Relatări pline de sinceritate, autentice ale cosmonauţilor ruşi referitoare la OZN-uri şi la alte fenomene neobişnuite
Cosmonauții sovietici (sau ruși, după căderea URSS-ului) au observat, atunci când se aflau în spațiul cosmic, fenomene interesante, neobișnuite și adeseori inexplicabile, referitoare la OZN-uri și nu numai. Câțiva dintre aceștia chiar au îndrăznit să vorbească despre experiențele lor, deși astfel de acțiuni nu erau încurajate de conducătorii programului spațial rus. Un cosmonaut este antrenat și pregătit în cadrul unui program spațial pentru a conduce, a pilota sau a deservi ca și membru în echipajul unei navete spațiale. Cosmonauții sunt, putem spune, niște profesioniști, experți în domeniul atât de vast al călătoriilor extraatmosferice. Este greu de crezut faptul că aceștia, și nu ne referim aici la unul sau două cazuri, ci poate la zeci sau chiar sute de cazuri, s-ar fi putut înșela cu privire la anumite fenomene misterioase care nu au putut fi explicate de știința actuală. Astfel, riscându-și practic carierele, cosmonauții ruși au vorbit despre fenomene neobișnuite la care au fost martori în spațiul cosmic, cum ar fi, printre altele, obiecte zburătoare neidentificate, anomalii ale norilor, muzică și sunete misterioase, ființe angelice, șoapte inspiratoare care i-au îndemnat să se întoarcă pe Pământ sau mirosuri inexplicabile apărute de nicăieri.
Cosmonautul Vladimir Liakiov a povestit odată despre un fenomen foarte neobișnuit pe care l-a observat în timp ce se afla într-una din misiunile Soiuz și privea în jos, spre Pământ. Două valuri gigantice s-au ridicat atunci din Oceanul Indian și s-au ciocnit unul cu celălalt. Masa de apă ce a rezultat în urma acestei ciocniri, deși părea la un moment dat să fie precum un munte uriaș, a dispărut apoi instantaneu. (Informația a fost publicată în celebra revistă sovietică Tehnika Molodioji numărul 3, 1980). De asemenea, cosmonautul Vladimir Kovalionok a raportat un val de 100 km lățime în Marea Timor, lângă Australia (revista NLO 10-11,1996).
Cosmonautul și omul de știință Ievgeni Krunov a mărturisit plin de bun-simț, într-un articol publicat în revista Tehnika Molodioji, numărul 3 din 1979, că existența OZN-urilor nu mai poate fi negată, mii de oameni fiind martori ai apariției lor. Acesta afirma în plus că performanțele uluitoare ale acestor obiecte zburătoare neidentificate depășesc cu mult imaginația oamenilor. La vremea respectivă, ce a precedat binecunoscuta perestroika, Krunov a evitat să vorbească liber, însă un an mai târziu el a fost cât se poate de sincer și deschis în declarații. Totuși, cosmonautul Alexei Gubarev a mers un pic mai departe, recunoscând public că, într-adevăr, el este convins de existența extratereștrilor. Destul de interesantă este informația comunicată tot de Gubarev, în care afirma că americanii au la dispoziția lor date care confirmă convingerile sale (Tehnika Molodioji numărul 1 din 1980).
Cosmonautul Valeri Rojdestvenski, care, de altfel, declara că nu crede că în apropierea Pământului ar exista civilizații extraterestre, a dezvăluit că are cunoștință despre anumite informații secrete, la care persoanele ce sunt integrate în programul spațial sovietic și în armată, dar care nu se află în cercul puterii, nu au acces. Într-un articol din Tehnika Molodioji (numărul 10 din 1980), Rojdestvenski declara, oarecum ironic, că „el nu crede că” vreun omuleț verde chiar a ciocănit în hubloul unei navete spațiale rusești Soiuz.
Cercetătorii ruși au reușit să adune mai multe informații despre cosmonauți și despre experiențele lor în legătură cu anumite fenomene neobișnuite. Într-un articol publicat după căderea Uniunii Sovietice într-un ziar din Leningrad, se vorbește despre următoarele evenimente:
În 1976, cosmonautul Valeri Kubasov i-a declarat unui reporter că atât el, cât și alți colegi de ai săi, au numeroase dovezi privind existența OZN-urilor. Acesta a fost anul faimosului incident cu OZN-ul de la Teheran.
