Radu Georgescu: Raportat la istoria civilizației umane, se pare că ideea de Uniune Europeană a fost o utopie. România a trăit 15 ani din fondurile europene, iar acestea vor dispărea

Radu Georgescu vorbește într-o postare recentă de pe rețelele de comunicare virtuală de problemele economice cu care urmează să se confrunte Uniunea Europeană în următoarea perioadă. Economistul precizează că România va fi prinsă într-un context dificil, marcat de dependența de fondurile europene, deficitul extern și presiunile economice.

„Europa fierbe economic, politic și social.
În curând vei vedea situații pe care nu le-ai văzut niciodată.

În Franța, candidatul de extremă stângă, Jean-Luc Mélenchon, aflat pe locul 2 în sondaje, cere ca Franța să nu-și mai plătească datoriile către bănci.
Woow!
Foarte tare, nu?

Candidata de extremă dreaptă, Marine Le Pen, aflată pe locul 1 în sondaje, cere ca Franța să-și reducă cu 80% contribuția la fondurile UE.
Woow!
Foarte tare, nu?

Bonus:

În Germania, AfD, partidul aflat pe locul 1 în sondaje, cere ca Germania să părăsească UE și să se întoarcă la marcă.
Woow!
Foarte tare, nu?

Ca de obicei, România este în pom, iar pomul este în aer.
România a trăit 15 ani din fondurile europene, iar acestea vor dispărea.

Bonus:

Economia României se sprijină pe două mari minciuni: cursul leului și dobânzile în lei.
Avem cel mai mare deficit de cont curent raportat la PIB de pe planeta Pământ și cea mai mare inflație din Europa. Cu toate acestea, cursul și dobânzile în lei sunt ținute artificial de BNR. Dobânzile plătite în dolari și în euro au ajuns să fie egale cu cele în lei. Aceste anomalii economice vor exploda.

Nu mă interesează deloc politica. Cred însă că vor apărea partide care vor spune că România nu își va mai plăti datoriile către bănci. Nu exclud ca ele să câștige alegerile.

Concluzii

Raportat la istoria civilizației umane, se pare că ideea de Uniune Europeană a fost o utopie. Nu pot conviețui ca frații națiuni care s-au bătut zeci de secole.

Uniunea Europeană a fost ca în desenele cu Tom și Jerry. Cât timp sunt sătui, Tom și Jerry fac contracte de parteneriat. Dar când văd o friptură și le este foame, rup contractele de parteneriat și se iau la bătaie.

Să fie economie!“, a scris Radu Georgescu.

Citiți și:
UE se va nărui sub povara războiului: Ursula accelerează trimiterea a 45 de miliarde de euro mafiei de la Kiev
Putin afirmă pe bună dreptate: Liderii europeni folosesc retorica războiului pentru a distrage atenția de la problemele interne ale țărilor lor

 

yogaesoteric
20 octombrie 2026

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More