Reprezentanţii MISA s-au întâlnit cu presa
Dezvăluiri incendiare despre modul în care procurorii au fabricat dosarele MISA
de Anca Munteanu
Cu două zile înaintea celui de-al doilea termen din procesul în care 21 de instructori yoga sunt acuzaţi pe nedrept de infracţiuni grave – de la trafic de persoane la antisemitism – MISA a organizat o conferinţă de presă.
Invitatul special al conferinţei a fost Seppo Isotalo, doctor în ştiinţe politice şi sociale, reprezentant social democrat al Suediei pentru Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare Europeană (OSCE). Alături de el au reprezentat MISA Monica Dascălu, Eduard Franţi, Florin Lazo şi Mihai Stoian, liderul filialei MISA din Danemarca, Natha.
Timp de aproximativ două ore, în faţa unui număr restrâns de jurnalişti, MISA s-a prezentat ca fenomen social şi internaţional, aducând şi perspectiva europeană asupra cazului MISA – Gregorian Bivolaru. Numeroase abuzuri în instrumentarea dosarelor MISA precum şi alte informaţii bombă despre dosarul 6D au fost prezentate rând pe rând. „Deşi aceste cazuri pe care vi le prezentăm sunt nişte subiecte extraordinare pentru presă, suntem aproape siguri că, aşa ca şi până acum, nu le vom regăsi în ziare” – au declarat reprezentanţii MISA. Într-adevăr, niciuna dintre informaţiile prezentate nu au fost publicate de ziare şi nici nu au ajuns în jurnalele TV. Şi de această dată motivul nu este că MISA ar refuza dialogul cu presa.
Yoga sprijinită financiar de stat
Mihai Stoian a vorbit despre MISA şi filialele sale din străinătate, deschise în toate ţările membre UE. Succesul MISA peste hotare se datorează faptului că munca realizată de yoghini este în folosul public – prin faptul că anual zeci de mii de oameni învaţă la cursurile MISA despre menţinerea stării de sănătate, armonie corporală, gândire pozitivă, dietă sănătoasă şi echilibrată, dezvoltare personală superioară, trezirea credinţei şi aspiraţiei către un ideal în viaţă, toate acestea obţinute prin procedee naturale şi prin yoga. De asemenea, instructorii de yoga MISA şi lectorii de ayurveda realizează muncă voluntară. Chiar dacă conţinutului cursurilor cât si celelalte activităţii administrative sunt identice în România şi în şcolile MISA din străinătate, marea diferenţă este că în Italia, Suedia, Danemarca şi Germania aceste şcoli sunt susţinute chiar şi prin suport financiar – ca o recunoaştere a valorii învăţăturilor oferite publicului – de către autorităţile ţărilor respective.
Mihai Stoian a mai dat detalii despre un program demarat de MISA în mai multe ţări europene pentru ca unele metode simple din tradiţia milenară yoga cum ar fi: respiraţia corectă si completă, tehnici de relaxare profundă, continenţă sexuală, elemente despre viaţa emoţională în conexiune cu centrii subtili de forţă ai fiinţei umane, exerciţii simple de concentrare mentală să fie introduse în programa de învăţământ în şcoli alternative şi chiar de stat din ţările respective. A fost prezentat şi primul succes: şcoli din Danemarca şi-au exprimat interesul ca unele dintre aceste subiecte să fie introduse în programa şcolară chiar din anul 2008.
Tot ca o recunoaştere a valorii şcolii de yoga MISA, în anul 2008 Congresul Federaţiei Internaţionale de Yoga se va desfăşura la Bucureşti şi va fi găzduit de către MISA.
Voci europene
Mihai Stoian a făcut o paralelă între modul în care este percepută yoga predată de MISA în străinătate şi felul în care ea este privită aici în ţară. În mod paradoxal în ţara de origine – România – MISA este discriminată. Abuzurile autorităţilor împotriva acestei şcoli de yoga au devenit motiv de îngrijorare la Bruxelles. De aceea la cea de-a doua înfăţişare a procesului dosarului 6D ce va avea loc în Bucureşti luni 24 septembrie 2007 vor fi prezenţi – aşa cum au fost si la data de 6 august la primul termen de judecată – reprezentanţi ai Comisiei Europene care vor să se informeze la faţa locului cu privire la acest caz şi la modul în care se desfăşoară procesul. Aceşti reprezentanţi au venit in urma numeroaselor sesizări sosite din partea unor oficiali europeni, unii dintre ei chiar membrii ai parlamentului european.
