Rețete delicioase cu țelină

 

Icre de ţelină

Reţeta de icre de ţelina este de fapt un piure de ţelină îmbogăţit cu brânză telemea, ceapă verde şi mărar proaspăt. Are o consistenţă mai granulată, de unde şi denumirea de icre de ţelină.
O reţetă pe care merita să o încercați; va însoţi cu succes ca garnitură orice alt preparat.

Ingrediente

Cantităţi pentru 6 porţii:
– 1,5 kg țelină
– 100 grame brânză telemea
– 50 grame ceapă verde (jumătate de legătură)
– 2 linguri ulei de floarea soarelui
– 1 gălbenuş de ou
– 50 ml lapte dulce
– 30 grame mărar (jumătate de legătură)
– sare de bucătărie după gust

Mod de preparare

Țelina se curăță, se spală și apoi se taie în felii sau sub formă de cubuleţe pentru a fierbe mai repede. Se pune la fiert în apă cât să o cuprindă.
Între timp, se taie brânza telemea în cubuleţe mici și ceapa se toacă mărunt.
Când ţelina este bine fiartă, se scoate la scurs într-o sită.
Preîncălziți cuptorul la 180 grade C.
Țelina se pasează cu ajutorul unui zdrobitor de cartofi, se adaugă uleiul, gălbenuşul de ou, laptele şi se amestecă bine toate. Se adaugă apoi şi cubuleţele de brânză împreună cu mărarul tocat și se sărează după gust (dacă mai este cazul, telemeaua este de obicei foarte sărată).
Puneți la cuptor pentru 20 de minute.

Se serveşte caldă, cu ciuperci umplute sau alături de preparatul preferat.

Salată de țelină cu maioneză

Ingrediente

– 2 bucăţi de ţelină potrivite ca mărime
– 1 morcov
– 1 măr
– 100 g maioneză
– 100 g smântână
– sare
– piper

Mod de preparare

Ţelina se curăţă de coajă, se spală, se taie bucăți ceva mai mici și apoi se dă pe răzătoarea cu ochiuri mici. Se lasă puțin și se stoarce de zeamă.
Morcovul şi mărul se dau și ele prin răzătoarea cu ochiuri mici.
Într-un bol adăugăm ţelina, morcovul, maioneza, smântâna, mărul, condimente după gust şi amestecăm bine.
Dăm la frigider câteva ore înainte de servire.

Tartă cu țelină

Ingrediente

– o rădăcină mică ţelină
– un pachet de aluat foitaj
– 3 ouă
– 150 ml lapte
– 150 ml smântână
– un praz
– sare
– piper

Mod de preparare

Ţelina se curăţa şi se taie felii care se pun la fiert în apă cu un praf de sare. După ce s-au fiert, se pasează şi se înlătură eventualele părţi lemnoase.
Se amestecă ţelina cu ouăle bătute cu lapte şi smântână, sare, piper şi praz tăiat cubuleţe.
Aluatul se pune în formă de copt, se pune amestecul de ţelina şi se dă la cuptor pentru 20 de minute.

Chipsuri de ţelină

Ingrediente

– rădăcină de ţelină
– sare de mare

Mod de preparare

Se aleg rădăcini de ţelină mai tinere ca să nu fie fibroase și ceva mai mici, să le puteți da întregi pe răzătoare. Dacă sunt mai mari şi nu încap pe răzătoare, le tăiaţi în 2-4 bucăţi. Se curăţă ţelina de coajă, se taie rondele foarte subţiri, folosind o răzătoare ce permite aceasta.
Se aşază feliile în tavă acoperită cu hârtie de copt. Feliile trebuie să fie unele lângă altele, fără a se suprapune. Se presară cu sare de mare.
Se introduc câte două tăvi deodată în cuptor, la 180ºC, cu ventilator, şi se lasă 20 de minute. După acest timp marginile vor fi uşor uscate (se ridică în sus) iar centrul trebuie să fie făcut, adică nu mai este crud/tare. Scoateţi chipsurile într-un bol larg pe măsură ce se coace fiecare tavă.

Când le-aţi terminat de copt pe toate, aşezaţi chipsurile din nou în tăvi, tot unele lângă altele, fără a le suprapune. Ele s-au micșorat destul de mult la coacere, aşa că nu vor mai ocupa atâta spaţiu şi vor rezulta mai puţine tăvi. Scădeţi temperatura cuptorului la 130ºC cu ventilator şi coaceți chipsurile încă 20-25 de minute, până se deshidratează şi mai mult şi devin crocante.

Scoateţi tăvile din cuptor şi lăsaţi chipsurile să se răcească în ele. În acest fel se vor face şi mai crocante. Doar când sunt răcite complet le mutaţi în boluri (dacă le consumaţi imediat) sau cutii cu capac (dacă doriţi să le păstraţi mai mult timp). Dacă se înmoaie, le puteţi ţine 5 minute în cuptor, la 180ºC, ca să redevină crocante.

Ţelină pane

Ingrediente (3 porţii)
– o ţelină
– 1-2 ouă
– făină
– pesmet
– ulei
– sare
– piper

Pentru sos

– 200 g iaurt
– 2 căţei usturoi
– câteva fire de ceapă verde
– sare
– piper
– 2 linguri zeamă de lămâie

Mod de preparare
Curățaţi şi spălați ţelina și tăiați-o în felii de maximum 1 cm grosime. Fierbeți feliile timp de cinci minute în apă cu sare, apoi scurgeți-le şi lăsați-le la răcit.
Feliile se dau mai întâi prin făină, apoi prin ouăle bătute cu sare şi cu piper şi la final iar prin făină sau prin pesmet. Se prăjesc în ulei încins pe fiecare parte, trei-patru minute. Când sunt gata se scot pe şerveţele absorbante, ca să fie absorbit surplusul de ulei.
Pentru sos, puneți iaurtul la scurs cel puţin două ore. Zdrobiți usturoiul, tăiați mărunt ceapa şi amestecați-le cu iaurtul. Potriviți de sare şi piper, şi adăugați zeama de lămâie după gust. Serviți sosul alături de ţelina pane.

