Reducerea la tăcere a oamenilor de știință: disidența, cenzura și noua tehnocrație
În cea mai mare parte a istoriei moderne, știința a însemnat libertatea de a pune întrebări. Astăzi, această libertate dispare. În universități, reviste și platforme digitale, criticii susțin că oamenii de știință care au opinii diferite sunt eliminați din discursul public.
Două probleme au evidențiat această schimbare mai clar decât oricare altele: schimbările climatice și covid-19.
În ambele cazuri, dezbaterile complexe au fost reduse la sloganuri – „știința este stabilită”, „aveți încredere în experți”, „urmați știința”. Dar, în realitate, „știința” a devenit o marcă – una deținută de guverne, corporații și instituții media ale căror interese financiare și politice depind de consens, nu de descoperiri. Ceea ce odată era un proces de punere sub semnul întrebării, a fost înlocuit de o cultură a obedienței. Iar pentru cei care refuză să se conformeze, pedeapsa este rapidă: cenzură, exil profesional și oprobriu public.
De la cercetare la ideologie
Știința, în forma sa cea mai bună, se autocorectează. Ea prosperă pe baza contestării, replicării și revizuirii. Cu toate acestea, instituțiile științifice moderne – care depind în mare măsură de finanțarea statului și a corporațiilor – tratează acum contestarea ca pe o subversiune.
Când am lucrat în cadrul birocrației climatice – mai întâi la Departamentul pentru Energie și Schimbări Climatice din Marea Britanie, iar mai târziu ca expert tehnic pentru Programul Națiunilor Unite pentru Mediu – am văzut cum era gestionată în tăcere incertitudinea științifică. Motivația era întotdeauna aceeași: simplificarea mesajului, exagerarea amenințării, suprimarea îndoielilor.
Disidența nu mai era doar incomodă, ci și periculoasă. Carierele depindeau de menținerea iluziei consensului. Așa a luat naștere ceea ce eu numesc „știința prin decret” – în care adevărul nu este descoperit, ci declarat.
Crezul climatic
Nicăieri acest aspect nu este mai evident decât în știința climei. Grupul interguvernamental privind schimbările climatice (IPCC) a fost înființat pentru a studia impactul uman asupra temperaturilor globale, dar utilitatea sa politică a eclipsat rapid misiunea sa științifică.
Până la mijlocul anilor 1990, dovezile care nu se potriveau cu narațiunea privind carbonul au fost minimizate în mod discret. Semnatarii Declarației privind informațiile climatice (CLINTEL) au afirmat că nu există o urgență climatică provocată de CO₂. Dar concluziile lor sunt rareori făcute publice.
Să luăm cazul geofizicianului marin australian dr. Peter Ridd, care a fost concediat de la Universitatea James Cook după ce a contestat public cercetările care raportau daune grave legate de climă la Marea Barieră de Corali. Ridd a susținut că a fost pedepsit pentru disidența academică, în timp ce universitatea a susținut că el a încălcat regulile de conduită la locul de muncă. Disputa a trecut prin mai multe instanțe și a devenit în cele din urmă o dezbatere națională privind libertatea academică.
În Statele Unite, climatologul Judith Curry, fost președinte al Școlii de Științe ale Pământului și Atmosferei de la Georgia Tech, a ales să se pensioneze anticipat, afirmând că mediul academic a devenit ostil față de oamenii de știință care pun la îndoială consensul.
Iar în anul 2014, renumitul meteorolog Lennart Bengtsson a demisionat din Global Warming Policy Foundation (Fundația pentru Politici privind Încălzirea Globală), un grup de reflecție sceptic în privința politicilor climatice, după ce colegii săi l-au avertizat că implicarea sa ar putea să-i afecteze cariera. Bengtsson a descris reacția de dezaprobare ca fiind „severă” și „asemănătoare cu cea a lui McCarthy”.
Când climatologi disidenți precum dr. Nils-Axel Mörner, fost președinte al Comitetului pentru nivelul mării al IPCC al ONU, au contestat previziunile alarmiste, au fost denigrați sau ignorați. În discursul actual, a pune la îndoială ortodoxia climatică nu înseamnă a dezbate, ci a comite erezie. În cartea Climate CO2 Hoax (Farsa climatică CO2), sunt arătate dovezile științifice care resping afirmațiile privind clima determinată de CO₂ și agenda politică înșelătoare a ONU promovată prin Obiectivele de Dezvoltare Sustenabilă.