În data de 15 august 1978, cosmonautul Vladimir Kovalionok, aflându-se la bordul stației spațiale Saliut 6, a observat un obiect zburător neidentificat care s-a apropiat și apoi s-a îndepărtat de stația spațială, repetând aceste mișcări de mai multe ori.
Cosmonauții Valeri Riumin și Leonid Popov, în timp ce se aflau la bordul lui Saliut 6 în 14-15 iunie 1980, au observat un grup de puncte albe, luminoase, care pluteau undeva deasupra Moscovei, și apoi au zburat în spațiu exact pe deasupra stației lor spațiale; ei au raportat acest eveniment la Centrul de control.
O apariție interesantă a avut loc în data de 2 septembrie 1978, când cosmonauții sovietici Vladimir Kovalionok și Alexander Ivanchenko au observat umbra stației spațiale Saliut 6 proiectată pe stratul de nori. Umbra avea o interesantă culoare roșu-portocalie. Ceea ce este și mai uimitor, este că umbra își modifica mărimea. Cu câteva zile înainte, în data de 25 august, ambii cosmonauți au observat nori verzi irizați, mov, roșiatici, albaștri și violet. Alți cosmonauți sovietici – Vitali Sevastianov și Piotr Klimuk – au raportat prezența unor nori argintii. Sevastianov a fost uimit de culoarea albă a unora dintre aceștia, ce semăna cu culoarea perlelor, rece, lucioasă. Acești nori, ce luau adesea forma aripilor unei lebede, erau când foarte lucioși sau strălucitori la margini, când transparenți sau chiar închiși la culoare. Spectacolul mirific care li s-a dezvăluit în fața ochilor i-a uimit peste măsură pe cosmonauți, originea acestuia rămânând însă în continuare un mister.
Distinsul astronom rus Vitold Tseraschi i-a observat pentru prima dată în anul 1885. Acești nori sunt alcătuiți din particule difuze și se află la o altitudine de 70-90 kilometri, aproape de limita superioară a atmosferei Pământului. Oamenii de știință nu au putut explica nici până acum modul de formare a lor.
Colonelul Iuri Nazarov, fost comandant al Centrului de Control al Misiunii Sovietice, i-a convocat în data de 29 august 1978 pe cosmonauții Kovalionok, Ivanchenko, pe cosmonautul proaspăt alăturat acestei misiuni, Valeri Bikovski, și pe cosmonautul est german Sigmund Jahn, în urma raportului lor privind apariția unui obiect neidentificat sferic, foarte mare, care zburase în jurul stației spațiale Saliut 6. După ce cosmonauții au revenit pe Pământ, renumitul cercetător sovietic în domeniul OZN, Vladimir Ajaja (ale cărui articole și preocupări nu erau tolerate de Partid), l-a abordat pe Bikovski pentru anumite lămuriri, dar acesta din urmă s-a limitat să declare că au observat ceva… inexplicabil. Se crede că obiectul neidentificat menționat mai sus, care se afla la o distanță de aproximativ 200 de metri de stația Saliut, avea dimensiuni considerabile.
Printre stația spațială și nava Progress au trecut, la un moment dat, 14 obiecte neidentificate.
Cosmonautul Gheorghi Grechko a raportat că a văzut o ființă ce zbura pe deasupra Mongoliei. Grechko și Iuri Romanenko au raportat, de asemenea, la Centru că în timp ce stația lor spațială zbura pe deasupra Insulelor Falkland, ei au observat unele litere uriașe „plutind” pe cer. Fotografia pe care au făcut-o a fost trimisă pe Pământ prin cosmonauții Vladimir Djanibekov și Oleg Makarov, care vizitau stația spațială (Ghenadi Lisov, revista NLO din noiembrie 1999).
Cosmonautul Vladislav Volkov și-a amintit de sunetele inexplicabile pe care le-a auzit în spațiu prin casca sa Intercom: sunete de câine lătrând și, mai târziu, de copil plângând. Cosmonautul se afla pe orbită în jurul Pământului, la bordul stației Soiuz 7, în octombrie 1969, și totuși a auzit aceste sunete ciudate. Până la moartea sa, el nu a fost capabil să-și explice sursa acestor sunete pe care le-a auzit tocmai în spațiu. Volkov a murit în capsula Soiuz 11, care s-a depresurizat în timp ce reintra în atmosfera Pământului, în data de 30 iunie 1971 (revista NLO).
