Prostituţia mediei mainstream

Niciodată, din secolul al XVII-lea, când ziarele au fost inventate în Anglia, presa centrală, televiziunile de ştiri, radiourile mari (sau presa şi media mainstream, cum sunt numite astăzi) nu au fost mai discreditate, mai ineficiente şi, în cele din urmă, aproape inutile, contraproductive chiar. Şi nici nu i-au costat mai mult ca azi pe comanditarii lor, oligarhi, miliardari, statul, cu serviciile sale secrete şi partidele sale politice (toţi întreţinuţi din bani publici). Când spunem „astăzi”, vorbim deja despre câţiva ani buni, în tot Occidentul, în Europa de Vest şi în America de Nord, dar şi în Europa de Est, adăugată forţat şi subaltern Occidentului. Europa cu două viteze : Zona Euro şi zona gri. Ca să nu mai vorbim de limes-uri din afara Zonei Schengen, printre care şi România.

The New York Times, The Washington Post, Le Monde, The Guardian, CNN, BBC, Bloomberg, BFM (în Franţa) au devenit fabrici de minciuni, de intoxicări, manipulatori dintre cei mai grosieri şi mai penibili, diversionişti, cu informaţii-spectacol, de consum, pentru un public în continuă scădere dar încă doritor să se lase modelat, „informat” (malformat) de propagandă, să facă parte din mainstream, să fie „cu puterea”, care plăteşte muzica. Dar fără imaginea fabricată de media mainstream, partidele politice, de exemplu, şi politicienii lor din ce în ce mai derizorii nici nu ar exista, şi deci nici pseudodemocraţia, oligarhizată şi globalizată, în care am intrat pe nesimţite.

Dispar în toată lumea (mai puţin în Asia şi în Africa), în Occident în primul rând, presa şi media mainstream pe care le-am cunoscut? Am văzut că în România, care a luat-o pe urmele Occidentului, au dispărut deja cotidienele pe hârtie. Ziarele şi săptămânalele care se vindeau între 1990 şi 2004 în sute de mii de exemplare azi nu mai există aproape deloc. La rândul lor, recent, televiziunile de ştiri principale (Antena 3, Digi 24, Realitatea TV, B1 TV, România TV) au fost parcă lovite în moalele capului de comunicarea neprofesională, mecanică, cu excese aiuritoare, adeseori ilogică din timpul pandemiei cu coronavirus. Doar trompete oficiale, lipsite de opinia onestă a adevăraţilor doctori, cum e dr. Vasile Astărăstoae, fost preşedinte al Colegiului Medicilor, sau a unor cercetători serioşi dintre infecţiologi, ca şi a unor medici emeriţi şi profesori cu experienţă îndelungată, echilibru şi bun-simţ , aceste „organe” care au abuzat de doar câteva voci ale unor doctori politruci au fost abandonate masiv de foştii lor fideli în favoarea Netflix, Youtube şi a reţelelor sociale, a site-urilor şi blogurilor. Foarte experimentata „vulpe” de presă Ion Cristoiu, „Maestrul”, a mirosit schimbarea şi a abandonat presa mainstream pentru Cristoiu TV, o televiziune de apartament, unde invită şi personalităţi

Niciodată, din secolul al XVII-lea, când ziarele au fost inventate în Anglia, presa centrală, televiziunile de ştiri, radiourile mari (sau presa şi media mainstream, cum sunt numite astăzi) nu au fost mai discreditate, mai ineficiente şi, în cele din urmă, aproape inutile, contraproductive chiar. Şi nici nu i-au costat mai mult ca azi pe comanditarii lor, oligarhi, miliardari, statul, cu serviciile sale secrete şi partidele sale politice (toţi întreţinuţi din bani publici). Când spunem „astăzi”, vorbim deja despre câţiva ani buni, în tot Occidentul, în Europa de Vest şi în America de Nord, dar şi în  alternative (Pompiliu Diplan, un activist cu viziunea unui independent, Dan Tomozei, ziarist român la Beijing, Alexandru Beleavski, corespondent Radio România Actualităţi la Moscova, Nicuşor Dan, candidat USR-PNL la primăria Bucureştiului etc.).