Ghidul pandemiei – Controverse privind testele PCR, numărul deceselor și izolarea virusului
Apoi a venit anul 2020. „Criza” covid-19 a accelerat ceea ce politica climatică începuse deja: fuziunea dintre știință și puterea statului. Guvernele din întreaga lume au adoptat un control fără precedent asupra discursului, medicinei și circulației – totul în numele „sănătății publice”. Marile companii tehnologice au impus noua ortodoxie, cenzurând în timp real medicii și studiile care exprimau opinii divergente.
În cartea mea apărută în anul 2023, No Worries No Virus (Nicio grijă, niciun virus), am examinat lacunele și neconcordanțele din narațiunea oficială privind covid și am explorat dacă anumite aspecte ar fi putut fi planificate sau structurate în avans pentru a servi intereselor politice și corporative.
Preocupările legate de metodologia PCR nu s-au limitat la rețelele de comunicare virtuală. Unele critici ale testelor PCR, evaluate inter pares, au avut dificultăți în a câștiga vizibilitate pe platformele majore și, în cel puțin un caz, publicarea a determinat o reevaluare formală a metodologiei utilizate într-un protocol larg adoptat. La sfârșitul anului 2020, revista Eurosurveillance a anunțat că reevaluează un articol influent despre PCR scris de Corman și Drosten, după ce mai mulți oameni de știință au trimis o critică evaluată inter pares în care se invocau defecte metodologice și o aprobare neobișnuit de rapidă (Retraction Watch, 7 decembrie 2020).
Criticii au argumentat că mii de profesioniști din domeniul medical au fost reduși la tăcere prin frică și intimidare. În Irlanda, de exemplu, dr. Pat Morrissey a fost concediat după ce a criticat public politicile guvernului privind covid-19. El a condamnat ceea ce a numit „birocrația megalomană”, avertizând că „există foarte puțin spațiu pentru libertatea de exprimare – iar cei care își ridică capul riscă să fie decapitați”. Mesajul era clar: există o singură știință, și aceea este știința de stat.
Am fost unul dintre numeroșii cercetători care au afirmat că înregistrările privind exporturile arată că mari cantități de kituri de testare etichetate pentru covid-19 au traversat frontierele cu mult înainte ca virusul covid-19 să fie anunțat oficial în anul 2019. Înregistrările comerciale păreau să arate că kiturile de testare pentru covid erau listate în bazele de date înainte ca virusul să fie identificat oficial. Criticii susțin că aceste înregistrări au fost rezultatul actualizărilor retroactive ale codurilor de mărfuri – însă momentul ales ridică în continuare întrebări din partea analiștilor cu privire la momentul în care a început planificarea instituțională.
Cercetarea mea a urmărit, de asemenea, exerciții de simulare a pandemiei care datează din 1999 și scenariul Lockstep al Fundației Rockefeller din 2010, ambele promovând controale autoritare sub pretextul sănătății publice.
Au existat, de asemenea, controverse în legătură cu numărul deceselor cauzate de covid. Pe baza documentelor oficiale și a mărturiilor experților, am examinat modul în care sistemele de raportare clasificau adesea decesele ca fiind legate de covid, bazându-se exclusiv pe un test pozitiv. De exemplu, un document al guvernului Irlandei de Nord pe care l-am descărcat din august 2020 preciza că decesele erau luate în calcul dacă persoana decedată fusese testată pozitiv în ultimele 28 de zile, „indiferent dacă covid-19 era sau nu cauza decesului”.
O abordare similară a fost confirmată și în Republica Irlanda. La o reuniune din 2020 a Comitetului special covid-19 al guvernului, deputatul Michael McNamara a interpelat conducerea Serviciului de Sănătate, care a recunoscut că decesele erau înregistrate ca decese cauzate de covid dacă surveneau în urma unui test covid cu rezultat pozitiv, chiar și în cazuri precum atacuri de cord sau accidente.
În Statele Unite, directorul Departamentului de Sănătate Publică din Illinois, dr. Ngozi Ezike, a explicat că orice persoană care a decedat și care avea un test covid cu rezultat pozitiv a fost înregistrată ca deces cauzat de covid, chiar dacă era evidentă o altă cauză. După cum a clarificat ea: „din punct de vedere tehnic, chiar dacă ai decedat dintr-o cauză alternativă clară, dar aveai covid în același timp, totuși erai înregistrat ca deces cauzat de covid”. Un raport al CDC din august 2020 a arătat, de asemenea, că majoritatea deceselor covid înregistrate implicau afecțiuni grave suplimentare. Criticii susțin că acest fapt demonstrează că decesele „cu” covid nu erau întotdeauna distincte de decesele „din cauza” covid.