Jens Peter Bonde – membru al Parlamentului European şi preşedintele grupului Indepence Democracy, Lisbeth Kirk – redactor şef al EU Observer, Ulla Sandbaeck – membru în Comisia de conducere a Amnesty International Danemarca şi reprezenatntul Suediei la OSCE, Seppo Isotalo sunt câteva dintre vocile care au luat poziţie în acest caz. Seppo Isotalo a fost invitat al conferinţei de presă de vineri. Acesta a venit în România pentru a participa la conferinţa OSCE având ca temă respectarea drepturilor omului, ca reprezentant al Suediei, în luna iunie 2007. Şi reprezentanţii MISA au prezentat la această conferinţă câteva dintre abuzurile autorităţilor române asupra şcolii de yoga. Imediat după aceea, cu o grabă suspectă, procurorii au trimis în instanţă dosarul 6D în care 21 de instructori yoga sunt acuzaţi pe nedrept de infracţiuni grave. În aceeaşi, zi rechizitoriul acestui dosar a fost publicat abuziv şi ilegal pe Internet.
Dosar fără probe
Monica Dascălu a continuat prezentarea rechizitoriului 6D. Dincolo de faptul că publicarea acestuia pe Internet este o ilegalitate care aduce grave prejudicii celor 21 de inculpaţi şi întregii şcoli de yoga, oferă şi dovada incontestabilă a faptului că în acest dosar nu există probe. Analiza atentă a rechizitoriului MISA arată că întregul caz este construit pe declaraţii ale unor martori care NU aduc nici un fel de probă. „În condiţiile în care vorbim de o asociaţie supravegheată continuu de SRI (conform declaraţiilor oficiale, din 1996), absenţa probelor vorbeşte de la sine: este vorba de acuzaţii inventate”, spune Monica Dascălu. După prezentarea cazului MISA la Conferinţa OSCE, procurorii au trimis dosarul în instanţă cu o grabă suspectă. Rechizitoriul este încropit pe fugă şi conţine o serie de greşeli penibile. Cea mai gravă dintre ele este faptul că aceeaşi persoană apare de două ori pe lista învinuiţilor.
Una dintre dovezile că acest dosar este fabricat se găseşte chiar în rechizitoriu, în aşa-zisele rapoarte sau studii ştiinţifice despre MISA, care încearcă sã dea o notă de seriozitate documentului. Acestea sunt redactate de:
– Mario Sorin Vasilescu, adică o şcoală de yoga „rivală” şi prin urmare ne-obiectivă, material redactat în 1997
– Un grup de psihologi condus de Irina Holdevici, prietenă apropiată a lui Mario Sorin Vasilescu şi totodată colonel SRI
– Tudorel Butoi, psiholog al Securităţii şi apoi al SRI
– un studiu al MAI
– douã materiale redactate din partea Patriarhiei de preotul Sterea Tache.
Este semnificativ faptul cã nici unul dintre studii nu a fost redactat pe baza datelor reale despre şcoala de yoga MISA. Nici unul dintre autorii lor nu a discutat cu nici un yoghin, nu a vizitat aşezămintele yoghine, nu a asistat la nici un curs sau conferinţă de yoga. Prin urmare valabilitatea acestor studii este nulă din punct de vedere ştiinţific.