Pe cine citim deci? Pe Paul Craig Roberts (economie şi politică), Pat Buchanan (conservator, politică americană), C.J. Hopkins (pamfletar sociologic şi politic, un artist, un scriitor), Chris Hedges (Pulitzer, fost mare reporter, un democrat – partid – dezamăgit), Diana Johnstone (americancă stabilită în Franţa), brazilianul Pepe Escobar (a acoperit mai ales Asia, Asia Times – titlu recent: „China îşi aduce la zi «arta războiului» (hibrid)”), John Pilger (australian trăitor la Londra), Charles Gave (expert şi practician în pieţe, investiţii, portofolii, francez care a lucrat mulţi ani la Londra şi în Hong Kong), Michel Onfray (filosof), Emmanuel Todd (demograf, sociolog, istoric), Thomas Piketty (economist), Valérie Bugault (expert în monedă), Alasdair Macleod (la zi: „Anatomia unei monede fiduciare”), James Howard Kunstler (critic socio-politic şi scriitor), Bruno Bertez (economist), Régis de Castelnau (jurist şi avocat) şi pe încă mulţi alţii, toţi oameni cu volume publicate, consistenţi, cu specializări certe, şi nu fleandure, ca jurnaliştii generalişti şi ventriloci (şi ca politicienii în egală măsură) care nu se pricep la nimic dar care vor să fie în centru, să se chivernisească, să adune notorietate de târguit, carierişti impenitenţi.

Sau se pricep la executat propagandă goală, toxică, mizerabilă. Aproape toţi autorii din lista de mai sus pot fi citiţi fie în original, fie în traduceri, în versiuni disponibile în mai multe limbi. Pentru exprimările lor în presă , toţi ar merita să fie traduşi şi în româneşte – cei mai mulţi, dacă nu chiar toţi, nu cer drepturi de autor, iar pentru traduceri ar fi necesar doar să fie contactaţi (cărţile au un alt regim).

Cele mai ticăloşite, mai compromise media mainstream sunt de departe cele din SUA şi din Franţa. Din motive exact opuse. În SUA, media mainstream se străduieşte de mai bine de trei ani, alături de Partidul Democrat, să-l submineze, să-l saboteze, să-l dărâme pe preşedintele ales prin vot democratic împotriva establishment-ului (care o voia pe Hillary Clinton), folosind metodele cele mai contestabile, cele mai abjecte. În Franţa, dimpotrivă, media mainstream îl susţine orbeşte pe preşedintele neoliberal, globalist Emmanuel Macron, împotriva unei contestări populare imense. În Franţa, întreaga medie mainstream e deţinută de vreo nouă miliardari (oligarhi) şi de averile lor colosale, făcute în general în coluziune cu statul.

În acelaşi sens, România este un campion mondial. Este, probabil, cea mai supusă, cea mai bună executantă a comandamentelor globaliste, ale corporaţiilor transnaţionale. Cu consecinţe devastatoare pentru presa mainstream, care a fost cumpărată (spre satisfacţia unor executanţi şi profitori locali) şi apoi aproape desfiinţată. O condiţie satisfăcută pentru definitivarea statutului de colonie perfectă.

Marea bătălie a democraţiei se duce azi la centru, în SUA, în jurul dosarului care-l priveşte pe generalul Michael Flynn (fost consilier pentru Securitate Naţională al lui Donald Trump, fost director al Informaţiilor Militare sub Obama), cu urmări decisive şi pentru alegerile din noiembrie. Rezultatele alegerilor prezidenţiale americane vor avea consecinţe în întregul imperiu occidental, de la Washington la Paris, Berlin şi până la Bucureşti şi Kiev. Din imperiul occidental face parte şi România, ca o colonie reuşită!