Mai mult, menționarea efectelor secundare ale vaccinului ar fi putut declanșa interdicții, așa cum am aflat eu însumi când am fost interzis pe Twitter pentru că am postat date disponibile public referitoare la efectele secundare.
Dincolo de dezbaterile privind numărarea, unii oameni de știință au mers mai departe, punând sub semnul întrebării fundamentele virologiei în sine. Un grup restrâns, dar vocal, de oameni de știință, printre care dr. Stefan Lanka, dr. Claus Köhnlein, dr. Thomas Cowan și dr. Sam Bailey, denunță virologia convențională. Aceștia susțin că nu s-a demonstrat științific existența virusurilor precum SARS-CoV-2 în forma descrisă de virologia convențională. Ei pun la îndoială faptul că SARS-CoV-2 a fost izolat în mod concludent în conformitate cu standardele pe care le consideră necesare, sugerând că testele actuale ar putea captura fragmente de material genetic uman, mai degrabă decât un virus complet nou. Lanka susține că virologia modernă a luat o turnură greșită în anii 1950 și argumentează că, de atunci, a fost perpetuată în scopul obținerii de profit. Examinez în detaliu lucrările lor în cartea No Worries No Virus. Poziția lor nu este acceptată de virologii mainstream, care contestă aceste afirmații.
Pe scurt, cercetările mele sugerează că ceea ce publicul a perceput ca fiind o urgență sanitară a funcționat, de fapt, ca un sistem de control modelat de interese politice, știință defectuoasă și stimulente financiare semnificative. Din perspectiva mea, adevărata poveste a covid-19 a avut mai puțin de-a face cu medicina și mai mult cu puterea. Cenzura instituțională a suprimat vocile disidente — inclusiv pe a mea, după ce am fost suspendat de pe rețelele de comunicare virtuală pentru că am distribuit documente de achiziții publice care păreau să indice o planificare prealabilă a gestionării efectelor secundare ale vaccinului.
Criza spirituală din spatele „științei prin decret”
Problema mai profundă nu este doar politică, ci și filosofică. Tehnocrația modernă a înlocuit adevărul cu materialismul și credința în progres cu credința în control. Cercetările mele indică faptul că diverse domenii ale „științei” consacrate – de la știința climei la politica privind pandemiile – au fost adaptate pentru a servi profitului, agendelor corporative și ideologiei, excluzând în același timp existența lui Dumnezeu, conștiința și sensul.
Criticii susțin că, prin separarea științei de întrebările filosofice sau spirituale mai largi, instituțiile moderne pun accentul pe date, neglijând întrebările mai profunde legate de sens și adevăr. Din acest punct de vedere, a apărut un fel de tehnocrație – una în care instituțiile științifice pot părea mai puțin exploratori ai realității și mai mult gardieni care apără doctrina stabilită. Știința adevărată caută înțelegerea; știința falsă caută obediența.
Dacă vrem să restabilim cercetarea autentică, este necesar să recuperăm nu numai libertatea intelectuală, ci și smerenia morală și spirituală – recunoașterea faptului că adevărul nu poate fi deținut de stat, de piață sau de algoritm.
Mașinăria cenzurii
Această schimbare nu s-a produs întâmplător. În anul 2023, rapoarte de investigație au dezvăluit existența a ceea ce cercetătorii numesc acum Complexul Industrial al Cenzurii – o alianță extinsă între agenții guvernamentale, grupuri de reflecție, universități și corporații tehnologice.
Dezvăluirile din „Twitter Files” (Dosarele Twitter) au indicat că agenții precum Departamentul pentru Securitate Internă și CDC au colaborat cu companiile de social media pentru a semnaliza, a retrograda sau a elimina „dezinformarea”. Țintele erau, potrivit rapoartelor, adesea experți acreditați, jurnaliști și cetățeni obișnuiți ale căror opinii se abăteau de la politica oficială.
Acest sistem funcționează acum la nivel global, sub nume noi și cu finanțare nouă – adesea justificată de necesitatea de a combate „dezinformarea climatică” sau „dezinformarea medicală”. Nu este vorba de cenzură în sensul vechi al interzicerii sau arderii cărților, ci de o suprimare care astăzi ia adesea forma unei vizibilități reduse – algoritmi care diminuează sau ascund opiniile divergente până când acestea devin greu de găsit. Aceasta este o formă de ștergere digitală în care disidența pur și simplu încetează să mai existe.
