Războiul din Ucraina ‒ Generalul Carl von Clausewitz și „Principiile războiului”
Luna februarie 2024 a marcat începutul celui de-al treilea an de război din Ucraina. Sute, dacă nu mii de evaluări ale primilor doi ani de război vor fi publicate, ascultate sau vizionate. În vreme ce războiul intră acum în al treilea an, Rusia a anunțat recent victoria într-o bătălie regională majoră pentru orașul strategic Avdiivka din regiunea Donețk din estul Ucrainei. Avdiivka a fost pivotul apărării ucrainene în întreaga regiune care, după unele indicii, începe să se fractureze.
După victorii strategice similare ale Rusiei în orașele strategice Bakhmut în 2023 și Mariupol în 2022, Rusia nu avea suficiente forțe numerice pentru a valorifica acele victorii și a lansa noi ofensive pentru a-și extinde și mai mult zona de control. Cu toate acestea, după cucerirea orașului Avdiivka, se pare că acum situația se poate modifica. De data aceasta, Rusia face presiuni spre vest și cucerește mai multe sate și orașe aflate anterior sub controlul ucrainean. Mai mult, zvonuri despre o ofensivă rusă din ce în ce mai mare care va avea loc în curând sunt raportate de surse de încredere.
Unele dintre aceste surse raportează că peste 110.000 de forțe rusești noi și suplimentare au fost poziționate în zona nordică Harkov-Kupiansk, la granița directă cu Rusia. Un nou front și o nouă ofensivă rusească ar putea apărea în curând în acea regiune. Dacă este așa, aceasta ar face ca recenta victorie a Rusiei de la Avdiivka ‒ unde au fost angajate 40.000 de trupe rusești ‒ să pară o simplă repetiție generală. Alții au identificat că alte 60.000 de trupe rusești se adună, de asemenea, în regiunea Zaporojie, în sudul îndepărtat.
Pe scurt, imaginea de ansamblu care se conturează este că forțele rusești au crescut acum semnificativ în număr pe tot frontul din Ucraina. În timp ce invazia sa inițială din februarie-martie 2022 a implicat doar 190.000 de soldați, repartizați pe aproximativ 1.500 de mile de front, de la Kiev până în Crimeea, Ministerul rus al Apărării recunoaște că are acum peste 600.000 de soldați desfășurați de-a lungul unui front în estul Ucrainei de jumătate din această lungime. Această cifră este, de asemenea, mai mult sau mai puțin confirmată și de ucraineni. În schimb, în timp ce Ucraina avea o forță totală de peste 500.000 de oameni în 2022, și probabil semnificativ mai mult până în vara anului 2023, ea nu are acum, după diverse relatări, mai mult de 350.000 de soldați de luptă disponibili.
În 2023, Ucraina a lansat o ofensivă generală începând cu începutul lunii iunie. A cerut oprirea ofensivei până la începutul toamnei anului 2023, după ce a suferit pierderi masive de morți și răniți. Estimările variază de la 100 la 300.000 de soldați ucraineni uciși și răniți, în funcție de surse.
Cele mai multe surse independente estimează pierderile Ucrainei în jurul a 200.000 în timpul ofensivei din vara anului 2023 și incluzând tot anul 2023. Magnitudinea pierderilor a făcut ca Ucraina să anunțe recent că intenționează să recruteze încă 500.000 de soldați în 2024 pentru a-și reface rândurile. Inițial, această mobilizare din 2024 urma să includă femei și studenți. Cu toate acestea, un protest public a forțat guvernul ucrainean să se răzgândească și să schimbe componența acestui proiect planificat, ale cărui rezultate nu au fost încă finalizate. Între timp, abundă rapoartele și clipurile video pentru smartphone care arată „echipe de recrutare” compuse din poliția ucraineană și alte forțe paramilitare care răpesc de pe străzi bărbați ucraineni de vârstă militară, care sunt apoi trimiși la pregătire militară rapidă și apoi la unități militare de pe frontul din estul Ucrainei.
Spre deosebire de dificultățile Ucrainei de a-și reface forțele militare, în toamna anului 2023, Rusia a anunțat că antrenează deja 420.000 de noi soldați în 2023, disponibili pentru luptă din iarna 2024 și ulterior. Această mobilizare de efective a fost compusă, potrivit Ministerului rus al Apărării, în totalitate din voluntari, nu din recruți. Rusia a precizat că cetățenii ruși se ofereau voluntari pentru a se înrola în armata rusă într-un ritm de 1.500 pe zi. Este probabil ca unii dintre cei 420.000 să fi fost deja angajați în recenta bătălie strategică de la Avdiivka, ca parte a celor 40.000 de soldați ruși de acolo care au cucerit acel oraș la mijlocul lunii februarie 2024.
