Rechinii îi conving pe fraieri că au nevoie urgentă de arme

Cu toate că a trecut ceva timp zile de la summitul NATO de la Ankara, nu e târziu să afirmăm că România n-a contat deloc în cadrul întâlnirii greilor. A fost figurant de lux. Aceasta este impresia cu care a rămas românul după ce s-au stins reflectoarele, s-au împachetat steagurile și au plecat coloanele oficiale la casele lor.

Când s-a tras linie, marile puteri și-au împărțit zâmbetele, fotografiile și contractele, iar noi ne-am ales, ca de obicei, cu promisiuni, declarații pompoase și câteva fraze diplomatice bune de pus în ramă. Cel ce stă pe fotoliul de președinte de la Cotroceni a hlizit și s-a împotmolit a suta oară. A dat mâna cu toată lumea și când era cazul și când nu. Din păcate, România a fost prezentă mai degrabă în decor cu nenea deocheatul decât la masa unde se iau deciziile importante. Când ceilalți discutau despre influență, industrie și strategie, al nostru își afișa râsul plecat de acasă, mulțumit că apare în fotografia de grup. Summitul a fost, ca de obicei, un festival al declarațiilor solemne. Fiecare lider a vorbit în limbajul lui despre înarmare și solidaritate. Altceva nu mai știu. Traducerea în limbajul contribuabilului român este ceva mai simplă: urmează alte cheltuieli, alte programe și alte miliarde duse în buzunarul marilor puteri. NATO nu mai este garanția securității colective. Pare, mai degrabă, o imensă piață unde cei mari își expun marfa, în speță, armele cele mai sofisticate, iar cei mici scot carnetul de cecuri. Rechinii industriei de apărare nu dorm niciodată. Ei nu vând emoții, ci contracte de vânzare cumpărare de armament. Nu vând pace, ci „soluțiiˮ de război. Iar când lumea devine mai nesigură, bursele și bilanțurile marilor companii încep să zâmbească. La fel ca Nicușor al nostru.

În această logică, rechinii îi conving pe fraieri că au nevoie urgentă de arme. Unele noi, altele mai puțin noi, unele modernizate, altele scoase din depozite și prezentate drept tehnologie revoluționară. Important este ca factura să fie achitată de slugile de frunte ale statelor. Ce contează dacă peste câţiva ani va fi nevoie să se cumpere o altă generație de armament? Afacerea merge înainte, iar profitul nu are sentimente. Și atunci apare întrebarea pe care mulți oameni o pun, fie în glumă, fie foarte serios: câţi bani au făcut americanii de când a început războiul din Ucraina și Iran? Răspunsul exact îl știu economiștii și acționarii marilor companii din industria de apărare. Cert este că numeroase firme producătoare de armament au înregistrat comenzi și venituri extrem de mari în această perioadă, pe fondul creșterii cheltuielilor militare în multe state. În lumea afacerilor, fiecare conflict are și o coloană de profit, iar aceasta este incomparabil mai groasă decât coloana discursurilor despre solidaritate. Între timp, contribuabilul român privește spectacolul cu portofelul în mina. El aude că este important să fie cumpărate avioane, tancuri, rachete, radare și muniție. Apoi merge la magazin și descoperă că pâinea, curentul și medicamentele nu participă la summituri, nu țin discursuri, dar se scumpesc fără nicio reținere.

Românii rămân campioni la aplauze și la răbdare. Când este vorba despre interesele altora, suntem primii care spunem „prezent!ˮ. Când vine vorba despre interesele noastre, ni se explică elegant că se cuvine să mai așteptăm, că nu este momentul potrivit sau că urmează o analiză. Și atunci apare inevitabil întrebarea finală. Dacă nu am obținut nimic concret de la summitul NATO, dacă nu ne-am întors cu vreun câştig vizibil pentru țară, dacă am rămas doar cu fotografii și comunicate, oare din ce cauză? „Harpaleteˮ nu este bun de nimic. Sau poate că este doar personajul perfect pentru politica modernă: vorbește prost, se poartă la fel, promite mult străinilor, și pleacă acasă fără să deranjeze pe nimeni, dar amuzându-i copios pe liderii lumii. În fond, într-o lume în care imaginea valorează mai mult decât rezultatul, cine mai stă să numere beneficiile concrete?