Aflându-se în spațiu, cosmonauții Iuri Gagarin și Alexei Leonov au auzit muzică, despre care Volkov spunea că nu provine de pe Pământ. Dar declarațiile lor au fost ignorate și nimeni nu s-a obosit să găsească vreo explicație (revista NLO).
Cosmonautul Iuri Malișev a mărturisit că atunci când vine vorba de OZN-uri, probabil nimeni din lume nu poate dezvălui ce anume sunt ele, din cauza presiunilor uriașe ale armatei și ale serviciilor secrete. Este imposibil să se ascundă aceste fenomene, deoarece ele au fost observate de mii și zeci de mii de oameni de pe întreg Pământul. Totuși, natura fizică a OZN-urilor rămâne necunoscută – declara Iuri Malișev într-un articol apărut în numărul 11, din anul 1981, al revistei Tehnika Molodioji.
La începutul anului 1981, cosmonautul Vladimir Akionov era în mod evident foarte precaut în declarații. Totuși, el a spus că, aflându-se în spațiu, cosmonauții observă adesea fenomene luminoase care încă sunt greu de explicat. Etapa contemporană de cercetare a acestor fenomene, mărturisește el, este similară cu momentul apariției științelor precum zoologia și botanica, în care naturaliștii descriau într-un mod simplu specii necunoscute de plante și animale (revista Tehnika Molodioji, numărul 1 din 1981).
În data de 12 iulie 1982, cosmonauții sovietici Gheorghi Beregovoi și Valentin Lebedev au observat un obiect zburător neobișnuit, în formă de picătură alungită, pe unul dintre monitoarele de pe Saliut 7. El a trecut printre stația spațială și naveta Progress 14, la o distanță de aproximativ 200 de metri de prima, fiind comparabil ca mărime cu navetele spațiale pământene. Aceste aspecte au fost raportate de cosmonauți către Centrul de control aflat la sol. Precedentele informații provin din cărțile lui Gherman Kolcin, fost colonel în armata sovietică, și cercetător în domeniul OZN (autor al unor articole publicate în NLO, sub titlul: Fapte și documente 2011) .
Kolcin povestește că a discutat cu cosmonautul Piotr Klimuk, care a confirmat și el, de asemenea, existența OZN-urilor (Fenomenul OZN – Perspectiva Rusiei, St. Petersburg 1994 ).
Un articol interesant a fost publicat în anul 1980 în revista Sputnik, despre percepțiile și experiențele astronauților legate de OZN-uri. Acest articol conține relatări făcute de 10 astronauți sovietici și americani; doar unul dintre cei zece refuza posibilitatea ca OZN-urile să poată intra și ieși din galaxia noastră.
Ievgheni Krunov a declarat, de fapt, că nu este posibil să negăm prezența OZN-urilor în galaxia noastră. Ievgheni argumenta că mii de oameni au observat aceste OZN-uri, și chiar dacă admitem că ele ar fi simple iluzii optice, câteva dintre caracteristicile lor – de exemplu, modificarea bruscă a direcției de zbor, în unghi de 90 grade, ne dau mult de gândit. Astronautul Ghenadi Strekalov a menționat că a văzut asemenea fenomene de mai multe ori, dar ezita să clasifice aceste evenimente drept manifestări ale unor OZN-uri. Totuși, el a mărturisit că anumiți colegi ai săi au văzut de multe ori farfurii zburătoare, fără să ofere, însă, alte detalii despre aceste întâlniri. El a descris un fenomen pe care l-a observat în data de 28 septembrie 1980, în timp ce își făcea tura de zi pe stația spațială Mir: o sferă zbura deasupra Pământului la o altitudine de 20-30 km, în zona Newfoundland. Atmosfera era clară și vizibilitatea era perfectă, astfel că el a putut observa cum sfera cu pricina își schimba culoarea, fiind foarte frumoasă. Ea a rămas vizibilă pentru aproximativ 10 secunde, și apoi a dispărut aproape instantaneu. Strekalov și-a amintit că nava (sfera) avea forma unui ovoid perfect. El a declarat că a raportat evenimentul Centrului de Control al Misiunii, dar acesta nu a fost clasificat drept OZN, și astfel el a învățat o lecție prețioasă – aceea că trebuie să fie precaut în relația cu superiorii.