O parte dintre cei 420.000 de oameni recrutați și instruiți în 2023 se numără, de asemenea, cu siguranță, printre cei 110.000 de oameni pe care Rusia i-a adunat pe frontul nordic Harkov-Kupiansk, precum și printre cei 60.000 de oameni pe care Rusia i-a adunat în plus pe frontul sudic Zaporojie.
Toate aceste referiri anterioare la numărul relativ de forțe angajate la începutul conflictului, apoi pierdute pe parcursul a doi ani, iar acum mobilizate în al treilea an au un scop.
Principiile războiului
Războaiele sunt rareori câștigate atunci când ambele tabere sunt aproximativ egale în ceea ce privește numărul de trupe, arme și echipamente. Conform Principiilor războiului, un avantaj militar decisiv revine taberei care este capabilă să concentreze forțe superioare și să angajeze această forță relativ superioară în punctul cel mai slab al adversarului.
Concentrarea forțelor este probabil primul principiu al războiului, deși există în mod clar și altele – nu în ultimul rând, printre care se numără: elementul surpriză, mobilitatea, manevra, rezervele suficiente, partea care dispune de liniile interne de comunicații și aprovizionare, calitatea informațiilor, moralul, înșelăciunea etc. Cu toate acestea, toate aceste alte principii servesc în principal, în diferite moduri, la consolidarea principiului concentrării forței.
Principiul surprizei poate permite unei forțe de atac mai mici să prindă cu garda jos o forță mai mare, să creeze confuzie și dezordine, să disperseze forțele acesteia și să-i perturbe capacitatea de reacție. Mobilitatea se referă la deplasarea forțelor către un punct pentru a crea rapid o concentrare; mobilitatea și manevra permit concentrarea temporară a forțelor superioare de-a lungul diferitelor puncte slabe ale adversarului. A avea suficiente rezerve este un principiu cu atât mai important cu cât conflictul este mai lung; rezervele refac o concentrare atunci când sunt epuizate; inteligența descoperă punctele slabe ale unui adversar de-a lungul unei linii de conflict; înșelăciunea convinge un adversar să își desfășoare incorect forțele etc.
Ideea aici nu este o lecție de tactică sau strategie militară de bază. Este de a oferi o bază pentru a explica de ce războiul din Ucraina din ultimii doi ani a părut să oscileze înainte și înapoi în ceea ce privește rezultatul său.
Când conflictul a izbucnit inițial în februarie 2022, au existat câștiguri și progrese semnificative ale Rusiei în primăvara anului 2022; ulterior, câștiguri ucrainene mai târziu, la sfârșitul verii-toamna anului 2022; a urmat înfrângerea Ucrainei în ofensiva sa din vara anului 2023 de către apărarea superioară a Rusiei; acum, în 2024, din nou, Rusia avansează în mai multe locații pe frontul din Donbas și se pare că ar putea lansa în curând ofensive chiar mai ample în alte părți.
Principiile războiului sunt universale și se aplică în orice conflict, fie în timpul războaielor mondiale din secolul XX, fie în timpul războaielor imperiale ale SUA din secolul XXI, fie în timpul războaielor civile, războaie regionale și chiar insurecții de gherilă – în acest din urmă caz, o parte poate fi depășită numeric, dar este totuși capabilă să își concentreze forțele într-un singur punct pentru a obține temporar un avantaj relativ de forță și, astfel, să învingă un adversar mai mare.
Aceste și alte principii de bază ale războiului au fost observate și scrise de secole. Iulius Cezar a scris despre ele în Comentariile sale despre război și în reflecțiile sale despre războiul civil roman. La fel a făcut și generalul și teoreticianul militar al lui Napoleon, Bertrand de Jomini, în timpul războaielor napoleoniene. Britanicul Liddell Hart în timpul războaielor mondiale din secolul XX. Iar în războiul de gherilă, atât Mao, cât și generalul Giap din Vietnam.
Cu toate acestea, poate cel mai bine cunoscute publicului larg sunt Principiile războiului rezumate de generalul prusac Carl von Clausewitz. Clausewitz a scris despre aplicarea Principiilor războiului atât din punct de vedere tactic, cât și strategic. Aceasta din urmă include modul în care Principiile sunt influențate de puterea economică, de manevrele politice ale elitelor și de factorii psihologici.
Faimoasa frază „războiul este extinderea politicii prin alte mijloace” îi este în general atribuită. Deși alții au inversat această frază pentru a spune că nu, dimpotrivă, „politica este o extensie a războiului” (Henry Kissinger).
Așadar, cum au putut Principiile războiului să influențeze actualul război din Ucraina? Cum au aplicat (sau au aplicat greșit) principiile cele două părți – NATO/Ucraina, pe de o parte, și Rusia, pe de altă parte – până în prezent, astfel încât rezultatul este reprezentat de rezultatele oscilante dintre cele două părți? Pe care dintre părți a bântuit cel mai mult Fantoma lui Clausewitz?
