«Războiul neîncetat și obsesiv contra terorismului» a costat SUA până acum 4.000 de miliarde dolari. Pe ce s-au dus acești bani (II)

Faptul că războiul împotriva terorii este scump nu surprinde pe nimeni. Din 2001, Guvernul SUA alocă sume de neimaginat pentru a menține teritoriul american în siguranță față de extremiștii violenți. Sunt cu adevărat necesare aceste investiții mamut? A rezultat vreun plus de securitate din aceste măsuri? O privire atentă îndreptată spre modul în care s-au cheltuit acești bani arată că de fapt scopul declarat este doar de fațadă, oferind statului o justificare pentru a-și întări pe ascuns puterea, prin instituțiile de forță.

Citiți prima parte a articolului

Peste 200 de miliarde de dolari au fost „înghițiți” de Departamentul Securității Interne (continuare)

În urma reacției brutale a poliției locale în cazul protestelor ce au urmat după ce forțele de ordine l-au ucis pe Michael Brown în Ferguson, Missouri, în august 2014, președintele Obama și-a arătat deodată îngrijorarea întrebându-se dacă nu cumva forțele de poliție din SUA au devenit un pic prea militarizate. Dar multe dintre cele mai cumplite abuzuri comise de polițiști au devenit posibile din cauza DHS, un departament subordonat chiar administrației de la Casa Albă.

Fondurile oferite de DHS permit departamentelor locale de poliție să cumpere echipamente de luptă precum drone sau vehicule militare blindate pentru transportul personalului. Unul dintre cele mai populare modele este BearCat – acronim de la Ballistic Engineered Armored Response Counter Attack Truck (vehicul de răspuns la contra-atacuri, blindat prin inginerie balistică). Poliția din Keene, New Hampshire, a afirmat că folosirea de fonduri federale pentru a achiziționa un astfel de vehicul-bestie se justifică din cauza încăierărilor care au loc la un festival local al dovlecilor. Un departament de poliție din Washington folosea vehiculul BearCat pentru a opri în trafic șoferii în stare de ebrietate, în timp ce autoritățile din Clovis, California, îl foloseau pe al lor pentru a supraveghea un festival local al ouălor de Paște. Într-un raport al Senatului s-a notat: „Departamentele de poliție se laudă cu efectul de «șoc și spaimă» pe care îl generează vehiculele, afirmând că acesta este suficient pentru a opri planurile criminalilor în devenire”.

Unele fonduri oferite de DHS nu au sponsorizat nimic mai mult decât hărțuirea cetățenilor. Serviciul de transport cu metroul din Washington, D.C. a fost, la începutul anului 2016, scena unor atacuri violente (pe lângă faptul că, ocazional, însuși acest serviciu de transport ucide pasageri). Soluția autorităților federale? Fonduri de 10 milioane de dolari pe an pentru a plăti o poliție a metroului care să-i acosteze pe călători și să le cotrobăie prin genți, serviete sau rucsacuri. Oficialii insistă că aceste percheziții nu sunt mare lucru, pentru că nu durează prea mult – desigur, cu excepția cazului în care polițiștii găsesc vreun motiv pentru a-l aresta sau a-l reține pentru interogatoriu pe respectivul călător. Echipele de percheziție nu sunt trimise ca răspuns la posibile amenințări, ci sunt dispuse în anumite zone numai pentru a face evidentă prezența poliției. Dar știrile că autoritățile conduc percheziții fără mandat asupra călătorilor se împrăștie cu rapiditate pe media socială. Dacă cineva dorește să evite bătăile de cap, cum ar fi spre exemplu vreun posibil terorist, tot ce are de făcut este să ia metroul de la o altă stație din apropiere.

1 miliard de dolari au fost alocați Centrelor de Fuziune ale DHS

Când vine vorba de excese lipsite de inteligență în războiul împotriva terorii, este greu de concurat cu cele peste 70 de „centre de fuziune” pe care DHS a început să le instaureze la scurt timp după atacurile de la 11 septembrie pentru a facilita cooperarea dintre autoritățile locale, statale și federale în scopul depistării amenințărilor.