Orez cu fenicul şi ţelină la cuptor

Ingrediente
– 300 g orez
– 200 g caşcaval
– 100 ml smântâna dulce
– 3 bulbi de fenicul
– 5-6 tulpini de ţelină verzi
– 1 lingură chimen
– 1 lingură anason
– 2 linguriţe de sare
– 1/2 linguriţa piper alb
– 100 g unt

Mod de preparare
Spălam bine orezul (în 2-3 ape), apoi îl lăsăm la înmuiat în apă curată, 1-2 ore. Între timp spălam bine feniculul şi ţelina şi le punem la fiert într-o oală cu apă şi puţină sare. Se fierb cam 30-40 de minute, apoi să strecoară apa şi se lasă legumele la răcit.
Punem la fiert orezul cu puţină sare, o lingură de anason stelat şi o lingură de chimen. Se fierbe cam 30 de minute, apoi să lasă în oală cu focul stins cam 15 minute, să se umfle. Apa pe care am pus-o peste orez trebuie să fie de 3 ori cât orezul, adică să acopere orezul cam cu 2 palme.
Caşcavalul se rade pe răzătoarea cu ochiuri mari, într-un bol separat.
Când orezul s-a umflat, strecurăm apa, dacă a mai rămas.

Tapetăm un vas termorezistent sau o tavă mai mare cu unt, apoi aşezăm straturile astfel: punem cu o lingură orezul în strat de 3-4 cm, apoi punem câteva cubuleţe de unt ici-colo, adaugăm jumătate din caşcavalul ras, apoi jumătate din legumele tăiate la grosime de 2-3 cm, presărăm puţin piper alb peste ele, apoi iar un strat de orez, cubuleţe de unt, caşcaval, legume, puţin piper. La sfârşit punem orezul rămas, cubuleţe de unt, presărăm frunzele mici de fenicul şi ţelină spălate şi tăiate mărunt.
Frecăm smântâna cu 3-4 linguri de apă rece şi o turnăm uniform peste compoziţie, astfel încât să ajungă peste tot. Punem vasul la cuptor la foc mediu pentru aproximativ 20-30 de minute.

Se serveşte cald, dar e bun şi rece. Este un preparat foarte gustos, consistent şi uşor de digerat.

Reţetă de ţelină la cuptor cu usturoi

Ingrediente

– 2 ţeline mari
– 5-6 căţei de usturoi răzuit
– 3 linguri de ulei
– 5-6 linguri faină albă
– 5-6 linguri faină de mălai
– puţină apă
– sare după gust

Ţelina se curăță, se taie felii şi se fierbe în apă cu sare doar pentru 10-15 minute. Se strecoară şi se lasă la răcit.
Se prepară un mujdei din: usturoi, puţină apă, cele 3 linguri de ulei şi sare.
Se dau feliile de ţelină prin faină albă, apoi prin mujdei, iar apoi prin mălai. Feliile astfel pregătite se aşază într-o tavă unsă în prealabil cu puţin ulei, iar apoi se pune tava la cuptor pentru aproximativ 20 de minute.

Supă-cremă de ţelină

Ingrediente
– 1/2 kg rădăcină ţelină
– 2 cepe
– 2 cartofi
– 1 litru supă de legume
– 2 linguri ulei de nuci pentru servit
– sare
– piper

Mod de preparare

În oala de fiert se pune ceapa la călit în ulei cu puțină apă şi se lasă aproximativ 2 minute. Se adaugă apoi ţelina tăiată cât se poate de fin şi se toarnă şi supa. Se lasă la fiert 20 de minute şi apoi se adaugă cartofii curăţaţi de coajă şi tăiaţi cuburi, care se mai lasă şi ei 20 de minute la fiert.
Se mixează amestecul, se potriveşte gustul de sare şi piper şi se servește cu nuci uşor fărâmiţate.

Cartofi şi ţelină la cuptor

Ingrediente

– 1 mână de verdeaţă proaspătă (cimbru, rozmarin, salvie)
– 2 cepe
– 500 g cartofi
– 750 g ţelină (rădăcină)
– 2 linguri ulei de măsline
– 1 căţel de usturoi
– 400 ml supă de legume
– 50 g unt nesărat
– pesmet din pâine uscată
– sare
– piper

Mod de preparare
Preîncălziți cuptorul la 200 de grade Celsius.
Tocați verdeaţa, curățaţi şi tocați ceapa şi tăiați rondele cartofii şi ţelina. Încălziți uleiul într-o tigaie şi sotați ceapa cu o parte din verdeaţa tocată, până se înmoaie. Tăiați usturoiul în două şi frecați cu el o tavă termorezistentă, aşezați un strat de cartofi în vas, apoi ceapa (plus verdeaţă) şi ţelina, și condimentați cu sare şi piper după gust. Turnați supa de legume şi puneți câteva linguri de unt, apoi acoperiți cu un capac şi dați tava la cuptor 45 de minute.
Amestecați pesmetul cu restul de verdeaţă şi cu un strop de ulei de măsline. După 45 de minute, dați capacul la o parte, presărați pesmetul amestecat cu verdeaţă şi mai lăsați tava la cuptor 15 sau 20 de minute, până se gratinează cartofii şi ţelina.


Citiți și:

Un medicament perfect natural de excepţie – Sfecla roşie 
Şapte reţete pentru meniul dumneavoastră 

 

yogaesoteric
8 decembrie 2018

 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More