Radu Iliescu: „Să te vaccinezi ca urmare a presiunii este o idee de orăşean prost”

Să te vaccinezi ca urmare a presiunii este o idee de orăşean prost. E ca şi cum ai admite să „stai” la viol gândindu-te că după asta totul va fi bine, pentru că „scapi”.

Un animal sălbatic care omoară un om este vânat şi ucis de comunitate pentru că omul este şi se cuvine să rămână tabu, iar un urs, tigru sau jaguar care a trecut linia roşie devine un pericol pentru toţi, fără excepţie.

Dacă eşti agresat, nu scapi de problemă cedând în faţa agresiunii, ci consacri problema.

Niciun cioban fără şcoală nu admite să-i ia lupul oaia de la stână gândindu-se că după vizita bestiei va reveni la confortul dinainte. Oamenii întregi ştiu că se întâlnesc nu cu o fiară, ci cu un comportament, iar fiara nu este cazul să câştige nimic niciodată.

Şi mai e ceva deloc neglijabil: preţul siluirii este mai mare decât preţul rezistenţei.

Desigur, pentru a vorbi de siluire este nevoie să existe o voinţă care să fie mutilată, o concentrare a fiinţei care să antreneze omul fără rest.

Acolo unde relaxarea este mai mare decât voinţa, nici măcar nu putem vorbi de viol, pentru că relaxarea este o desfrânare a fiinţei care exclude orice traumă ulterioară. Este necesar un luptător, adică exact contrariul a ceea ce e molusca urbană.

A fi tranşant, a spune nu, e o asceză socială de care nu sunt capabili vânătorii de emoţii care cred că viaţa toată este o experienţă care trebuie trăită fără dileme şi regrete. Pentru caracterele virtuoase, pentru înfrânaţi, rezistenţa nu este rodul unei alegeri, ci singura posibilitate pentru a se mai putea privi în oglindă, pentru a nu amuţi cu totul, pentru a nu glisa în deşertul tăcerii propriei conştiinţe.

Autor: Radu Iliescu

Citiți și:
Ăi de se vaccinează e intelectuali și elite iar ăi de nu se vaccinează e needucați
Vaccinații vs. nevaccinații. O șaradă ieftină

 

yogaesoteric
10 martie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More