Astronautul Ghenadi Manakov era pe aceeași stație spațială cu Strekalov, și a văzut și el același fenomen (revista Raboceaia Tribuna din 16 octombrie 1990).
Întâlnirea cu îngerii a astronauților ruși de pe stația spațială Saliut 7 care a avut loc în anul 1984
Un eveniment extraordinar a avut loc în anul 1984 la bordul stației spațiale Saliut 7. Din perspectiva ideologiei dominante la acea dată, incidentul a fost chiar jenant pentru regimul sovietic și a fost trecut cu vederea multă vreme, autoritățile fiind foarte „discrete”. Populara revistă rusă NLO a dezbătut pe larg acest eveniment. Echipajul stației spațiale Saliut 7 era format la acea dată din 6 membri: Leonid Kizim, Oleg Atkov, Vladimir Soloviov, Svetlana Savitskaia, Igor Volk și Vladimir Djanibekov. Incidentul s-a produs în cea de-a 155-a zi a misiunii spațiale. Echipajul era ocupat cu exercițiile, testele, observațiile științifice și experimentele medicale ce făceau parte din programul pentru acea zi. Toți erau astronauți experimentați. La un moment dat avea să se petreacă ceva ce depășea cu mult experiența, cunoașterea și nivelul lor de înțelegere. În fața stației spațiale Saliut 7 a apărut, de nicăieri, un imens nor de gaz, de origine necunoscută, având culoarea portocalie. Astronauții au raportat imediat cele petrecute la Centrul de control aflat pe Pământ. Norul portocaliu s-a transformat treptat, luând forma a 7 îngeri de o frumusețe dumnezeiască. Îngerii aveau o înfățișare foarte asemănătoare cu cea a oamenilor, fiind însă, cu toate acestea, diferiți: aveau aripi imense și aure orbitoare.
În timp ce specialiștii de la Centru analizau aceste informații uluitoare, Saliut 7 a pătruns în nor. Echipajul a devenit conștient de faptul că norul portocaliu a intrat în nava lor, învăluindu-i și îmbrățișându-i pe cosmonauți, care au rămas atât de uluiți și aproape orbiți de această strălucire divină, încât niciunul dintre ei nu mai era conștient de prezența celorlalți colegi. Totuși, vederea așa-zis normală le-a revenit foarte repede. Astronauții s-au repezit să privească prin hublourile navetei.
Ceea ce au observat i-a lăsat fără grai – ei puteau distinge foarte clar 7 forme gigantice înăuntrul norului portocaliu. Credința lor în ideologia marxist-leninistă s-a evaporat instantaneu. Niciunul dintre ei, au mărturisit mai târziu, nu s-a îndoit o clipă de cele văzute. Îngerii i-au privit pe membrii echipajului rusesc cu atâta dragoste și blândețe, încât aceștia au relatat ulterior că stările pe care le-au trăit depășeau cu mult capacitatea ființei umane de minunare. Câțiva membri ai echipajului au remarcat că, în timp ce trăiau aceste stări de bucurie și extaz, zece minute au trecut aproape instantaneu. În timp ce secundele se scurgeau, îngerii au dispărut treptat, împreună cu norul lor portocaliu.
Imediat a fost formată la sol o echipă de medici pentru a studia și monitoriza starea de sănătate a membrilor echipajului. Cosmonauții au fost sfătuiți să-și întrerupă experimentele programate pentru acea zi și să-și analizeze starea de sănătate psihică și mentală. Testele medicale au indicat că starea lor de sănătate era foarte bună.
Evenimentul a avut loc înainte de perioada „perestroika”. Pentru a preveni evenimente ulterioare nedorite (având ca punct de plecare întâlnirea astronauților cu îngerii), membrii din Politburo (cea mai înaltă autoritate guvernamentală, ce avea rol legislativ și executiv) s-au asigurat că acest raport rămâne secret. Astfel, membrii echipajului Saliut 7 au fost avertizați în mod sever să păstreze secretul legat de acest eveniment, „pentru că îngerii nu există” în interiorul sau în exteriorul Uniunii Sovietice. Bineînțeles, raportul ce a fost redactat ulterior de membrii echipajului a fost clasat Top Secret.
