Redeschiderea centrelor administrative din București – din 27 mai

 

Miercuri, 27 mai 2020 se vor redeschide centrele administrative din București situate în incinta locațiilor Pipera 1 și Obor. Acestea vor funcționa în conformitate cu reglementările în vigoare pentru această perioadă (distanțare socială etc.).

Programul de activitate este de luni până vineri în intervalul 17:30-20:00, iar sâmbătă și duminică în intervalul 14:00-16:00.

La aceste două centre administrative se va achita contribuţia lunară pentru toate cursurile organizate de școala noastră, se vor primi cursurile tipărite corespunzătoare grupei (inclusiv noile cursuri tipărite pentru grupele 19, 20, 21) și va fi distribuit un nou număr al revistei Yoga Magazin. Este necesară prezentarea legitimației, dar nu este necesară prezența persoanei respective. Cursurile noi pentru grupele 19, 20 și 21 vor fi distribuite și pentru cursanții grupelor mai mari.

Atenţie! Cursurile tipărite pot fi ridicate doar de la centrul administrativ aflat la sala în care se desfășoară în mod obișnuit cursul dvs. (De exemplu, dacă participați la un curs care se desfășura la sala Pipera 1, veți ridica materialele de la centrul administrativ Pipera 1).

Contribuția se poate achita inclusiv pentru lunile din urmă, în funcție de posibilități, cu singura condiție să se achite în ordinea lunilor (de exemplu, nu se poate achita pentru luna mai înaintea lunilor martie și aprilie).

Dacă aveți întrebări puteți să le lăsați în scris la centrul administrativ respectiv.

Pentru materialele de vacanță și pentru cursurile din alte orașe vom reveni în curând cu clarificări.

Vă mulțumim.

 

yogaesoteric
26 mai 2020


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More