Recorduri ale autorităţilor române în cazul Gregorian Bivolaru
de George Preda
Gregorian Bivolaru este singurul cetăţean român pe numele căruia s-a emis un mandat de arestare şi care a fost dat în urmărire internaţională prin Interpol pentru o presupusă relaţie sexuală cu o minoră. Acuzaţia se bazează pe o declaraţie smulsă sub presiune minorei de 17 ani şi opt luni. Fata a negat ulterior existenţa acestei relaţii, pe care procurorii nu o pot proba în nici un mod.
În luna martie 2004 Gregorian Bivolaru nu era acuzat oficial de nimic. Cu toate acestea, autorităţile cer agenţiilor de presă să difuzeze ştirea că mentorul MISA este dat în urmărire generală şi în consemn la graniţă. Gregorian Bivolaru avea asupra lui paşaport valabil şi pe numele său nu exista nici o interdicţie de a părăsi ţara, dar este reţinut pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei. Deşi această infracţiune se judecă în stare de libertate, Gregorian Bivolaru a fost adus în lanţuri a doua zi la Bucureşti, unde între timp se lucra asiduu la un dosar care să-l acuze.
Cele două dosare de proporţii, de mii de pagini, pe numele lui Gregorian Bivolaru se bazează doar pe declaraţiile a şapte martori “sub acoperire”. Doi din cei şapte martori au afirmat în faţa instanţei din Malmo că au fost forţaţi, şantajaţi şi maltrataţi de procurori pentru a da declaraţii care să îl incrimineze pe Gregorian Bivolaru. Alte sute de yoghini MISA au făcut plângeri împotriva procurorilor care au realizat o serie de abuzuri în timpul anchetelor, care sunt ignorate de către autorităţile române. Alte probe care să demonstreze vinovăţia lui Gregorian Bivolaru nu există, cu toate că fondatorul mişcării yoga în România şi apropiaţi săi au fost supravegheaţi continuu 15 ani. Motivul pentru care Gregorian Bivolaru s-a aflat ani la rândul sub lupa serviciilor secrete este pentru că ar fi pus în pericol „siguranţa naţională”. Dar, surpriză, este acuzat de infracţiuni de drept comun.
Citiţi şi:
Sinteza abuzurilor autorităţilor române asupra lui Gregorian Bivolaru
Unde nu-s dovezi şi probe, martorii ne fac din vorbe. Fabrica de martori a Procuraturii
Comisari ai Uniunii Europene pun sub semnul întrebării corectitudinea justiţiei române
7 ianuarie
yogaesoteric