„Șoapta” care a fost auzită în spațiu
Încă există episoade ale misiunilor spațiale sovietice despre care nu se discută mai nimic în Rusia. Printre acestea, se află relatări ale așa numitei șoapte spațiale, care au apărut în presa rusă. Autoarea a cel puțin un articol de acest fel este jurnalista Maria Vetrova. În acest articol din revista Pros-Extra, numărul 135 din 1997, ea ne spune despre un fost cosmonaut, pe care îl numește „Cosmonautul X”, care i-a revelat anumite informații, cu condiția de a rămâne însă anonim. El și-a amintit că anumiți astronauți sovietici au auzit povestindu-se în cercurile secrete despre „Șoaptă”, dar nu au împărtășit informații categorice, și nu au transmis nimic doctorilor la revenirea pe Pământ. Aceștia se temeau că, mai târziu, vor fi eliminați din programul spațial. Cosmonautul X credea că zvonurile despre Șoapta spațială sunt legende născocite de primii cosmonauți sovietici, cu scopul de a speria novicii. Dar se înșela foarte mult.
Cosmonautul X și un coleg de-al său se aflau la bordul unei stații spațiale sovietice, zburând pe deasupra Pământului, în emisfera sudică, atunci când, la un moment dat, Șoapta și-a făcut simțită prezența. El a simțit instantaneu o anumită prezență puternică și misterioasă care se afla foarte aproape, în spatele său. Astronautul mărturisea că nu a avut niciun dubiu că era observat de o ființă invizibilă.
O secundă mai târziu, colegul său, inginerul de zbor, care se uita prin hubloul navetei, s-a întors brusc și l-a privit. Ca o paranteză, cei doi sunt oameni raționali, chiar departe de a avea convingeri religioase definite, dar erau foarte buni prieteni încă de dinainte să intre în programul spațial și în pregătirea aferentă de la Orașul Stelelor. Acesta este motivul pentru care nu le-a fost frică să discute, față în față, impresiile acumulate după încheierea acestui episod. Ei au primit fiecare mesaje diferite, dar reacția inițială la manifestarea Șoaptei a fost identică: amândoi au rămas muți pentru moment și foarte uluiți. După spusele astronautului X, Șoapta a venit din profunzimile conștiinței sale.
Aceasta i-a spus: „Ai ajuns aici prea devreme, și ai făcut-o într-un mod inadecvat. Crede-mă, căci sunt strămoșul tău din partea mamei. Îți aduci aminte că ea ți-a spus pe vremea când erai un copilaș, despre străbunicul tău care a găsit o anumită fabrică în munții Ural? Fiule, nu ar trebui să fii aici. Întoarce-te pe Pământ. Nu încălca legile Creatorului tău… Fiule, chiar trebuie să te întorci, întoarce-te, întoarce-te…”
Șoapta i-a comunicat astronautului o foarte intimă poveste despre mama sa și despre străbunicul său, spre a-i dovedi faptul că îi cunoaște familia din interior. Astronauții s-au întors pe Pământ două zile mai târziu. Ulterior, Șoapta a venit la ei încă o dată. Mesajele erau identice în esență cu cele primite în spațiul cosmic și amândoi au simțit foarte clar, la fel ca prima dată, prezența extraterestră în imediata lor apropiere. Cosmonautul X și colegul său au urmărit timp de mai multe ore să înțeleagă cât mai clar natura experienței lor. Fiind atei și totodată amatori de literatură science fiction, ei au ajuns repede la concluzia că o civilizație extraterestră, folosindu-se de o anumită tehnologie avansată, intenționa să descurajeze rasa umană să continue să exploreze spațiul cosmic. Pentru a-i convinge pe cosmonauți că experiența lor nu este una halucinatorie, civilizația extraterestră respectivă le-a prezentat anumite dovezi indubitabile pe care numai ei le cunoșteau. Jurnalista se întreabă retoric de cât timp suntem oare observați de aceste ființe nepământene? Mai mult ca sigur de mai multe zeci de mii de ani, de vreme ce aceștia cunosc atât de bine omul și civilizația umană. Cosmonautul X nu exclude ipoteza ca membrii unor astfel de civilizații extraterestre să locuiască chiar pe planeta Pământ, poate chiar în unele baze subterane, fiind ascunși astfel privirilor noastre.