Un element cheie din strategia centrelor de fuziune este să populeze bazele de date comune cu Rapoarte de Activitate Suspectă. Dar ce anume se încadrează în categoria activităților suspecte? Departamentul de Poliție din Los Angeles îi încurajează pe cetățeni să îi inspecteze pe „indivizii care rămân o perioadă lungă de timp în stațiile de tren sau de autobuz, în timp ce aceste mijloace de transport vin și pleacă”, pe „indivizii care poartă lungi discuții la telefoanele publice sau la cele mobile”, pe „persoanele care, ieșite să alerge, se opresc sau fac exerciții de întindere pentru perioade de timp exagerat de lungi”. Oficiul de Securitate Internă din Kentucky le recomandă cetățenilor să raporteze „oamenii care evită contactul vizual”, „persoanele care se află în locuri în care nu au ce căuta”, sau casele ori apartamentele în care numeroși vizitatori „vin și pleacă la ore neobișnuite”, s-a arătat în seria de documentare Frontline de la PBS.

Potrivit Uniunii Americanilor pentru Libertăți Civile (American Civil Liberties Union – ACLU), centrul de fuziune din Colorado „a produs un anunț de serviciu public care să ațâțe spaima în oameni, cerând publicului să raporteze comportamente inofensive precum: realizarea de fotografii sau desene, luarea de notițe sau activitățile stradale de strângere de fonduri în scopuri umanitare ca fiind «semnale de avertizare» ale terorismului”. Multe alte centre de fuziune i-au etichetat drept „persoane periculoase” pe activiștii pentru drepturile de cumpărare a armelor, pe cei care manifestă împotriva măsurilor anti-imigrare și pe indivizii sau grupurile care „resping autoritățile federale în favoarea autorităților statale sau locale” – crez împărtășit de altfel de mulți dintre Părinții Fondatori ai națiunii americane. Într-un raport al DHS din 2012 se afirmă că „respectarea libertăților indivizilor” este una dintre trăsăturile unui potențial extremist de dreapta. Astfel de standarde absurde ne ajută să ne explicăm de ce lista federală de cetățeni supravegheați ca fiind potențiali teroriști conține peste un milion de nume.

Nici măcar autoritățile federale însele nu știu câți bani cheltuiesc pentru aceste centre de fuziune. Un raport al Senatului SUA din 2012 despre Fondurile federale pentru centrele locale de fuziune și implicarea Statului a relevat că estimările cheltuielilor variază cu peste 400%, situându-se între sumele de 289 de milioane de dolari și 1,4 miliarde de dolari. Un raport intern al DHS din 2010 arată că patru dintre centrele de fuziune susținute cu fonduri guvernamentale de fapt nici nu existau.

The Washington Post a rezumat în felul următor situația unor cheltuieli absurde pentru centrele de fuziune: „Peste 2 milioane de dolari au fost cheltuiți pentru un centru din Philadelphia care apoi nu a mai fost niciodată deschis. În Ohio, oficialitățile au folosit banii pentru a cumpăra laptopuri masive, pe care le-au dat apoi în folosință la morga locală. Autoritățile din San Diego au cumpărat 55 de televizoare cu ecran plat pentru a-i ajuta să colecteze «informații din surse deschise» – cu alte cuvinte, ca să se uite la canalele de televiziune de știri prin cablu.”

Cât durează ca să devii un analist de date pentru un astfel de centru de fuziune? Potrivit DHS, o pregătire de cinci zile este suficientă. Dar o investigație din 2012 a Senatului nu a reușit să găsească nicio dovadă că centrele ar fi oferit orice fel de asistență în detectarea și anihilarea vreunui plan terorist. Asta pentru că rapoartele centrelor erau „de cele mai multe ori prost alcătuite, rareori erau trimise la timp, uneori puneau în pericol libertățile civile ale cetățenilor și drepturile protejate de Legea pentru Viață Privată (Privacy Act); ocazional rapoartele conțineau doar informații publicate în sursele de informare publică, și destul de des nu aveau nicio legătură cu terorismul”.

