătorul Potemkin, 1926, sau Alexander Nevski, 1938.

La apariţia sa, Greva era salutat în presa vremii ca fiind prima operă cinematografică revoluţionară. Regizorul teoretician a folosit aici un montaj-şoc, asociativ, stârnind emoţie şi revoltă, un exemplu la îndemână fiind secvenţa opresiunii muncitorilor montată în paralel cu imaginile tăierii vitelor la abator. Era primul film al unui ciclu despre revoluţia rusă, unde Potemkin va deveni a doua parte, iar următoarele filme vor întregi acest ciclu (Octombrie şi Vechiul şi Noul).

Serghei Eisenstein, care în 1918 se înrolase în Armata Roşie în timp ce tatăl său era de partea Albilor, servea acum prin filmele sale într-un mod mult mai eficient cauzele revoluţiei comuniste. Filmele sale voiau să şocheze, să justifice acţiunile bolşevicilor (probabil că astăzi ar fi nevoie de un alt Eisenstein care să arate lumii atrocităţile comunismului) şi să le legitimizeze, ceea ce a reuşit din plin, manipulând fără remuşcări evenimente istorice.

Crucişătorul Potemkin a stârnit lupte de stradă ale populaţiei cu forţele de ordine în oraşele mari europene şi americane din cauză că a părut atât de real, mai ales chipurile oamenilor omorâţi pe treptele Odessei, încât spectatorii l-au considerat mai degrabă un jurnal de actualităţi. Acest film plănuia să omagieze întregul an revoluţionar 1905, cu zecile sale de evenimente petrecute în aproape toate oraşele ruseşti. Însă vremea nefavorabilă l-a făcut pe Eisenstein să reducă tot scenariul la momentul revoltei de pe crucişătorul Potemkin, idee de manipulare inspirată: extrăgând acest singur eveniment istoric, îi va propulsa pe cel mai înalt podium pe eroii acestuia.

Şi aici, ca şi în Greva, protagoniştii sunt echipajul crucişătorului şi mulţimea. Reiese astfel clar îndemânarea regizorului de a realiza aceste filme cu o puternică propagandă bazată pe mistificare, manipulare şi pe o bună cunoaştere a psihologiei mulţimilor. Chipurile marinarilor sunt deschise, zâmbitoare, sunt ale unor oameni cumsecade, în contrast cu cele ale ofiţerilor, care au ochi rai, vicleni, şi priviri dispreţuitoare, sau cu alura mefistofelică a preotului, care face pe mortul în timpul revoltei pentru a urmări cu viclenie ce se petrece în jur. Eisenstein reuşeşte astfel doar prin câteva cadre să denigreze Biserica şi să compună fariseismul prelaţilor, acuzându-i de pactizarea cu puterea ţaristă.

Aici se vede încă o dată meşteşugul propagandistic lui Eisenstein, care va obţine prin montaj, muzică, imagine şi mizanscenă, creşterea revoltei spectatorului, a mâniei proletare care va deveni astfel legitimă: oamenii care se adună la căpătâiul marinarului, ucis pentru o bucată de pâine, tânărul care citeşte un manifest prin care cere să i se facă dreptate sărmanului marinar, femei şi bărbaţi care plâng, pe ale căror chipuri se citeşte tristeţea şi durerea, etc. Mulţimile se adună din ce în ce mai mult, apoi detaliul unor mâini care se strâng în plan detaliu descriu înflăcărat solidaritatea care se formează între oameni, de asemenea, pumni care se agită şi lozinci care cer moartea tiranilor, legitimează crimele care trebuie să se întâmple în numele luptei de clasă. Oraşul fraternizează cu marinarii (muzica devine acum optimistă), bărcile cu vele se adună lângă crucişător, orăşenii aducând mâncare marinarilor. Pentru contrast ideologic, pe chei sunt arătate, alături de săraci şi ologi, femei bogate, elegante, venite să vadă ce se petrece.

Dar punctul culminant şi indignarea maximă la care este adus spectatorul îl reprezintă secvenţa cu mulţimea pe treptele Odessei: copilul ucis, mânuţa acestuia zdrobită de picioarele soldaţilor care coboară scările şi îi calcă în picioare pe cei împuşcaţi, mama ucisă şi căruciorul cu copilul acesteia care porneşte la vale, pe scări, pe un drum al morţii. La sfârşitul filmului, Eisestein crează iarăşi un moment de maximă propagandă: pactizarea soldaţilor cu răsculaţii de pe Potemkin, demonstrează că în fapt conştiinţa revoluţionară este mai intensă.

Serghei Eisenstein

Cu Alexander Nevski se trece într-o nouă fază propagandistică stalinistă, aceea a cultului personalităţii creat pe acele figuri istorice care au contribuit la creşterea puterii Rusiei în Europa şi care şi-au apărat teritoriul de invazii, aşadar personalităţi care pot sluji ca exemplu pentru întărirea ataşamentului faţă de conducerea statului sovietic. Prin Nevski, Eisenstein îşi demonstrează din nou marile sale aptitudini pentru sprijinul propagandei oficiale.

Este necesar să vorbim în cazul Uniunii Sovietice, redevenită Rusia, şi despre sensibilitatea guvernelor sale la tot ceea ce priveşte informaţia, şi mai cu seamă la film. Dezinformarea şi mistificarea faptelor istorice reprezintă una din lungile tradiţii ale puterii politice din Rusia, culminând pe la 1900 cu intrigile complicate ale poliţiei secrete ţariste, Ohrana. Regimul sovietic, încă de la naşterea sa, a preluat şi a perfecţionat metodele predecesorilor săi. Dezinformarea şi manipularea prin filme a devenit astfel o veritabilă instituţie, girată de organisme perfect oficiale. În 1919, bunăoară, Lenin semnează decretul de naţionalizare a industriei cinematografice în Rusia sovietică, care trece la Comisariatul Poporului pentru instrucţiunea publică. (Lenin a acţionat destul de rapid în domeniul cinematografiei, moment surprins cu delicateţe, chiar cu o părere de rău necamuflată, de Nichita Mihalkov în filmul Sclava Iubirii).

Autor: Pascal Ilie Virgil

Citiţi şi:
Propagandă abjectă – Lumea în care albii vor fi sclavii negrilor!
Propaganda – origini, categorii şi metode
Ideologie neo-marxistă şi propagandă – Presa mainstream publică mai multe ştiri false decât orice alt site

yogaesoteric
27 februarie 2021