Război total împotriva banilor cash în Australia: plățile de peste 10.000 de dolari în numerar vor fi ilegale
Echipe mobile de intervenție. Cetățenii încurajați să denunțe suspecții
Guvernul australian a anunțat că va fi în curând ilegal să folosești mai mult de 10.000 de dolari bani cash pentru a cumpăra ceva, obligând persoanele care doresc să cumpere produse mai scumpe să folosească cecuri pentru efectuarea plăților sau transferul electronic. Măsura va fi luată aparent în numele luptei împotriva crimei organizate și a spălării banilor.
Această manevră vine ca răspuns al Black Economic Standing Taskforce – grup guvernamental de lucru pentru combaterea economiei negre. În plus față de interdicția de cumpărare cu numerar, guvernul a alocat un pachet de 319 milioane de dolari Biroului Fiscal pentru a dezvolta noi strategii care vizează economia neagră.
Trezorierul Scott Morrison a afirmat că Black Economic Standing Taskforce va include un sistem riguros de identificare și „echipe mobile de intervenție”, într-un efort de a detecta persoanele care efectuează tranzacții cash suspecte, precum și o linie telefonică de urgență pentru „economia neagră” pentru cetățenii care doresc să denunțe pe oricine este suspectat că se angajează în tranzacții ilegale.
„Numerarul oferă un mecanism facil, anonim și în mare măsură netrasabil (n.t.: căruia nu i se poate identifica traseul, pe unde a circulat) pentru desfășurarea activităților economice negre”, se afirmă în comunicatul grupului guvernamental. „Plățile în numerar ușurează sub-raportarea veniturilor și evitarea obligațiilor fiscale. Acest fapt permite companiilor să tranzacționeze în numerar, pentru a subcota concurenții și pentru a obține un avantaj competitiv.”
Morrison a spus că grupul de lucru a identificat exemple de „plăți mari în numerar, nedocumentate, pentru case, mașini, iahturi, culturi agricole și mărfuri”, care contribuie la economia neagră în valoare de 50 de miliarde de dolari și „afectează afacerile oneste”.
Ministrul de Finanțe Kelly O’Dwyer a declarat că interdicția de a achiziționa folosind numerar peste valoarea de 10.000 de dolari ar începe la 1 iulie anul viitor.
„Această limită de plată în numerar va captura tranzacțiile de valoare ridicată și va ajuta la distrugerea oportunităților pentru infractori, de spălare a produselor infracțiunii în bunuri și servicii, sau întreprinderile nu vor mai putea să-și ascundă tranzacțiile pentru a-și reduce obligațiile fiscale”, a arătat ministrul.
Desigur, acest fenomen nu este unic, doar în Australia, deoarece există un „război mondial” în curs de desfășurare. În Statele Unite, Larry Summers, fost secretar al Trezoreriei SUA și președinte emerit al Universității Harvard, și-a dat silința în administrația Obama și a pledat pentru a elimina bancnotele de 50 $ și de 100 $. De asemenea, a fost discutată în cadrul UE eliminarea bancnotei de 500 de euro. India a luat deja astfel de măsuri.
În timp ce motivul declarat public pentru aceste politici este lupta împotriva criminalilor, a teroriștilor, a spălării de bani, a comercianților de droguri etc., făcându-le mai dificilă utilizarea de numerar, motivul real al „războiului monetar” este pentru a obține mai mult control și mai multă putere.
Un articol din The Atlantic explică faptul că, în timp ce unii cred că un sistem fără numerar ar fi „simplu și elegant”, există implicații amenințătoare cu privire la centralizarea ulterioară a puterii, implicații care este necesar să fie luate în considerare:
„Reglementările legale federale, statale și locale, precum și autoritățile fiscale, doresc să aducă cât mai mult din economie sub supravegherea lor directă… Uită de oamenii care preferă (să folosească) bani. Nu vă faceți griji că ne-ați forțat pe toți să facem toate cheltuielile printr-un sistem bancar corporativ corupt. Nu contează flexibilitatea de a avea un mijloc de schimb în lumea non-digitală, care funcționează atunci când rețeaua electrică este căzută, când telefonul inteligent este scăpat în apă, atunci când identitatea ta este furată de hackeri sau contul a fost blocat de Visa sau Bank of America, deoarece o achiziție în vacanță a fost considerată suspectă.”
