Prozelitism masonic. Marea Lojă Naţională a României le propune un pact primarilor de la sate

de Mihai Vasilescu

Mai multe primării din mediul rural ne-au semnalat că în ultima perioadă au fost subiectul unei campanii de racolare de noi membri, organizată de  Marea Lojă Naţională a României, condusă de Viorel Dănacu (foto). Aceştia au fost invadaţi de o serie de scrisori prin care, după ce li se prezintă cât de puternic implicată este şi a fost francmasoneria în cele mai importante evenimente politice din trecutul şi prezentul României, li se propune un adevărat pact masonic. Masoneria este gata să contribuie la prosperitatea comunităţilor respective, în măsura în care primarii şi alţi funcţionari publici ai primăriei vor contribui la instaurarea de loji săteşti.

„Francmasoneria Universală a creat democraţia modernă”, se arată în aceste scrisori. „Masonii români au contribuit la dezvoltarea societăţii, la realizarea Unirii Principatelor, la încheierea tratatelor de pace, care au legitimat Independenţa şi Marea Unire, la primii paşi de aderare la structuri de tip NATO, ce luptă contra terorismului mondial, ca un drept just şi imprescriptibil asupra teritoriilor româneşti. Marea Lojă Naţională a României şi-a adus contribuţia pe deplin la integrarea României în Uniunea Europeană.             

Francmasonii se recunosc între ei ca Fraţi şi îşi datorează unul altuia asistenţă şi ajutor, chiar cu riscul vieţii.

Fraţii din Marea Lojă Naţională a României, întruniţi sâmbătă 13 septembrie 2008, la Templul Istoric Masonic, în Ceremonia Solemnă de Mare Consiliu, cu ocazia deschiderii anului Masonic 2008-2009, au aprobat în unanimitate proiectul intitulat „Programul Masonic Sătesc”, la nivel naţional. Lansarea Programului Masonic Sătesc, va avea loc sâmbătă 25 octombrie 2008, într-o localitate vecină satului Hobiţa, judeţul Gorj, acolo unde Marea Lojă Naţională a României, a constituit acum cinci ani, prima lojă masonică sătească din lume. Valorile actuale existente, sunt cel mai adesea la sate, primesc un sprijin, o îndrumare şi o promovare prin diferite mijloace, şcoală, biserică, familie, la care se adaugă gospodărirea sătească realizată de administraţia locală, prin programele şi proiectele locale şi naţionale, promovate chiar politic.

În acest sens, considerăm, că şi francmasoneria, care întotdeauna a fost solitară Guvernului şi Preşedinţiei, oamenilor valoroşi, morali, cinstiţi şi curaţi spiritual (n.n. greşeala aparţine lojii şi conform vechii zicale „gura păcătosului adevăr grăieşte” spune multe despre cât de solidară este de fapt masoneria cu aceste valori), poate contribui umăr lângă umăr, voluntar şi cu multă bunăvoinţă, la realizarea multor programe benefice localităţii dumneavoastră. Aprinderea luminilor, cum spunem noi, în cât mai multe sate româneşti va cuprinde tot atâtea făclii care vor ilumina pe întreg cuprinsul ţării, astfel încât, întreaga constelaţie de valori umane să se alăture constelaţiei de valori europene şi universale. România astăzi trebuie integrată în Uniunea Europeană nu numai politic, militar şi economic, ci şi prin masonerie, cultural, moral şi spiritual – lucru bine făcut de jos în sus şi de sus în jos – pentru că ceea ce este sus este şi jos, iar ceea ce este jos este şi sus.

Noi credem cu tărie în acest Program Masonic Sătesc şi credem că Domniile Voastre, Domnilor Primari, înţelegeţi, cel mai bine, astăzi, nevoile oamenilor şi posibilităţile de realizare a unei cât mai bune informări şi cunoaşteri. Vă rugăm să prezentaţi acest material tuturor membrilor Consiliului de Administraţie al primăriei, pentru informare şi totodată rugămintea de a ne sprijini în realizarea acestui Program.

Am fi deosebiţi de onoraţi dacă Domnia Voastră sau un alt delegat împuternicit de Consiliul de administraţie al Primăriei sau un alt cetăţean de onoare al localităţii dumneavoastră aţi avea bunăvoinţa să participaţi la lansarea Programului Masonic Sătesc din 25 octombrie, din Gorj. Cei prezenţi la eveniment vor primi mapa cu toate detaliile Programului Masonic Sătesc şi modul de constituire a unei loji masonice săteşti în localitatea dumneavoastră.”

Citiţi şi:
Francmason, ministru, prim-ministru. Guvernele masonice ale României
Istoria fracmasoneriei române 1997-2008. Lupta pe ciolan, imoralitate, corupţie şi impostură

yogaesoteric
22 octombrie 2008

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More