Protocolul morţii ,,fabrică” morţi pe bandă rulantă

Medicul este necesar să fie, în acelaşi timp, un savant care iubeşte din tot sufletul ştiinţa medicală, adică ştiinţa omului, să fie o fiinţă care se jertfeşte pentru alţii, până la moarte şi, în sfârşit, să fie un învăţător al omenirii sau mai bine zis, un apostol al moralei.Prof. dr. Nicolae Paulescu

Scandalul cazurilor grave și a mortalității mari de covid înregistrate în România în toamnă a adus în discuție protocoalele de tratament folosite și lipsa medicamentelor antivirale care sunt utilizate în alte țări. Schema de tratament primise o lovitură serioasă încă din primăvară, când o doctoriță din Oradea, Flavia Groșan, a declarat că a vindecat mii de pacienți recurgând la o schemă de tratament proprie. Cazul Groșan a declanșat o furtună mediatică, însă Colegiul Medicilor a validat indirect eficiența abordării terapeutice a doctoriței din Oradea, neacordându-i acesteia nicio sancțiune în urma reclamației care a fost formulată împotriva sa. Din păcate totul s-a oprit aici, sistemul medical nu a luat în considerare dogmele după care s-a ghidat până atunci în tratamentul covid, rezultatele fiind în continuare de coșmar, înregistrându-se morți pe bandă rulantă.

Mă uit în spate și nu-mi este rușine cu ce am făcut”, a spus dr. Flavia Groșan, la intrarea la Colegiul Medicilor Bihor.

Dr. Flavia Groșan, fostă directoare a vechiului Spital TBC la mijlocul anilor 2000, ulterior angajată a Spitalului Municipal din Marghita, s-a retras din sistemul sanitar public în urmă cu aproximativ patru ani, iar de atunci deține un cabinet privat în Oradea. De specialitate pneumolog, Flavia Groșan a declarat că tratează covidul ca pe o pneumonie atipică, cu antibiotic, chiar și prin telefon sau online, ca să nu-i pună pe drumuri pe cei bolnavi rău.

Reclamația în cazul dr. Groșan a fost depusă de un alt medic din București, care a fost „deranjat” de faptul că aceasta a criticat protocolul din București.

De asemenea, doctorița Flavia Groșan a mai declarat că statul în casă și masca scad imunitatea: „Masca nu face bine, de ce ne blocăm orificiile lăsate de Dumnezeu?” „Eu zic că lockdownul nu face bine, eu zic că masca nu face bine… Eu vorbeam și cu pacienții, Dumnezeu a lăsat orificiile astea, de ce le blocăm? Tot întreb… ne-a scăzut imunitatea în ultimul hal, de aceea nu mai știm ce e gripă, ce e viroză, ce e covid. Nu mai știm nimic. Imunitatea noastră e prăbușită. Statul în casă, masca și aici am ajuns…”, a spus dr. Flavia Groșan.

Ziarista Claudia Marcu, cea care a prezentat-o opiniei publice în premieră, a afirmat că miza atacurilor împotriva Flaviei Groșan este „Protocolul morții!”: „Nu faptul că medicul Flavia Groșan are propria schemă de tratament pentru tratarea cu succes a covidului a deranjat sistemul. Schema poate fi combătută relativ simplu, iar această sarcină a revenit medicilor sugrumați de invidie. Ceea ce a cutremurat din temelii sistemul este contestarea protocolului din spitale, care fabrică morți pe bandă rulantă”, afirmă jurnalista.

În urma audierii la Colegiului Medicilor Bihor, doctorița Flavia Groșan nu a primit nicio sancțiune pentru declarațiile pe care le-a făcut în spațiul public.

O susțin în această luptă pe doamna dr. Flavia Groșan, cu respect și admirație, și îi urez putere, răbdare și înțelepciune de la bunul Dumnezeu, în salvarea vieților omenești! Iată un medic care onorează această nobilă profesie cu demnitate, curaj, devotament, care știe să lupte pentru sănătatea pacienților cu micul virus, sistemul antihristic și mass-media. Atunci când lupți având în inimă dragoste pentru aproapele aflat în dureri și suferință, nu vei fi biruit niciodată”, a scris dr. Gabriela Naghi.

Citiți și:
Protocolul de oxigen pentru bolnavii covid confirmă criticile aduse de dr. Flavia Groșan
„Opriți-i! Cât mai e timp. Altfel dictaturile comuniste vi se vor părea floare la ureche față de ce pot face medicii din voi!”

 

yogaesoteric
10 ianuarie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More