Dacă totuși Șoapta nu a fost de origine extraterestră, atunci ce era ea? Poate fi luată în calcul ipoteza „vizitei” rudelor decedate? Orice ar fi fost, experiența pe care cei doi astronauți au trăit-o le-a zguduit din temelii ateismul, convingerile comuniste și viziunea lor limitată despre lume. Pentru ei, aceasta a fost o dovadă clară că există viață după moarte și că această conștiință (care este diferită de trup) continuă să existe în alte forme în lumile subtile ale Macrocosmosului. Trebuie să existe o ierarhie în cadrul acestor etape ale evoluției, s-au gândit astronauții, iar în vârful și chiar în inima acestei ierarhii trebuie să se afle Creatorul (DUMNEZEU), așa cum Șoapta l-a informat pe cosmonautul X. Cosmonauții s-au confruntat cu o dilemă: să raporteze la Bază acest eveniment sau nu. Dacă ar fi raportat, carierele lor s-ar fi putut încheia imediat. Riscau să fie luați drept oameni ușor de impresionat, cu psihicul prea instabil pentru viitoare misiuni în spațiu.
Simțul datoriei le-a dictat însă ambilor cosmonauți că trebuie să facă un raport, dar ei nu au ascultat de această voce interioară. Alți astronauți au păstrat o oarecare tăcere în ceea ce privește existența Șoaptei; cel puțin ei nu au raportat nimic superiorilor lor. Totuși, anumiți cosmonauți care au auzit Șoapta au ales să facă un raport despre cele petrecute în spațiu. Ca rezultat, echipe medicale speciale au fost introduse în programul de pregătire; un personal medical foarte bine antrenat, ca și unii hipnotizori au început să sondeze psihicul astronauților, iar programul de antrenament a fost modificat.
Cosmonautul X, care s-a retras de atunci, nu știe cum este acum tratat fenomenul Șoaptei de către Centru, sau la ce concluzii au ajuns oamenii de știință ruși, dar a mărturisit că perspectiva sa de ansamblu asupra vieții s-a transformat foarte mult în bine, îmbrățișând aspecte cu mult mai vaste. Spațiul cosmic este literalmente plin de ființe extraterestre și este cu mult mai complicat, mai vast decât am crede noi în mod simplist că este. Cunoașterea noastră actuală nu ne permite să înțelegem esența majorității proceselor ce au loc în Univers, și nici a celor din trupul și din ființa noastră subtilă. Capacitățile noastre sunt încă limitate. Pentru cei care au auzit Șoapta, un fapt este cert, și anume că viitorul există și este nesfârșit sau, mai bine spus, este un etern prezent, exact așa cum spațiul și timpul sunt nesfârșite din perspectiva omului.
Despre OZN-uri, cu astronautul rus Victor Afanasiev
Astronautul sovietic Victor Afanasiev, colonel în cadrul Centrului, a apărut în anul 2003 la o emisiune a unui program britanic de televiziune ce a fost retransmisă în Rusia de REN TV, în anul 2004. Titlul emisiunii a fost Zemlia pod pritselom (revista NLO – OZN-uri interesate de Pământ). Emisiunea includea un interviu realizat de US Sightings TV. Data emisiunii nu este cunoscută, dar moderatorul a menționat că o echipă de investigații Sightings a fost invitată în Orașul Stelelor, echivalentul rusesc al centrului spațial de la Cape Canaveral (USA). Jurnaliștii au vorbit mai întâi cu Victor Afanasiev, care le-a spus doar că a avut o întâlnire cu un OZN și că ceva sau cineva de origine extraterestră tocmai vizitase Pământul, acest fapt fiind pentru el o dovadă clară că nu suntem singuri în Univers.
Apoi, moderatorul de la Sightings a menționat că în aprilie 1979, astronautul Victor Afanasiev a decolat de la centrul de lansare de la Baikonur, la bordul misiunii Saliut 6, și că, ulterior, s-a petrecut ceva neobișnuit. Afanasiev a afirmat că un obiect neidentificat s-a întors către nava sa și a urmărit Saliut 6 pe o distanță de aproximativ o jumătate din orbita Pământului.