Operațiunea militară specială inițială a Rusiei (OMS): Prima ofensivă din primăvara anului 2022
În ultimii doi ani, presa occidentală și administrația Biden au încercat să creeze mesajul că Operațiunea militară specială (OMS) a Rusiei, lansată în februarie 2022, a avut ca scop capturarea capitalei Ucrainei, Kiev. După cum spune mesajul, Rusia a fost apoi învinsă într-o bătălie mistică de la Kiev și s-a retras din Kiev în acea primăvară. Armata ucraineană i-a alungat apoi pe ruși până în estul regiunii Donbas, în „provinciile” separatiste (numite oblasturi) Lughansk și Donețk.
Cu toate acestea, dovezile apărute în ultimul an, și în special în ultimele luni, arată că aceasta nu a fost adevărat. Nu a existat nicio bătălie de la Kiev. Iar forțele rusești s-au retras din jurul Kievului și nu au fost înfrânte în cadrul unui presupus eveniment de luptă major.
Această realitate alternativă reală a fost dezvăluită de declarațiile publice ale participanților ambelor părți la negocierile secrete care au avut loc la Istanbul, Turcia, în martie-aprilie 2022, unde reprezentanții Ucrainei și ai Rusiei au ajuns, aparent, la un acord de pace provizoriu și la un compromis la acel moment. Elementele-cheie ale acelui acord provizoriu au fost că Ucraina nu va adera la NATO, iar „statele” estice Lughansk și Donețk vor rămâne în Ucraina, deși cu un anumit grad de autonomie.
În mijlocul negocierilor de la Istanbul, liderii Franței și Germaniei (Macron și Sholtz) au cerut Rusiei să dea dovadă de bună credință în negocieri prin retragerea trupelor sale din jurul Kievului. Aceasta a făcut acest demers. În timp ce retragerea era în curs de desfășurare, iar acordul de pace provizoriu de la Istanbul era luat în considerare de președintele Ucrainei, Zelenski, se confirmă acum că premierul britanic, Boris Johnson, a zburat peste noapte la Kiev și l-a convins pe Zelenski să respingă acordul provizoriu și să continue războiul. Johnson i-ar fi promis lui Zelenski toate armele, banii și sprijinul NATO necesare pentru a învinge militar Rusia.
Strategia militară a lui Johnson și a NATO s-a bazat pe evaluarea inexactă a serviciilor de informații ale NATO de la acea vreme, potrivit căreia armata rusă era slabă și dezorganizată, că economia sa nu putea supraviețui sancțiunilor impuse de SUA și NATO, că poziția politică a lui Putin era fragilă și că era probabilă o schimbare de regim, pe măsură ce pierderile Rusiei creșteau și economia sa se prăbușea. Acele informații și acea strategie NATO s-au dovedit complet eronate, după cum a demonstrat de atunci istoricul. Dar este posibil ca propria evaluare a serviciilor de informații ale Rusiei, atunci când a lansat OMS-ul inițial în februarie 2022, să nu fi fost mai exactă decât cea a NATO. În ceea ce privește Principiile de război, principiul informațiilor a fost aplicat greșit de ambele părți.
Acum se știe că obiectivul inițial al OMS al Rusiei a fost politic, nu militar. După cum a arătat acordul provizoriu de la Istanbul din martie-aprilie, la scurt timp după invazie, obiectivul era o demonstrație de forță militară a Rusiei pentru a convinge Ucraina să vină la masa negocierilor de la Istanbul. Din acest punct de vedere, OMS al Rusiei a avut succes. A adus Ucraina la masa negocierilor de la Istanbul.
Cu toate acestea, serviciile de informații rusești au subestimat din punct de vedere politic influența NATO în guvernul Zelenski și capacitatea NATO (Johnson) de a-l convinge pe Zelenski să continue războiul. Obiectivul politic al Rusiei a fost astfel depășit de influența politică a NATO de a-l convinge pe Zelenski să continue conflictul militar.
Astfel, politica a condus la OMS inițială a Rusiei, în timp ce contramăsurile politice ale NATO, luate de Boris Johnson, au dus la continuarea conflictului militar. Celebrul dicton al lui Clausewitz „războiul este o extensie a politicii” a fost confirmat de decizia lui Zelenski de a continua lupta. Dar la fel se pare că a fost și dictonul invers al lui Kissinger: „politica este o extensie a războiului” a fost confirmat de faptul că Rusia a reușit să aducă Ucraina la masa negocierilor.
