Renumitul doctor Ștefan Mindea: Impunerea vaccinării de către angajatori – instaurarea totalitarismului medical

Atât Guvernul, cât și unii angajatori privați din toată țara au făcut demersuri în a constrânge angajații să se vaccineze pentru a-și păstra locurile de muncă.

Demersul de a condiționa dreptul la muncă de acceptarea unui tratament impus ne dă motive să ne îndoim că drepturile fundamentale garantate de Constituția României vor fi sprijinite printr-o legislație concretă. În condițiile de față, un angajator (de stat sau privat) care nu are nicio competență medicală, poate interveni în viața privată și în deciziile personale de natură medicală ale unui angajat, aspect care ar fi necesar să-l alarmeze pe orice cetățean care înțelege ce înseamnă să trăiești într-o societate democratică.

Dr. Ștefan Mindea

Este necesar să fie menținut un echilibru prudent între acest drept și drepturile angajaților, în special când este vorba de trupul și sănătatea noastră.

Este esențial să înțelegem că o întreprindere nu poate funcționa fară cetățeni angajați, iar acești cetățeni au drepturi personale care sunt inviolabile, asigurate de stat prin Constituția țării. Este absurd să implementăm o politică dictatorială care să afecteze forța noastră de muncă, o politică în care să facem abstracție de imunitatea naturală și în care vaccinul să fie considerat un panaceu. Nu mai vorbim de faptul că „siguranța” acestuia este sub o evaluare continuă în condițiile în care lipsesc date științifice în acest sens pe termen lung și în situația în care vaccinurile Pfizer și Moderna sunt listate în SUA ca fiind într-un „clinical trial”, adică proces de evaluare, până în 2023, conform sursei americane clinicaltrials.gov.

La urma urmei, în ce privește vaccinul, fiecare om este necesar să ia singur decizia și să și-o asume printr-o consultare cu medicul său, fiind vorba de o decizie importantă, foarte personală.

Cum s-a putut ajunge într-o astfel de situație în care să se pună problema ca Guvernul sau sectorul privat să se amestece intruziv în viața cetățeanului? Oare omul nu are drepturi fundamentale de care dispune în orice situație indiferent de context, când este vorba de trupul său? Poate fi impus un tratament medical cu forța? Oare nu mai este necesar ca administrarea oricărui tratament medical să necesite consimțământul și acceptul pacientului în cunoștință de cauză?

Sunt întrebări care acum doi ani nici nu se puneau în discuție.

Acum, în condiții de așa-zisă pandemie, Guvernul sau sectorul privat pot îngrădi drepturile fundamentale ale unui cetățean și pot condiționa angajarea într-un serviciu sub pretextul că urmăresc un „bine” pentru societate. „Binele” acesta poate fi un concept foarte interpretabil și poate fi folosit în scopuri care afectează libertatea cetățeanului. Tocmai din acest motiv, există o Constituție scrisă, care este baza unei societăți civilizate și care este necesar să fie respectată, precum și convenții și tratate (inclusiv Tratatul de la Oviedo), la care România este parte.

Legea este pentru toată țara, iar Constituția României se aplică pentru fiecare cetățean român în parte.

Se pune întrebarea cum poate permite o societate democratică asemenea abateri de la reperul ei fundamental, și anume Constituția?

Mă întreb dacă ne vom trezi la timp și vom conștientiza epoca nouă în care trăim și riscurile care ne pândesc sau vom repeta istoria din ’46?

Riscăm ca printr-un precedent ilegal să se deschidă porțile unui totalitarism medical. La prima vedere, termenul acesta pare exagerat. Însă, conform DEX, totalitarismul este definit drept un regim politic în care întreaga putere este deținută de o persoană sau de un grup de persoane într-o manieră autoritară, arbitrară, recurgând la forță și coerciție.

Într-o societate democratică și modernă, nici Guvernului și niciunui angajator privat nu este cazul să li se permită o asemenea intruziune în viața personală și în deciziile medicale ale unui cetățean, sub nicio formă și sub niciun pretext!

Raportând un astfel de demers la cele petrecute în istorie, să ne amintim că naziștii și bolșevicii au început să impună o asemenea politică totalitară chiar asupra propriilor lor cetățeni, nu numai asupra altor neamuri, uitând complet de drepturile fundamentale care îi aparțin oricărui om chiar și pe timp de război.

În acea vreme, exterminarea evreilor era considerată un „bine” pentru societate și era o politică impusă de stat, fapt care este considerat criminal în ziua de astăzi. Statul s-a situat mai presus de drepturile fundamentale ale omului sau ale cetățeanului pe care era dator, inclusiv prin legea internațională, să le respecte. Unde sunt vocile acelor popoare care în trecut au fost supuse la un genocid organizat de mâna statului, cu încălcarea tuturor drepturilor lor fundamentale și apoi până și a dreptului la viață, nu cu mult timp în urmă? Reprezentanți ai poporului Israelului au început să vorbească. Este și rândul românilor, trecuți prin genocidul bolșevic. Ne permitem să avem o memorie atât de scurtă și să uităm așa ușor cât de abuziv se poate comporta un stat cu cetățenii săi? Oare nu guvernul slujește poporul ci poporul slujește guvernului?

Un guvern democratic are datoria să servească tocmai poporul care l-a adus, prin vot direct, în poziția de a conduce, și nicidecum să încalce drepturi fundamentale garantate de Constituție, abaterea de la acest principiu putând fi considerată un act ostil împotriva propriilor cetățeni!

Este necesar de precizat că discuția noastră nu este una despre vaccinare sau despre eficiența vaccinării. Nu. Este o discuție fundamentală despre drepturile oamenilor într-o societate civilizată democratică.