El a declarat: „Îl observam în timp ce se afla pe partea luminată a Pământului, dar în momentul în care am intrat în partea întunecată, el a dispărut complet, aproape instantaneu. Era o structură similară cu cea realizată de oameni pe Pământ, lungă de aproximativ 40 metri și prevăzută cu o cocă interioară. Obiectul era îngust într-o anumită porțiune a sa și mai larg în alta. În interior, Afanasiev a remarcat un fel de camere sau cabine. Unele părți ale acestei navete aveau niște aripi mici. Acest obiect neidentificat a rămas un timp foarte aproape de noi, astfel încât am putut să-l fotografiem. Astfel, am calculat că avea între 23 și 28 de metri anvergură”.
Prezentatorul de la Sightings a menționat că Afanasiev, pe lângă faptul că a fotografiat obiectul neidentificat, a transmis încontinuu către centrul de dirijare a misiunii informații privind dimensiunile, forma și poziția acestuia. Atunci când astronautul s-a întors pe Pământ, el a fost supus unui interogatoriu, iar camera și filmele i-au fost confiscate. Fotografiile și dialogul său cu centrul de comandă de pe Pământ nu au fost niciodată date publicității. De abia acum, după căderea Uniunii Sovietice, Afanasiev a simțit că își poate spune povestea, a menționat prezentatorul. Cosmonautul a mai afirmat că nu a reușit să identifice obiectul care i-a urmărit.
Ceilalți membri ai echipajului nu au ieșit în față să vorbească despre evenimentele relatate de Afanasiev. Aceasta este, într-un fel, o poveste complicată ce necesită o anumită clarificare. O versiune a acestui eveniment a fost publicată pe anumite site-uri din vest, cu mențiunea că Afanasiev a văzut obiectul neidentificat în data de aprilie 1979. Dar acest fapt este imposibil: la acea dată, Afanasiev era încă pilot al Forțelor Aeriene Sovietice. El a intrat în programul spațial abia în anul 1985.
Aceste afirmații se bazează pe emisiunea canalului REN TV, în care au fost incluse documentarul britanic și segmentul Sightings. În acesta din urmă, astronautul nu ne spune nimic despre data evenimentului sau despre numele navetei sale sau al stației spațiale.
Ne îndoim că Victor Afanasiev, un astronaut de renume și un om de știință, și-ar induce în mod deliberat în eroare interlocutorii. Practic, informațiile transmise de el sunt de o mare valoare, și anume că nu suntem singuri în Univers, așa cum ar vrea să credem elita mondială care conduce din umbră planeta.
Cel mai probabil el a observat OZN-ul în perioada 1990-1991 sau 1994-1999, în niciun caz în 1979. Afanasiev a fost în spațiu 175 de zile în timpul primului său zbor, din 12 decembrie 1990 până în 26 mai 1991, având funcția de comandant al misiunii spațiale sovietice Soiuz TM 2 și al misiunii Mir 8, care includea și cosmonauți japonezi și britanici. Din câte se știe, echipajul acestei misiuni nu a raportat niciun OZN. Totuși, dacă Afanasiev a observat OZN-ul în timpul acestei misiuni, aceasta s-a produs cel mai probabil la începutul lui decembrie, la sosire, sau în martie, la plecare. Afanasiev a fost, de asemenea, comandantul misiunii Soiuz TM 18 și al misiunii Mir 15 în perioada 8 ianuarie 1994 – 9 iulie 1994. Afanasiev a mai participat la o misiune spațială de 188 zile din 20 februarie până în 28 august 1999, la bordul navei de transport Soiuz TM 29 și al stației orbitale Mir. Soiuz 29 a andocat la bordul stației Mir, în data de 22 februarie, astfel că, dacă a observat vreun OZN, aceasta s-a petrecut fie la început, în februarie, fie la plecare, în august.
Victor Afanasiev a urmat, între anii 1976 și 1980, cursurile Institutului Aviatic din Moscova, la filiala sa din Akhtubinsk, specializându-se în domeniul ingineriei aerospațiale. Din anul 1977 până în anul 1988, el a fost pilot de teste la centrul de testare al aparatelor de zbor, „Valeri Chalov“. Intră în programul spațial sovietic și urmează, între anii 1985-1987, cursurile de pregătire la centrul spațial Yuri Gagarin. Tot atunci el participă ca pilot la testele navetei spațiale rusești, Buran, care s-a dovedit a fi în cele din urmă un eșec. Între anii 1990 și 1999, el a petrecut aproximativ 555 de zile în spațiu.