Din păcate dezvăluirile Senatului despre nebuniile centrelor de fuziune par că nu au făcut nimic pentru a descuraja alte agenții să arunce o plasă chiar și mai mare pentru suspecții de terorism. Centrul Național Anti-Tero, o ramură a Oficiului Directorului Serviciului Național de Informații a emis un raport în 2014 intitulat Countering Violent Extremism: A Guide for Practitioners and Analysts (Contracararea extremismului violent: ghid pentru practicanți și analiști). După cum a arătat publicația The Intercept, raportul „sugerează că poliția, lucrătorii sociali și dascălii acordă scoruri indivizilor pe o scară de la unu la cinci în categorii precum «Expresii ale lipsei de speranță», «Inutilitate» și «Conexiuni cu identitate de grup (rasă, naționalitate, religie, etnie)”. Sistemul are rolul de a „îi alerta pe oficialii guvernamentali în privința indivizilor care prezintă riscul de a se deda la violență radicală și în privința familiilor sau comunităților care prezintă riscul de a dezvolta ideologii extremiste”. Mai mult, raportul recomandă ca autoritățile să judece familiile pe baza nivelului „legăturilor dintre părinți și copii” și să clasifice localitățile parțial pe baza „prezenței ideologilor și celor care se ocupă de recrutare”.

500 de miliarde de dolari au fost cheltuiți pentru supravegherea neîncetată a populației

După atacurile de la 11 septembrie, cheltuielile administrației americane pentru supravegherea populației au explodat. La ce cifre astronomice au ajuns? Ei bine… cine reușește să afle probabil că va trebui apoi să se teamă pentru viața sa.

Bugetele agențiilor de informații sunt considerate în SUA ca fiind secret de stat. Cu toate acestea, în 2013 Edward Snowden a dezvăluit publicului că Agenția Națională de Securitate (National Security Agency – NSA) primise 10,8 miliarde de dolari în acel an, cu 53% mai mult decât bugetul din 2004. NSA a înghițit sume colosale de bani începând cu 11 septembrie, deși, la fel ca și FBI, nu a reușit să interpreteze corect multele semne de avertizare care alertau că teroriștii plănuiau să deturneze avioane și să le ciocnească de clădiri. Snowden a dezvăluit de asemenea că „bugetul negru” pentru serviciile de informații americane fusese de 52,6 miliarde de dolari în acel an (2013) – deși cea mai mare parte din aceste fonduri nu au fost direcționate pentru apărarea împotriva terorismului. Ați putea crede că după aceste dezvăluiri au ieșit la iveală încă și mai multe informații despre cheltuielile acestor agenții. Nu s-a petrecut deloc așa – administrația Obama a refuzat categoric să dezvăluie publicului ce sume cheltuiește pentru aceste servicii și continuă să susțină că aceste informații sunt „chestiuni de securitate națională”, așa încât contribuabilii americani nu au habar cum sunt folosiți banii plătiți de ei pe taxe și impozite.

Operațiunile NSA nu sunt doar pierdere de timp și bani. Faptul că agenția își bagă nasul în viețile oamenilor a avut ca rezultat masive încălcări ale drepturilor civile. Acestea au subminat intimitatea a sute de milioane de cetățeni. În același timp, agenția a încălcat flagrant prevederile celui de-al Patrulea Amendament al Constituției SUA, care interzice perchezițiile fără mandat, fără motive foarte bine întemeiate.

Sistemul super-secret XKeyscore al NSA (despre care a scris jurnalistul Glenn Greenwald de la The Intercept) specifică „standardele” folosite de angajații NSA atunci când „aspiră” e-mailuri și alte date legate de activitățile pe internet ale unor „ținte” care nici nu bănuiesc ce se petrece. Nu sunt spionați numai străinii sau cei care au oferit guvernului motive de îngrijorare. Definiția oferită de NSA pentru „suspecți de terorism” în sistemul XKeyscore include semne nebuloase precum „cineva care caută pe internet chestii suspecte”. Pe lângă faptul că spionează ce fac oamenii online, agenția a folosit de asemenea și aplicații Facebook sau Google pentru a propaga programe malware în aparatele celor pe care îi urmărește. Aceste măsuri completează din plin abilitatea terifiantă a FBI, dezvăluită de The Washington Post în 2013, de a porni în secret camera video a unui calculator „fără a aprinde și luminița care îi semnalează utilizatorului faptul că respectiva cameră înregistrează”.

