Răspunde flirtului flirtând
O vorbă înţeleaptă spune: „Performanţa necesită antrenament“. Vrei să ajungi un maestru în arta de a flirta? Exersează! Fii încrezător şi vei avea succes. Eşti tot ce-şi poate dori cineva, inclusiv iubirea vieţii tale. Dovedeşte-i că este unică. Copleşeşte-o cu atenţia ta. Pune-i zeci de întrebări, ascultă tot ce-ţi spune, se va convinge că orice cuvânt rostit este foarte important pentru tine. În plus, fii generos, fă-i complimente. Spune-i că are pielea cea mai catifelată pe care ai atins-o vreodată. Vei nimeri drept la ţintă. Spune-i că are coapse extraordinare, cum nu ai mai văzut în viaţa ta, că atunci când merge devine irezistibilă! Că azi arată atât de bine încât pur şi simplu… ameţeşti când o priveşti.
Răspunde flirtului flirtând. Priveşte în ochii celuilalt, contactul vizual este foarte important. În tot acest timp vorbeşte! Zâmbeşte! Flirtează! Efectul nu va întârzia!