Operaţiunea Christ – atac terorist
Florin Lazo – analist de sisteme informaţionale şi operaţii militare – a analizat operaţiunea Christ în toate componentele sale: componenta terestră – reprezentată de descinderile în forţă, componenta de război informaţional – reprezentată de acţiunile din mass-media şi nu numai, şi componenta juridică – reprezentată de anchetele din cele două dosare aflate în instanţă. „Concluzia este că, operaţia din 18 martie 2004, cu nume de cod „Christ”, a fost al doilea atac terorist, după mineriade, realizat de către reprezentanţi ai instituţiilor statului român asupra unor cetăţeni paşnici. Acest atac terorist a fost posibil datorită comenzii şi acoperirii politice, a unui scenariu realizat şi orchestrat de către serviciile secrete şi dus la îndeplinire de către forţele speciale şi procuratură”, a explicat Florin Lazo. La aceeaşi concluzie a ajuns şi ziaristul Ion Cristoiu, care scria în luna aprilie a acestuia an: „Serviciile secrete au montat în cel mai mic amănunt Diversiunea MISA, despre care, dacă nu actualul guvern atunci măcar viitorul, va fi obligat să dezvăluie adevărul”.
Abuzuri grave
În continuare, Florin Lazo a explicat că pentru a asigura succesul operaţiunii „Christ” trebuiau selecţionaţi şi implicaţi oameni care să execute orbeşte ordinele şi să fie „răi” şi duri pentru a-şi îndeplinii misiunea. Un astfel de exemplu de executant este şi procurorul Marian Delcea, care pe timpul percheziţiilor şi anchetei a săvârşit numeroase abuzuri, evidenţiate în plângerile penale formulate împotriva lui. Acesta a folosit şantajul şi intimidarea, instigarea la mărturie mincinoasă, a realizat infracţiunile de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, purtare abuzivă. De asemenea, procurorul Marian Delcea a furnizat presei într-un mod ilegal şi abuziv Rechizitorului dosarului 6D. Inculpaţii au aflat de pe Internet cǎ sunt trimişi în judecatǎ, din cauză că acest aspect nu le-a fost comunicat în mod oficial până la data respectivă. Acestora nu li s-a prezentat întreg materialul de urmărire penalǎ.
Pe lista de abuzuri mai pot fi trecute şi faptul că în cazul dosarului 6D nu s-a respectat procedura legală de atribuire aleatorie a dosarului unui judecător precum şi faptul că profesorul de yoga Gregorian Bivolaru este prezentat de către Inspectoratul General de Poliţie pe lista celor mai periculoşi infractori din România, în condiţiile în care el trebuie considerat nevinovat până la proba contrarie.
Pe lângă abuzurile procurorilor, un alt subiect incendiar prezentat ziariştilor de către reprezentaţii MISA i-a vizat pe martorii acuzării folosiţi de procuratură în dosarele împotriva yoghinilor: aceştia sunt în principal membrii a numai trei familii, care apar în ambele dosare, fie ca părţi vătămate, fie ca martori sub acoperire. Toţi pretind sume exorbitante sub pretextul că au fost „traficaţi” în ashramurile yoghine. Toţi au în comun un trecut dubios, fiind daţi afară de la cursurile de yoga pentru abateri grave precum furt, înşelăciune, purtare violentă şi au fost momiţi de procurori cu tentaţia unor câştiguri materiale pentru a da declaraţii false împotriva lui Gregorian Bivolaru şi a altor instructori de yoga.
Un succes al mitingurilor de protest
Un alt grav abuz este nerestituirea bunurilor confiscate la percheziţiile din 18 martie 2004, când procurorii şi mascaţii încărcat 30 de camioane cu tot ce se putea lua din casele yoghinilor: haine, covoare, lenjerie, biblioteci întregi pline cu cărţi, aspiratoare, telefoane mobile, acte de identitate, paşapoarte, diplome de studii (bacalaureat, facultate), actele caselor respective, bijuterii personale, banii din buzunare, etc. Eduard Franţi a vorbit despre situaţia zecilor de oameni nedreptăţiţi, care deşi au făcut sute de plângeri penale şi deşi unii au obţinut chiar ordine judecătoreşti de restituire pentru o parte din aceste bunuri, acestea nu au fost restituite nici până în ziua de astăzi, după trei ani şi jumătate.