NSA a subminat foarte grav securitatea pe internet, arată un raport din 2015 al Open Technology Institute, „prin slăbirea standardelor cheie de criptare, prin inserarea de mecanisme de supraveghere în produse hardware și software utilizate la scară largă, prin colectarea masivă de informații despre vulnerabilitățile programelor software, în loc să facă aceste date cunoscute publicului și printr-o varietate de operațiuni ofensive de piraterie cibernetică, subminând securitatea generală a internetului în întreaga lume”. Cât despre costurile violării intimității americanilor, acestea nu pot fi estimate. Cu toate acestea, dezvăluirile despre „aspiratoarele cibernetice” ilicite ale agenției – potrivit lui Snowden, în fiecare lună NSA șterpelește circa 200 de milioane de seturi de date din conturile de pe web – au devastat companiile de tehnologie din SUA.

Fundația pentru Tehnologia Informației și Inovație (The Information Technology and Innovation Foundation) estimează că afacerile din SUA din domeniul cibernetic ar fi înregistrat pierderi de 35 de miliarde de dolari între anii 2014 și 2016, din cauza scandalului NSA. Acesta „cel mai probabil a avut un impact imediat, care va fi de durată, asupra competitivității industriei cibernetice americane dacă clienții străini decid că riscurile stocării de date la companiile din SUA sunt mult mai mari decât beneficiile”.

Firma de cercetare în domeniul cibernetic Forrester Research a estimat că temerile legate de încălcarea dreptului la viață privată ar putea reduce dimensiunile afacerilor din domeniul informaticii cu până la 25%, ceea ce ar face ca cifra posibilelor câștiguri care nu au mai fost realizate să se ridice la 200 de miliarde de dolari. De asemenea, Open Technology Institute a notat că „Firmele americane au raportat scăderea vânzărilor peste hotare și pierderea unor oportunități de afaceri, motivul principal fiind acela că societățile din străinătate consideră produsele care îi protejează pe utilizatori de spionajul NSA ca fiind un avantaj competitiv”.

Peste 3.000 de miliarde de dolari au fost cheltuiți pentru război

Cele mai mari costuri ale războiului împotriva terorii au fost cele asociate războaielor purtate de SUA în lume. Între finalul anului 2001 și 2014, Guvernul SUA a cheltuit circa 2,6 trilioane de dolari în Afganistan, Pakistan și Irak – nu numai pentru luptele armate, ci și pentru reconstrucție, ajutoare umanitare, cheltuieli pentru îngrijirea sănătății veteranilor, potrivit Institutului Watson pentru Afaceri Externe de la Universitatea Brown.

În 2015, Pentagonul a cheltuit în plus cel puțin 100 de miliarde de dolari pentru a se lupta cu terorismul pe scena internațională, potrivit organizației non-profit National Priorities Project care supraveghează cheltuielile bugetare ale SUA. Cel mai probabil, cheltuielile din 2016 vor fi cel puțin similare.

Este însă necesar să avem în vedere că majoritatea estimărilor cheltuielilor sunt cu mult sub cifrele reale. De ce? Pentru că nu se iau în considerare și datoriile pe care administrația le va avea pentru militari după ce aceștia se vor întoarce din misiunile de luptă. Aproape jumătate dintre veteranii din războaiele din Irak și Afganistan – peste 700.000 de militari – au solicitat deja compensări pentru traumele fizice și psihice, iar aceste cifre vor crește în anii care vor urma. Institutul Watson estimează că războiul va mai costa încă cel puțin 1.000 de miliarde de dolari care vor fi cheltuiți, până în anul 2054, pentru îngrijiri medicale și ajutoare pentru veteranii care au rămas cu dizabilități, precum și pentru alte necesități de ordin administrativ conexe cu acestea.

Bilanțul deceselor

Mai presus de toate costurile enumerate mai sus se află cele care nu pot fi evaluate în bani – viețile omenești, cetățenii americani care au fost uciși, mutilați sau răniți. „Cunoaștem câți soldați americani au murit în aceste războaie (peste 6.800), însă și mai năucitor este ceea ce nu cunoaștem, anume gradul în care au fost afectați de răni și boală cei care s-au întors acasă”, a arătat Institutul Watson. În plus, „multe decese și răniri în rândul civililor americani care au participat la război nu au fost raportate potrivit legii”. Dacă se ia în considerare și numărul angajaților civili din armată decedați în războaie, bilanțul total al victimelor din rândul americanilor ar putea fi mai mult decât dublu față de cel al decedaților militari.

