Purificarea Nadi-urilor conduce la obţinerea stării de sănătate perfectă

de Daciana Matei

Fiziologia subtilă yoghină denumeşte NADI-uri canalele subtile prin care curge forţa subtilă vitală, PRANA (asemenea meridianelor energetice cunoscute în tradiţia chineză). Primele menţionări ale noţiunii de NADI au apărut în perioada cuprinsă între sec.VII – sec.VIII î.H. în vechile UPANISHAD-e. Acolo se afirmă că inima ar fi sediul tuturor celor 72.000 de NADI-uri existente în corp. Mai târziu, conceptul de NADI a reapărut în sec. II d.H., KSHURIKA UPANISHAD şi HATHA YOGA PRADIPIKA menţionând şi ele un număr de 72.000 de NADI-uri prezente în corpul subtil al fiinţei umane, dintre care cele mai importante sunt IDA, PINGALA şi SUSHUMNA NADI. Alte texte afirmă că există 80.000, 200.000 şi chiar 300.000 de NADI-uri în fiinţa umană (SHIVA SAMHITA, TRISIKHI BRAHMANOPANISHAD, GORAKSHA PADDHATI).

NADI-urile sunt canale energetice subtile ce au, într-o anumită măsură, corespondenţă în trupul fizic prin intermediul arterelor, venelor, nervilor etc. Cu cât aceste canale subtile sunt mai pure şi mai energizate, capabile să vehiculeze suficientă energie vitală, cu atât trupul este mai sănătos. Deoarece există o corespondenţă directă între trup şi corpurile subtile (energetic şi astral), fiecărei zone din trup îi corespund anumite zone în corpurile subtile.

Dintre toate NADI-urile, 14 sunt mai importante. Acestea sunt:

1. SUSHUMNA
2. IDA
3. PINGALA
4. GANDHARI
5. HASTAJIHVA
6. KUHU
7. SARASWATI
8. PUSHA
9. SANKHINI
10. PAYASVINI
11. VARUNI
12. ALAMBUSHA
13. VISHVODHARA
14. YASASVINI

Dintre toate acestea, SUSHUMNA,  IDA şi PINGALA sunt cele mai importante, iar SUSHUMNA este NADI-ul principal şi lui îi sunt subordonate toate celelalte.

SUSHUMNA NADI, canalul energetic subtil central

SUSHUMNA NADI este canalul energetic central ce se întinde de la nivelul lui MULADHARA CHAKRA (mai exact din KANDA) până la nivelul lui SAHASRARA. SUSHUMNA poate fi vizualizată ca fiind canalul central din măduva spinării.

Textele tradiţionale yoghine afirmă că SUSHUMNA are aparenţa focului (AGNI) şi conţine în interiorul ei un alt NADI numit VAJRA NADI (sau VAJRINI NADI), care este de esenţă solară şi este lucios asemeni Soarelui (SURYA). În interiorul acestui NADI se află un alt NADI numit CHITRA (sau CHITRINI NADI), prin care circulă nectarul argintiu al lunii (CHANDRA) având culoare palidă şi natură SATTVA-ică.

În interiorul lui CHITRA NADI există un foarte fin canal energetic denumit BRAHMA NADI prin care KUNDALINI SHAKTI, când se trezeşte, traversează MULADHARA CHAKRA şi ajunge în SAHASRARA. Extremitatea de jos a lui CHITRA NADI este numită BRAHMADVARA sau, în traducere, „poarta lui BRAHMA” în care sălăşluieşte KUNDALINI, şarpele încolăcit de trei ori şi jumătate şi care trece prin această „deschizătură” odată ce este trezit. CHITRA NADI mai este denumită şi Calea Fericirii Supreme. De CHITRA NADI sunt suspendate NADI-urile din corpul subtil prin nişte „fire” subţiri cât a mia parte dintr-un fir de păr.

IDA NADI şi PINGALA NADI

De o parte şi de alta a lui SUSHUMNA NADI se află alte două NADI-uri importante, IDA NADI – canalul subtil energetic lunar şi PINGALA NADI – canalul subtil energetic solar. Tradiţional se afirmă că IDA NADI are o culoare palidă asemenea Lunii (CHANDRA), iar PINGALA NADI are culoare roşie, asemănătoare Soarelui (SURYA).