Economia obedienței
Activitatea științifică actuală este adesea descrisă ca fiind un sistem de miliarde de dolari în care carierele, finanțarea și publicarea depind adesea de respectarea narațiunilor aprobate – finanțarea și avansarea profesională recompensează adesea conformitatea, mai degrabă decât dezbaterea deschisă. Cercetătorii care pun la îndoială dogmele privind clima sau pandemia își riscă cariera, finanțarea și mijloacele de trai. Guvernele finanțează acum studii care confirmă politica, mai degrabă decât să o conteste – producând dovezi bazate pe politici, în loc de politici bazate pe dovezi. Și corporațiile au transformat „știința” într-o armă pentru profit: firmele farmaceutice o folosesc pentru a reduce la tăcere criticile, în timp ce giganții din domeniul energiei o folosesc pentru a justifica piețele de carbon care îmbogățesc elitele și împovărează națiunile mai sărace.
Retorica „salvării planetei” sau „protejării vieților” poate masca ceea ce criticii susțin că este, în ultimă instanță, un transfer de putere de la public către o clasă tehnocratică. Această dinamică se desfășoară pe măsură ce guvernele alocă sume mari de bani publici pentru răspunsuri la schimbările climatice și pandemie. Firmele de energie regenerabilă au primit subvenții substanțiale, iar producătorii farmaceutici precum Pfizer și Moderna au raportat venituri record în timpul pandemiei.
Când a spune adevărul devine trădare
Moralizarea științei a făcut ca disidența să fie privită ca un păcat. Un sceptic în privința schimbărilor climatice nu este „un aflat în eroare” – el este un „negaționist”. Un medic care pune la îndoială mandatele nu este „unul care dezbate” – ci unul care „răspândește dezinformare”. Acesta este limbajul unei religii, nu al rațiunii. Știința fără disidență nu este deloc știință; este propagandă. Dar costul tăcerii în prezent este imens: unei întregi generații i se predă că supunerea este egală cu integritatea.
Restabilirea libertății științifice
Răspunsul nu este să respingem știința, ci să o depolitizăm. Acest demers începe cu transparența: date publice, dezbateri publice și finanțare publică. Cercetarea nu este indicat să fie filtrată prin agende birocratice sau interese corporative. Revistele independente, platformele descentralizate și anchetele conduse de cetățeni oferă o cale de urmat – dacă publicul o cere. Știința aparține tuturor, nu tehnocraților care îi gestionează narațiunea. Adevăratul progres în domeniul mediului și al medicinei nu va veni niciodată din cenzură, ci din curiozitate – trăsătura care a construit însăși civilizația.
O nouă eră a credinței tehnocratice
Intrăm într-o eră în care „credința în știință” a înlocuit credința în Dumnezeu – dar fără smerenie sau har. Mulți se tem că un număr mic de platforme tehnologice au acum o putere extraordinară de a modela informațiile vizibile – influențând în mod eficient, prin algoritmi, punctele de vedere care sunt promovate sau ignorate.
Dacă nu restabilim libertatea de a pune întrebări – fie că este vorba despre carbon, covid sau orice altă criză viitoare – ne vom trezi că nu trăim într-o economie a cunoașterii, ci într-o închisoare a informației. Pentru critici, anumite părți ale științei instituționale funcționează acum aproape ca o nouă autoritate seculară – una care pune accentul pe conformitate și control. Iar ereticii săi sunt, încă o dată, ultimii apărători ai rațiunii.
Autor: Mark Keenan
Mark Keenan este un fost om de știință al Departamentului pentru Energie și Schimbări Climatice din Marea Britanie și fost responsabil pentru afaceri de mediu la Organizația Națiunilor Unite. El scrie despre interacțiunea dintre știință, putere și ideologie. Printre cărțile sale se numără Climate CO2 Hoax: How Bankers Hijacked the Environment Movement (Farsa CO2 climatică: cum bancherii au deturnat mișcarea ecologistă), No Worries No Virus (Nicio grijă, niciun virus) și The DebtMachine (Mașinăria datoriei). Scrie pe markgerardkeenan.substack.com. Colaborează regulat cu Global Research.
Citiți și:
„Vaccinuri, Amin” – Despre religia vaccinurilor
Despre știință și despre tehnocrație
yogaesoteric
23 ianuarie 2026