Aceşti oameni au făcut sute de mitinguri de protest în faţa Parchetului General şi a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel şi fac în continuare săptămânal mitinguri în care cer să li se restituie bunurile reţinute în mod abuziv de către procurori. Un astfel de miting de protest l-a făcut pe suedezul Seppo Isotalo să ia contact cu şcoala de yoga MISA. Acesta a venit în luna iunie a acestui an în Bucureşti pentru a participa la o conferinţă OSCE. Alături de hotelul în care locuia se desfăşura un protest al yoghinilor MISA. Aşa a intrat el în legătură cu yoghinii MISA şi a aflat detalii despre cazul MISA – Gregorian Bivolaru. El este cel care i-a încurajat pe reprezentanţii MISA să prezinte în cadrul conferinţei OSCE abuzurile la care au fost supuşi în ultimii trei ani.
Cazul MISA va costa România milioane de euro
Când Seppo Isotalo a luat cuvântul în cadrul conferinţei de presă de vineri a precizat din start că este dispus să răspundă oricăror întrebări din partea jurnaliştilor. În primul rând el a explicat ce caută în România, de ce se află la aceeaşi masă cu reprezentanţii MISA: pentru că într-o săptămână se va afla la întâlnirea OSCE, la Varşovia, unde va prezenta un raport despre cazul MISA – Gregorian Bivolaru. A catalogat cazul MISA ca fiind o ruşine pentru statul român şi a avertizat că această eroare judiciară poate costa România milioane de euro. „Sunt fonduri europene care s-ar cuveni României, dar drept sancţiune pentru o astfel de gravă încălcare a drepturilor omului, aceşti bani nu vor mai ajunge în ţara voastră. Vă spun, cazul MISA este pentru România o catastrofă!”, a spus Seppo Isotalo.
La întrebările jurnaliştilor despre ce va scrie în acest raport el a precizat că depinde foarte mult şi de ce se va petrece la înfăţişarea de la Tribunalul Bucureşti de luni, 24 septembrie din procesul yoghinilor. Seppo Isotalo a fost prezent în tribunal şi în 6 august, la primul termen al procesului. Acesta le-a povestit jurnaliştilor despre investigaţiile pe care le-a realizat, despre întâlnirea cu Marian Delcea şi despre modalităţile în care a ajuns la concluziile din raportul întocmit în luna august despre MISA.
„O ruşine pentru România”
În ce priveşte opinia sa personală asupra cazului MISA, aceasta este foarte clară. „Dacă ar fi după mine, ar trebui ca acest dosar să se închidă în 5 minute. Acest dosar e o ruşine pentru România”, a spus acesta. A prezentat laude pentru modul de viaţă al yoghinilor din ashramuri şi a declarat că „ar trebui să fie astfel de locuinţe în fiecare oraş al statelor postcomuniste”. Această afirmaţie l-a inflamat foarte tare pe unul dintre ziariştii prezenţi, Ovidiu Zara, de la Atac, care a purtat minute în şir discuţii aprinse cu social democratul suedez. Deşi ziaristul a fost lipsit de respect, suedezul i-a răspuns politicos şi pe îndelete de fiecare dată. Acuzat că ţine partea şcolii de yoga şi că nu este obiectiv acesta a replicat că da, se află la aceeaşi masă cu MISA, nu va nega nicicând acest lucru, dar cu toate acestea el este un observator obiectiv.
În finalul conferinţei a stat de vorbă cu mai toţi dintre jurnaliştii prezenţi. S-a declarat mulţumit, chiar şi după ce a citit ceea ce au relatat ziariştii după această conferinţă de presă în unele ziare de scandal. Consideră că pentru MISA este un exerciţiu şi o schimbare de atitudine constructivă în ce priveşte relaţia cu mass-media. Cu toate acestea este realist şi îşi dă seama că va mai trece mult timp până când presa din România să îl trateze corect şi aşa cum ar merita pe Gregorian Bivolaru. „Europa îl vrea. Pot să vă asigur că Suedia îi va oferi protecţia sa în continuare, pentru că Suedia nu crede în justiţia românească, ceea ce este un lucru rău pentru ţara dumneavoastră”, a concluzionat acesta.
Citiţi şi alte materiale prezentate la această conferinţă de presă:
Grave abuzuri în serviciu realizate de procurorul Marian Delcea
Portretul socio-moral al acuzatorului MISA
yogaesoteric
23 septembrie 2007