În niciun caz nu era posibil ca OMS-ul inițial al Rusiei să fi intenționat să cucerească Kievul prin acțiune militară – cu atât mai puțin să cucerească întreaga Ucraină, așa cum a susținut presa occidentală. Forța OMS era compusă din doar aproximativ 190.000 de soldați ruși. Asta înseamnă aproximativ patru divizii, răspândite de-a lungul unui front de 1.500 de mile de la Kiev până în Crimeea. Aceasta nu era nici măcar o concentrare de forțe suficientă pentru a cuceri măcar Kievul, darămite întreaga Ucraina. Prin urmare, faza inițială a OMS a fost, în cele din urmă și în mod fundamental, o strategie politică, nu militară. Obiectivele sale au fost în cele din urmă politice, nu militare. Dacă prima fază a OMS a eșuat în atingerea obiectivului său politic, aceasta s-a datorat unei aplicări deficitare a principiului informațiilor.
Consilierii de informații ai lui Putin l-ar fi asigurat pe acesta că Ucraina va veni la masă și va face un compromis dacă se va face o demonstrație militară de forță. Această evaluare a serviciilor de informații a subestimat însă capacitatea SUA/NATO de a asigura continuarea războiului. Deloc surprinzător, după ce Ucraina a respins compromisul de la Istanbul și a optat pentru mai mult război, Putin a raportat că a concediat o sută de agenți de informații ai Rusiei.
Putin însuși a fost de asemenea înșelat în timpul negocierilor de la Istanbul de cererea lui Macron din Franța și Sholtz din Germania de a da dovadă de bună credință prin retragerea forțelor rusești din jurul Kievului. Putin a recunoscut că s-a lăsat păcălit de această utilizare a Principiului Înșelăciunii de către NATO în interviurile sale publice de mai târziu, în 2024.
NATO a eșuat și în activitatea sa de informații. NATO a subestimat în mod grosolan puterea și durabilitatea politică, economică și militară a Rusiei. Dar eșecul NATO în materie de informații a avut consecințe pe termen lung, în timp ce cel al Rusiei a fost mai degrabă tactic pe termen scurt.
Nu a fost prima dată când Putin a căzut în plasa înșelăciunii NATO. Recent, el a recunoscut, de asemenea, că a avut încredere în asigurările Franței și Germaniei în 2015, când, în persoana cancelarului german de atunci, Merkel, și a președintelui Franței, Hollande, l-au asigurat că Germania și Franța vor aplica acordul de la Minsk din 2015. Acel acord prevedea încetarea ostilităților între Ucraina și provinciile separatiste din Donbas, Lugansk și Donețk. Dar guvernul ucrainean de la Kiev nu a încetat atacurile asupra Donbasului în următorii opt ani, bombardând continuu Donbasul din 2015 până în 2022, ucigând în acest proces 14.000 de cetățeni ucraineni din Donbas.
Desigur, cea mai mare înșelăciune au fost asigurările date de SUA și UE în 1991, când URSS s-a prăbușit, că NATO nu se va „muta spre est”. Începând cu 1999, a făcut-o. Așadar, în efortul său de a ajunge la un aranjament strategic de securitate cu NATO, Rusia a fost înșelată în mod repetat.
Având în vedere evenimentele din 1991, din 2015 de la Minsk și acum din martie 2022 de la Istanbul, este puțin probabil ca Putin să mai aibă vreodată încredere în asigurările verbale ale Germaniei și Franței – sau ale Marii Britanii sau SUA – vreodată…….. „păcălește-mă o dată, să-ți fie rușine; păcălește-mă de două ori, să-mi fie rușine”.
Prin urmare, este foarte puțin probabil ca Putin și Rusia să se lase păcăliți de orice acord provizoriu în războiul din Ucraina. În 2024, orice rezolvare a conflictului va fi determinată de forța militară. Afirmația inversă a lui Kissinger „politica este extensia acțiunii militare” (și nu acțiunea militară extensia politicii) pare mai probabil să fie aplicată în 2024 și după aceea.
Prima ofensivă a Ucrainei: Vara-toamna anului 2022
Dacă concentrarea forței, serviciile de informații și înșelăciunea au fost principiile-cheie ale războiului în joc în faza inițială a războiului din Ucraina în primăvara anului 2022, la sfârșitul verii anului 2022 concentrarea forței și elementul surpriză au fost forțele dominante.
În vara anului 2022, Ucraina a dat rapid curs retragerii Rusiei din Kiev și din nordul Ucrainei și a lansat o ofensivă proprie. A folosit cele patru luni din februarie 2022 pentru a-și consolida forța de muncă și pentru a se înarma cu arme occidentale (sau cu arme sovietice mai vechi pe care i le dădea Europa de Est). Până în vară, avea 500.000 de soldați disponibili, față de cei 190.000 de soldați ai Rusiei, încă limitați, dintre care majoritatea nu se mai aflau în nord, ci erau angajați în cucerirea orașului strategic Mariupol din sud. Aceasta a lăsat regiunea nordică Harkov slab apărată pe zone extinse. Cu ajutorul ofițerilor NATO în materie de planificare și strategie, inclusiv al generalilor americani de la Kiev, în vara anului 2022 Ucraina a copleșit forțele rusești din provincia Harkov din nord și le-a alungat înapoi la Lughansk. A fost o înfrângere tactică clară pentru Rusia.