La final, cetățeanul român rămâne cu aceeași întrebare pe care o pune după fiecare mare reuniune internațională: dacă tot am fost acolo, ce am câştigat noi? Până va veni răspunsul, fotografiile oficiale vor continua să arate impecabil, discursurile vor fi pline de optimism, iar nota de plată va ajunge, ca de obicei, acolo unde ajunge întotdeauna: la contribuabil. Există o întrebare care nu dă pace multor oameni: de ce să cumperi armament occidental atât de scump, dar învechit, când puteai cumpăra la ofertă, „ultimul răcnet”, din Rusia? Ieftin ca braga, cu promisiuni cât pentru trei parade militare și cu reclame care fac orice catalog de electrocasnice să pară modest. Supertehnologia militară e chiar după colț, dar noi, nu și nu, o vrem din SUA, la mâna a treia.

Autoritățile din România au greșit fundamental. În loc să se înghesuie la superofertele estice, s-a încăpăţânat să cumpere „fiarele vechi” din Occident. Ce lipsă de imaginație! Când pe piață există arme invincibile, capabile să schimbe cursul istoriei înainte să se termine conferința de presă, de ce să mai verifici dacă povestea se potrivește și cu realitatea? Din broșurile realiste, arsenalul rusesc pare desprins din filmele SF. Tancuri de neoprit, avioane invizibile, rachete infailibile, până și legile fizicii colaborează cu armamentul rusesc. Numai că, din când în când, realitatea are prostul obicei să nu citească pliantele de promovare ale vecinilor, ci să ia forțat din Occident. De aia, victoria României în fața Occidentului va fi mereu „după colț”. Și pentru asta este necesar deja să plătească impozit pentru domiciliu stabil în apropierea colțului. Pierderile României? Evident, „minime”. Așa spun autoritățile de carton de la București. Atât de minime încât este necesar să fie explicate zilnic prin comunicate, grafice colorate și animații spectaculoase. În universul propagandei, orice târg păgubos al celor de pe scaunul puterii este o „repoziționare strategică”, orice eșec este o „manevră tactică”, orice problemă este vina vremii, a sateliților sau a planetei Mercur aflată în retrogradare. Orice dificultate e dovada că planul lor merge perfect. Dacă băiețelul a fost pe după graniță, înseamnă că este invincibil. Dacă bate pasul pe loc, înseamnă că pregătește lovitură decisivă. Dacă se încurcă și semnează un contract păgubos cu străinii, e ceva ce poporul nu înțelege, pentru că nu e suficient de inteligent. Și atunci apar experții de tastatură care oftează teatral și afirmă: „Vai, România ce bine a procedat! Cum să nu, cumpărăm și noi minunile mare brânză din Occident.”

Desigur, armele din Occident vin și cu garanție pe hârtie lucioasă, plus un pliant care promite că fiecare piesă de tehnică militară poate învinge orice adversar……. cu condiția să nu fie testată prea insistent în lumea reală. Morala pamfletului este simplă: între propaganda care promite perfecțiunea și realitatea care o verifică există o diferență mai mare decât distanța dintre un discurs triumfalist și un raport sincer. Iar când cineva îți spune că deține „cea mai bună tehnologie din lume”, poate merită să întrebi mai întâi dacă performanțele sunt demonstrate pe teren sau doar în studiourile televiziunilor plătite, unde victoria vine de câteva decenii din Occidentul Ursulei sau din magaziile de fiare vechi ale lui Trump.

Autor: Maria Diana Popescu, Revista Art-Emis

Citiți și:
Escrocheria SAFE: 10 miliarde nu vor ajunge în România, se vor opri în Germania, Franța și Ucraina
NATO 3.0: Războinicii au câștigat, diplomația a rămas la garderobă

yogaesoteric
21 iulie 2026