IDA se află pe partea stângă a lui SUSHUMNA, înfăşurat pe după el şi sfârşind în nara stângă. PINGALA se află pe partea dreaptă şi, înfăşurându-se la fel ca şi IDA în jurul lui SUSHUMNA se opreşte în nara dreaptă. Această imagine simbolică reflectă faptul că cele două NADI-uri polare principale sunt „racordate” la fiecare centru secret de forţă (CHAKRA).

Cele trei NADI-uri se intersectează prima dată la nivelul lui MULADHARA CHAKRA şi acest punct de joncţiune se numeşte YUKTA TRIVENI sau altfel spus întâlnirea celor trei „râuri” sacre: Gange (care din punct de vedere simbolic este corespunzător lui IDA NADI), Yamuna (corespunzător lui PINGALA NADI) şi Saraswati (corespunzător lui SUSHUMNA NADI). Întâlnirea finală a acestor NADI-uri se realizează la nivelul lui AJNA CHAKRA, după care se  separă apoi unul de altul, IDA NADI ajungând în nara stângă, PINGALA NADI, în nara dreaptă, iar SUSHUMNA NADI în SAHASRARA. Acest „nod” final din AJNA CHAKRA este numit MUKTA TRIVENI.

Despre NADI-uri în celebrul tratat tradiţional HATHA-YOGA PRADIPIKA

În celebrul tratat YOGA SUTRA al înţeleptului Patanjali sunt prezentate cele opt etape sau ramuri ale sistemului ASHTANGA YOGA. Acestea pornesc de la codul etic (YAMA) şi codul moral (NIYAMA), pentru a continua cu practica ASANA-elor (posturilor trupești) – a treia „ramură” în ASHTANGA YOGA. Abia apoi yoghinul poate să treacă la practica tehnicilor de PRANAYAMA, care vizează controlul energiei prin intermediul proceselor respiraţiei. Controlul exercitat asupra suflului respirator va determina în timp stabilizarea minţii şi purificarea trupului şi a corpurilor subtile.

Conștiința, respiraţia şi PRANA sunt interconectate. În HATHA YOGA PRADIPIKA se afirmă că dacă NADI-urile sunt impure, PRANA nu poate curge prin acestea şi astfel nu se poate obţine niciun rezultat consistent în concentrarea conștiinței, aceasta neputând ajunge la stadii profunde.
Doar atunci când toate NADI-urile sunt pe deplin purificate, yoghinul va putea practica cu succes PRANAYAMA”.
Este cunoscut faptul că un conductor învechit şi uzat va consuma o energie mult mai mare decât un conductor nou, curat. În mod similar, dacă NADI-urile sunt impure, vom pierde mult mai multă energie şi efortul nostru va fi mult mai mare pentru a putea să realizăm PRANAYAMA aşa cum este necesar.

În timpul practicii tehnicilor de PRANAYAMA, dacă fluxul energetic vital va fi direcţionat prin canalul subtil central, aceasta va provoca procese energetice intense la nivelul CHAKRA-elor, precum şi al centrilor nervoşi ai creierului, determinând astfel, în timp, ridicarea şi elevarea nivelului de conştiinţă. Atunci, fluxul gîndurilor se stabilizează şi conștiința intră într-o stare SATTVA-ică, meditativă. Această stare se va răsfrânge asupra întregii fiinţe: ea se va reflecta, de exemplu, în intenţia evidentă a fiinţei respective de a realiza numai acţiuni bune, de a manifesta spontan gânduri nobile, interes pentru preocupări înalte, elevate; chiar personalitatea sa va fi mult mai armonioasă şi va fi resimţită de ceilalţi ca fiind „plăcută”. Dar atenţie, textele YOGA tradiţionale ne avertizează asupra importanţei concentrării atunci când realizăm tehnici de PRANAYAMA. Ele merg până la a afirma că un singur gând impur ce apare în timpul execuţiei unei tehnici de PRANAYAMA va declanşa perturbarea curgerii fluxului energetic prin NADI-ul central, ducând la perturbarea centrilor de forţă şi apoi la perturbarea întregii fiinţe. Dacă înţelegem acest proces, realizăm cât de mult ne influenţăm în mod nefast fiinţa prin gândurile, faptele, intenţiile noastre dizarmonioase care determină la rândul lor o respiraţie defectuoasă, blocaje energetice în NADI-uri şi dizarmonii la nivelul centrilor de forţă (CHAKRA-e).

