Răul din societatea de azi a fost programat pas cu pas cu mult timp în urmă

 

În anul 1773, în casa baronului Mayer Amschel Rotschild situată pe o stradă evreiască din Frankfurt, s-au întâlnit 12 evrei bogaţi, mari cămătari ai vremii. Ei şi-au propus, nici mai mult, nici mai puţin decât gestionarea averilor lumii, în urma unui program cu bătaie lungă de mai bine de… 225 de ani! Mai mult decât atât, cei 12 îşi propuneau ca lumea să fie condusă de un guvern mondial cu capitala la Ierusalim şi toată povestea asta să fie realizată cu preţul a trei războaie mondiale.

Printr-o tradiţie ce ţine de istoria lojilor masonice, cei 12 şi urmaşii lor de astăzi care gestionează averile lumii şi-au spus iluminaţi.

Unul dintre materialele scrise de cei 12 se numeşte Protocoalele Înţelepţilor Sionului. Elaborat în 1773, acest document a fost secret până în anul 1901 când, descoperit din întâmplare de către profesorul rus S. Nilus a fost publicat şi ulterior tradus în engleză de către Victor Marsden. Un exemplar se află şi acum la British Museum din Londra.

Destul de amănunţit, materialul prezintă strategii pentru: controlul finanţelor lumii, controlul presei, controlul asupra credinţei, manipularea informaţiei, coruperea, discreditarea şi chiar suprimarea fizică a celor ce se împotrivesc, controlul politicii, elaborarea războaielor (aducătoare de venituri importante), controlul educaţiei, controlul lojilor masonice.

Un alt document redactat de cei 12 este Noul Testament Diabolic, cunoscut de asemenea publicului datorită unei pure întâmplări din 1785: curierul care transporta documentul a fost trăsnit şi materialele au ajuns în mâna poliţiei. Mult asemănător în ideologie, documentul poate fi o oglindă a lumii de astăzi:

„Primul secret privind felul în care se poate manipula societatea este supremaţia asupra opiniei publice. Prin aceasta se poate semăna între oameni atâta sciziune, îndoială şi păreri contradictorii încât ei nu se vor mai descurca în zăpăceala colectivă… Al doilea secret este de a pune în mişcare toate slăbiciunile şi defectele omeneşti, patimile, greşelile până ce oamenii nu se mai pot înţelege între ei… Prin invidie, ură, discordie şi război, prin foamete, lipsuri şi molime, toate popoarele vor fi atât de slăbite, încât nu vor şti cum să iasă din impas, decât dacă se supun voinţei noastre, a Iluminaţilor. Un stat care este epuizat de prefaceri sau conflicte interne va fi, în orice caz, o pradă uşoară pentru noi. Vom obişnui popoarele să ia aparenţele drept momeală adevărată, să se mulţumească cu superficialităţi, să alerge numai după plăceri, să se epuizeze căutând mereu ceva nou, pentru ca în sfârşit să asculte de noi, Iluminaţii. Iar noi vom răsplăti masele cu venituri adecvate pentru supunerea lor….

Prin şarlatanii şi vorbe goale, oamenii trebuie sustraşi pentru ca să nu se poată gândi cu mintea proprie. Oratorii politicii instruiţi de Iluminaţi trebuie să bată atâta monedă pe conceptele de «democraţie» şi «libertate», încât oamenii să fie dezgustaţi de discursuri politice de orice natură ar fi ele. Ideologia Iluminaţilor însă, trebuie să fie inoculată necontenit. Masele sunt oarbe, nesocotite şi lipsite de critică. Dominaţia mondială se obţine numai pe căi ocolite, prin subminarea selectivă a libertăţilor, prin legi, prin ordine a electoratului, prin presă, prin educaţie şi metode de învăţământ, dar mai ales sub stricta ţinere în secret activităţilor noastre.

Guvernele trebuie hărţuite până când, de dragul liniştii, să fie dispuse să cedeze puterea. Vom aţâţa în Europa contradicţii individuale și naționale, rasiale și religioase, astfel ca statele să nu mai găsească punţi de înţelegere între ele. Preşedinţii de stat vor fi aleşi de noi, din rândul celor ce ne dau ascultare. Fiecare dintre ei să aibă câte un punct negru, vulnerabil în trecut, pentru ca să putem exercita presiuni asupra lor, spre a putea da legilor sensul dorit de noi şi pentru a putea modifica constituţia. Vom corupe înalţii funcţionari ca să sporească datoriile externe ale statului spre a deveni sclavii datornici ai băncilor noastre. Vom provoca crize economice prin speculaţii la bursă, pentru a distruge puterea monedei…

Societatea spre care tindem trebuie să fie alcătuită, în afară de noi, dintr-o mână de milionari ce depind de noi, din poliţie şi soldaţi, iar în rest, din cetăţeni lipsiţi de avere. Prin introducerea dreptului de vot general şi individual, vom instaura supremaţia absolută a maselor. Prin propagarea dreptului de a dispune de sine însuşi a fiecărui individ, vom diminua importanţa familiei şi valoarea ei educativă. Printr-o educaţie bazată pe principii false, ideologii mincinoase, vom face ca tineretul să fie indus în eroare, uşor de condus şi depravat.

Întemeierea cât mai multor organizaţii cu nume diferite, ademenirea cât mai multora în loji publice au ca scop să le arunce la cât mai mulţi nisip în ochi.

Prin metodele expuse, naţiunile vor fi silite să cedeze Iluminaţilor dominaţia lumii. Noul guvern mondial va trebui să apară ca patronul şi binefăcătorul popoarelor. Dacă un popor se opune, trebuie mobilizaţi vecinii şi instigaţi la o acţiune armată.”


Citiți și:

Un magnat al petrolului, mason și membru al grupului Bilderberg, face dezvăluiri șocante. Iată ce ne așteaptă… în curând

Interviu cu Leo Zagami, fost francmason de grad 33 în cadrul lojii Propaganda DueInterviu cu Leo Zagami, fost francmason de grad 33 în cadrul lojii Propaganda Due

 

yogaesoteric
15 martie 2016

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More