Merită să cităm câteva rânduri despre bomba cazului Flynn şi implicarea mediei mainstream în războiul intern american din aceste luni aşa cum sunt văzute ele de doi campioni ai mediei alternative dintre cei deja citaţi:

„Mediile de informare complezente şi complice au de ce să fie chemate să dea socoteală nu numai publicului, ci şi consiliilor lor de administraţie – dacă aceste consilii mai au vreun vestigiu de decenţă. Dar deocamdată ele pretind că nu e nimic de văzut. Mai devreme sau mai târziu totuşi, toţi redactorii-şefi şi responsabilii de informaţii pe cablu vor fi atinşi. În bula lor de aroganţă şi autosatisfacţie, au aruncat la gunoi respectul de sine, reputaţia lor profesională şi onoarea lor personală.” (James Howard Kunstler, „US Règlement de comptes dans l’affaire Flynn…”, lesakerfrancophone.fr, 6 mai 2020)

„Mueller, Comey, Strzok, Obama însuşi şi restul trupei corupte a lui Obama au scăpat până acum de a fi traşi la răspundere pentru acţiunile lor ilegale, pentru abuz de putere şi tentativa trădătoare de a-l scoate din funcţie pe preşedintele Trump. Cu întârziere, totuşi, molaticii republicani şi-au regăsit un pic de testosteron şi cercetează folosirea incorectă a puterii Congresului de către democraţi şi modul în care au abuzat de puterea FBI-ului şi a Departamentului de Justiţie pentru a schilodi Administraţia Trump. […]

Media prostituată (the presstitutes), fireşte, strigă că cercetarea demnitarilor lui Obama e controversată, că e politică şi e un abuz de putere. Media prostituată a dat legitimitate completă acuzaţiilor la adresa lui Trump cum că l-ar fi şantajat pe preşedintele Ucrainei în schimbul ajutorului american, dar şantajul, de fapt făcut de Biden, e refuzat de media prostituată, considerat de ea o «naraţiune discreditată». Cu toate astea, Biden însuşi se lăudase la Council of Foreign Relations că-i dăduse preşedintelui Ucrainei 6 ore ca să facă tot ce i se ceruse, altfel n-avea să primească ajutorul american. […]

Democraţii, cu ajutorul târfelor din media americană, cer ca republicanii să se ocupe de coronavirus şi să înceteze cu trucurile politice ieftine îndreptate împotriva democraţilor. «Ar trebui să ne ocupăm de criza COVID», se lamentează senatorul democrat Gary Peters, nu de infracţionalitatea regimului Obama. Şi media prostituată e de acord. E unanimă în a susţine că, investigându-i pe oficialii lui Obama, republicanii se fac răspunzători de o creştere a tensiunilor. Dar n-am auzit ca democraţii să fi fost criticaţi pentru creşterea tensiunilor atunci când îi investigau ei pe republicani. Democraţii erau foarte încrezători în succesul lor, având media în buzunar. Uitau vorba «ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face». Media prostituată e atât de partizană, atât de protectoare cu democraţii şi atât de acuzatoare la adresa republicanilor, încât nu poţi avea încredere deloc în ştirile ei. Preşedintele Trump are dreptate să le numească «fake news».” (Paul Craig Roberts, „What goes around comes around”, paulcraigroberts.org, 21 mai 2020).

„Infracţionalitatea regimului Obama” nu aminteşte flagrant de infracţionalităţile regimului Băsescu, el însuşi preşedinte al unui Partid Democrat rebotezat Democrat-Liberal? Iar „media prostituată” (presstitutes) din SUA nu-i readuce în memorie pe „intelectualii lui Băsescu” şi media prostituată din România din vremea regimului Băsescu, dar şi a regimului Iohannis, care îl continuă? Paul Craig Roberts, fost secretar adjunct la Finanţe şi Economie (sub Ronald Reagan), profesor universitar şi autor cunoscut, nu ar mai avea nevoie de nicio prezentare. Confruntarea politico-juridico-mediatică din Statele Unite e în plină desfăşurare şi merită să fie urmărită îndeaproape.

Citiţi şi:
Cazul Michael Flynn și planul obscur de a-l ataca pe Trump
Ideologie neo-marxistă şi propagandă – Presa mainstream publică mai multe ştiri false decât orice alt site

yogaesoteric
28 iulie 2020