Friedersdorf continuă să clarifice modul în care eliminarea numerarului ar putea eroda dramatic confidențialitatea financiară; indicând cazul SUA vs. Miller, de la Curtea Supremă:
„Nu există o «perspectivă privind confidențialitatea», legitimă, în conținutul original al cecurilor și al formularelor de depunere, deoarece cecurile nu sunt mijloace de comunicație confidențială, ci instrumente negociabile care trebuie utilizate în tranzacțiile comerciale, iar toate documentele obținute conțin numai informațiile transmise în mod voluntar băncii și expuse angajaților lor în cursul normal al afacerilor.”
Într-un raport al revistei Forbes, fondatorul Steve Forbes dezvoltă subiectul, pe aceeași linie de gândire:
„Motivul declarat pentru a începe acest război cu cash-ul sunt facturile mari și apoi se lucrează în detaliu, în jos – este o acaparare urâtă de putere de către Marele Guvern. Oamenii vor avea mai puțină confidențialitate: comerțul electronic face mai ușor pentru Big Brother să vadă ce facem, fiindu-i astfel mai simplu să excludă activitățile care nu îi plac, cum ar fi cumpărarea de sare, zahăr, sticle mari de sifon și Big Mac.”
Steve Forbes
Mișcarea împotriva cash-ului are în mod clar legătură cu controlul centralizat al economiei, deoarece birocrații internaționali consideră că pot controla economia globală mai bine decât piața liberă.
Forbes continuă să explice: „Manevrele pentru eliminarea numerarului se alimentează din fantezia comisarilor economici cum că astfel ei pot controla mai bine economia. Responsabilii politici din Washington, Tokyo și UE consideră că motivul pentru care economiile lor stagnează este pentru că oamenii nu au cheltuieli și nu investesc așa cum ar trebui. Cum să le facem pe aceste ființe ignorante, recalcitrante să facă ceea ce ar trebui să facă? Cea mai recentă poțiune de la stăpânii noștri este rata negativă a dobânzii. Dacă oamenii trebuie să plătească taxe pentru a-și păstra banii, așa cum fac și pentru a-și ține lucrurile în spații de depozitare, atunci ei s-ar putea să fie mai dispuși să-i cheltuiască. Pentru a inhiba acumularea de numerar – când Japonia a anunțat că a impus rate negative ale dobânzilor, vânzarea de seifuri a crescut – autoritățile vor dori să elimine facturile mari.”
Desigur, unul dintre motivele principale ale măsurii guvernului australian împotriva piețelor negre și a achizițiilor mari în numerar se referă la veniturile pierdute de către stat. De fapt, guvernul a raportat că pachetul legislativ împotriva piețelor negre ar putea să aducă statului venituri de mai multe miliarde de dolari.
Deci, în timp ce guvernele preferă să folosească temerile legate de terorism și droguri ca mijloc de a susține politicile care limitează utilizarea numerarului, motivul real al acestor legi este clar acela de a da guvernului mai multă putere. Abilitatea de a urmări fiecare tranzacție oferă un avantaj neprețuit unui aparat de spionaj global (Five Eyes), care urmărește să culeagă toate informațiile disponibile, fără a ține seama de dreptul fundamental al fiecăruia la intimitate.
Care este situația în România?
Legea nr. 70/2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operațiunile de încasări și plăţi în numerar stabilește că „operațiunile de încasări și plăţi efectuate de persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, liber profesioniști, persoane fizice care desfășoară activități în mod independent, asocieri și alte entități cu sau fără personalitate juridică de la/către oricare dintre aceste categorii de persoane se vor realiza numai prin instrumente de plată fără numerar”.
Excepție fac anumite plafoane.
Între aceste entități enumerate se pot face plăți în numerar de maximum 5.000 de lei.
Între firme și magazinele „cash & carry”, plafoanele zilnice sunt de 10.000 de lei.
Operaţiunile de plăţi în numerar efectuate de firme, PFA-uri și alte entități enumerate mai sus către persoane fizice, trebuie să se încadreze în plafonul zilnic de 10.000 de lei către o persoană.
Între persoane fizice, plățile zilnice pot fi de maximum 50.000 de lei.
În orice situație, dacă plățile depășesc aceste plafoane, sunt interzise plățile fragmentate în numerar (adică pentru o factură de 15.000 de lei să se plătească numerar câte 5.000 de lei, în zile diferite).
Citiți și:
EXCLUSIV: Motivele reale din spatele ratelor negative ale dobânzilor şi a interzicerii cash-ului
«Nu acceptăm cash!» – În Suedia nu poți bea nici apă, cu banii în buzunar. Doar 1% din tranzacțiile din 2016 s-au făcut cu bani lichizi
IADUL FĂRĂ CASH. Ceea ce s-a petrecut cu cardurile VISA se poate repeta oricând, cu orice fel de card bancar
yogaesoteric
14 noiembrie 2018
Also available in: Français