Evenimentul OZN care s-a petrecut la Akhtubinsk, în anul 1985
În anul 1959, în stepele semideșertice de la nord de orașul Astrahan fost construit un oraș pe nume Akhtubinsk, care a devenit „patria” celui mai mare centru de testare a aparatelor de zbor din Rusia. La nord de Akhtubinsk se află un alt oraș, pe nume Groshevo, în apropierea căruia armata deține o altă zonă de testare a aparatelor de zbor. În anii de cercetare a evenimentelor OZN în spațiul sovietic, ufologii ruși au întâlnit un mare număr de cazuri provenind din această zonă. Victor Afanasiev este unul dintre cei care au observat OZN-uri în timpul stagiului petrecut aici.
În noiembrie 2005, colonelul în retragere Alexander Acimenkov era unul dintre moderatorii conferinței anuale Russian UFO (OZN-urile în Rusia), despre care, în decembrie 2005, ufologul Michael Gershtein a postat online un raport. Acimenkov, fost pilot de testare al aparatelor de zbor rusești, a ținut o foarte detaliată prelegere în legătură cu întâlnirile sale cu OZN-uri, ce au coincis, mai ales, cu perioada de testare, de către armata sovietică, a unor arme noi în zona asiatică a URSS.
Acimenkov afirmă că OZN-urile vizitau des această bază de testare și zburau atât de jos, încât piloții aveau impresia că extratereștrii le cunoșteau orarul de zbor mai bine decât superiorii lor din armata sovietică. El și-a amintit de un eveniment legat de un OZN, care s-a petrecut în ianuarie 1985, în timp ce el și colegul său de zbor, Victor Afanasiev, pilotau un avion MIG-23, testându-i armamentul nou de la bord. La un moment dat, centrul de comandă a indicat ca o țintă aeriană să fie doborâtă, iar piloții erau gata să execute acest ordin, când s-a produs o defecțiune a obiectului țintă, acesta prăbuşindu-se la sol.
În timp ce survolau zona, ofițerul de serviciu de la centrul de comandă le-a comunicat că deasupra avionului lor se afla, la o distanță de aproximativ 600 de metri, un obiect neidentificat. În partea de est a cerului, ei au remarcat un fel de lună gigantică, ce putea fi obiectul cu pricina. Câteva clipe mai târziu, ofițerul de serviciu i-a înștiințat că obiectul apărea, pe radar, foarte aproape de ei, și că începuse să urce. Fără să aibă contact vizual cu misteriosul obiect, piloții au început să urce și ei, în speranța că vor putea să afle mai multe. Operatorul radar a raportat că obiectul și-a modificat brusc traiectoria de zbor, dispărând în cele din urmă de pe radar. Întrucât nu mai aveau combustibil decât pentru a se reîntoarce la bază și, mai ales, pentru că nu vedeau ce trebuiau să urmărească, Acimenkov și Afanasiev au oprit urmărirea și au revenit la bază.
Mirosul specific al spațiului cosmic
Nu cu mult timp în urmă, Victor Afanasiev a menționat ceva foarte curios și interesant în același timp: spațiul cosmic are propriul său miros. El și colegii săi au perceput un miros specific ce pătrundea în navă. Mirosul era persistent și nu părea să provină de la bord. Chiar întors acasă, pe când rememora evenimentul respectiv, cosmonautului i-a fost foarte ușor să perceapă din nou acel miros. „Costumele spațiale aveau un alt miros și nu puteau fie ele sursa. Nu există miros comparabil pe Pământ”, a mai spus Afanasiev.
În loc de încheiere, nu ne rămâne decât să ne exprimăm uimirea care ne cuprinde în fața misterelor de nepătruns ale Universului și la gândul, tot mai ușor de acceptat de către oamenii din întreaga lume, că numeroase civilizații extraterestre benefice, aflate în apropierea planetei noastre albastre, sau mai departe, în imensitatea spațiului, așteaptă cu răbdare și iubire fraternă momentul când vom putea să-i întâlnim.
Articol preluat din Programul Taberei yoghine de vacanţă Herculane 2015, publicat de Editura Shambala, tiparit de Ganesha Publishing House.
Citiţi şi:
Strategia secretului referitoare la OZN-urile ce au fost observate în cadrul programului spaţial Gemini (1)
Existenţa OZN-urilor este un fenomen real şi din ce în ce mai actual
Tehnologia extraterestră şi secretele guvernamentale (I)
yogaesoteric
19 februarie 2016