Rusia și-a consolidat forțele în Lughansk prin mobilizarea unei forțe de urgență de 300.000 de persoane din rezerviștii săi din Rusia. Această regrupare a inclus, de asemenea, retragerea unor forțe dincolo de râul Dnipr, în provincia sudică Kherson. Și aceasta a fost o retragere, nu o înfrângere, în ciuda declarațiilor din mass-media occidentală și guvernamentală ucraineană.
Astfel, la începutul anului 2023, avantajul inițial al Ucrainei în ceea ce privește forțele numerice angajate în prima sa ofensivă din Harkov a fost neutralizat de chemarea de către Rusia a 300.000 de rezerviști. La finalul anului 2022, ambele părți erau aproximativ egale din punct de vedere numeric, cu aproximativ 400.000 de soldați.
A doua ofensivă înfrântă a Ucrainei: Vara anului 2023
O nouă fază militară a conflictului urma să înceapă în 2023. Rusia a trecut în defensivă, în timp ce Ucraina a planificat o a doua ofensivă mai amplă pentru o perioadă de timp în primăvara sau la începutul verii 2023. Și aici Ucraina a făcut o greșeală strategică majoră care, retrospectiv, ar putea indica un punct de cotitură în război pe termen lung: Ucraina a așteptat nouă luni pentru a lansa o a doua ofensivă în iunie 2023. În timp ce a întârziat, Rusia a construit apărări masive în profunzime de-a lungul frontului acum mai scurt de 800 de mile. Aceste apărări au fost deosebit de adânci în Zaporojie, unde Rusia se aștepta ca următoarea ofensivă a Ucrainei să se concentreze. Nu a fost greu de presupus că în acea locație era locul în care Ucraina își va concentra forțele. Zelenski și guvernul său au spus în mod repetat în mod public că acolo va veni ofensiva. Cam atât despre Principiul Surprizei, pe care Ucraina l-a folosit în avantajul său în ofensiva sa anterioară din vara anului 2022 în nord.
Clausewitz și fiecare general de dinainte și de după știe că forțele defensive au un avantaj numeric față de cele ofensive atunci când vine vorba de Concentrarea Forței. În mod obișnuit și în medie, o forță ofensivă este necesar să fie de cel puțin trei ori mai mare decât una defensivă pentru a învinge. În cazul atacării unei zone urbane importante, raportul este necesar să fie poate chiar de cinci la unu. (Un alt motiv pentru care Rusia din februarie-martie nu ar fi putut planifica să cucerească Kievul cu doar aproximativ 40.000 de oameni în acea zonă).
Apărarea masivă a Rusiei, numită linia Surovikin, avea cel puțin trei linii de adâncime. Câmpuri extinse de mine, amplasamente de tunuri antitanc și tot felul de artilerie erau poziționate pe punctele înalte, împreună cu drone, mii de tancuri și aproximativ 400.000 de soldați ruși, majoritatea concentrați în linia Zaporojie. La rândul său, Ucraina nu a reușit să concentreze suficiente forțe în acea regiune ca parte a ofensivei sale, menținând mari forțe desfășurate în alte părți. Consilierii militari americani de la acea vreme ar fi criticat eșecul Ucrainei de a concentra suficiente forțe în principalul său punct de ofensivă din Zaporojie. Rezultatul ofensivei ucrainene din 2023 a fost previzibil. Principiul concentrării relative a forței a determinat ofensiva eșuată a Ucrainei. Războiul defensiv – la care Rusia s-a priceput întotdeauna – a prevalat – așa cum au descoperit naziștii în cel de-al Doilea Război Mondial în bătăliile pentru Moscova în 1941, Stalingrad în 1942 și apoi Kursk în vara anului 1943.
Ofensiva din vara anului 2023 a Ucrainei s-a dovedit a fi un dezastru militar și o imensă înfrângere tactică. Rapoartele privind pierderile ucrainene au variat de la 90.000 de morți sau răniți numai în ofensiva din vară și de la 250 până la 300.000 de-a lungul primilor doi ani de război. Sursa occidentală Mediazone estimează că pierderile totale ale Rusiei în morți și răniți pentru primii doi ani de război se ridică la 37.000.
