Scriitorul Umberto Eco (foto) a primit în luna mai 2013 titlul de Doctor Honoris Causa în comunicare şi cultură mass-media la Universitatea din Torino şi, cu această ocazie, întâlnindu-se cu jurnaliştii, a vorbit despre reţelele de tip facebook.
„Reţelele de socializare dau drept de cuvânt unor legiuni de imbecili care înainte vorbeau numai la bar după un pahar de vin, fără a dăuna colectivităţii. Erau imediat puşi sub tăcere, în timp ce acum au acelaşi drept la cuvânt ca şi un premiat cu Nobel. Este invazia imbecililor.”
„Televiziunea a promovat idiotul satului faţă de care spectatorul se simţea superior. Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr”, observă Eco, care îi invită pe jurnalişti „să filtreze cu o echipă de specialişti informaţiile de pe internet, pentru că nimeni nu este în stare să priceapă astăzi dacă un site este credibil sau nu”.
„Ziarele ar trebui să dedice cel puţin două pagini analizei critice a site-urilor, aşa cum profesorii ar trebui să-i înveţe pe elevi să utilizeze site-urile, pentru a-şi face temele. Să ştii să copiezi este o virtute, dar trebuie comparate informaţiile, pentru a înţelege dacă sunt credibile sau nu.”
Eco vede un viitor pentru hârtia tipărită.
„Există o reîntoarcere la tipăritură. Firme din SUA care au trăit şi triumfat pe internet au cumpărat ziare. Acest lucru îmi spune că există un viitor, ziarul nu va dispărea, cel puţin pentru cât mi-e permis să trăiesc. Cu atât mai mult în era internetului în care se dezlănţuie sindromul complotului şi proliferează scornelile.”
Contra
Gianluca Nicoletti, scriitor, jurnalist şi realizator radio-tv, în prezent cronicar la Radio 24 şi editorialist la cotidianul La Stampa, a scris un comentariu dur pe tema afirmaţiilor lui Eco. Iată câteva extrase: „Unde am ajuns, doamna mea! Acum că Umberto Eco ne-a deschis ochii asupra faptului că umanitatea este populată de legiuni de imbecili…
Este incredibil că aceştia au chiar drept la cuvânt, fără ca nimeni să nu-i pună sub tăcere! Imaginaţi-vă că profesorul a spus chiar şi că au acelaşi drept la cuvânt ca şi laureaţii cu Nobel. Gândiţi-vă, doamnă, că ar fi ca şi cum eu sau dumneavoastră, care vorbim de la balcon în timp ce întindem rufele, am putea vorbi cu aceeaşi demnitate a unui Dario Fo…
Cu adevărat nu mai există niciun Dumnezeu! Atenţie, nu este un paradox pentru a critica gândirea celui pe care îl consider unul dintre cei mai iluştri reprezentanţi în viaţă ai literaturii şi gândirii, dimpotrivă sunt în mod sincer şi profund cuprins de admiraţie de tot ceea ce Umberto Eco a produs până acum ca şi gândire.
Însă nu reuşesc să-mi reprim tentaţia de a reprezenta o onirică reconstituire a cum ar putea să stimuleze dezbaterea dintre două gospodine din Voghera ideile pe care el le-a exprimat cu ocazia conferirii titlului de Doctor Honoris Causa în «Comunicare şi Cultură a mass-mediei» din partea Universităţii din Torino.
Fără nici măcar de departe să ne imaginăm că cineva ar putea să pună în discuţie opiniile altcuiva pe teme în fond atât de legate de puncte de vedere personale, îmi vine să spun că, în sfârşit, ne putem măsura cu cea mai realistă rată de imbecilitate cu care dintotdeauna este impregnată umanitatea.
Era mult prea uşor pentru orice intelectual sau fabricant de gândire să se măsoare numai cu simpozionul apropiaţilor săi. Acum cine vrea să surprindă sensul vremurilor pe care le trăim este constrâns să navigheze pe o mare mult mai agitată şi infestată de corsari, faţă de frumoasele vremuri în care această masă care nu se poate civiliza putea să râvnească doar la rangul de cititor, spectator, ascultător.
Să stăm cuminţi şi tăcuţi, să citim ziare scrise de noi, să citim cărţi scrise de noi, să ne uităm la programe TV în al căror centru eram noi, să ascultăm lecţii pe care le făceam noi…
S-a încheiat din păcate epoca fortăreţelor inexpugnabile în care adevărul este păstrat de sacerdoţii lor. Astăzi adevărul trebuie apărat în orice colţişor, să faci asta necesită efort, gratifică mult mai puţin, dar în special necesită capacităţi de combatere până la capăt: nu se produce gândire în cultura digitală, dacă nu se acceptă să se stea cot la cot cu latura imbecilă a forţei.
Este adevărat, internetul este libera dezlănţuire a oricărei minciuni, consolidare a oricărei superstiţii, sublimare a oricărei veleităţi. Tocmai din acest motiv ne fascinează lumea contemporană, este un tigru ce trebuie încălecat pentru a nu ne lăsa devorați de el. Să crezi însă că pot exista cuşti capabile să-l îngrădească este cât se poate imagina de departe de realitate.
Nu este o chestiune de sprijin a cunoaşterii de rang inferior, se poate să fie aşa cum spune profesorul Eco că se va reveni la hârtia tipărită, dar va echivala întoarcerii la vinil, la fotografiile cu polaroidul a un «cosplay steampunk» care visează la un viitor de hipertehnologie cu aburi în haine victoriene.
Sunt nostalgii care au renaşterea lor glorioasă în memoria digitală, readuc orice idee nebunească a trecutului la o stratagemă funcţională, pentru ca acele milioane de imbecili să poată, după cheful lor, să-şi reconstruiască o epică individuală, fără a fi efectuat vreodată un gest cu adevărat epic în întreaga lor viaţă… Şi atunci? Cine suntem noi să refuzăm ca dreptul la imbecilitate să evolueze cu instrumente individuale? Nu cred în comitetele de înţelepţi, în maeştrii vieţii digitale care fac din ziare analiza critică a internetului.
Sentinţele lor ar avea acel miros al hainelor păstrate la naftalină care astăzi emană opiniile mucegăite privind televiziunea bună, privind serviciul public, privind calitatea programelor, privind ce e bun şi ce e dăunător. Suntem toţi intoxicaţi, de aceea astăzi intelectualul trebuie să-şi asume nebunia echilibristului. Cel care ar vrea să-i îngrijească pe alţii şi încă se declară sănătos, este în realitate (din punct de vedere digital) deja mort.”
Sursa: Gazeta Românească
Citiţi şi:
Facebook – arma vicleană a aşa-zişilor „iluminaţi” (1)
Blogurile vor fi cenzurate de legislaţia UE
yogaesoteric
5 octombrie 2015