Cu toate acestea, cele mai mari costuri ascunse sunt cele ale civililor morți și refugiați din țările care au fost invadate de americani în numele războiului împotriva terorii. Institutul Watson a descoperit că 370.000 de oameni au murit în aceste conflicte armate, incluzând militari din toate țările implicate în lupte, angajați civili, jurnaliști, lucrători în misiuni umanitare și civili. Această cifră este mai mare decât numărul victimelor din accidentele de circulație de pe întregul teritoriu al SUA din ultimii zece ani. Este de asemenea mai mare decât bilanțul victimelor din orice alt război în care a fost implicată America, cu excepția celui de-al Doilea Război Mondial și al Războiului Civil.

Un alt aspect important este că mass-media din SUA nu prezintă nici pe departe distrugerea vieților oamenilor care este generată în conflictele declanșate de americani. „Numărul refugiaților din calea războiului din Afganistan, Irak și Pakistan, precum și numărul celor care au fost siliți să se mute în alte zone ale acestor țări – 7,6 milioane de oameni – este similar cu numărul tuturor locuitorilor din Massachusetts și Delaware dacă ar fi nevoiți să își părăsească locuințele” a arătat Institutul Watson.

Prețul fricii

Începând cu 2002, riscul ca un cetățean american aflat pe teritoriul SUA să fie împușcat de agenții de aplicare a legii – locali, federali sau guvernamentali – este de 100 de ori mai mare decât riscul de a fi ucis de teroriști musulmani.

Profesorul de Științe Politice John Mueller de la Universitatea de Stat din Ohio expune analizele sale despre costurile/beneficiile războiului împotriva terorismului de cel puțin zece ani. El evidențiază că autoritățile federale cheltuiesc cel puțin 150 de miliarde de dolari anual pentru lupta împotriva terorismului, comparativ cu 2 miliarde de dolari pentru prevenirea și tratarea celei mai comune cauze a morții în SUA – bolile de inimă, și cu 300 de milioane de dolari pentru a treia cauză principală a deceselor – atacurile cerebrale. „Cheltuim 500 de milioane de dolari pentru fiecare moarte din cauza terorismului și numai 2.000 de dolari pentru fiecare deces provocat de un atac cerebral”, atrage atenția profesorul. „Aceasta înseamnă că plătim de 250.000 de ori mai mult pentru fiecare moarte din cauza terorismului.” Deși autoritățile federale au vărsat peste 4.000 de miliarde de dolari în lupta împotriva terorismului începând cu 11 septembrie, „aceste cheltuieli monumentale nu au reușit absolut deloc să îi facă pe oameni să se simtă mai în siguranță,” afirmă el. În 2014, numărul americanilor care se temeau că în SUA ar putea avea loc un alt atac de proporții era aproximativ același cu cel din 2002, imediat după cel mai cumplit eveniment legat de terorism din istoria Americii.

Cu ce se laudă SUA în schimbul acestor cheltuieli uluitoare pentru lupta anti-tero? „Cred cu putere că toate aceste majorări bugetare imense nu au ajutat cu mare lucru la întărirea securității SUA după 11 septembrie”, a declarat Michael Sheehan, fost comisar adjunct anti-tero din New York. De fapt, toate aceste activități au fost victorii de necontestat pentru politicienii americani, care profită de frica iscată în rândul populației pentru a își exacerba puterea.

Americanilor li se cere să plătească pentru „privilegiul” ca autoritățile de la Washington să le calce în picioare drepturile și libertățile. Și după cum arată lucrurile acum, se pare că ei nici măcar nu și-au dat seama de toate acestea.

Citiți și:

Un raport destinat preşedintelui SUA arată că «supravegherea în masă a populaţiei nu are niciun efect în detectarea teroriştilor»

Aspecte şocante, revoltătoare pe care guvernul SUA se străduieşte din răsputeri să le ascundă

 

yogaesoteric
11 noiembrie 2016