Câștigurile celei de-a 2-a ofensive a Ucrainei pentru această cheltuială de forță de luptă au fost măsurate în doar câteva sute de metri într-o mână de locații. De asemenea, multe alte zeci de mii de soldați ai săi au fost pierduți încercând să apere orașul strategic Bakhmut din centrul Donețkului în primăvara anului 2023. Aceste pierderi au fost resimțite puternic atunci când, câteva luni mai târziu, a fost lansată cea de-a 2-a ofensivă principală. Ofensiva de vară a Ucrainei a avut nevoie de o forță de poate un milion de oameni pentru a se impune în fața celor 400.000 de soldați ai Rusiei. Abia dacă avea un raport de 1,5 la 1, aproximativ. Principiul primar al războiului al lui Clausewitz a fost astfel încălcat în mod fundamental, cu rezultate previzibile.
A doua ofensivă a Ucrainei a fost decimată de prima defensivă a Rusiei. De fapt, „decimată” – un cuvânt preluat din vechiul cuvânt roman pentru 1/10 din pierderi – a fost o subestimare. Este posibil ca Ucraina să fi pierdut o treime și cu siguranță o pătrime. Clausewitz e posibil să se fi uitat în jos, pe pământ, și doar a dat din cap.
În timp ce a doua ofensivă ucraineană își rupea dinții pe stânca liniei Surovikin, Rusia se pregătea deja pentru 2024. Odată ce ofensiva Ucrainei din 2023 a fost oprită până în toamna anului 2023, Rusia a anunțat că a antrenat 420.000 de noi trupe pentru a fi disponibile pentru a se alătura frontului în 2024.
În schimb, pe la sfârșitul anului 2023, Zelenski a anunțat că Ucraina era necesar să recruteze și să mobilizeze încă 500.000 de soldați în 2024 pentru a reface forțele pierdute în 2023. La început, acest plan de recrutare includea studenți și femei, dar protestele publice ucrainene l-au forțat să renunțe la acest plan. Până în prezent, planul nu a fost încă definit în forma finală; și nici nu a început recrutarea. Se pare că noul plan va folosi diverse mijloace pentru a-i forța să se întoarcă pe cei aproximativ 6 milioane de bărbați ucraineni care au emigrat în Europa când a început războiul. Între timp, echipe de polițiști și paramilitari ucraineni au răpit cu forța bărbați ucraineni de vârstă militară de pe străzi și i-au trimis la armată.
Așadar, în februarie 2024, la intrarea în cel de-al treilea an de război, Rusia are 600.000 de oameni înarmați pe front la începutul anului 2024, după cum a confirmat Ministerul rus al Apărării, și este posibil ca și alți 420.000 de oameni înrolați și antrenați în 2023 să intre în linie. Luând în considerare o anumită rotație, desfășurarea totală a Rusiei în Ucraina se estimează că va ajunge la aproximativ 800.000 de soldați în acest an. Între timp, forțele Ucrainei sunt estimate la 350.000 de soldați, care includ 100.000 de rezerve ale celor mai bune unități ale sale.
A doua ofensivă a Rusiei: Primăvara anului 2024?
Forțele rusești se adună pe mai multe fronturi. Există 60.000 de persoane care se află, se pare, în sudul provinciei Zaporojie și care ar putea plănui să cucerească restul provinciei încă ocupate de Ucraina. Și alte aproximativ 110.000 de persoane adunate în nord unde se pare că se pregătesc să recucerească și provincia Harkov. Una sau ambele ofensive regionale ar fi de așteptat să înceapă în această primăvară. Între timp, forțele ucrainene sunt în mod constant împinse înapoi de la recenta lor înfrângere din Avdiivka – al treilea oraș strategic major cucerit de Rusia (primul Mariupol și al doilea Bakhmut) – în timp ce 40.000 de forțe rusești împing un al treilea front la vest de Avdiivka. De data aceasta, avantajul concentrării forțelor aparține în mod decisiv rușilor.
Liniile interne de aprovizionare și comunicare sunt, de asemenea, principii cheie ale războiului. Aici, pe măsură ce începe cea de-a doua ofensivă anticipată a Rusiei, Rusia are un alt avantaj strategic. Ea deține practic toate liniile interne de aprovizionare. În schimb, Ucraina este nevoită să depindă de liniile care ajung până în Europa și peste Atlantic. Iar liniile Ucrainei par să se deterioreze din două motive.
În primul rând, Europa a rămas fără vechile arme ale URSS care i-au fost date Ucrainei. Acum, aceasta se alimentează din stocul său de arme mai moderne furnizate de SUA, cum ar fi rachete de croazieră și F-16. Și mai problematic, atât SUA, cât și Europa par a fi incapabile să furnizeze Ucrainei muniția militară necesară, în special proiectile de artilerie de 155 mm. În cel mai bun caz, UE produce doar 4-5.000 pe lună. (În timpul ofensivei din vară, Ucraina folosea 6.000 pe zi!) Producția SUA de proiectile de 155 mm abia dacă mai este suficientă. A început războiul producând 14.000 pe lună. Acum a ajuns la 28.000 pe lună. Tot nu este suficient. După încă un an, SUA susține că va produce 50.000 pe lună. Dar Zelenski spune că acum are nevoie de 1 milion de obuze pe an.