Am declarat de nenumărate ori că fiecare cetățean român care dorește să se vaccineze este necesar să aibă acces rapid și nestingherit la acest tratament. Însă și situația inversă este necesar să fie la fel de valabilă: pentru cei care nu își doresc vaccinul, indiferent de motiv, drepturile să le fie protejate cu aceeași vigilență.

Pornind de la acest principiu și argument, cetățenii României au nevoie de legislație pentru a le proteja drepturile la sănătate și libertate în deciziile lor medicale complexe și personale. Consider că, dacă Guvernul României ezită să-și protejeze proprii cetățeni prin legi care garantează drepturi fundamentale, atunci când omul simte că i se ia pâinea de la gură prin faptul că i se încalcă dreptul fundamental de a se angaja fără condiționare, în acest caz riscăm să declanșam un conflict social uriaș în care Guvernul va fi tras la răspundere de către cetățeni.

Este inacceptabil ca guvernul să ia ca prizonier propriul lui Stat, propriul popor!

Până la urmă, vorbim de sănătatea noastră. Noi toți ne dorim să fim sănătoși și să depășim covid-19. Însă este necesar să atingem aceste scopuri firești fără să încălcăm drepturile fundamentale ale oamenilor, fară să îngrădim deciziile personale medicale ale concetățenilor noștri și fără să-i discriminăm; nici măcar un singur cetățean. Consider că avem nevoie de un sprijin democratic din partea guvernului nostru ales democratic. Ceea ce avem nevoie este ca pentru Guvernul României să fie pe primul loc poporul român – în integralitatea lui – și binele lui.

Subliniez, aceasta este menirea guvernului, a oricărui guvern: bunăstarea cetățenilor. Noi, cetățenii României, vrem să avem garanția că, într-o societate democratică și liberă, fiecare dintre noi poate decide singur ce este mai bine pentru el în ceea ce privește vaccinarea sau alte intervenții medicale, fără să fim îngrădiți și discriminați de către angajatorul nostru când este vorba de decizii personale. Sigur că luăm în serios boala și virusul, însă, în egală măsură, este imperios să respectăm drepturile și libertățile noastre garantate de către cel mai important act al țării, Constituția, fără de care nu mai suntem o țară bazată pe lege și democrație.

Există o diferență majoră între a încuraja sau a recomanda și a impune un tratament medical care este asociat cu riscuri serioase, ȘI UNEORI permanente ȘI FATALE. Într-o Românie democratică, drepturile personale nu pot fi încălcate niciodată!

Dr. Ștefan Mindea

Despre autor:
Doctorul Ștefan Mindea a devenit cunoscut în România după ce a ales să se întoarcă în țară, cu familia, după peste trei decenii petrecute în SUA.

La doar 40 de ani, Ștefan Mindea era unul dintre cei mai reputați neurochirurgi din SUA. Specializat în neurochirurgie minim-invazivă și chirurgie oncologică spinală, a creat prima secție de acest tip la Universitatea din Stanford. Părinții l-au educat să se simtă mândru că este român. El însuși are șase copii pe care îi educă în același spirit.

După 35 de ani petrecuți în SUA, a decis să se întoarcă în țară, mutându-se cu familia la Constanța. Acolo a activat ca medic neurochirurg, dar și ca diacon la slujbele oficiate duminica de Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din municipiu.

Pe 8 iunie 2020, de praznicul Sfintei Treimi, diaconul Ștefan Mindea a fost hirotonit preot de Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie.

În trecut, Ștefan Mindea a militat împotriva vaccinării obligatorii și a susținut Referendumul pentru familie din octombrie 2018.

Detalii despre cariera sa profesională găsim și pe pagina sa web, mindea.ro: Dr. Ștefan Mindea, unul dintre neurochirurgii de top ai Spitalului Universitar Stanford, s-a întors în țară să aducă experiența sa acumulată în SUA. A profesat în cadrul acestui centru medical în calitate de șef al secției de Neurochirurgie Minim Invazivă, fiind specializat în chirurgie endoscopică minim invazivă cerebrală și spinală. Dr. Mindea a fost membru al Senatului Universitar Stanford și membru distins al Centrului Oncologic Stanford. Fondatorul secției de Neurochirurgie Minim Invazivă din cadrul Spitalului Universitar Stanford, dr. Mindea a fost cel mai tânăr șef de secție din istoria acestui centru de renume. Dânsul a fost premiat în «Top 5 cei mai buni neurochirurgi» mai mulți ani consecutivi.

Fiind o persoană inovatoare, a dezvoltat și efectuat în premieră diverse intervenții endoscopice minim invazive documentate în presă. De asemenea, dr. Mindea a adus multe contribuții comunității științifice, având peste 200 de publicații și prezentări internaționale. Împreună cu echipa sa, dr. Ștefan Mindea realizează peste 600 de intervenții chirurgicale anual.

Pentru a întregi dimensiunea științifică a personalității sale prin cea duhovnicească, vă readucem în atenție interviul realizat de Doxologia în care pr. dr. Mindea povestea cum l-a cunoscut pe Părintele Justin Pârvu și ce îi datorează.

Citiți și:
De partea lui Dumnezeu și a logicii
Interviu Rod Dreher: „Cred că niciodată nu s-ar cuveni să facem ceva împotriva conștiinței noastre doar pentru a ne recăpăta libertatea”
„Ce se petrece este complet nebunesc”. Profesorul Christian Perronne și cercetătoarea Anne-Marie Yim despre politica de vaccinare anti-covid (I)

 

yogaesoteric
5 februarie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More