Purificarea NADI-urilor prin realizarea tehnicilor YOGA parcurge câteva etape: în prima fază, trupul se încălzeşte şi chiar începe să transpire, apoi în faza a doua apar vibraţii la nivelul coloanei vertebrale sau chiar la nivelul întregului trup, iar în ultima etapă energia PRANA-ică vitală traversează SUSHUMNA NADI ajungând în SAHASHRARA. Pentru a obţine acest rezultat final este necesar să practicăm tehnicile yoghine (ASANA şi PRANAYAMA) cu atenţie, răbdare şi perseverenţă fără a ne forţa structura fizică şi energetică. Este indicat să ajungem să ne cunoaştem propriile limite fizice şi psihice.

Să ne imaginăm ce reacţii avem dacă vom practica fără a fi suficient pregătiţi o postură YOGA dificilă. Semnele constrângerii şi apropierii de limita suportabilă vor începe curând să apară: transpiraţii, tremurături, respiraţie îngreunată, încordare, strângerea buzelor – toate acestea sunt semnele unui conflict interior. O tendinţă se luptă împotriva celeilalte. O parte din noi vrea să se oprească, cealaltă vrea să continue. Toate acestea sunt semne că am exagerat şi nu practicăm YOGA în spiritul adecvat, cu răbdare, atenţie şi chiar blândeţe faţă de propria noastră fiinţă. Din cauza informaţiilor superficiale despre YOGA care au fost publicate în Occident, mulţi yoghini care nu dispun de îndrumarea competentă a unui instructor avizat execută tehnicile YOGA ţinând cont doar de realizarea lor fizică, aşa cum sunt descrise în cărţile de YOGA. Dar fără o conştientizare a fluxurilor energetice ce trec prin trup, fără o înţelegere a semnificaţiei profunde a posturilor trupești, a efectelor de natură fizică, psihică, subtilă a acestor tehnici vor ajunge să practice doar o formă sportivă a ASANA-elor, plină de constrângeri şi limitări. Astfel, posturile yoghine nu vor fi altceva decât simple exerciţii de gimnastică.

HATHA YOGA PRADIPIKA afirmă în continuare: „Când NADI-urile sunt purificate, apar semnele unor transformări sigure: trupul devine luminos şi strălucitor”; şi „Prin eliminarea impurităţilor, yoghinul îşi va putea reţine suflul respirator cu uşurinţă pe o perioadă mai lungă de timp, focul gastric se activează, NADA (sunetul divin) devine audibil şi yoghinul se va bucura de o sănătate perfectă.” Este bine de ştiut că atunci când respiraţia este superficială, scurtă, aerul păstrat în plămâni, nevehiculat, îşi pierde din PRANA. Dacă NADI-urile sunt impure, atunci curgerea PRANA-ei este stânjenită şi procesul respirator se reia repede, expiraţia şi inspiraţia fiind de scurtă durată. Aceasta cauzează o respiraţie lipsită de prospeţime, asemenea unei ape minerale care şi-a pierdut aciditatea şi a devenit stătută. Există yoghini care pot trăi zile întregi doar cu o singură respiraţie, pentru că fluxul energetic vital este dirijat în întregul trup, iar PRANA este păstrată pentru o lungă perioadă de timp în trup. El va absorbi atunci oxigen prin porii trupului şi va primi energie subtilă direct din univers.

Citiţi şi:
Pranayama sau cum putem să ne branşăm la izvorul nesecat al energiei universale
AICI şi ACUM: repere fundamentale în practica yoga

yogaesoteric
noiembrie 2009

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More