SUA au fost nevoite să procure muniție pentru Ucraina din Coreea de Sud și, se pare, acum și din Japonia. Rusia, pe de altă parte, produce 1 milion de obuze pe an. Asta înseamnă aproape 100.000 pe lună, plus obuzele suplimentare pe care le primește din Coreea de Nord. Această problemă legată de muniție se repetă, în diferite grade, în alte tipuri de producție de muniție.
În același timp, se pare că în cadrul armatei americane crește opoziția de a furniza Ucrainei arme americane mai moderne, epuizând astfel stocurile americane. De exemplu, doar un număr mic de tancuri Abrams au fost furnizate Ucrainei până în prezent. Avioanele F-16 vor fi luate din stocul Europei, dar din versiuni mai vechi ale aeronavelor. SUA a furnizat până acum doar 7 unități de apărare antirachetă Patriot, dar 5 au fost deja distruse. Sistemele Patriot costă miliarde de dolari și durează mult timp pentru a fi produse. Nu este probabil ca armata americană să vrea să sacrifice și altele în 2024.
Apoi, mai este și problema finanțării SUA pentru Ucraina, care continuă să fie dezbătută în Congres, fără să se întrevadă prea multă lumină la capătul tunelului. Cu alte cuvinte, Ucraina este total dependentă de alte surse decât producția proprie, iar aceste linii de aprovizionare sunt sensibile la schimbările politice din vest. Chiar și avantajul timpuriu al Ucrainei în ceea ce privește informațiile de pe câmpul de luptă prin intermediul supravegherii se estompează. Inițial, aceasta a avut o utilizare totală a sistemului de sateliți Starlink al lui Elon Musk, dar se pare că Rusia a găsit o modalitate de a exploata acest aspect și pe câmpul de luptă.
Pe scurt, dezavantajul Ucrainei în ceea ce privește armele critice este în creștere. La fel este și dezavantajul său în ceea ce privește superioritatea aeriană pe front. Principalele sale succese au fost scufundarea mai multor nave rusești cu drone și rachete cu rază lungă de acțiune furnizate de Occident. Dar acest fapt nu a avut niciun impact apreciabil asupra progresului războiului terestru. Și nici vreuna dintre numeroasele arme NATO „care schimbă jocul” prezentate de presa occidentală pe parcursul războiului.
Schimbarea strategiilor în războiul din Ucraina
Este posibil ca Ucraina să fi pierdut războiul încă din timpul ofensivei sale eșuate din vara-toamna anului 2023. De atunci, nu a reușit să își recupereze pierderile în oameni sau materiale, în timp ce avantajele Rusiei în ambele domenii cresc constant. Ucraina este total dependentă de finanțarea SUA/NATO, atât pentru arme, cât și pentru a-și menține economia pe linia de plutire. Jumătate din bugetul Ucrainei a fost asigurat de Occident. Iar această finanțare este din ce în ce mai greu de asigurat, așa cum au arătat recent evenimentele din Congres, odată cu eșecul administrației Biden de a-l convinge să aprobe ajutorul suplimentar de 61 de miliarde de dolari solicitat de el pentru Ucraina. La rândul său, Europa a adoptat o legislație pentru a oferi Ucrainei încă 54 de miliarde de dolari, dar aceasta este sub formă de împrumuturi distribuite pe mai mulți ani.
Dar nicio finanțare din partea Occidentului nu poate înlocui faptul că Ucraina rămâne pur și simplu fără bărbați (și femei) înarmați, pe măsură ce războiul îi epuizează sursele disponibile de forță de muncă militară. Este foarte îndoielnic dacă Ucraina poate restabili o concentrare de forțe care să o neutralizeze pe cea a Rusiei.
La începutul conflictului, strategia SUA și a NATO a fost să înarmeze Ucraina până în dinți cu armament pentru a lupta în război, să impună sancțiuni Rusiei despre care credeau că îi vor submina economia și capacitatea de a produce armament militar, să îi reducă capacitatea de a vinde petrol la nivel global cu care să își finanțeze armata și chiar economia civilă și să parieze că pierderile din război și crizele economice vor duce la instabilitate politică în Rusia și la răsturnarea lui Putin. Dar nimic din cele de mai sus nu s-a petrecut și nici nu se va petrece. Dacă nu cumva, războiul a întărit poziția lui Putin, care în sondaje beneficiază de o susținere favorabilă din partea publicului de 80%.
În schimb, guvernul lui Zelenski este scindat de nemulțumiri și zvonuri de lovituri de stat. El a înlocuit majoritatea generalilor militari de rang înalt și mulți oficiali guvernamentali. Capacitatea sa de a continua legea marțială expiră peste câteva luni, după care este posibil să aibă loc alegeri și, dacă acestea vor avea loc, cei mai mulți analiști independenți prevăd că va pierde realegerile cu o marjă largă.
