Puterea gândului si crearea unei noi civilizaţii

 

Gândurile pure şi impactul lor asupra lumii

Psihologii şi ocultiştii din Occident insistă foarte mult asupra purităţii gândurilor. Controlul gândurilor este o ştiinţă exactă. Cel care întreţine gânduri rele îşi cauzează rău atât sieşi, cât şi întregii lumi, căci el poluează universul mental. Gândurile sale rele pătrund în alte conştiinţe în care există focare vibratorii asemănătoare şi determină, prin rezonanţă, gânduri similare. Asemenea fenomene se pot petrece uneori la foarte mare distanţă, căci gândul călătoreşte cu o viteză mai mare decât cea a luminii.

KARMA înseamnă acţiune, dar şi legea cauzei şi a efectului. Universurile subumane sunt lipsite de conștiință, căci ele nu pot genera gânduri. Fiinţele aparţinând acestor universuri nu au nicio idee despre bine şi rău, despre ceea ce este indicat sau nu să fie făcut, de aceea ele nu pot crea KARMA. Prin urmare, conştientizaţi uriaşa putere ce v-a fost dăruită şi folosiţi-o cu grijă, căci ea poate fi folosită atât în bine, cât şi în rău. Dacă o folosiţi greşit, vă veţi confrunta rapid cu o groaznică prăbuşire sau cu o reacţie teribilă. Folosiţi puterea gândului numai pentru a-i ajuta pe alţii, căci astfel vă veţi ajuta și pe voi înşivă.

Puterea gândului şi instaurarea unei noi civilizaţii

Gândul îl făureşte pe om. Omul făureşte civilizaţia. În spatele fiecărui eveniment al vieţii şi implicit al istoriei lumii, se află un atotputernic gând-forţă. În spatele oricărei descoperiri sau invenţii, a oricărei religii sau filosofii, a oricărui plan de distrugere sau de salvare a vieţii – se află gândul.

Gândul se exprimă în cuvinte şi apoi se execută prin fapte. De aici şi zicala: „Omul devine ceea ce el gândeşte”. Prin urmare, cum poate fi construită o nouă civilizaţie? Răspunsul este unul singur: prin generarea unui nou gând-forţă.

Cum putem construi o civilizaţie care să asigure pacea întregii umanităţi, prosperitatea socială, salvarea persoanei de la degradare şi înjosire? Numai prin generarea colectivă a unui gând-forţă ce va aduce pacea lăuntrică, ce va instaura în inima omului virtuţile dumnezeiești ale compasiunii, ale întrajutorării semenilor, ale iubirii lui Dumnezeu şi aspiraţiei intense de a-L realiza.

Dacă numai o fracţiune din imensa bogăţie şi din timpul pierdut pentru activităţi distructive sau inutile ar fi utilizată pentru crearea unui GÂND BUN, o nouă civilizaţie s-ar naşte instantaneu.

Bombele atomice şi cu hidrogen, armamentul din ce în ce mai sofisticat, drogurile şi câte alte invenţii ‒ toate acestea atrag inevitabil umanitatea către distrugere. Ele risipesc propria voastă avuţie, vă distrug vecinii, poluează atmosfera întregii planete şi generează teamă, ură şi suspiciune în inimile voastre; conștiința devine astfel dezechilibrată, iar trupul se îmbolnăveşte. Opriţi acest curs nefiresc al evenimentelor. Promovaţi cercetarea în domeniul spiritual, al religiilor, al tuturor aspectelor minunate ale vieţii. Sprijiniţi-i pe filosofi şi pe sfinţi, căci ei sunt adevăraţii binefăcători ai umanităţii, încurajaţi-i în studiul lor asupra religiilor, în cercetările asupra literaturii spirituale a antichităţii şi în proiectarea unei uriaşe forţe-gând îndreptată spre beneficiul tuturor.

Aruncaţi întreaga literatură ce poluează gândurile celor tineri şi hrăniţi conștiințele lor în formare numai cu gânduri şi idealuri sublime. Criminalii, hoţii şi înşelătorii sunt pedepsiţi de legea umană. Dar crimele lor sunt insignifiante dacă le comparăm cu crima acelor intelecte perverse ce induc idei malefice în conștiințele tinerilor. Asemenea fiinţe odioase sunt adevăraţii autori ai tuturor crimelor de pe pământ, ei sunt adevăraţii hoţi ce vă fură cea mai de preţ avere cu care v-a înzestrat Divinitatea: înţelepciunea; ei sunt adevăraţii înşelători, căci vă prezintă otrava gândurilor lor sub forma celui mai dulce nectar. Legea noii civilizaţii le va pedepsi cu asprime pe aceste fiinţe demoniace.

Noua civilizaţie va încuraja în schimb pe toţi aceia care îşi dedică viaţa pentru studiul filosofiei, religiei şi spiritualităţii. Studiul acestor materii va deveni obligatoriu în şcoli şi colegii. Burse, titluri şi premii vor fi conferite studenţilor şi cercetătorilor din aceste domenii. O mare atenţie va fi acordată celei mai profunde nevoi a omului ‒ nevoia de regăsire spirituală.

Fructele Noii Civilizaţii sunt atât de dulci, încât ar merita ca fiecare dintre voi să urmărească să pună o cărămidă la temelia construcţiei sale. În Noua Civilizaţie viaţa omului va fi condusă de principiile virtuţii şi ale iubirii, iar bogăţiile spirituale şi materiale ale planetei vor fi împărtăşite şi sporite în comun. Într-o asemenea societate ideală, ce nevoie va mai fi oare de taxe şi impozite, ori de poliţii şi armate?
Aceasta este imaginea spre care ar fi bine să vă concentraţi noul Gând-Forţă.

Fragment din cartea Puterea gândului, de Swami Shivananda

Notă:
Aplicând practic aceste învăţături spirituale ale marelui yoghin Swami Shivananda la situaţia actuală legată de pandemia de coronavirus, decât să ne lăsăm cuprinşi de frică sau să aşteptăm pasivi să treacă epidemia într-un fel sau altul, este cu mult mai bine să ne orientăm energia, gândurile şi forţa lăuntrică în sens benefic, realizând, de exemplu, METODA SUPREMĂ ŞI EFICIENTĂ, ce a fost revelată de profesorul de yoga Gregorian Bivolaru în lucrarea Programul planetar de acţiune urgentă „NU APOCALIPSA!!!”. 

Citiți și:

Condiţia umană: pierdută în gândire

Puterea formidabilă a gândirii benefice

Puterea infinită a subconştientului

 

yogaesoteric
24 martie 2020

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More