În acest scenariu din ce în ce mai sumbru pentru NATO și pentru administrația Biden, strategia SUA și a NATO se modifică și ea acum. Noua strategie a SUA nu este finalizată în mod oficial, dar pare să se îndrepte spre următoarele elemente: Ucraina, din punct de vedere militar, este nevoită să treacă la o strategie defensivă, cu o nouă linie undeva la est de râul Nipru, în zona Donbas-Zaporojie și Harkov, în nord. Este nevoită să-și reconstruiască forțele militare în 2024. SUA/NATO îi vor furniza noul armament avansat necesar (F-16, rachete cu rază lungă de acțiune ATACMS, drone cu rază lungă de acțiune etc.) pentru a-i ține pe ruși departe de câștiguri mai însemnate. După alegerile americane din noiembrie 2024, Ucraina poate lansa o nouă ofensivă, a 3-a, în 2025, după ce și-a refăcut forțele. Între timp, Ucraina (și NATO) ar avea nevoie să „câștige timp” în spatele scenei, așa cum a făcut-o în 2015.
Cu toate acestea, nu toți cei de la Washington DC acceptă această viitoare modificare în strategia SUA. Unii neoconservatori vor din nou să „dubleze”, fie să trimită trupe NATO în vestul Ucrainei pentru a elibera mai multe forțe ucrainene pe front; să permită Ucrainei să folosească arme cu rază lungă de acțiune furnizate de SUA (F-16, rachete ATACMS, drone) pentru a ataca în adâncimea Rusiei; să confiște și să distribuie activele de 300 de miliarde de dolari ale Rusiei din băncile occidentale înghețate la începutul războiului și să le folosească pentru a finanța Ucraina; și chiar să ia în considerare folosirea armelor nucleare tactice în cazul în care Rusia ar trece vreodată râul Nipru sau ar încerca să cucerească Kievul.
În ceea ce o privește, și OMS al Rusiei s-a modificat. În timp ce Rusia este deschisă la discuții cu Occidentul (se pare că unele contacte timpurii se desfășoară în secret), acțiunea militară va determina rezultatul războiului. Gata cu „asigurările” verbale occidentale. Cel puțin, Ucraina este necesar să respingă în mod clar aderarea la NATO. Este necesar să elimine influențele fasciste din armata și guvernul său – adică să se de-nazifice. Este necesar să fie de acum înainte neutră și să nu mai reprezinte o amenințare strategică pentru Rusia. NATO este necesar să convină asupra unui acord de securitate pe termen mai lung cu Rusia. Dar s-ar putea să fie mai mult.
Semnalele lui Putin și ale altor oficiali ruși de rang înalt din ultimele luni sugerează, de asemenea, că, în cazul în care Ucraina continuă războiul, sau dacă vestul escaladează și mai mult conflictul, atunci Rusia consideră că toate provinciile vorbitoare de limbă rusă este necesar să devină parte a Rusiei, la fel cum au devenit deja cele patru provincii estice. Asta înseamnă zona Harkovului, toate provinciile de la est de râul Nipru și provinciile sudice Mykolaiv și Odessa, de asemenea, poate chiar și Kievul. Probabil că nici Rusia nu va vorbi cu Zelenski, ci numai cu NATO. Cu alte cuvinte, continuarea acțiunilor militare va determina rezultatul final al războiului.
După cum indică pozițiile respective, toate părțile sunt încă destul de îndepărtate. Negocierile sau un acord nu se află pe nicio masă și nici nu este pe cale să fie. Asta înseamnă că toate părțile pariază în continuare pe o soluție militară.
Dar așa cum au arătat deja Principiile războiului ale lui Clausewitz, avantajul final îl are tabăra care are cea mai mare concentrare de forțe, atât din punct de vedere tactic, cât și strategic. În plus, ecuația războiului este influențată, de asemenea, de tabăra care își epuizează prima rezervele; care are liniile interne mai puternice; care poate înșela mai bine cealaltă parte cu privire la modul și locul în care va ataca în continuare; care forțe au o pregătire și un moral mai bune; care economie poate produce mai mult decât cealaltă; care are arme mai multe și mai bune. Și, nu în ultimul rând, care lideri sunt mai capabili și pot rămâne în funcție pentru a asigura continuitatea unei conduceri eficiente. În 2024, se pare că Rusia fie are, fie câștigă, un avantaj în toate aspectele de mai sus.
Autor׃ dr. Jack Rasmus
Citiți și:
Jean Maurer: „Am să fac un pronostic cu privire la războiul din Ucraina”
Escaladarea s-a produs: „Soldați din țările NATO sunt deja în Ucraina” – Avem nevoie de un referendum comasat!
yogaesoteric
30 martie 2024